duminică, 15 iunie 2014

Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel Bucurie, iertare si dragoste ! Un post binecuvantat si cu folos duhovnicesc!


În Biserica Ortodoxă Română, anul acesta, Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel va începe luni, 16 iunie 2014. Spre deosebire de celelalte posturi care au o durată fixă, Postul închinat Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel are o durată variabilă de la an la an, în funcţie de data variabilă a Sfintelor Paşti. Dat fiind rolul major pe care l-au avut aceşti Sfinţi Apostoli ai Mântuitorului în răspândirea creștinismului, Biserica a rânduit ca prăznuirea lor să fie pregătită printr-o perioadă de post, adică printr-o primenire atât trupească, cât şi duhovnicească a creştinilor.

Această perioadă ne oferă prilejul de a medita asupra misiunii pe care cei doi mari Apostoli ai Bisericii au făcut-o pentru propovăduirea Evangheliei lui Hristos. Postul presupune abstinenţă, sporirea rugăciunii, pentru ca astfel să înmulţim fapta cea bună, să ne gândim şi la suferinţele aproapelui, iar Biserica să înmulţească lucrarea ei misionară, urmând zelului misionar al Sfinților Apostoli Petru și Pavel, precum și al celorlalți Apostoli ai Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Durata şi modul de postire

Începutul Postului Sfinţilor Apostoli este în funcţie de data Sfintelor Paşti. Începe întotdeauna luni după Duminica Tuturor Sfinţilor. Conform Pascaliei Bisericii Ortodoxe Române, Postul Sfinţilor Apostoli poate varia între 28 de zile, atunci când Paştele cade pe 4 aprilie, până în situaţia în care poate fi desfiinţat, atunci când Paştele este prăznuit după data de 1 mai. Aşa s-a întâmplat în anii 1945 şi 1956 când Învierea a fost prăznuită pe 6 mai, iar Sfântul Sinod a hotărât ca postul să se ţină în cele trei zile dinaintea sărbătorii Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel (sărbătoarea căzând înaintea Duminicii Tuturor Sfinţilor, în seara căreia se lasă sec de obicei). Aceeaşi situaţie a fost şi în 1983 (Învierea Domnului - la 8 mai), când postul a fost numai de două zile (27-28 iunie).

Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel este un post uşor. În fiecare sâmbătă şi duminică este dezlegare la peşte, vin şi ulei, precum şi de sărbătoarea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul (24 iunie). Învăţătura pentru posturi din Ceaslovul mare arată că luni, miercuri şi vineri se mănâncă legume fără ulei, marţi şi joi aceleaşi cu untdelemn şi vin. Dezlegarea la peşte se dă şi luni, marţi şi joi dacă atunci cade sărbătoarea vreunui sfânt cu doxologie mare şi cu cruce neagră în calendar, iar când o astfel de sărbătoare cade miercuri sau vineri se dezleagă la untdelemn şi vin. Şi în caz de hramul bisericii se dă dezlegare la peşte. Dacă însuşi praznicul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel cade miercuri sau joi, se face dezlegare la peşte, vin şi ulei.

Pe întreaga durată a acestui Post, ca şi în cazul celorlalte posturi din cursul anului bisericesc, nu se fac nunţi, pentru că perioada de postire nu este compatibilă cu bucuria şi petrecerile care însoţesc de regulă nunţile.

Prin ţinerea acestui post se cinstesc şi darurile Sfântului Duh, care s-au pogorât peste Sfinţii Apostoli la Cincizecime, de aceea în vechime acest post se mai numea Postul Cincizecimii.

Sfântul Apostol Petru, iudeu de neam, avea numele de Simon pe care Mântuitorul Iisus Hristos l-a fericit pentru mărturisirea numelui Lui, cu numele simbolic de 'Chifa', care înseamnă piatră şi pe a cărui mărturisire adevărată a fost zidită Biserica lui Hristos. După Pogorârea Duhului Sfânt, Sfântul Petru a fost cel dintâi care a vestit poporului evreu pe Iisus Hristos, Cel răstignit şi Înviat. Sfântul Petru a mai propovăduit Evanghelia lui Hristos în Antiohia, Pont, Bitinia, Galatia, Capadocia şi la Roma. În anul 44, regele Irod Agripa, făcând pe plac iudeilor, l-a ucis pe Apostolul Iacob şi l-a închis într-o temniţă bine păzită de Sfântul Petru, dorind să-l omoare şi pe el. Printr-o minune însă, un înger trimis de Dumnezeu l-a scos din temniţă. După eliberarea minunată, Sfântul Petru a plecat din Iudeea la Roma, unde a suferit moartea martirică. Sfântul Petru a cerut să fie răstignit cu capul în jos pentru a arăta deosebirea dintre chinurile sale şi cele ale Mântuitorului Iisus Hristos. Pe locul unde a fost răstignit Sfântul Petru s-a ridicat Bazilica 'Sfântul Petru'.

Pavel Apostolul se numea înainte Saul, fiind evreu din seminţia lui Veniamin, zelos apărător al Legii Vechi şi aprig prigonitor al Bisericii lui Hristos. După convertirea de pe drumul Damascului, Sfântul Apostol Pavel, 'vasul ales' al Domnului, a propovăduit cuvântul Mântuitorului Iisus Hristos în timpul celor trei călătorii misionare ale sale atât printre cei de un neam cu el, dar mai ales printre cei de alt neam: în Grecia, Atena, Corint, Asia, Macedonia până la Roma. De aceea, Sfântul Pavel a fost numit 'Apostol al Neamurilor'. Sfântul Ioan Gură de Aur a spus despre el că 'este fereastra prin care lumea păgână a văzut pe Hristos'. Lucrarea lui misionară a provocat ura faţă de el din partea iudeilor, care în anul 58 l-au prins în Ierusalim şi l-au întemniţat timp de doi ani în Cezareea Palestinei. Apoi a fost dus la Roma pentru a fi judecat de către împărat deoarece era cetăţean roman. Aici a stat alţi doi ani, iar după judecarea lui în anul 63 a fost eliberat. După această captivitate, Sfântul Pavel îşi continuă apostolatul prin Spania, Italia, Efes, Macedonia, Corint, Creta şi alte părţi, ceea ce au determinat autorităţile romane să-l prindă şi să-l ducă din nou în închisoare la Roma, de unde scrie testamentul său spiritual, Epistola a doua către Timotei, în anul 66, unde îndeamnă pe episcop să aprindă şi mai mult harul primit prin hirotonie de la el, să rămână statornic în credinţă şi să-şi împlinească cu responsabilitate slujirea lui. La 29 iunie 67 a fost martirizat prin decapitare, deoarece a fost cetăţean roman, pe colina Vaticanului, dimpreună cu Apostolul Petru care fost răstignit. Potrivit tradiţiei, 'Apostolul Neamurilor' a fost martirizat pe Via Ostia, unde capul său a sărit de trei ori pe pământ, la fiecare atingere răsărind câte un izvor, de aici şi denumirea 'Tre Fontane'. Mai târziu, s-a ridicat Biserica 'San Paolo fuori le Mura' (Sfântul Pavel din afara zidurilor).
Dar să nu uităm esenţialul. Postul redus doar la aspectul alimentar devine o simplă dietă. Ca să putem simţi deplin roadele cele frumoase ale postirii este necesar să însoţim postul alimentar cu postul duhovnicesc, adică rugăciune stăruitoare, citirea Sfintei Scripturi, a cărţilor ziditoare de suflet, dar şi de săvârşirea faptelor bune.

Niciun comentariu: