Sfintii Doctori fara de arginti nu refuza sprijnul lor nimanui, le vin in ajutor tuturor oamenilor si ii sustin in vremurile de restriste.
Slava tie, Doamne, ca ni i-ai dat ocrotitori pe doctorii cei
desavarsiti, Sfintii Ioan si Chir, Purtatorul de Dumnezeu, scaparea tuturor
ortodocsilor.
Tropare
Boli vindecati, minunatilor, si repede faceti sa dispara
felurite suferinte. Drept aceea, multimea credinciosilor cu mare bucurie va
aduce cantari de lauda voua, cuvantatorilor de Dumnezeu.
Aparatori ai orfanilor si ai vaduvelor, ocrotitori ai
saracilor, doctori ai bolnavilor, slobozirea celor robiti si slava ortodocsilor
v-ati aratat, cu buna ravna, dumnezeiestilor Doctori fara de arginti.
Darurile Treimii salasluindu-se in inimile voastre cele curate, preafericitilor Chir si Ioane, infricosati izgonitori duhurilor celor necurate v-ati aratat si ati fost tamaduitori neputintelor, nu numai celor descoperite, ci si celor ascunse. Drept aceea indrazneala avand catre Dumnezeu cel iubitor de oameni, prin rugaciunile voastre cele neincetate, tamaduiti patimile noastre.
Sfantul Chir, placutul lui Dumnezeu, avusese nasterea si
cresterea sa in partile Egiptului, in cetatea Alexandriei, cea zidita de
Alexandru Macedon; el era slavit cu mestesugul de doctor si se tamaduiau de
catre el bolile trupesti, neluand plata, iar cu cuvintele sale cele de Dumnezeu
insuflate si cu chipul vietii sale celei imbunatatite tamaduia sufletestile
neputinte ale oamenilor.
Pentru ca, intrand la cei bolnavi, le spunea, nu de la Galin
si de la Hipocrate, ci din asezamintele sfintilor prooroci si apostoli, sa se
fereasca de vatamarile pacatelor, care se fac pricinuitoare bolilor trupesti;
caci boala sufletului este mai grea decat toate bolile trupului, si cand acela
boleste cu pacatele, de multe ori se intampla ca si trupul cade in boala mai
grea, dandu-i Dumnezeu pedeapsa pentru pacate.
Astfel sfantul invatand pe bolnavi, inca si cuvantul lui
Dumnezeu propovaduindu-l, pe multi elini i-a adus la cunostinta adevaratului
Dumnezeu si i-a facut crestini, ingrijind sufletele si trupurile acelora, cu
doctorie preaaleasa.
Intr-acea vreme Diocletian (284-305), paganul imparat, a
ridicat prigonire asupra crestinilor. Deci, a fost clevetit Sfantul Chir,
slavitul doctor alexandrin, la ighemonul Alexandriei, ca este crestin si invata
pe multi credinta crestineasca; ighemonul a poruncit indata sa-l prinda. Dar
Sfantul Chir, instiintandu-se de aceasta, a fugit din cetate si din partile
Egiptului si a mers in Arabia. Aceasta a facut-o, nu temandu-se de chinuri si
de moartea cea pentru Hristos, ci ascultand cuvintele lui Hristos: Cand va vor
izgoni pe voi din cetatea aceasta, fugiti in cealalta; apoi, inca vrand ca sa
ajute celor de aproape si dorind ca mai bine sa se pregateasca spre patimirea
pentru Domnul sau, intru randuirea monahiceasca. Deci, mergand in Arabia,
indata a luat asupra-si ingerescul chip al monahilor. Dar mai ales, dupa
randuiala lui Dumnezeu, a fost mergerea lui in Arabia, ca si acolo pe multi
sa-i aduca la Hristos, izbavindu-i de pierzare idoleasca si apoi la calea
mantuirii sa-i povatuiasca.
Deci, a lasat mestesugul sau cel doctoricesc, pentru ca a
luat de la Dumnezeu darul facerii de minuni, si acum nu cu doftorii si cu
ierburi, ci cu rugaciuni si cu cuvantul tamaduia toate bolile; iar pentru niste
faceri de minuni ca acestea, se preamarea numele lui Iisus Hristos; iar multime
mare de inchinatori de idoli lasandu-si ratacirea lor, se intorceau la Hristos,
adevaratul Dumnezeu.
