Sfintii doctori fara de arginti Chir si Ioan (31 ianuarie)

Sfintii Doctori fara de arginti nu refuza sprijnul lor nimanui, le vin in ajutor tuturor oamenilor si ii sustin in vremurile de restriste.

Slava tie, Doamne, ca ni i-ai dat ocrotitori pe doctorii cei desavarsiti, Sfintii Ioan si Chir, Purtatorul de Dumnezeu, scaparea tuturor ortodocsilor.

Tropare 

Boli vindecati, minunatilor, si repede faceti sa dispara felurite suferinte. Drept aceea, multimea credinciosilor cu mare bucurie va aduce cantari de lauda voua, cuvantatorilor de Dumnezeu.

Aparatori ai orfanilor si ai vaduvelor, ocrotitori ai saracilor, doctori ai bolnavilor, slobozirea celor robiti si slava ortodocsilor v-ati aratat, cu buna ravna, dumnezeiestilor Doctori fara de arginti.

Troparul Sfintilor Chir si Ioan

Darurile Treimii salasluindu-se in inimile voastre cele curate, preafericitilor Chir si Ioane, infricosati izgonitori duhurilor celor necurate v-ati aratat si ati fost tamaduitori neputintelor, nu numai celor descoperite, ci si celor ascunse. Drept aceea indrazneala avand catre Dumnezeu cel iubitor de oameni, prin rugaciunile voastre cele neincetate, tamaduiti patimile noastre.

Sfantul Chir, placutul lui Dumnezeu, avusese nasterea si cresterea sa in partile Egiptului, in cetatea Alexandriei, cea zidita de Alexandru Macedon; el era slavit cu mestesugul de doctor si se tamaduiau de catre el bolile trupesti, neluand plata, iar cu cuvintele sale cele de Dumnezeu insuflate si cu chipul vietii sale celei imbunatatite tamaduia sufletestile neputinte ale oamenilor.

Pentru ca, intrand la cei bolnavi, le spunea, nu de la Galin si de la Hipocrate, ci din asezamintele sfintilor prooroci si apostoli, sa se fereasca de vatamarile pacatelor, care se fac pricinuitoare bolilor trupesti; caci boala sufletului este mai grea decat toate bolile trupului, si cand acela boleste cu pacatele, de multe ori se intampla ca si trupul cade in boala mai grea, dandu-i Dumnezeu pedeapsa pentru pacate.

Astfel sfantul invatand pe bolnavi, inca si cuvantul lui Dumnezeu propovaduindu-l, pe multi elini i-a adus la cunostinta adevaratului Dumnezeu si i-a facut crestini, ingrijind sufletele si trupurile acelora, cu doctorie preaaleasa.

Intr-acea vreme Diocletian (284-305), paganul imparat, a ridicat prigonire asupra crestinilor. Deci, a fost clevetit Sfantul Chir, slavitul doctor alexandrin, la ighemonul Alexandriei, ca este crestin si invata pe multi credinta crestineasca; ighemonul a poruncit indata sa-l prinda. Dar Sfantul Chir, instiintandu-se de aceasta, a fugit din cetate si din partile Egiptului si a mers in Arabia. Aceasta a facut-o, nu temandu-se de chinuri si de moartea cea pentru Hristos, ci ascultand cuvintele lui Hristos: Cand va vor izgoni pe voi din cetatea aceasta, fugiti in cealalta; apoi, inca vrand ca sa ajute celor de aproape si dorind ca mai bine sa se pregateasca spre patimirea pentru Domnul sau, intru randuirea monahiceasca. Deci, mergand in Arabia, indata a luat asupra-si ingerescul chip al monahilor. Dar mai ales, dupa randuiala lui Dumnezeu, a fost mergerea lui in Arabia, ca si acolo pe multi sa-i aduca la Hristos, izbavindu-i de pierzare idoleasca si apoi la calea mantuirii sa-i povatuiasca.

Deci, a lasat mestesugul sau cel doctoricesc, pentru ca a luat de la Dumnezeu darul facerii de minuni, si acum nu cu doftorii si cu ierburi, ci cu rugaciuni si cu cuvantul tamaduia toate bolile; iar pentru niste faceri de minuni ca acestea, se preamarea numele lui Iisus Hristos; iar multime mare de inchinatori de idoli lasandu-si ratacirea lor, se intorceau la Hristos, adevaratul Dumnezeu.

