Sfantul Grigorie al Nyssei 10 ianuarie

http://nastereasfantuluiioanbotezatorul.blogspot.ro/2012/01/pomenirea-celui-intre-sfinti-parintele.html

Sfantul Grigorie de Nyssa este pomenit de Biserica Ortodoxa pe 10 ianuarie. Pentru teologia sa inspirata si rodnica, ce a influentat peste veacuri autorii de dupa el, Sinodul al VII-lea ecumenic l-a numit "Parinte al Parintilor" iar teologii moderni il recunosc drept "cel mai mare cuget patristic al Rasaritului".

Bogata lui activitate de scriitor cuprinde scrieri sau omilii cu caracter exegetic, dogmatic sau ascetic-duhovnicesti ("Despre crearea omului”, "Talcuire apologetica la Hexameron”, "Despre viata lui Moise sau despre desavarsirea prin virtute”, "La titlurile psalmilor”), scrieri dogmatice ("Marele cuvant catehetic”, "Cuvant despre suflet si inviere" sau "Macrinia”, "Catre Eustatie, despre Sfanta Treime”), cuvantari ascetice ("Despre feciorie”) si epistole. Dar aproape toate scrierile Sfantului Grigorie de Nyssa au un accentuat caracter ascetic-duhovnicesc. Intotdeauna explicarea textelor din Sfanta Scriptura ii da prilejul de a descrie conditiile si modul inaintarii credinciosilor in viata duhovniceasca, iar expunerile dogmatice ii dau de asemenea prilejul de a le arata ca temeiuri pentru viata duhovniceasca.

Exegetii operelor sfantului sunt in genere de acord asupra influentelor platonismului, neoplatonismului si origenismului (mai cu seama in folosirea metodei alegorice de interpretare); dar aceste influente au fost depasite prin roadele sfintei inspiratii, urcandu-l la menirea de creator autentic, intemeietor al teologiei mistice si numele de cel mai mare ganditor mistic crestin al secolului al IV-lea.

Sfantul Grigorie de Nyssa - Viata

Sfantul Grigorie de Nyssa, fratele mai tanar al Sfantului Vasile cel Mare, s-a nascut in jurul anului 335 in Cezareea Capadociei, intr-o familie minunata, din care Biserica va trece in randul sfintilor numerosi membri: bunica sa, Macrina, mama sa, Emilia, sora sa - Macrina, fratii sai: Vasile si Petru de Sevasta.

Aproape intreaga educatie moral crestina o primeste de la sora lui, Macrina, de la fratele sau mai mare, Vasile, pe care il va numi apoi "tatal si invatatorul meu". Sub aceasta inraurire, Grigorie este atras de viata eclesiastica si intra in cler, unde ajunge la rangul de citet.

In timpul lui Iulian Apostatul este atras spre cultura filosofica profana, citind mai ales pe Platon, dar si pe retorii Libanus si Stagirius. Astfel influentat, Sfantul Grigorie va ajunge profesor de retorica. Aceasta perioada a fost denumita de unii patrologi drept "o criza de constiinta", sau in orice caz o perioada de departare a lui Grigorie de Nyssa de Biserica. Indemnurile lui Vasile si ale prietenilor sai l-au intors insa la calea de slujitor al Bisericii.

Cei mai multi dintre exegetii Sfantului Grigorie sustin ca acesta a trait pentru o vreme viata de casatorie. La anul 385 Sfantul Grigorie de Nazianz il mangaie pe Sfantul Grigorie de Nyssa pentru moartea sotiei sale, Teosevia (pomenita impreuna cu sfantul pe 10 ianuarie), "sotie de preot cu adevarat sfanta”. Nu exista insa documente care sa ateste hirotonirea lui Grigorie de Nyssa inainte sau dupa moartea sotiei sale. Dar se pare ca cei doi soti se despartisera cu mult inainte, prin buna intelegere, imbratisand amandoi viata monahala. Inca in scrierea sa "Despre feciorie,” alcatuita la 370 sau 371 la in demnul fratelui sau Vasile, Sfantul Grigorie de Nyssa isi exprima regretul ca n-a ramas necasatorit ca sa poata ajunge "la culmea fecioriei”. La aceasta convingere si la hotararea pentru viata de monah trebuie sa fi ajuns amandoi sotii cu destul timp inainte de alcatuirea scrierii "Despre feciorie”.

In 370-371, Grigorie s-a retras la o manastire intemeiata de fratele sau Vasile, pe malul raului Iris, in Pont, si unde se retrasese dinainte de 358.

In 371 a fost numit episcop al Nyssei de catre Vasile. Din cauza naivitatii si firii sale mai mult contemplative, este condamnat de arieni si depus din treapta intr-un sinod local, in 376. In 378, dupa moartea imparatului arian Valens, este primit triumfal de catre enoriasii sai.

Dupa moartea fratelui sau Vasile in 379, Sfantul Grigorie devine un infocat luptator pentru cauza crestinismului ortodox si impotriva ereziilor. In toamna anului 379 participa la Sinodul de la Antiohia, unde se remarca prin cultura sa deosebita. Din insarcinarea sinodului facu dupa aceea o vizita canonica in eparhiile Pontului (Pont, Palestina si Arabia). In acest timp, aproape fara voia lui, a fost numit episcop de Sevasta, in Armenia, unde a stat doar cateva luni.

La Sinodul II ecumenic, din 381 (Constantinopol), Sfantul Grigorie participa ca unul din teologii de mare autoritate.In scopul indeplinirii hotararilor Sinodului, un decret al Imparatului Teodosie, din 30 iulie, 381, dispunea ca toti ereticii din eparhiile Pontului, care nu se aflau in comuniune cu episcopii Heladie din Cezareea, Otreius din Melitine si Grigorie de Nyssa, sa fie expulzati.

Deoarece in zilele sinodului s-a intamplat sa moara imparatesele Flacilla si Pulheria, Sfantul Grigorie a fost chemat sa rosteasca necrologurile. Tot in Constantinopol, in 1934, ia parte la alt sinod, dupa care nu se mai stie nimic despre el.

Sfantul Grigorie de Nyssa a murit probabil in 394 sau 395.

Lumea in invatatura Sfantului Grigorie de Nyssa

Lumea, dupa Sfantul Grigore, este o realitate creata care apare si se mentine in existenta participand la Dumnezeu. Ea se imparte in doua: lumea de deasupra universului si lumea dinauntrul universului. Lumea de deasupra universului este lumea ingerilor. Ea este invizibila, in timp ce cealalta este vizibila. Atat una cat si cealalta din cele doua lumi, gasesc izvorul si forta existentei lor in natura necreata, dar creatoare.

Daca lumea ingerilor este invizibila, cealalta este cunoscuta prin calitatile ei materiale, diferentele ei constatandu-le prin notiunile de "mai mult" si de "mai putin". Lumea invizibila, creata, inaintea lumii vizibile a fost inzestrata cu putere de Creatorul ei ca sa mentina si sa conduca "sfera terestra".

Sfantul Grigore nu se angajeaza sa descrie lumea ingerilor, cum o va face mai tarziu Pseudo Dionisie, el se limiteaza sa spuna ca: "Natura ingereasca netrupeasca este invizibila. Ea locuieste in tinuturile de dincolo de univers si de dincolo de ceruri intrucat acest loc este potrivit cu natura ei. Natura inteligibila, natura ingerilor este usoara, curata si fara vreo pata; ea se misca cu usurinta; ea are un corp ceresc usor si delicat; ea se afla totdeauna in miscare".

Acest text aduce un element nou in ceea ce priveste modul de a intelege natura ingerilor. Dupa Sfantul Grigore, asadar, ingerii sunt fiinte netrupesti comparate cu trupurile omenesti, dar spiritualitatea lor nu este identica cu cea a lui Dumnezeu. Ei sunt duhuri dar de alta natura decat natura divina. Ingerii nu fac deci parte din sfera divinului.

Dupa episcopul Nissei, ingerii sunt deodata trupesti si netrupesti (este vorba de un corp asemanator corpului omenesc). Sfantul Grigore nu explica ce intelege el prin corporalitatea ingerilor, dar el ii intelege ca fiind realitati personale care cu toate ca nu au un corp ca al nostru, au o anumita "corporalitate" care le precizeaza calitatea de fiinte create. Ingerii nu sunt omniprezenti; ubiquitatea ramane un atribut exclusiv al naturii divine.

Faptul ca ingerii, dupa Sfantul Grigore, locuiesc intr-un anumit loc, arata ca ei nu sunt dincolo de notiunile de spatiu si timp. Din acest punct de vedere, ingerii ca si oamenii fac parte din natura care se afla ..., dar existenta lor in spatiu si timp este alta decat cea a oamenilor. Lumea ingerilor, cu toate ca are o alta natura decat natura divina, nu se confunda cu natura aceasta, ci ea face parte din lumea creata. Ca si universul, natura lor a fost creata ex nihilo. "Tot ceea ce este vizibil si primeste un nume nu exista prin sine, nu este necreat, spune Sfantul Grigore, ci Dumnezeu este Cel care i-a dat existenta".

Atat lumea de deasupra universului, cat si cea care este cuprinsa in limitele acestuia, spune Sfantul Grigore in "Introducerea la Psalmi", constituie cele doua parti ale "timbalului" lumii create.

Fidel traditiei crestine, Sfantul Grigore afirma creatia ex nihilo. Aceasta intampina insa obiectiile aduse fie de manihei (care nu puteau sa-si explice in aceasta perspectiva existenta raului in univers), fie de curentele platonizante (care nu puteau concepe un Demiurg care n-ar fi avut nevoie de materie pentru crearea universului), fie de stoici (al caror dumnezeu material se confunda cu lumea).

"Daca vom crede ca materia isi are existenta in Dumnezeu, trebuie ca intr-un mod inexplicabil ea sa fie in Dumnezeu. Dar daca ea este in Dumnezeu, cum ar mai fi imaterial cel care o contine? Pentru aceasta trebuie sa conchidem ca: sau Dumnezeu este in mod necesar material, pentru ca materia isi trage originea din El, sau, daca vrem sa evitam aceasta concluzie, trebuie sa presupunem ca El ia din afara Lui materia de care El are nevoie pentru formarea Universului. Prin urmare, daca natura ar fi in afara lui Dumnezeu; ar trebui sa se accepte un principiu in afara Lui, care sa-i fie co-eterna si care sa nu aiba inceput. Se ajunge deci sa se opuna co-existenta a doua principii fara inceput si fara origine, cel prin al carui mestesug este constituita lumea si cel asupra caruia Celalalt exercita arta sa".

Daca materia isi trage originea de la Dumnezeu prin emanatie si nu printr-un act creator, atunci sau materia va fi spirituala sau Dumnezeu va fi o forma materiala care s-ar confunda cu materia. Este perspectiva oferita de platonism si stoicism. Cosmologia antica nu este altceva decat o ontoteologie. Conceptia pe care episcopul Nissei o are despre Dumnezeu si despre lume, il face sa se distanteze in mod spectacular de cosmologia filosof iei grecesti, cu toate ca a utilizat mult aceasta filosofie.

Analizand lumea materiala, Sfantul Grigore nu poate trece cu vederea subtilitatea structurarii ei si urmele pe care Fiinta adevarata le-a lasat in ea. Sfantul Grigore nu idealizeaza insa materia, ci vorbeste despre ea totdeauna in asa fel incat se poate recunoaste faptul ca el se afla totdeauna in albia gandirii si vietii crestine. Analizand materia, Sfantul Grigore, o apropie foarte mult de spirit, fara insa sa confunde pe Dumnezeu cu materia sau sa-L piarda pe Dumnezeu (redus la un fel de suflet al lumii) in materie.

In cosmologia Sfantului Grigore gasim o noua confruntare intre filosofia greaca si traditia iudeo-erestina. Materia departe de a se pierde in infinitatea lumii ideale, in toata structura ei poarta urmele Dumnezeului creator si se gaseste totdeauna "sub controlul" Lui.

In acest sens, Sfantul Grigore spune: "Nu va fi paradoxal sa se spuna ca toata lumea, fie cea care se gaseste inauntrul Universului, cat si cea care se afla dincolo de lumea vizibila, s-a constituit prin puterea lui Dumnezeu, actiunea vointei lui Dumnezeu, devenind substanta potrivit cu ceea ce fusese decis".

Lumea, asadar, dupa episcopul Nyssei, este un act de putere si de vointa. Este produsul unui act personal. Conceptia ca Dumnezeu este o fiinta personala, permite ideea de creatie; printr-un aoct de vointa care nu aduce vreo schimbare in natura lui Dumnezeu si care exclude ideea de producere a fiintelor prin emanatie, ca in filosofia greaca.

Act de putere si de vointa, lumea este si dovada unui act de intelepciune. Fiinta personala dar si existenta ultima, Dumnezeu nu este dominat in actiunile Sale de propriile-I puteri pentru ca "in natura divina puterea este unita cu planul lui Dumnezeu, iar planul lui Dumnezeu devine masura a puterii divine. Iar ceea ce Dumnezeu voieste este intelept. Propriu intelepciunii este faptul de a nu ignora nimic din modul in care toate, luate fiecare in parte, au fost create. Puterea lui Dumnezeu coexista cu cunoasterea, asa incat era deja cunoscut ceea ce urma sa fie creat; forta creatoare a intelepciunii si a vointei au colaborat (in creatie), ducand impreuna la infaptuirea a ceea ce fusese deja gandit, nelasand nimic in necunoastere, lucrarea, apare, vointa fiind, unita strans si nedespartit cu cunoasterea. Planul lui Dumnezeu este putere si Dumnezeu voind modul dupa care vor fi create toate, ofera si principiile dupa care creaturile se mentin in existenta".

Sfantul Grigore a scris aceste randuri in 380, in "Hexaimeron", lucrare unde el corecteaza si aprofundeaza cosmologia Sfantului Vasile. Am putea spune ca acest text arata creatia lumii din perspectiva divina. Unitatea de natura in Dumnezeu se exprima in unitatea de actiune. Din perspectiva lui Dumnezeu, actul creatiei este simultan, fara sa existe vreun interval temporar intre planul si actul creator propriu-zis lui Dumnezeu. "Dumnezeu, spune Sfantul Grigore, a instituit impreuna si deodata principiile, cauzele si puterile tuturor fiintelor; in primul elan al vointei Lui, esenta acestora a constituit cerul, eterul, jocul, aerul, marea, pamintul, animalele, plantele - care toate erau vazute deja de ochiul dumnezeiesc si care au fost aduse la vedere prin forta Logosului".

Originea lumii nu consta intr-un anumit principiu, ci intr-o anumita structurare a esentei stihiilor lumii, care, toate, fusesera prevazute si create de Dumnezeu. Materia, in esenta ei, nu are ceva de la sine; ea nu are nici o consistenta fara sa o raportam la Existenta absoluta a lui Dumnezeu, raportare care nu implica, precum in filosofia antica, continuitatea de natura intre Dumnezeu si lume.

Sfantul Grigore spune in acest sens: „Noi nu am randuit credinta noastra privind materia, printre opiniile nedemonstrabile, credinta care face sa depinda existenta materiei de Fiinta absolut spirituala si nemateriala. Noi vom spune ca materia in totalitatea ei nu este constituita decat dintr-o structurare de calitati pe care nu le putem separa una cate una fara sa nu facem materia de neinteles pentru ratiune. Pe de alta parte, fiecare calitate ar putea fi izolata de substratul care o poarta. Or, ratiunea este un mod de cunoastere spirituala care nu are nimic trupesc. Dar daca intelegerea fiecareia dintre aceste calitati este un act al inteligentei si daca Dumnezeirea este deopotriva in natura Lui, ceva ce apartine domeniului inteligibilului, este evident ca aceste calitati nu sint altceva decat principii pur spirituale care-si au provenienta printr-o natura netrupeasca in vederea constituirii celor ce exista trupeste. Natura spirituala face sa existe forte spirituale si structurarea acestora face sa existe materia".

Materia este constituita asadar dintr-o serie de calitati sintetizate intr-un intreg, care la randul lui nu mai poate exista ca atare daca vreuna dintre aceste calitati ar lipsi. Materia n-ar mai fi ceea ce este.

Cu toate acestea din punct de vedere intelectual fiecare calitate poate fi observata in ansamblul celorlalte. Aceasta maniera de investigare este adecvata procesului de cunoastere autentica a materiei. Este o intelegere rationala si spirituala. Natura spiritual-inteligibila este si Dumnezeu. "Calitatile" din care este structurata materia nu sunt abstractiuni, ci realitati spirituale, intelese numai printr-o abordare spiritual-duhovniceasca a lumii materiale. Sunt principii spirituale originate de o fiinta spirituala, structurarea lor prin vointa aceleiasi fiinte spirituale dand nastere materiei.