Sfantul Ioan era de neam din Edessa, crestin binecredincios
si cinstit in randuiala ostaseasca. Atunci ridicand Diocletian prigonire asupra
crestinilor, si-a lasat randuiala cea ostaseasca si slava acestei lumi, patria,
casa, neamul si bogatia, pe care, socotindu-le a fi toate gunoaie, s-a dus la
Ierusalim, unde, petrecand catava vreme, a auzit despre Sfantul Chir si despre
minunile ce le facea; caci strabatuse vestea despre dansul pretutindeni si
dorea foarte mult sa-l vada si sa vietuiasca impreuna cu acel om placut lui
Dumnezeu.
Drept aceea a mers mai intai in Alexandria, cautand pe cel
dorit, dar neaflandu-l acolo, cu dinadinsul intreba despre dansul unde este. Si
instiintandu-se ca este in Arabia, a mers acolo cu sarguinta si, gasindu-l, s-a
lipit de dansul cu tot sufletul; apoi, s-a facut singur vazator al minunilor
aceluia, si urmator al vietii lui celei imbunatatite.
Intr-acea vreme a fost prinsa, spre chinuire pentru Hristos,
o femeie iubitoare de Dumnezeu, anume Atanasia, cu cele trei fiice ale ei, ale
caror nume sant: Teoctista, Teodosia si Eudoxia, si le-au dus in cetatea Canon,
in care era un ighemon cu numele Sirian. De care lucru auzind Sfantul Chir si
cu Ioan, se temeau ca sa nu cada de la credinta in Hristos acele fecioare
tinere, care puteau sa se insele nu numai de ingrozirea chinurilor, ci si
lesnicios, cu momirile, puteau a fi ademenite, in tanara lor varsta; caci
Teoctista, cea mai mare dintre ele, era abia de 15 ani, iar cealalta, Teodosia,
de 13 ani, iar cea mai de pe urma, Eudoxia, era numai de 11 ani.
Dar Sfantul Chir se indoia si despre maica lor Atanasia, ca
nu si ea pentru fiice sa se plece la paganatate, nevoind sa vada pe fiicele
sale cumplit chinuindu-se si varsandu-se sangele lor fara crutare; pentru ca
este stiut lucru, ca pe mame le doare inima pentru copiii lor.
Astfel, sculandu-se s-a dus in cetate ca sa intareasca in
marturisirea in Hristos pe fecioare si pe maica lor si sa le faca tematoare de
Dumnezeu si imbarbatate la chinuri. Apoi Sfantul Ioan a urmat Sfantului Chir,
ducandu-se amandoi la cetatea Canon, la Atanasia, cea tinuta in legaturi cu
fiicele, pe care le intareau cu felurite cuvinte de Dumnezeu insuflate, pentru
dragostea lui Iisus Hristos, incat cu osardie sa-si puna sufletele pentru El.
Dar indata a aflat de aceasta ighemonul Sirian, pentru ca
ducandu-se unul din pagani la dansul, i-a spus acestea: "Doi oameni
oarecare s-au aratat in cetatea noastra, unul in imbracamintea monahiceasca si
altul in cea ostaseasca si sfatuiesc pe fecioarele cele prinse sa nu se inchine
la zeii nostri, ci sa petreaca in credinta lor necurata, nici sa se supuna
poruncilor imparatesti; apoi, le invata sa cinsteasca pe un oarecare Iisus si
Aceluia sa-I dea dumnezeiasca cinste, nebagand seama de moarte".
Auzind aceasta Sirian, s-a umplut de manie si a poruncit
sa-i prinda pe amandoi si sa-i aduca inaintea sa. Deci, au prins pe Sfintii
Chir si Ioan si i-au pus la cercetare inaintea paganului judecator Sirian. Iar
el, vazandu-i, le-a zis:
"Voi, ticalosilor vrajmasi ai zeilor nostri, va sarguiti
sa amagiti pe fecioare si sa inmultiti crestineasca credinta, cu toate
mestesugirile, spre defaimarea imparatului; daca ati fost pana acum nebuni,
apoi, macar acum lepadand desarta voastra credinta cea plina de toate vrajile,
cu rugaciuni si cu jertfe sa milostiviti pe zei spre voi, ca nu numai sa
scapati de chinurile cele pregatite voua, ci sa va invredniciti si de cinste de
la noi; iar de nu, aveti sa cunoasteti nu numai mania lui Sirian si a lui
Diocletian, dar chiar a zeilor pe care ii huliti si care, macar ca sant huliti,
acum vor fi izbavitori cumpliti ai necinstirii lor".
La acestea Sfintii Chir si Ioan au raspuns, zicand:
"Noua ne este obiceiul, ca putine sa graim; deci, sa stii cu adevarat, ca
noi nu poftim vreodata nici cinstea voastra cea desarta, nici de Hristos nu ne
vom lepada, oricat am patimi pentru El".
Atunci Sirian, aprinzandu-se de mai multa manie, a scrisnit
din dinti si a zis catre dansii: "Se cadea voua, necuratilor, ca sa fiti
multumiti cu iubirea de oameni a judecatorului, daca mai este la voi
intelegere, si lepadandu-va de ratacirea voastra, sa scapati de groaznica
certare; dar de vreme ce nu vad la voi decat mandrie, nesupunere si desarta
inaltare de minte, de aceea nu este nevoie de multe cuvinte, ci se cuvine sa ne
apucam de lucru; pentru ca asa veti lua si plata cea dorita voua si chiar
nevrand, va veti supune poruncii imparatesti".
Zicand aceasta, a poruncit sa aduca pe acele fecioare cu
maica lor si a inceput a chinui in multe feluri pe Sfintii Mucenici Chir si
Ioan, batandu-i cu bicele, sfaramandu-i cu toiegele, arzandu-i cu faclii si
madularele cele arse udandu-le cu otet si cu sare. Apoi, frecandu-le cu panze
aspre de par, le udau picioarele cu smoala fiarta; si au pus asupra lor toate
scornirile chinurilor, nelasand nici o tiranie; pe de o parte ca sa le
izbandeasca indraznirea lor si sa le zdrobeasca barbatia, iar pe de alta sa infricoseze
pe fecioarele cele tinere si pe maica lor, care priveau la acea cumplita
chinuire. Dar nimic n-a sporit chinuitorul urator de Dumnezeu, pentru ca nici
barbatia sfintilor rabdatori de chinuri n-a putut s-o clinteasca, nici pe
fecioare si pe maica lor sa le infricoseze.
Deci, poruncind sa dezlege pe sfinti, a inceput la fel a
chinui pe Sfanta Atanasia si pe fiicele ei, si rau chinuindu-le, s-a umplut de
mare rusine, deoarece partea femeiasca cea neputincioasa in patimire cu nimic
nu se deosebea de barbatii cei tari si nebiruiti, adica de Sfintii Chir si
Ioan, pentru ca aceeasi dragoste si credinta pe care o aveau aceia spre
Hristos, aceleasi chinuri le patimeau pentru El si aceeasi barbatie o aveau -
intarindu-le Dumnezeu -, si patimeau ca in trupuri straine, nebagand in seama
chinurile; pentru ca priveau spre iubitul Mirele lor Hristos Dumnezeu, Care
cauta din inaltimea slavei spre patimirea mireselor Sale si le da ajutor.
Deci, dezlegand chinuitorul pe sfintele mucenite, le-a
osandit la taierea de sabii; iar ele mergand la moarte, se veseleau ca de
nunta, si s-au taiat sfintele lor capete, adica al fericitei Atanasia si ale
celor trei fiice ale ei, al Teoctistiei, al Teodosiei si al Eudoxiei.
Dupa uciderea Sfintelor Mucenite, Sfintii Chir si Ioan au
fost adusi iarasi la cercetare, iar tiranul a intins vorba lunga, ca si cum se
ingrijea de sanatatea lor, apoi aratandu-le daruri si punand de fata si
chinurile, ii ingrozea cu cea de pe urma pedeapsa. Dar, dupa ce a vazut ca in
zadar se osteneste, a dat asupra lor raspunsul cel mai de pe urma:
"Lui Chir invatatorul si lui Ioan cel de o credinta cu
dansul, care au defaimat porunca imparateasca si n-au voit sa aduca jertfe
marilor zei, poruncim ca dupa legea imparateasca, sa li se taie capetele".
Luandu-i ostasii, le-au taiat capetele in acelasi loc unde
si-au pus sufletele pentru Domnul sfintele fecioare cu maica lor, in 31 de zile
ale lunii ianuarie; iar crestinii cei tainuiti luand sfintele lor trupuri, in
ascuns le-au ingropat cu cinste, in biserica Sfantului Apostol si Evanghelist
Marcu, in osebite morminte, adica intr-unul pe Sfintii Mucenici Chir si Ioan,
iar in altul pe Sfanta Atanasia cu fiicele ei. Iar dupa multi ani, in vremea
imparatiei dreptcredinciosului imparat Teodosie cel Tanar (408-450), Sfantul
Chiril, patriarhul Alexandriei (412-444), prin dumnezeiasca porunca, a dus
moastele Sfintilor Mucenici Chir si Ioan, in satul ce se numea Manutin, spre
izgonirea de acolo a diavolilor celor multi spre slava lui Hristos Dumnezeul
nostru. Amin.
is-a Domnul această parabolă: „Un om a sădit o vie, a împrejmuit-o cu gard, a săpat în ea teasc, a clădit turn şi a dat-o pe seama lucrătorilor şi s'a dus departe. Şi la vremea cuvenită a trimis la lucrători un slujitor ca să ia de la ei din roada viei. Iar ei, prinzându-l, l-au bătut şi i-au dat drumul fără nimic. Şi din nou a trimis la ei un slujitor, dar şi pe acela, lovindu-l cu pietre, i-au spart capul şi l-au izgonit cu ocară. Şi a trimis un altul. Dar şi pe acela l-au ucis; şi pe mulţi alţii, pe unii i-au bătut, iar pe alţii i-au omorât. Încă îl mai avea pe un fiu al său iubit, şi în cele din urmă l-a trimis la lucrători spunându-şi: De fiul meu se vor ruşina. Dar acei lucrători au zis între ei: Acesta este moştenitorul; veniţi să-l omorâm, şi moştenirea a noastră va fi... Şi au pus mâna pe el, l-au omorât şi l-au aruncat afară din vie. Ce va face dar stăpânul viei?: Va veni şi pe lucrători îi va pierde, iar via o va da pe seama altora. Oare nici scriptura aceasta n'aţi citit-o: Piatra pe care au nesocotit-o ziditorii, aceasta a ajuns în capul unghiului; de la Domnul s'a făcut aceasta şi este minunată în ochii noştri?“ Şi căutau să-L prindă, dar se temeau de popor; fiindcă înţeleseseră că împotriva lor a spus parabola. Şi lăsându-L, s'au dus.
n vremea aceea a venit Iisus iarăşi în Ierusalim. Şi în timp ce Iisus umbla prin templu, au venit la El arhiereii, cărturarii şi bătrânii şi I-au zis: „Cu ce putere faci tu acestea? Sau cine ţi-a dat ţie această putere de a le face?“ Iar Iisus le-a zis: „Vă voi întreba şi Eu un cuvânt; răspundeţi-Mi, şi vă voi spune şi Eu cu ce putere fac acestea: Botezul lui Ioan, din cer a fost, sau de la oameni? Răspundeţi-Mi!“ Şi ei se chibzuiau între ei, zicând: „Dacă noi vom zice: Din cer!, El va spune: Atunci, de ce nu i-aţi dat crezare?; dar de vom zice: De la oameni...“. Se temeau de mulţime, fiindcă toţi socoteau că Ioan a fost cu adevărat profet. Şi răspunzând, I-au zis: „Nu ştim...“. Şi Iisus le-a zis: „Nici Eu nu vă spun cu ce putere fac acestea!...“.