Sfantul Ioan era de neam din Edessa, crestin binecredincios si cinstit in randuiala ostaseasca. Atunci ridicand Diocletian prigonire asupra crestinilor, si-a lasat randuiala cea ostaseasca si slava acestei lumi, patria, casa, neamul si bogatia, pe care, socotindu-le a fi toate gunoaie, s-a dus la Ierusalim, unde, petrecand catava vreme, a auzit despre Sfantul Chir si despre minunile ce le facea; caci strabatuse vestea despre dansul pretutindeni si dorea foarte mult sa-l vada si sa vietuiasca impreuna cu acel om placut lui Dumnezeu.

Drept aceea a mers mai intai in Alexandria, cautand pe cel dorit, dar neaflandu-l acolo, cu dinadinsul intreba despre dansul unde este. Si instiintandu-se ca este in Arabia, a mers acolo cu sarguinta si, gasindu-l, s-a lipit de dansul cu tot sufletul; apoi, s-a facut singur vazator al minunilor aceluia, si urmator al vietii lui celei imbunatatite.

Intr-acea vreme a fost prinsa, spre chinuire pentru Hristos, o femeie iubitoare de Dumnezeu, anume Atanasia, cu cele trei fiice ale ei, ale caror nume sant: Teoctista, Teodosia si Eudoxia, si le-au dus in cetatea Canon, in care era un ighemon cu numele Sirian. De care lucru auzind Sfantul Chir si cu Ioan, se temeau ca sa nu cada de la credinta in Hristos acele fecioare tinere, care puteau sa se insele nu numai de ingrozirea chinurilor, ci si lesnicios, cu momirile, puteau a fi ademenite, in tanara lor varsta; caci Teoctista, cea mai mare dintre ele, era abia de 15 ani, iar cealalta, Teodosia, de 13 ani, iar cea mai de pe urma, Eudoxia, era numai de 11 ani.

Dar Sfantul Chir se indoia si despre maica lor Atanasia, ca nu si ea pentru fiice sa se plece la paganatate, nevoind sa vada pe fiicele sale cumplit chinuindu-se si varsandu-se sangele lor fara crutare; pentru ca este stiut lucru, ca pe mame le doare inima pentru copiii lor.

Astfel, sculandu-se s-a dus in cetate ca sa intareasca in marturisirea in Hristos pe fecioare si pe maica lor si sa le faca tematoare de Dumnezeu si imbarbatate la chinuri. Apoi Sfantul Ioan a urmat Sfantului Chir, ducandu-se amandoi la cetatea Canon, la Atanasia, cea tinuta in legaturi cu fiicele, pe care le intareau cu felurite cuvinte de Dumnezeu insuflate, pentru dragostea lui Iisus Hristos, incat cu osardie sa-si puna sufletele pentru El.

Dar indata a aflat de aceasta ighemonul Sirian, pentru ca ducandu-se unul din pagani la dansul, i-a spus acestea: "Doi oameni oarecare s-au aratat in cetatea noastra, unul in imbracamintea monahiceasca si altul in cea ostaseasca si sfatuiesc pe fecioarele cele prinse sa nu se inchine la zeii nostri, ci sa petreaca in credinta lor necurata, nici sa se supuna poruncilor imparatesti; apoi, le invata sa cinsteasca pe un oarecare Iisus si Aceluia sa-I dea dumnezeiasca cinste, nebagand seama de moarte".

Auzind aceasta Sirian, s-a umplut de manie si a poruncit sa-i prinda pe amandoi si sa-i aduca inaintea sa. Deci, au prins pe Sfintii Chir si Ioan si i-au pus la cercetare inaintea paganului judecator Sirian. Iar el, vazandu-i, le-a zis:

"Voi, ticalosilor vrajmasi ai zeilor nostri, va sarguiti sa amagiti pe fecioare si sa inmultiti crestineasca credinta, cu toate mestesugirile, spre defaimarea imparatului; daca ati fost pana acum nebuni, apoi, macar acum lepadand desarta voastra credinta cea plina de toate vrajile, cu rugaciuni si cu jertfe sa milostiviti pe zei spre voi, ca nu numai sa scapati de chinurile cele pregatite voua, ci sa va invredniciti si de cinste de la noi; iar de nu, aveti sa cunoasteti nu numai mania lui Sirian si a lui Diocletian, dar chiar a zeilor pe care ii huliti si care, macar ca sant huliti, acum vor fi izbavitori cumpliti ai necinstirii lor".

La acestea Sfintii Chir si Ioan au raspuns, zicand: "Noua ne este obiceiul, ca putine sa graim; deci, sa stii cu adevarat, ca noi nu poftim vreodata nici cinstea voastra cea desarta, nici de Hristos nu ne vom lepada, oricat am patimi pentru El".