In Hexaimeron, Sfantul Grigore spune ca Dumnezeu a instituit prin vointa Sa inteleapta si atotputernica tot ceea ce constituie materia: principiile care, in ele insele, nu sunt decat ratiuni, sensuri inalte si ca acestea separate unele de altele fac numai sa existe ceea ce noi numim materie. Nici unuia dintre aceste principii separat de celelalte nu poate sa i se atribuie numele de materie. "Materia se naste numai cand acestea se intalnesc unele cu altele". In lucrarea Dialog despre suflet si inviere Sfantul Grigore spune ca fiecare dintre acestea este logos".

Conceptia ca materia nu este un principiu etern, ci o structura de calitati spirituale se gaseste si in cosmologia Sfantului Vasile. Originea ei este insa la Plotin, care fundamenta conceptia sa pe Platon. In Timaios Platon considera ca materia este produsul amestecului dintre idei si spatiu. Pentru Plotin in compozitia lumii sensibile intrau si calitatile. Acestea insa nu erau substratul ultim al lumii sensibile.

Dupa Plotin calitatile se amesteca cu materia (nu o constituie) si in acest iei ia nastere lumea sensibila. Origen a insistat asupra faptului ca nu putem considera lumea sensibila fara inceput pentru ca prin actul creator al lui Dumnezeu exista calitatile. In felul acesta marele teolog alexandrin respingea teoria platonica dupa care materia ar fi fara inceput si principiul material utilizat de Dumnezeu pentru crearea lumii, el pastra totusi ideea ca materia ar fi coeterna cu Dumnezeu. Este consecinta faptului ca el considera creatia ca opera a naturii si nu a vointei sau a facultatilor personale ale lui Dumnezeu.

Rationamentul sau era simplu; "creatia este o opera a naturii divine, natura lui Dumnezeu este buna si ea este buna dintotdeauna. Pentru ca bunatatea lui Dumnezeu avea dintotdeauna nevoie de un obiect, obiectul a fost creatura. Prin urmare, si creatura trebuie sa existe dintotdeauna".

Sfantul Grigore reduce materia la calitatile spirituale care, cu toate acestea, nu sunt vesnice. Atat materia cat si principiile primordiale primesc existenta, nu din natura lui Dumnezeu, ci printr-un act de hotarare personala cand si cand vrea El aceasta. Dupa Sfantul Grigore vointa lui Dumnezeu este de ajuns in actul de creare a lumii materiale, neavand nevoie de nici o colaborare si de nici o materie primordiala. "Principiile"t "cauzele" si "elementele" formative - ratiuni si sensuri inalte la episcopul Nissei - se gasesc la baza lumii materiale, fara ca ele sa fie totusi ultima ei motivatie si fara ca ratiunea de a fi a lumii materiale sa se limiteze la ele.

Ratiunea de existenta a lumii se afla in Dumnezeu. El creeaza lumea prin vointa Sa. In Viata Sfantului Grigore Taumaturgul, episcopul Nissei spune ca "vointa Atotputernicului este ca o materie, ca o forma si chiar un principiu pentru cosmos si pentru toate cele ce exista inauntrul lui si dincolo de el".

Vointa lui Dumnezeu a creat totul printr-un act dincolo de spatiu si timp, dar lumea din momentul creatiei se desfasoara in mod succesiv, spatiul si timpul fiind caracteristicile ei esentiale.

Sfantul Grigore considera ca expresia din Septuaginta inseamna "in rezumat". De aici, el trage concluzia ca Scriptura invata ca Dumnezeu a creat in rezumat lumea din prima miscare a vointei Lui, apoi elementele constitutive lumii s-au desfasurat intr-o succesiune si ordine (conform intelepciunii lui Dumnezeu care-si facea prezenta in ele) concretizindu-se prin timp atunci cand li se cuvenea sa apara. Existenta creata, lumea, chiar in "rezumatul" primordial purta semnele creaturii, ea avea adica imprimate in sine categoriile de spatiu si timp.

Potrivit conceptiei Sfantului Grigore, cand privim creatia din perspectiva revelatiei, din perspectiva divina, putem spune ca lumea a fost creata o data pentru totdeauna, cu toate acestea din perspectiva umana succesiunea fenomenelor si miscarea celor create, prin istorie, par totdeauna: noi si universul pare sa se creeze continuu.

Dumnezeu creeaza, asadar: continuu. Neintelegerea dublei perspective din care episcopul Nyssei vedea creatia si existenta lumii a facut sa, se spuna ca Sfantul Grigore a idealizat creatia, sau ca el vorbeste de o creatie ideala dincolo de timp si una reala in timp.

Este adevarat; ca explicatia Sfantului Grigore este influentata de Platon, dar el se distinge de acesta prin elementele pe care le-a gasit in traditia Bisericii si in mesajul Revelatiei. Pentru el, prin urmare, actul creator este unul, cum unica este si creatia, dar aceasta poate fi analizata fie in lumina Revelatiei supranaturale, fie in urma observarii inlantuirii fizice a fenomenelor. Gandirea naturala, analizand lucrurile asa cum apar in istorie, ne da o anumita intelegere a lor, dar, in lumina Revelatiei, aceleasi lucruri capata semnificatii noi.

In cosmologia episcopului Nyssei acestea nu sunt ipostaziate (ca la Platon), in sensul c-ar exista prin sine si in afara lui Dumnezeu. Acestea, nu numai ca dau calitate materiei, facand-o cosmos sensibil, ci sunt calitati si elemente constitutive, ale materiei insesi, si ale universului, ele incepand sa existe cand Dumnezeu vrea si asa dupa cum El vrea. Aceste elemente spirituale ("sensuri" si "ratiuni inalte") poarta in sine urmele Logosului creator, nefiind realitati ontologic-autonome. Tocmai pentru aceasta ele nu pot fi intelese daca vom ramane la nivelul simturilor, ci printr-un efort intelectual duhovnicesc, pornind de la sinteza lor, materia propriu-zisa.

Pentru ca nu pot exista in afara Duhului creator al lui Dumnezeu, elementele componente ale lumii nu pot fi intelese autentic decat printr-o experienta duhovniceasca, printr-un demers spiritual si in perspectiva Duhului creator.

Exprimand punctul sau de vedere in ceea ce priveste cosmogonia, episcopul Nyssei nu are pretentia ca rezolva aporiile lumii antice, ci incearca sa explice creatia lumii plecand de la referatul biblic, utilizand totusi posibiltatile oferite de filosofia si stiinta vremii sale. Sfantul Grigore este constient ca raspunsul adevarat dat intrebarii privind crearea universului se gaseste numai in taina lui Dumnezeu. Ceea ce el incearca, este sa orienteze spre Spiritul, spre Inteligenta, spre Logosul creator al lui Dumnezeu orice demers rational de intelegere a originii lumii.

Cosmologia Sfantului Grigore lasa asadar, sa se inteleaga urmatoarele:

a) Existenta lumii materiale nu este independenta de spiritul creator, nici nu este dependenta de vreun substrat ideal, constituit de elementele ei constitutive. Calitatile nu sunt numai, cele care informeaza materia, ci ele o constituie, neexistand nimic in afara de ele.

Daca, fortand termenii, vom vorbi de un "substrat" al lumii materiale, acesta este puterea creatoare a vointei lui Dumnezeu: totul, dupa episcopul Nyssei, exista in potenta in primul elan creator al lui Dumnezeu si nu ca lucruri in sine separate de vointa Lui. Materia este o structurare de calitati, motivul atat al crearii cat si al structurarii acestor calitati: este bunatatea lui Dumnezeu.

Conditia existentei lumii, materiale este structurarea calitatilor, principiilor si "ratiunilor" in acelasi act creator, atunci cand Dumnezeu a decis, cum a decis si cum a vrut sa actioneze. Anterior, actului creator al lui Dumnezeu nu putem asadar vorbi nici de existenta materiei, nici de-a vreunui element care sa intre mai tarziu in componenta lumii materiale.

b) Cunoastem elementele din care lumea este compusa printr-o analiza intelectual-duhovniceasca si nu ramanand la nivelul constatarii senzoriale. "Totul a fost creat de o Inteligenta, spune un teolog contemporan, comentand cosmologia, episcopului Nyssei, pentru fiinte inteligente. La originea naturilor, fie spirituale, fie materiale, exista o natura de alt ordin, exista nematerialitatea unui principiu spiritual, iar cele existente nu sunt altceva decat dovada existentei spiritului".

Lumea materiala dupa Sfantul Grigore este o existenta inzestrata cu un sens precis; ea are un mesaj pe care-l descoperim numai printr-un exercitiu intelectual, printr-o asceza a spiritului, nefiind inteles la nivelul simturilor. A ramane la nivelul simturilor in procesul de cunoastere si de evaluare a lumii materiale inseamna a o dezbraca de adevarata ei realitate, adica de faptul ca ea este purtatoarea unui sens duhovnicesc. Evaluata doar la nivelul formelor ei, lumea materiala nu este decat un mare spectacol de aparente. Inseamna a ramane in jocul transformarilor succesive, joc care nu are consistenta, cu toate ca in el se constituie totdeauna forme noi. A cunoaste realitatea si valoarea lumii, inseamna a depasi jocul si a ajunge la ratiunea existentei ei care nu este alta decat intentionalitatea creatoare a lui Dumnezeu. Valoarea si sensul lumii nu se afla decat in intalnirea cu Dumnezeu.

Dupa Sfantul Grigore, prin urmare, Orientarea morala a omului si modul de abordare a lumii determina atat intelegerea lumii cat; si propria stare existentiala a omului. Dezbracata de mesajul ei spiritual, lumea va deveni pentru om o realitate lipsita de sens. Cel care se alipeste de aceasta lume lipsita de sensul ei transcendent (evaluata dupa cum se vede si nu in relatia pe care ea il semnifica) se alipeste de neant. Cum pacatul este oprire la formele frumoase si apetisante, este actul prin care primii oameni pierd sensul realitatii lumii.

Lumea - realitate in miscare

Chemata de la neexistenta la existenta, lumea, de la originea ei, se afla in miscare. Miscarea este legea existentei sale. Sfantul Grigore sesizeaza doua feluri de miscare in lumea creata: miscarea spatiala si miscarea calitativa, adica o miscare care aduce transformari ale formei si structurii lumii, amandoua miscarile prezentandu-se in timp. "Creatia se prezinta in extensiune spatiala. Toata creatia infatisandu-se intr-o succesiune regulata este masurata printr-o extensiune a eonurilor (cicluri si niveluri existentiale n.n.). Si chiar daca cineva se va inalta cu duhul strabatand succesiunea eonurilor, pana la principiul lucrurilor, cercetarea sa va fi circumscrisa de succesiunea eonurilor".

Desi limitata in raport cu Dumnezeu, lumea se afla intr-o continua desfasurare, dezvoltare si extensiune. Orice tentativa de a cunoaste limitele extensiunii ei este sortita esecului, cu toate ca in calitatea ei de natura creata ea nu-si va depasi niciodata limitele puse ei de Creator.

Miscarea calitativa a lumii, dupa Sfantul Grigore, este ciclica, producandu-se prin schimburile reciproce dintre elementele care constituie lumea. Tot ceea ce apare in lume nu este, dupa Sfantul Grigore, nimic altceva decat rezultatul stabilitatii si transformarii.

„Toate elementele lumii au o inclinare reciproca unele pentru altele si dincolo de caracteristicile lor deosebite, cele existente in lume tind unele spre ultele si transformarea elementelor unele intr-altele nu ne va parea ca "schioapata", dimpotriva, legea lor de existenta le inlantuie intr-o ordine care vadeste schimbarea unuia intr-altul ca pe o restaurare progresiva plecandu-se de la ceea ce exista de la inceput".

Miscarea lumii implica, asadar, o ordine interna, ea este deodata spatiala, calitativa si evolutiva. Intre elementele constiutive lumii exista o omogenitate si simpatie. Transformarile calitative sunt posibile prin atractia reciproca a elementelor si in limitele a ceea ce elementele erau la origine.

"Chiar in lumea sensibila, in ciuda opozitiei adanci existente intre elementele ei componente, prin intelepciunea care conduce universul a fost chibzuit un acord care pune in echilibru contrariile. In felul acesta s-a realizat o anumita armonie interioara a intregii creatii fara ca vreun dezacord natural sa intrerupa continuitatea acordului".

Orice schimbare calitativa si orice desfasurare succesiva a elementelor lumii se inscriu intr-o armonie generala, care, la randul ei nu este altceva decat devenirea continua a universului in cadrul limitelor fixate de Creator. Repausul si miscarea, atractia si respingerea reciproca a elementelor fac parte din conditiile si modul existentei universului.

Creatia lumii asa cum este vazuta actualmente s-a realizat prin structurarea din ce in ce mai complexa a principiilor de baza. Ca este asa, ne-o arata referatul biblic unde aghiograful descrie cum a implinit Dumnezeu procesul de creatie a universului spre fiinta cea mai complexa si mai de valoare - care este omul - prin trecerea elementelor lumii in noi forme si grade de existenta, totdeauna mai complexe unul fata de altul, pornind totdeauna de la cel mai simplu spre cer mai complex (Dumnezeu dupa crearea elementelor primordiale trece la constituirea regnului mineral, celui vegetal, celui animal si in cele din urma a omului).

Sfantul Grigore are intuitia miscarii evolutive a lumii, cu toate ca nu dispune pentru epoca lui nici de posibilitati adecvate unei investigari stiintifice, nici de un vocabular adecvat pentru exprimarea intuiti ei lui. Pornind asadar de la referatul creatiei expus la inceputul Genezei, episcopul Nyssei scrie:

"Pentru ca toate cele create de Dumnezeu sunt bune foarte, spun ca trebuie sa se observe in fiecare dintre acestea desavarsirea Binelui. Pentru ca adverbul "extrem de", "foarte" arata clar prin sensul sau absolut continuitatea in desavarsire. Caci, dupa cum in geneza fiintelor oricat de multe deosebiri am vedea intre neamurile acestora, spunem ca fiecare este proportionat dupa ratiunea universala care da valoare celor ce exista; tot asa spune ca acestea sint bune foarte. Desigur ca aceasta lauda si valoare nu sint atribuite vreuwui aspect sau vreunei forme care ni se arata. De altfel, nici miriapodul, nici broasca testoasa, nici cele ce apar in malul putrezit al mlastinilor nu sunt bune foarte. "Ochiul" dumnezeiesc insa, neprivind la fata lucrurilor, nu limiteaza binele la vreo culoare frumoasa sau la vreo forma frumoasa, ci in faptul ca fiecare, asa cum este, are in sine natura intreaga. Nu in faptul ca nu este bou calul este cal sau invers, ci natura (fiecaruia) se pastreaza pe ea insasi in fiecare creatura, dat fiind ca ea a primit facultati specifice fiecarui mod de existenta, avand putere nu spre distrugere, ci spre dainuire. Prin urmare, cu toate ca elementele se deosebesc unele de altele, avandu-se in vedere ceea ce este fiecare, fiecare este bun foarte, caci, in ceea ce este, fiecare element este desavarsit in bine".

Lumea, ca realitate creata de Dumnezeu, este buna foarte. Sfantul Grigore scoate in evidenta cateva aspecte ale afirmatiei de mai sus, si anume: la prima vedere, constatam o multime de diferente intre cele ce exista, de multe ori chiar contradictii intre o, forma si alta de existenta, avandu-se in vedere insa ca toate creaturile se armonizeaza cu un sens general, toate sunt bune foarte. Bunatatea fiecarui element nu rezida in aspectul sau exterior, ci in structura lui originala care-i da o anumita identitate si un sens specific lui. Fiecare element component al lumii (pamant, apa, aer), fiecare fiinta (bou, miriapod) sunt bune prin ceea ce sunt, neavand nevoie de vreun element strain spre a deveni bune.

Dupa Sfantul Grigore natura fiecarui element este intreaga in fiecare element. Asadar, atat la nivel global, cat si la nivel individual lumea, creata este buna. Episcopul Nyssei nu vorbeste de o bunatate statica. Desi integra in fiecare element, natura fiecaruia detine in sine, puterea si chemarea, la continuarea in desavarsire. Sfantul Grigore intelege aceasta din faptul ca Biblia foloseste expresia si adverbul care exprima continuitatea in desavarsire.

Nu se poate vorbi de o bunatate statica a lumii. Elementele lumii, pastrandu-si identitatea, sunt chemate sa progreseze in bunatate. E vorba desigur, de un evolutionism, de un progres la care lumea, creata buna, este chemata. Nu vrem sa spunem ca progresul existential si evolutia lumii intuite de episcopul Nyssei sunt sinonime notiunii de "evolutie" asa cum a fost ea inteleasa in secolul trecut.

Elementele componente ale lumii, fiintele lumii, au vocatia si forta de a evolua si de a creste in desavarsire, dar nu in afara de Dumnezeu, ci in cadrul a ceea ce fiecare reprezinta, fara ca vreun element sa-si piarda identitatea devenind altceva in procesul de evolutie. Episcopul Nyssei afirma un "meliorism". In cadrul speciei, fara sa excluda creatia lumii pe paliere de existenta, paliere solidare intre ele in ordinea creatiei si existentei celor create.

"Pamantul este bun nu pentru ca el nu este aer, spune Sfantul Grigore, ci isi conserva propriile calitati prin forta naturala pusa in el de Dumnezeu. Aerul este bun, dar nu in faptul ca nu este pamant, ci pentru faptul ca el detine in sine in mod natural puteri care-i sunt suficiente spre a ramane ceea ce este. Apa este deopotriva foarte buna, la fel si focul, atata vreme cat fiecare este intreg din punct de vedere al propriilor calitati si se pastreaza prin forta vointei lui Dumnezeu, in propriile-i limite".

Din acest citat constatam pe de o parte ca, episcopul Nysisei afirma miscarea si evolutia perpetua a lumii, pe de alta parte stabilitatea si identitatea elementelor in drumul lor spre desavarsire, datorita puterii lui Dumnezeu cafe actioneaza la nivelul fiecarui element component al lumii.

Trei sunt motivele pentru care, dupa Sfantul Grigore de Nyssa, lumea creata se afla in miscare, in devenire si in transformare continua.

a) Cel dintai este constitutia fizica a lumii ca realitate creata: "Toate lucrurile care au fost aduse din neexistenta la existenta, de catre natura necreata, pentru ca ele si-au inceput deodata existenta prin schimbare, inainteaza totdeauna printr-un proces de transformare", spune Sfantul Grigore.

b) Al doilea motiv este dat de necesitatea existentei unei armonii universale. Lumea este rod al comuniunii si iubirii trinitare. Se cuvine asadar ca ea sa poarte marca comuniunii si perihorezei trinitare. Prin afinitatea creaturilor unele pentru altele "puterea dumnezeiasca amestecand in natura care nu se misca variabilitatea interna si in natura invariabila, miscarea, spatiala, apropie ca intr-o singura familie pe una si pe cealalta natura prin schimbul reciproc al caracterelor acestora". De remarcat faptul ca, pentru episcopul Nyssei, potrivit nivelului stiintei epocii, pamantul este nemiscat, cu toate ca are in el germenul variabilitatii interioare, in timp ce fermentul, cerul invariabil in sine, se misca din punct de vedere spatial: Daca din punct de vedere calitativ cerul nu se schimba, el se schimba din punct de vedere al pozitiei sale fata de un punct fix; dimpotriva, pamantul neschimbandu-se din punct de vedere spatial se schimba din punct de vedere calitativ. Armonia dintre cer si pamant este data in intalnirea celor doua genuri de miscare in vederea progresului, dat fiind faptul ca dupa Sfantul Grigorie, principiul progresului este dat de alternarea repausului si miscarii.

c) Al treilea motiv este de ordin teologic. Este masura luata de Dumnezeu pentru a feri omul sa cada in idolatrie. Dupa Sfantul Grigbre: statornicia, neschimbabilitatea si imutabilitatea sunt atribute divine.

"Intelepciunea divina a pus invariabilitatea in natura care se afla totdeauna in miscare, si in natura care se afla totdeauna in repaus variabilitatea: fara indoiala a actionat asa ca nu cumva-omul, vazand in vreuna din cele create atributul divin al Invariabilitatii si imutabilitatii sa ajunga sa ia drept Dumnezeu creatura".

"Ceea ce Moise, in lumina revelatiei, imi pare a fi inteles atunci, spune Sfantul Grigore, este exact ideea ca nimic din cele ce cad sub simturi sau din cele ce sunt intelese prin cugetare, sa nu fie considerat ca exista cu adevarat, ci numai Fiinta transcendenta si creatoare a universului de care depinde totul. Caci spre oricare din cele existente s-ar indrepta cugetarea, in nici una ratiunea nu va vedea acea suficienta prin care sa fie posibila existenta in afara participarii la fiinta. Dar cel ce este neschimbabil, care nu este obiect nici al cresterii, nici al micsorarii, care nu are nevoie de vreo schimbare, fie in bine, fie in rau, cel care-si este suficient lui insusi, care singur merita sa fie dorit, din care toate se impartasesc fara sa sufere vreo miscare din cauza acestei impartasiri, iata intr-adevar pe Cel care exista cu adevarat".

Cu toate ca lumea are in sine o serie de puteri puse in ea de Dumnezeu, ea nu este o existenta suficienta siesi, independenta si existand paralel cu Dumnezeu potrivit numai legilor existente in ea, ci in ceea ce are ea mai profund, lumea depinde de participarea la Fiinta cea adevarata. Autonomia lumii nu poate fi gasita decat in ordinea transcendentului.

Profund cunoscator al gandirii antice, Sfantul Grigore se foloseste de ea si cu scopul insa de a face mai accesibila contemporanilor credinta sa religioasa. Lumea, lucrare a lui Dumnezeu - realitate spirituala si personala - poarta in sine "urmele" Creatorului ei: rationalitatea si motivarea spirituala a existentei sale. Este o conceptie care aduce aminte de altii (Platon, Plotin, Origen), dar care are o serie de intuitii ce o apropiei de modul in care o serie de oameni de stiinta din vremea noastra au inteles lumea.

"Lumea sensibila nu este straina de lumea inteligibila. Toate calitatile lumii sensibile sunt inteligibile, spirituale". Scopul lumii nu se gaseste in sine, ea a fost creata pentru om, iar omul pentru Dumnezeu. Sub influenta lui Platon, episcopul Nyssei afirma ca lumea sensibila constituie pentru om o scara ce duce la Dumnezeu.

Ideea pe care o gasim la Sfantul Grigore, potrivit careia universul se dezvolta evolutiv, pornind de la un "rezumat" este geniala. Ea ne aminteste de teoria moderna a expansiunii universului atat de studiata in ultimii cincizeci de ani. Ideea ca universul se afla intr-un proces de continua desavarsire este la fel o intuitie care poate gasi corespondente in preocuparile stiintifice moderne.

Lumea si prezenta lui Dumnezeu in ea

Universul, opera a comuniunii creatoare existenta in Dumnezeul intreit in Persoane, detine de la Creator chemarea spre desavarsire, deschiderea spre transcendent. Fiecare persoana umana este un infinit de manifestari. Comuniunea Persoanelor Sfintei Treimi este o comuniune nu numai de manifestari, ci si de posibilitati.

Chemarea prin care Dumnezeu aduce universul din neexistenta la existenta, este o chemare la viata. Datorita acestei chemari, univesul a inceput sa existe si sta in existenta miscandu-se spre sursa chemarii sale, pastrand totdeauna caracteristicile lumii create.

Miscarea si existenta universului au un inceput, prin urmare ele vor avea cu siguranta si un sfarsit. "Am invatat, spune episcopul Nyssei, ca cerul si pamantul nu sunt din eternitate si ca nu vor exista asa pentru eternitate. Este evident ca cele ce exista au fost originate de un anumit principiu si ca ele vor avea cu siguranta o anumita limita".

Miscarea lumii nu este urmarea caderii in pacat, cum vedem la Platon si Origen, dimpotriva, ea este inscrisa de Dumnezeu in creaturile sale, ca singura modalitate de existenta a acestora si una din conditiile ajungerii creaturii la odihna comuniunii cu Dumnezeul-comuniune.

Continuitatea in existenta a universului aflat in miscare si punerea in armonie a elementelor din care acesta este constituit sint posibile datorita puterii creatoare si proniatoare a lui Dumnezeu. "Totul, spune Sfantul Grigore, ramine in existenta datorita puterii Fiintei adevarate care este in sine Bunatate".

Dincolo de diferenta de natura intre Dumnezeu si creatie, puterea lui Dumnezeu se face simtita prin toate lucrurile. La nivel omenesc este un fapt general recunoscut ca in orice lucrare, autorul este oarecum prezent. Relatia intre Dumnezeu si lume nu este numai cea pe care o cunoastem intre orice artist si opera sa, ci si relatia dintre. Cel care exista cu adevarat, dintotdeauna, pentru totdeauna si care mentine in existenta lucrarea Sa printr-o prezenta activa a lui in aceasta din urma.

"Dumnezeirea, spune Sfantul Grigore, se afla deopotriva in toate si patrunde deopotriva toata creatia; intr-adevar, nu ramane nimic in fiinta daca este separat de Fiinta, dar natura divina atinge toate in egala masura, cuprinzand in sine totul prin forta ei de cuprindere".

"Intr-adevar, puterea si energia care supravegheaza cele existente sunt insasi Dumnezeirea". "Cel care este pretutindeni prin puterea Sa se afla in toate fara sa fie absent din cineva". "Dumnezeu a dat si da mereu fiintelor puterea devenirii si perseverentei intru fiinta, toata creatura fiind buna datorita participarii la tainele transcendente".

In textele citate mai sus regasim ideea platonica, dar aici nu este vorba pur si simplu de o imbratisare de dinafara, ci in acelasi timp, observa W. Jaeger, de o forta supranaturala care patrunde fiecare fiinta a lumii si care conduce toate fiintele la unitate. Aceasta forta patrunde si conduce totul. Ea imbratiseaza dar totodata umple toate fara ca ea sa fie circumscrisa de natura celor in care se afla. Este un fel de imanenta a prezentei divine in cele create.

Forta interioara a acestora este data chiar de prezenta lui Dumnezeu in ele. Legatura dintre Dumnezeu si lume exista, cu toate ca diferenta ontologica intre creat si necreat persista. Puterea proniatoare se afla oarecum in interiorul lumii. Ea nu este un intermediar separat de Dumnezeu, o gratie creata, ci Dumnezeu insusi, prin puterea si energia Lui, putere si energie neseparate de natura personala. Pentru acest motiv episcopul Nyssei afirma ca "natura divina atinge toate", fara sa fie susceptibil de panteism.

In calitatea de Creator si Proniator al lumii, Dumnezeu se gaseste totdeauna in creatia Sa, prin energiile Sale, intrand in relatie cu creaturile Sale. El le cuprinde, intr-un anume fel, dincolo de spatiu si de timp. Acesta este paradoxul vietii intratrinitare si al modului de contact cu lumea.

Din ceea ce am expus mai sus, putem intelege ca simtamantul profund religios pe care Sf. Grigore l-a avut cu privire la lume arata ca: desi separat de lume din punct de vedere ontologic, Dumnezeu comunica cu Jumea, Dumnezeu se ofera, si cheama, lumea detine in sine o putere dinamica (oferita de Dumnezeu) care o orienteaza spre Dumnezeu.

Lumea se impartaseste din viata divina datorita contactului cu Dumnezeu care este Persoana. Lumea - fruct al puterii si al iubirii lui Dumnezeu - are un sens teologal. Lumea, in cele mai profunde structuri si motivatii ale ei, se afla in relatie cu Dumnezeu. Ea poate insa sa se separe de Dumnezeu prin vointa rau orientata a fiintelor inteligente create in aceasta lume.

pr. dr. Vasile Raduca