Viaţa, nevoinţele şi pătimirea Sfîntului, slăvitului şi
întru tot lăudatului Apostol Petru (29 iunie)
Viaţa, nevoinţele şi pătimirea Sfîntului, slăvitului şi
întru tot lăudatului Apostol Pavel (29 iunie)
Acatistul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel
Pomenirea Sfântului Apostol Petru
Petru a fost fiul lui lona şi fratele lui Andrei Cel întîi Chemat. El era din tribul lui Simeon, şi din oraşul Betsaida. El a fost pescar şi s-a numit mai întîi Simon, dar Domnul a binevoit să îl numească Chefa, sau Petru (loan 1:42). El a fost primul dintre ucenici care a mărturisit limpede credinţa lui în dumnezeirea lui Hristos Iisus, cînd a zis: Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui Viu (Matei 16: 16). Dragostea lui Petru pentru Mîntuitorul era foarte mare, iar credinţa lui în El s-a făcut din ce în ce mai puternică. Cînd Domnul a fost dus la judecată însă, Petru s-a lepădat de El de trei ori: dar la o singură privire a Domnului, sufletul lui Petru s-a umplut de remuşcare, de ruşine, şi de plîns cu amar. După Duminica Pogorîrii Duhului Sfînt, Petru s-a arătat Apostol neînfricat şi puternic în propovăduirea Evangheliei. Urmînd predicării lui în Ierusalim la Ziua Cincizecimii, ca la trei mii de suflete au primit Sfintul Botez. El a predicat cuvîntul lui Dumnezeu în Palestina, în Asia Mică, în Iliria şi în Italia.Petru a făcut multe şi mari minuni, în timpul vieţii fiind: el a vindecat bolnavi şi a înviat morţi, iar bolnavii se vindecau şi numai cînd se aşezau în umbra lui. El a dat război mare cu Simon Magul, care sa proclamat pe sine dumnezeu, dar care în fapt era sluga satanei. Petru în cele din urmă 1-a ruşinat de tot şi 1-a învins. Dar la porunca prietenului acestei slugi a satanei, anume răul împărat Nero, Petru a fost osîndit la moarte. După ce 1-a sfinţit pe Linus episcop la Roma, şi după ce şi-a sfătuit din destul şi şi-a mîngîiat turma lui în Hristos, Petru a mers şi şi-a întîmpinat moartea cu bucurie. Văzînd înaintea lui crucea pe care urma să fie răstignit, el a cerut călăului să-1 răstignească cu capul în jos, socotindu-se nevrednic să moară răstignit cu capul în sus, ca Mîntuitorul. Astfel, acest mare rob al Marelui Dumnezeu s-a odihnit şi a primit cununa cea nepieritoare a veşnicei slave.
Pomenirea Sfântului Apostol Pavel
Pavel s-a născut la Tarsus şi era din seminţia lui Veniamin. La început el s-a numit Saul. El a studiat cu marele Gamaliil, şi era fariseu şi prigonitor al creştinilor. El s-a convertit prin minune mare la credinţa în Hristos, prin lucrarea nemijlocită a Mîntuitorului însuşi. El S-a înfăţişat înaintea lui Saul pe drumul Damascului, pe cînd Saul pornea către acea cetate ca să-i prigonească pe creştini. Saul s-a botezat de mîinile Sfîntului Apostol Anania, s-a numit Pavel din botezul creştin, şi s-a numărat printre slujitorii celor doisprezece Apostoli mari. Cu rîvnă de foc, Pavel a predicat Evanghelia pretutindeni, de la marginile Arabiei şi pînă în Spania, printre iudei şi printre neamuri, primind de aceea şi supranumele „Apostolul Neamurilor”. Cu cît încercările prin care trecea erau mai cumplite, cu atît mai mare şi mai suprafirească era şi răbdarea lui. De-a lungul tuturor anilor predicării lui, viaţa lui Pavel atîrna de la o zi la alta numai de un fir de păr. Dar umplîndu-şi zilele şi nopţile cu cele mai mari nevoinţe şi suferinţe pentru Hristos, bine rînduind Biserica în multe locuri, şi ajungînd la o mare măsură a desăvîrşirii, la urmă marele Pavel a putut cu adevărat zice: „Nu eu, ci Hristos vieţuieşte în mine”(Galateni 2: 20). Pavel a fost decapitat la Roma în timpul domniei dementului Nero, în aceeaşi zi în care a fost ucis şi Petru.
Cântare de laudă la Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel
Învăţaţi şi neînvăţaţi, dar aceiaşi în duhul,
Puternici ca îngerii în a Domnului iubire,
Petru cel simplu şi Pavel cel mult învăţat,
Erau amîndoi luminaţi de al Duhului har.
Ei două luminări aprinse au fost,
Candele nestinse, înalte şi preafrumoase, ca stelele strălucind.
Ele pămîntul au străbătut cu a lor lumină,
De la oameni nimic cerînd, şi pe veci îmbogăţindu-i.
Ei mai săraci erau decît cei mai săraci,
Dar au îndestulat lumea;
Ei robi şi întemniţaţi au fost, dar lumea au biruit.
Cu învăţătura lui Hristos ei au îmbogăţit lumea,
Şi cu arme noi pe ea desăvîrşit o au biruit.
Ei o au biruit cu smerenia şi dumnezeiasca pace,
Cu fericita blîndeţe, cu rugăciunea, postirea
Şi cu milostivirea cea de necuprins.
Cînd a vieţii lor zbuciumată zi s-a plecat spre zbuciumata seară,
Sîngerosul Nero năpraznic capăt i-a pus.
Dar cînd Nero, al lumii dement conducător
Poruncit-a a Apostolilor moarte,
Lumea nu mai era a lui, ci-a lor.
Iar ei prin moarte au dobîndit împărăţia.
