Dumnezeiestii nostri Parinti au asezat sa praznuim, dupa Pogorarea Sfantului Duh, sarbatoarea de azi, ca si cum ar fi voit sa arate ca venirea Preasfantului Duh a lucrat prin Apostoli niste lucruri atat de mari, incat a sfintit si a inteleptii pe cei de un aluat cu noi si, asezandu-i din nou in locul cetei aceleia ingeresti cazute, i-a adus, prin Iisus Hristos, la Dumnezeu: pe unii, adica, prin mucenicie si sange, iar pe altii prin traire si viata virtuoasa, Duhul Sfant savarsind, astfel, fapte mai presus de fire.
Sfantul Duh S-a pogorat in chipul focului, ca unul ce are, in firea Lui, inclinarea de la ceea ce este mai sus spre ceea ce este mai jos; iar tarana, cu firea ei inclinata spre cele de jos, adica framantatura noastra, este ridicata la cele ceresti.
Cu putin mai inainte, trupul luat si indumnezeit de Dumnezeu-Cuvantul a fost inaltat si a sezut de-a dreapta slavei parintesti; iar acum, dupa fagaduinta, ii atrage la Sine pe toti cei ce vor, asa cum ne arata lucrarea mantuitoare a Dumnezeu-Cuvantului si rostul cel mai din urma al venirii Sale in trup, printre noi, si al iconomiei. Ca pe cei cazuti mai de mult din credinta, ii aduce la unirea si la prietenia cu Dumnezeu, iar dintre nemultumitori a adus lui Dumnezeu, ca pe o parga a firii omenesti, pe cei care in multe chipuri au bine-placut Lui. Intr-acest fel deci, asa praznuim sarbatoarea Tuturor Sfintilor.
In al doilea rand, praznuind aceasta sarbatoare, noi cinstim si pe multi altii, care, desi au bine-placut lui Dumnezeu prin virtutea lor cea desavarsita, totusi, din cine stie ce pricina, ori poate din pricina unor imprejurari lumesti, au ramas nestiuti de nimeni, cu toate ca au multa slava inaintea lui Dumnezeu. Pe de alta parte, sunt multi care au vietuit dupa voia lui Hristos, si in India, in Egipt, in Arabia, in Mesopotamia, in Frigia, in partile de sus ale Marii Negre, cum si in tot Apusul, pana chiar si in insulele britanilor si, pe scurt graind, in Rasarit si in Apus, a caror cinstire nu era usor de facut, dupa cum se cuvine si dupa obiceiul Bisericii, din pricina multimii lor. Deci, pentru ca sa primim si ajutorul acelora, al tuturor care au bine-placut lui Dumnezeu, in orice parte a pamantului, iar, pe de alta parte, si pentru Sfintii care se vor adauga mai tarziu, dumnezeiestii Parinti au asezat sa praznuim praznicul Tuturor Sfintilor, care cuprinde in sine pe toti cei dintai si pe toti cei de mai tarziu, pe cei cunoscuti si pe cei necunoscuti, pe care Duhul Sfant, salasluindu-Se intru ei, i-a sfintit.
In al treilea rand, praznuirile Sfintilor, ce se fac in fiecare zi in parte, trebuiau adunate intr-o singura zi spre a se arata ca ei au luptat pentru un singur Hristos si ca toti s-au gasit pe aceeasi cale a virtutii, si astfel s-au incununat dupa vred¬nicie, ca niste slujitori ai unui singur Dumnezeu.' Ei au alcatuit Biserica, implinind lumea cea de sus si incurajandu-ne si pe noi a ne sargui sa ducem cu toata ravna aceeasi lupta, care este deosebita si de mai multe feluri, potrivit cu puterea fiecaruia. Spre care nevoiasca-se fiecare, dupa puterea si cu toata osardia lui.
In cinstea tuturor acestor Sfinti din veac, Leon, preainteleptul si vrednicul de lauda imparat, a zidit o biserica mareata si foarte frumoasa inauntrul cetatii Constantinopolului, aproape de biserica Sfintilor Apostoli. Dupa cum se spune, el ar fi zidit aceasta biserica pentru Teofana, sotia lui cea dintai, care ar fi bine-placut lui Dumnezeu in chip desavarsit, petrecandu-si viata, lucru de mirare, chiar in mijlocul tulburarilor si al palatelor imparatesti. Astfel, dupa ce imparatul a facut cunoscut Bisericii scopul sau, aceasta nu s-a plecat voii lui. Adica, s-a impotrivit indata parerii imparatesti, sub cuvant ca nu este cu cale a numara intre Sfinti, si a cinsti numaidecat pe Teofana, in asa fel incat sa i se sfinteasca chiar si o biserica, peste masura de frumoasa, celei care pana ieri, numai cu cateva zile mai inainte, traise sub ispita infumurarii si a desfatarii imparatesti si ca, desi a bine-placut lui Dumnezeu, totusi inca nu a sosit vremea a i se da cinstire si inchinare ca unui sfant. Preainteleptul imparat, impartasind parerea intregii Biserici, a harazit Tuturor Sfintilor biserica zidita de el, zicand: «Daca si Teofana este sfanta, sa fie si ea socotita cu toti Sfintii».
Socotim, deci, ca praznuirea sarbatorii de azi, de aici mai ales si-a luat inceputul, cu toate ca s-ar fi putut intampla ca ea sa fi fost si mai inainte. Pentru aceasta ea este asezata ca o incheiere a Triodului si a Penticostarului, inconjurand intocmai ca un zid toate praznicele, fara osebire. Ca buna randuiala si tocmeala Bisericii, desi incepuse din vechime si se inchegase putin cate putin, precum trebuie, totusi ea s-a oranduit si s-a asezat in intregime in zilele acestui imparat, asa cum este randuiala si asezamantul ei de acum. Triodul, ca sa vorbim pe scurt, cuprinde intr-insul talcuirea cu grija, in cuvinte nespuse, a tuturor celor facute de Dumnezeu pentru noi: caderea diavolului din cer pentru neascultarea cea dintai; alungarea lui Adam din rai si pacatul; toata iconomia, cea pentru noi, a lui Dumnezeu-Cuvantul. Iar Penticostarul ne arata cum am fost ridicati din nou la ceruri, prin Sfantul Duh, si cum, acolo, am inlocuit ceata ingereasca cea cazuta, lucru care e stiut ca s-a facut prin toti Sfintii.
Sa se mai stie ca acum praznuim toate cate Duhul Sfant, cu daruiri de bine, a sfintit: sufletele cele prea inalte si sfintite, adica cele noua cete, pe stramosi si patriarhi, pe prooroci si pe sfintii apostoli, pe mucenici si ierarhi, pe sfintii marturisitori si pe cuviosii mucenici, pe cuviosi, pe drepti si pe toata ceata sfintelor femei si pe toti ceilalti Sfinti necunoscuti, impreuna cu care sa fie si cei ce se vor adauga in viitor. Dar, mai presus de toti si intre toti si cu toti Sfintii, pe Sfanta Sfintilor, pe Preasfanta si cea fara de asemanare mai marita decat cetele ingeresti, pe Doamna si Stapana noastra, de Dumnezeu Nascatoarea si pururea Fecioara Maria.'
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu