Sfântul Cuvios Samson, primitorul de străini , Sfânta Ioana Mironosita - 27 iunie

Troparul Sfântului Cuvios Samson, primitorul de străini

În răbdare ţi-ai agonisit plata ta, părinte cuvioase; în rugăciuni neîncetat răbdând, pe săraci iubind şi pe aceia îndestulând. Ci te roagă lui Hristos Dumnezeu, Sfinte Samson, milostive fericite, să mântuiască sufletele noastre.

Condacul Sfântului Cuvios Samson, primitorul de străini

Ca nişte pârgă a firii...

Ca la un doctor preaales şi rugător bine primit, alergăm la dumnezeiasca ta raclă, Sfinte Samson, de Dumnezeu înţelepţite, cuvioase, adunându-ne cu dragoste, cu psalmi şi cu cântări bucurându-ne, preaslăvim pe Hristos, Cel Ce ţi-a dat ţie un dar ca acesta de tămăduiri.

Sfânta Ioana Mironosita

Sfânta Ioana Mironosiţa a făcut parte din grupul femeilor mironosiţe care L-au urmat pe Mântuitorul Iisus Hristos. Conform tradiţiei, ea a fost cea care a recuperat capul Sfântului Ioan Botezătorul după ce Irod a dat ordin să-i fie tăiat şi aruncat.

Sfântul Cuvios Samson, primitorul de străini

Samson cel Mare, despre care străbătea vestea pretutindeni, a fost din cetatea Romei. El s-a născut din părinţi cinstiţi şi bogaţi, de neam mare, care se trăgeau din sânge împărătesc. Acesta învăţând bine învăţătura din afară, se deprinsese şi la meşteşugul doctoricesc, nu de nevoie, nici pentru îmbogăţirea sa, pentru că avea destulă bogăţie ci, pe de o parte, ca să nu petreacă în deşertăciune, iar pe de alta, ca din meşteşugul său să poată sluji lui Dumnezeu şi săracilor. El tămăduia pe cei cuprinşi de boli netămăduite; pentru că pe lângă meşteşugul doctoricesc, i se adăugase şi darul Domnului, care dă tămăduiri, pentru faptele lui cele bune în care sporea şi pentru credinţa pe care o câştigase către Dumnezeu.

Pe lângă învăţătura cea din afară, el avea şi înţelegerea dumnezeieştii Scripturi şi se îndeletnicea mult la citirea sfintelor cărţi, şi spre dragostea lui Hristos se deştepta cu credinţa şi cu nădejdea. Apoi, murind părinţii lui şi lăsând multe averi, n-a zăbovit a face cele cuviincioase lui, ci îndată a început să schimbe bogăţia cea degrabă pieritoare şi vremelnică cu cea nepieritoare şi veşnică, urmând cuvântului Evangheliei. Şi dădea milostenie cu îndurare, precum se grăieşte, împărţind cu amândouă mâinile la toate nevoile săracilor şi flămânzilor, câştigând prin pântecele lor cel stricăcios, vistieria cea nestricăcioasă. Şi aceasta o făcea în toate zilele vieţii sale, căci pe milostivire o avea născută şi crescută împreună cu el. Apoi, voind să se îndrepteze la o viaţă şi mai smerită, a slobozit mulţimea robilor, oprind numai unul pentru slujba sa. Căci ce nevoie avea de atâţia robi, de vreme ce singur se dăduse rob adevărat şi apropiat Domnului? Astfel s-a dezlegat de bogăţiile cu care era ţinut ca şi cu nişte legături, mulţumindu-se cu o haină şi cu o funie pentru ţinerea mijlocului.

Şi dorind Samson ca pe sufletul său să-l îmbogăţească mai bine prin bogăţie duhovnicească, a defăimat lumea şi toate cele din lume şi, urmând lui Hristos, s-a făcut străin, căci, lăsându-şi rudele şi cunoscuţii, a ieşit din Roma cea veche şi s-a sălăşluit în pustie, ca şi Ilie de demult. Dar Dumnezeu, voind ca robul său să le fie multora de folos, l-a adus din pustie în Roma cea nouă, adică în Constantinopol, unde el aflându-şi o casă oarecare, petrecea într-însa, odihnind la el pe cei străini şi săraci şi slujindu-le în tot chipul, primind pe cei neputincioşi şi tămăduindu-i de boli. Şi nu numai îi vindeca de toate bolile prin meşteşugul său doctoricesc; dar cu atâta osârdie le făcea şi toată plăcerea în hrană şi în aşternuturi, încât se părea că acea milostivire este firească lui. Căci precum firea soarelui este ca să lumineze şi a focului ca să ardă, aşa lui Samson îi era ca din fire silinţa cea cu osârdie spre cei săraci, bolnavi şi străini.

Deci Dumnezeu, Care S-a obişnuit a binecuvânta dragostea către aproapele ce se face pentru Dânsul şi a socoti ca pentru El aceea pe care o face cineva săracilor, a cinstit ostenelile robului Său cu minuni mari, care se făceau la bolnavi. Pentru că pe toţi care îi primea în casa sa, având boli nevindecate, îi tămăduia cu minune. Iar darul şi puterea facerii de minuni, care i se dăduse lui de la Dumnezeu, le acoperea cu meşteşugul chipului cel doctoricesc, ca să nu se cunoască sfinţenia lui; pentru că, fiind smerit cu inima, nu voia să fie slăvit şi cinstit de oameni. Dar n-a putut să se ascundă lumina sub obroc, nici cetatea deasupra muntelui, căci strălucind cu lumina lucrurilor celor bune şi suindu~se la muntele desăvârşitei plăceri de Dumnezeu, a venit tuturor în înştiinţare. Şi aflând şi patriarhul de el, l-a chemat la sine şi l-a hirotonisit preot, deşi el nu voia. Şi s-a aflat slava faptelor lui celor bune până la palatele împărăteşti în acest chip: împăratul Iustinian a căzut într-o neputinţă şi bolea foarte din vătămarea părţilor ascunse ale trupului său şi acea durere era netămăduită. Şi chemând el doctori mulţi şi aceia stând lângă el după obiceiul lor, se sfătuiau între ei şi multă vreme îi făceau curaj de tămăduire, dar numai cu cuvintele, iar cu lucrul nu puteau să-l vindece, nici să dea uşurare celui ce pătimea.

Deci au căutat prin toată stăpânirea grecească şi romană doctori foarte învăţaţi, dar nu s-a găsit nici unul care să poată tămădui pe împărat de acea nesuferită boală. Deci mâniindu-se împăratul, a po­runcit să gonească pe toţi doctorii din ochii săi, iar el, întorcându-se spre Dumnezeu, Care este izvorul tămăduirilor şi ziditor a toată făptura, şi-a încredinţat Aceluia boala sa, cerând ajutor de la El cu lacrimi. Iar Dumnezeu n-a trecut cu vederea rugăciunea lui cea cu dinadinsul, căci adormind puţin împăratul, a văzut în vedenie mulţime de doctori cu rânduială stând înaintea lui îmbrăcaţi în haine luminoase. Şi apropiindu-se de el un tânăr oarecare purtător de lumină, îi arăta pe fiecare dintre doctori, cine şi în ce fel de rânduială şi în care ani a fost. Intre aceştia i-a arătat şi pe unul smerit la faţă, cărunt la păr şi îmbrăcat în haină preoţească, pe care lăudându-l către împărat, a zis: „Acesta, iar nu altul, o, împărate, poate să te tămăduiască de durerea cea aducătoare de moarte!"

Deci, deşteptându-se împăratul din somn, s-a bucurat de acea vedenie, prin care a luat bună nădejde pentru sănătatea sa, şi mulţumea lui Dumnezeu. Deci, având în minte chipul bărbatului văzut, a poruncit ca iarăşi să cheme la dânsul pe toţi doctorii, ca să-i vadă. Şi căutând între dânşii pe cel văzut în vis şi negăsindu-l, a căzut iarăşi în mâhnire şi a început a se întrista. Insă, punându-şi nădejdea în Dumnezeu, a poruncit să caute mai cu dinadinsul pe un doctor ca acela, care i se arătase în vis, spunând tuturor asemănarea feţei lui şi făgăduind multe daruri şi cinste cui îl va afla pe el.