Atunci Sirian, aprinzandu-se de mai multa manie, a scrisnit din dinti si a zis catre dansii: "Se cadea voua, necuratilor, ca sa fiti multumiti cu iubirea de oameni a judecatorului, daca mai este la voi intelegere, si lepadandu-va de ratacirea voastra, sa scapati de groaznica certare; dar de vreme ce nu vad la voi decat mandrie, nesupunere si desarta inaltare de minte, de aceea nu este nevoie de multe cuvinte, ci se cuvine sa ne apucam de lucru; pentru ca asa veti lua si plata cea dorita voua si chiar nevrand, va veti supune poruncii imparatesti".

Zicand aceasta, a poruncit sa aduca pe acele fecioare cu maica lor si a inceput a chinui in multe feluri pe Sfintii Mucenici Chir si Ioan, batandu-i cu bicele, sfaramandu-i cu toiegele, arzandu-i cu faclii si madularele cele arse udandu-le cu otet si cu sare. Apoi, frecandu-le cu panze aspre de par, le udau picioarele cu smoala fiarta; si au pus asupra lor toate scornirile chinurilor, nelasand nici o tiranie; pe de o parte ca sa le izbandeasca indraznirea lor si sa le zdrobeasca barbatia, iar pe de alta sa infricoseze pe fecioarele cele tinere si pe maica lor, care priveau la acea cumplita chinuire. Dar nimic n-a sporit chinuitorul urator de Dumnezeu, pentru ca nici barbatia sfintilor rabdatori de chinuri n-a putut s-o clinteasca, nici pe fecioare si pe maica lor sa le infricoseze.

Deci, poruncind sa dezlege pe sfinti, a inceput la fel a chinui pe Sfanta Atanasia si pe fiicele ei, si rau chinuindu-le, s-a umplut de mare rusine, deoarece partea femeiasca cea neputincioasa in patimire cu nimic nu se deosebea de barbatii cei tari si nebiruiti, adica de Sfintii Chir si Ioan, pentru ca aceeasi dragoste si credinta pe care o aveau aceia spre Hristos, aceleasi chinuri le patimeau pentru El si aceeasi barbatie o aveau - intarindu-le Dumnezeu -, si patimeau ca in trupuri straine, nebagand in seama chinurile; pentru ca priveau spre iubitul Mirele lor Hristos Dumnezeu, Care cauta din inaltimea slavei spre patimirea mireselor Sale si le da ajutor.

Deci, dezlegand chinuitorul pe sfintele mucenite, le-a osandit la taierea de sabii; iar ele mergand la moarte, se veseleau ca de nunta, si s-au taiat sfintele lor capete, adica al fericitei Atanasia si ale celor trei fiice ale ei, al Teoctistiei, al Teodosiei si al Eudoxiei.

Dupa uciderea Sfintelor Mucenite, Sfintii Chir si Ioan au fost adusi iarasi la cercetare, iar tiranul a intins vorba lunga, ca si cum se ingrijea de sanatatea lor, apoi aratandu-le daruri si punand de fata si chinurile, ii ingrozea cu cea de pe urma pedeapsa. Dar, dupa ce a vazut ca in zadar se osteneste, a dat asupra lor raspunsul cel mai de pe urma:

"Lui Chir invatatorul si lui Ioan cel de o credinta cu dansul, care au defaimat porunca imparateasca si n-au voit sa aduca jertfe marilor zei, poruncim ca dupa legea imparateasca, sa li se taie capetele".

Luandu-i ostasii, le-au taiat capetele in acelasi loc unde si-au pus sufletele pentru Domnul sfintele fecioare cu maica lor, in 31 de zile ale lunii ianuarie; iar crestinii cei tainuiti luand sfintele lor trupuri, in ascuns le-au ingropat cu cinste, in biserica Sfantului Apostol si Evanghelist Marcu, in osebite morminte, adica intr-unul pe Sfintii Mucenici Chir si Ioan, iar in altul pe Sfanta Atanasia cu fiicele ei. Iar dupa multi ani, in vremea imparatiei dreptcredinciosului imparat Teodosie cel Tanar (408-450), Sfantul Chiril, patriarhul Alexandriei (412-444), prin dumnezeiasca porunca, a dus moastele Sfintilor Mucenici Chir si Ioan, in satul ce se numea Manutin, spre izgonirea de acolo a diavolilor celor multi spre slava lui Hristos Dumnezeul nostru. Amin.