Deci mulţi căutându-l pretutindeni şi negăsindu-l, una din slugile împărăteşti care era şi cunoscut al împăratului şi prieten al lui Samson, auzind asemănarea spusă de împărat a omului văzut în vis, şi-a adus aminte de fericitul Samson, cel care avea acel fel de asemănare şi tămăduia pe cei neputincioşi. Deci a spus împăratului de dânsul, iar acela a poruncit să-l aducă pe Samson cu cinste la dânsul. Şi când l-a  văzut pe el intrând, îndată l-a cunoscut că este acela pe care îl văzuse în vis. Şi umplându-se de bucurie, s-a sculat degrabă de la locul său şi, alergând înaintea lui, i-a cuprins grumajii şi i-a sărutat nu numai gura, ci şi capul şi mâinile bătrânului, zicându-i: „Cu adevărat, părinte, tu eşti acela pe care Dumnezeu mi l-a arătat în vis; şi prin tine mi-a făgăduit că îmi va da mie sănătate". Acestea zicându-le, l-a băgat pe cuviosul în odaia lui şi, şezând cu dânsul, se îndulcea de vederea feţei lui. Apoi, lipind mâinile aceluia de ochii săi, le săruta cu dragoste şi, udându-le cu lacrimi, cerea de la dânsul tămăduire.

Iar fericitul Samson, mâhnindu-se de atâta smerenie din partea împăratului, i-a zis: „O, împărate, nu face aceasta, nici nu te pogorî aşa prin nemăsurată smerenie, ca să nu mă aduci pe mine în mândrie şi să fii pricinuitor al osândirii mele. Pentru că în ce covârşesc eu pe ceilalţi oameni? Fiind sărac şi păcătos, eu însumi am trebuinţă de căutarea cea milostivă a lui Hristos pentru tămăduirea păcatelor mele. Dar credinţa ta cea mare şi nădejdea ta cea fierbinte vor pleca spre milă pe Împăratul Hristos şi te va tămădui, fiindcă Acela toate câte le voieşte, poate să le facă".

Acestea zicându-le, s-a atins cu mâna de locul unde pătimea împăratul, ca şi cum ar fi pus oarecare doctorie, vrând să-şi tăinuiască darul tămăduirii dat lui din cer. Astfel, numai cu o atingere a mâinilor lui s-a făcut uşurare de boală şi grabnică tămăduire. Iar împăratul, câştigând desăvârşit sănătatea sa, se bucura nu numai pentru tămăduire, ci şi pentru că s-a învrednicit de vederea unui bărbat plăcut lui Dumnezeu ca acesta. Apoi, vrând să mulţumească sfântului, îi dădea mult aur şi argint, dar sfântul a grăit împăratului: „O, împărate, eu am avut aur, argint şi o mulţime de alte averi, dar pe toate le-am lăsat pentru Hristos, ca să câştig bunătăţile cereşti cele veşnice! însă, de vrei să-mi arăţi a ta bunătate, fă pentru Dumnezeu şi pentru mântuirea ta aceasta: zideşte-mi lângă locuinţa mea o casă, în care aş putea să primesc pe cei neputincioşi şi străini cărora m-am obişnuit a le sluji, şi să-i odihnesc după puterea mea; pentru că aşa şi ţie îţi vei mijloci răsplătire veşnică de la Dumnezeu şi mie îmi vei mângâia bătrâneţile".

Aceasta auzind împăratul şi socotind-o mai mult o dăruire, decât o cerere, a poruncit să-i zidească o casă pentru străini şi o bolniţă, precum a poftit cuviosul. Şi sfârşindu-se zidirea aceea, împăratul a îndestulat-o cu multe averi pentru nevoia străinilor ce se odihneau acolo şi pentru bolnavii ce se tămăduiau.

Deci Cuviosul Samson, petrecând mulţi ani în obişnuita slujbă a primirii de străini şi a doctoriei şi ajungând la adânci bătrâneţe, a slăbit cu trupul şi s-a îmbolnăvit puţin. Iar când sufletul lui s-a despărţit de trup, s-a arătat luminos la faţă, cu nimic mâhnindu-se de moarte, precum este obiceiul la celelalte suflete, care se tem de moarte, fiind cuprinse de grijile trupeşti şi mireneşti şi ţinute de multe păcate. Pentru că ştia Cine îl cheamă pe el, de la ce osteneli şi la ce fel de odihnă, şi ce fel de răcoriri aştepta sufletul lui cel fericit; că vrednic era lucrătorul acesta de plata sa. Şi astfel sufletul lui, fiind plăcut lui Dumnezeu, s-a dus în părţile cereşti, iar trupul lui a fost îngropat cu cinste în biserica Sfântului Mucenic Mochie, din a cărui seminţie se trăgea cu naşterea trupească Sfântul Samson, marele plăcut al lui Dumnezeu şi moştenitor al faptelor celor bune şi duhovniceşti ale aceluia.

El a fost slăvit cu mari minuni nu numai în viaţa aceasta, ci şi după moarte, din care aici se pomenesc câteva: Odată a fost în Constantinopol un foc care a început de la biserica Sfintei Sofia şi a fost atât de mare, încât nimeni din oameni nu putea să-l stingă. Şi au ars toate palatele cele mai alese şi cele mai frumoase zidiri din toată cetatea. Şi a ajuns văpaia şi la casele de străini ale Cuviosului Samson, pe care înconjurându-le de pretutindeni, nu putea să se atingă de ele. Şi se vedeau casele acelea ca rugul cel nears, încon­jurate de atâta văpaie. Şi mulţi dintre oameni au văzut pe Cuviosul Samson, care se arăta deasupra zidirii, umblând împrejur degrabă pe îngrăditura casei de străini şi certând cu mânie văpaia aceea ce se repezea. Iar focul, ca şi cum s-ar fi ruşinat de sfânta lui faţă, supu- nându-se poruncii, se dădea în lături de la casa aceea. Apoi deodată, auzindu-se dintr-un loc un tunet puternic, şi vărsându-se o ploaie mare, toată vâlvătaia aceea s-a stins cu rugăciunile sfântului.

El tămăduia toate bolile, precum în viaţa sa, aşa şi după moarte. Unui om vestit, cu numele Teodorit şi cu dregătoria spătar, i s-a întâmplat, când alerga din casa lui pe trepte după oarecare trebuinţă, de şi-a vătămat din încheietură piciorul. Din această pricină, trei zile a zăcut foarte rău bolnav, neputând să guste nici mâncare, nici băutură, şi nici măcar să adoarmă puţin din pricina durerii piciorului, încă nu putea nici să grăiască, fiind mut şi fără de glas. Însă cu min­tea sa cea sănătoasă se ruga cu dinadinsul lui Dumnezeu şi Sfântului Samson, chemându-l în ajutor. Iar după a treia zi, venind noaptea, l-a văzut pe cuviosul pe care îl chema, stând la picioarele sale şi atingân- du-se de glezna cea vătămată. Şi i-a zis Sfântul Samson: „Scoală-te, că nimic mai mult nu vei pătimi". Acestea zicând, s-a făcut nevăzut. Iar Teodorit îndată simţindu-se sănătos, a început a mulţumi lui Dumnezeu cu bucurie şi cu mare glas, zicând: „Cu adevărat, Sfântul Samson este mare plăcut lui Dumnezeu". Apoi, pipăindu-şi piciorul său şi văzându-l tămăduit desăvârşit, s-a sculat şi umbla. Şi făcându-se ziuă, s-a dus cu sârguinţă la mormântul cuviosului şi s-a închinat, spunând tuturor de tămăduirea ce i se făcuse.

Un alt boier din Constantinopol, cu numele Leon, mergând călare, din întâmplare şi-a zdrobit un picior, lovindu-se de un zid de piatră. Din această pricină pătimea greu şi, din zi în zi, durerea se întărea mai cumplit, iar casnicii lui îl sfătuiau să cheme un doctor, ca să-i scoată sânge de la locul cel vătămat. Şi apropiindu-se a patra zi în care urma să cheme doctorul, s-a făcut într-acea noapte lui Teodo­rit, cel pomenit mai înainte, care mai înainte a câştigat tămăduire, o vedenie în acest fel: Vedea trei oameni intrând în casa acelui boier, dintre care unul i se părea că este Sfântul Samson, precum îl văzuse în neputinţa sa, iar ceilalţi doi, Sfinţii doctori fără de arginţi Cosma şi Damian. Şi i-a întrebat, zicând: „Unde mergeţi?" Iar ei, privind cu dragoste spre dânsul, i-au răspuns: „Mergem la boierul Leon". Teodorit le-a zis: „Au nu ştiţi, stăpânii mei, că el pătimeşte, fiind cuprins de durere, şi în viitoarea zi vor veni doctorii să-i tămăduiască piciorul cel sfărâmat?" Sfinţii au răspuns: „Să nu fie aceea, căci noi vom veni la dânsul iarăşi în ziua de vineri şi-l vom tămădui". Şi deşteptându-se Teodorit din vedenie, a alergat la acel bolnav şi i-a spus ceea ce a văzut şi a auzit. Iar bolnavul, crezând cuvintele lui, n-a primit la sine pe doctori; ci, nădăjduind spre Dumnezeu, aştepta ziua de vineri. Deci, rugându-se şi sosind ziua de vineri, piciorul lui cel bolnav a primit tămăduire desăvârşită şi s-a făcut sănătos ca şi celălalt, netrebuindu-i nici o doctorie. Atunci cel tămăduit a alergat la mormântul Cuviosului Samson, dând mulţumire lui şi celor ce se arătaseră cu dânsul.

Preamărind Dumnezeu cu mai multe minuni pe plăcutul Său, Samson, a făcut ca din mormântul lui să izvorască mir tămăduitor, cu care bolnavii se ungeau cu credinţă şi câştigau sănătate pentru toate neputinţele lor. Şi s-a întâmplat iarăşi aceluiaşi boier, Leon, de a căzut în neputinţă cu tot trupul. Deci zăcea ca un slăbănog, fiindu-i toate mădularele înţepenite. Iar când a fost uns peste tot trupul cu mirul care ieşea din mormântul Sfântului Samson, îndată s-a făcut sănătos. Asemenea, odată, durându-l ochii foarte tare, s-a tămăduit cu acelaşi mirtămăduitor. Deci, dând mulţumire doctorului său cel fără de plată,a luat asupra sa îngrijirea casei de străini a Sfântului Samson, fiindatunci în nevoie, şi îi dădea toate cele de trebuinţă din averile sale cuîndestulare.

Este cu cuviinţăsă pomenim aici şi aceasta: în această casă de străini era în vremea aceea un rânduitor, anume Enesie, leneş cu viaţa şi nebăgător de seamă la slujba sa, împlinind toate nevoile bolnavilor şi ale străinilor cu nebăgare de seamă. Deci, într-o noapte, Cuviosul Samson arătându-i-se lui nu în vis, ci la arătare, l-a bătut cu toiagul, zicându-i cu mânie: „Pentru ce nu te îngrijeşti de slujba ta şi nu împlineşti nevoile străinilor şi ale bolnavilor?" Din acea bătaie Enesie atâta a bolit, încât i s-a luat glasul şi a rămas mut, şi trupul i s-a făcut vânăt peste tot de bătăile ce i se dăduse.

Iar a doua zi, venind mulţi la el, nu putea să vorbească nimic, decât numai îşi arăta trupul său cel vânăt. Apoi, luând o hârtie şi un condei, a scris pedeapsa care i-o dăduse sfântul. Şi înştiinţându-se Leon, cel mai sus pomenit, de acest lucru, a venit să cerceteze pe acel rânduitor bolnav, şi văzându-l peste tot trupul vânăt de bătaie şi neputând vorbi, a început a se ruga cu căldură către Sfântul Samson, zicând: „Sfinte plăcutule al lui Dumnezeu, ştii credinţa şi osârdia mea către tine, deci fa aceasta ca Enesie să mărturisească singur cu limba sa ceea ce a pătimit şi a scris pe hârtie, spre mai marea încredinţare a minunii şi spre proslăvirea numelui lui Dumnezeu". Astfel rugân- du-se el, s-a dezlegat limba lui Enesie şi gura i s-a deschis şi pe toate cele ce i s-au făcut lui le-a spus cu de-amănuntul şi din acea vreme şi-a îndreptat viaţa în bine.

Şi sfătuindu-se poporul cel cucernic, a rugat pe patriarh ca acea casă primitoare de străini a Cuviosului Samson să o sfinţească ca să fie biserică şi s-a făcut aşa. Iar spre primirea străinilor şi spre odihnirea neputincioşilor s-a zidit altă casă şi bolniţă lângă biserica aceea. După aceasta, trecând multă vreme, era alt rânduitor la acea casă de străini, cu numele Evstratie, care de asemenea nu se îngrijea de cei bolnavi şi străini, şi pe lângă aceasta era şi zgârcit. Iar într-o vreme n-a dat untdelemn multe zile. Pentru aceasta, cu dumnezeiască pedepsire s-a îmbolnăvit la ochi. Iar unul din prietenii lui, anume Leon, nu acela de care am grăit mai înainte, ci altul cu acelaşi nume, slujind în aceeaşi casă de străini, i-a zis lui Evstratie: „Dă untdelemn destul pentru cei bolnavi şi străini şi vei fi sănătos la ochi; iar de nu vei crede cuvintelor mele, îţi voi da pentru adeverire zapisul meu".

Deci şezând, a scris astfel: „Iată eu, Leon, nădăjduindu-mă spre Sfântul Samson, făcătorul de minuni, şi întărindu-mă cu credinţă neîndoită spre dânsul, chezaş mă pun ţie de faţă, că, de vei da destul untdelemn spre mâncarea săracilor şi a străinilor, te vei tămădui la ochi, pentru că Sfântul Samson îţi va cere ţie sănătate de la Dumnezeu". Iar Evstratie, luând acest zapis şi făgăduind să dea din destul untdelemn, în aceeaşi zi i s-a vindecat ochiul. Dar, de vreme ce era zgârcit cu obiceiul, iarăşi a început a nu da untdelemn. Iar într-o noapte, i s-a arătat Cuviosul Samson, grăindu-i cu mânie: „Oare pe mine mă batjocoreşti?" De acea vedenie înfricoşându-se Evstratie, a chemat dimineaţa pe prietenul său Leon şi i-a dat mult untdelemn, rugându-l să se roage către sfânt pentru iertarea păcatului său.

Un bărbat cinstit, anume Varda, unul din sfetnicii împărăteşti, a căzut într-o boală, care se numea "carbuncul", din care pricină i s-au făcut pe piept şi pe spate mari răni netămăduite şi a pătimit multă vreme. Şi sosind pomenirea Sfântului Mucenic Mochie, doctorii care erau lângă el şi ceilalţi casnici s-au dus la biserica mucenicului, pentru cântarea cea de toată noaptea. Iar bolnavul zăcând pe pat, se mâhnea foarte că n-a putut să se ducă în biserică la praznic şi să se închine mormântului cel făcător de minuni al Cuviosului Samson. De aceasta mâhnindu-se el, i s-a arătat un bărbat bătrân, zicându-i: „Scoală-te!" Bolnavul a răspuns: „Cum voi putea să mă scol, fiind toate mădularele mele slabe de durerile cele grele?" Acela i-a zis: „Eu îţi grăiesc să te scoli şi să vii în biserica Sfântului Mucenic Mochie, a cărui prăznuire este astăzi, şi să te rogi la mormântul Sfântului Samson". Zicând aceasta, s-a făcut nevăzut.

Iar bolnavul, simţind putere în el, a început a se scula încetişor de pe pat, nemaisimţind durerea rănilor sale. Apoi, dezlegând de la răni legăturile cele doctoriceşti şi plasturile, a aflat rănile vindecate desăvârşit. Atunci, umplându-se de bucurie, s-a îmbrăcat în hainele de sărbătoare şi s-a dus în biserică. Şi văzându-l pe el toţi sănătos, deodată s-au minunat şi au preaslăvit pe Dumnezeu.

Era obiceiul la mulţi, că, de cădea cineva în vreo neputinţă, poruncea să-l ducă în bolniţa Sfântului Samson, şi acolo, după credinţa sa, primea sănătate. O slugă oarecare, anume Gheorghe, a unui preot pe nume Efedim, pătimea foarte tare de greutatea apei. Deci stăpânul lui l-a trimis la bolniţa Sfântului Samson, unde a petre­cut câteva zile, şi necâştigând uşurare, s-a întors la casa stăpânului său. Iar stăpânul, văzându-l, s-a mâniat pentru necredinţa lui şi l-a trimis iar la bolniţă, poruncindu-i să ceară din mirul izvorât din mormântul cel făcător de minuni şi să se ungă cu dânsul. Deci sluga s-a dus şi a rămas noaptea acolo, iar dimineaţa s-a întors la stăpânul său sănătos şi i-a spus cum s-a însănătoşit. „Am văzut - zicea el - în această noapte, în vedenia visului, pe Sfântul Samson, arătându-mi-se -se cu mâna de pântecele meu, şi mi-a zis: «Du-te de aici, că eşti sănătos acum!» Iar eu, deşteptându-mă, m-am simţit sănătos". De aceeaşi boală pătimea şi o femeie a slujitorului bisericii, anume Irina. Aceea a văzui în vedenia visului venind la dânsa pe Sfântul Samson cu Sfinţii cei fără de arginţi Cosma şi Damian şi, atingându-se de ea, din acea vedenie s-a făcut sănătoasă.

Acestea şi multe alte minuni se făceau şi se dădeau tămăduiri, cu rugăciunile Cuviosului Samson. Pentru aceasta toţi cei credincioşi preaslăveau pe Dumnezeu cel minunat întru sfinţii Săi, Căruia şi de la noi să-I fie cinste, slavă, închinăciune şi mulţumire, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.