Sursa: Ziarul Gorjeanul
-ÎPS Voastră, pentru că v-am ascultat la sfârşitul anului trecut(2007 n.n.), vorbind atât de frumos despre Psaltire, în faţa unui auditoriu atent, vă propun să deschidem o nouă cale a dialogului nostru, printr-o serie de „aplecări” pe această temă.
-Din Scriptură aflăm că Regele Saul, predecesorul Împăratului David, avea uneori momente de tulburare, şi pentru a-şi alunga această nelinişte, îi cerea adesea tânărului David, să-i cânte din harfă! De fapt, cuvântul „harfă” este un sinonim al unui instrument numit în limba ebraică „psalmion”.
-Cât de minunat începe “calea” psalmilor?
-Şi spune Scriptura, că Regele Saul, auzindu-l cântând la harfă, la psaltire, pe tânărul David, se liniştea. Socot că una dintre căile prin care creştinii dobândesc această stare de pace lăuntrică, de a recăpăta forţa necesară să înfrunte suferinţa şi încercarea, una dintre căi era şi este, pentru cei care caută aceeaşi linişte şi astăzi, calea psalmilor. Regele Saul, ascultându-l pe David cântând la Psaltire, se liniştea.
-Totuşi, pentru noi, mirenii, psalmii înseamnă şi rugăciune…
-Să ştiţi că martirii primelor veacuri cântau în permanenţă din psalmi, şi aşa cum aţi văzut la malul mării, când valurile ating nisipul fin şi pătrunde apa cât mai adânc în nisip, aşa era rugăciunea, şi în mod special, cântul psalmilor, pătrundea adânc acest cânt, adânc, în fiinţa creştinilor din acea perioadă, şi pătrunzând adânc, la fel ca o cerneală într-o bucată de cretă, le transforma interiorul şi acesta devenea o oază de linişte, de pace, de odihnă sufletească.
-Dar, cât de anevoioasă este această „căutare” a păcii sufleteşti.
-De fapt, ce căutăm noi, cel mai mult în această lume? Răspunsurile sunt diverse. Dar, socot că prin puţină atenţie, în sinceritate cu noi înşine şi într-un spirit de obiectivitate, cel mai mult căutăm liniştea sufletească. Dacă dormi liniştit în aşternutul tău, chiar după o zi agitată, cu probleme, dacă ai un somn liniştit, şi ai o inimă bună, chiar dacă lipsurile materiale sau încercările de tot felul îţi dau ocol, până la urmă simţi că viaţa ta are un sens, găseşti o anumită lumină, chiar foarte multă, în viaţa pe care o duci.
-Ca oameni, cred că în orice moment avem nevoie de pace sufletească.
-M-am întrebat adesea, şi mai ales atunci când am rostit un cuvânt asemănător, de ce în slujbele bisericii, Psaltirea este omniprezentă? Pentru că de-a lungul anului, la sfintele mânăstiri estre rânduiala, cel puţin o dată la cele şapte laude, Psaltirea să se citească de la un capăt până la celălalt, de sâmbătă seara până sâmbătă dimineaţa în cealaltă săptămână. În Postul cel Mare, Psaltirea la mânăstire e citită de două ori. În afară de aceste două lecturări, sunt şi alte părţi din Psaltire, care fac parte din diferite slujbe, încât în Postul Mare, de 3-4 ori, aproape fiecare psalm este citit. Când eram preot, acum spovedesc mai puţin, în discuţiile cu fraţii preoţi, am aflat că mulţi creştini şi-au luat ca o datorie sacră, să citească la Psaltire cât mai des. Sunt unele mânăstiri din ţară şi din lume, unde Psaltirea se citeşte neîncetat, 24 de ore din 24. Se întrerupe citirea Psaltirei, doar în momentul în care începe sfânta Liturghie sau alte slujbe ale bisericii!
-Cât de mare poate să fie interesul credincioşilor, pentru citirea Psaltirii?
-Am întâlnit la Craiova, la Bucureşti, am aflat că şi în alte zone ale ţării, grupuri de creştini, de 10 sau de 20 de persoane, care citesc zilnic, fiecare, câte o catismă, pentru că Psaltirea este formată din 20 de părţi, fiecare parte fiind numită în limbajul bisericesc „catismă”. Dacă e un grup de 10 persoane şi fiecare citeşte 2 catisme pe zi, dacă sunt 20, fiecare citeşte o catismă, în aşa fel încât grupul celor 10 sau 20, să rostească în fiecare zi Psaltirea. Şi fără să fi studiat, fără să fi analizat cu multă atenţie, cred că Psaltirea este cartea cea mai citită de pe faţa pământului!!
-Să ştiţi că mulţi oameni se întreabă, de ce se întâmplă aşa?
-Cred că unul dintre răspunsuri este acela că Psaltirea este izvor de pace sufletească. Şi cum omul are nevoie ca de aer, de sânge şi de apă, de odihnă sufletească, de-a lungul vremii s-a structurat în aşa fel viaţa bisericii, şi viaţa creştină, încât aceasta nu mai poate fi concepută fără recursul la Psaltire. Văzând că Psaltirea este atât de des şi de mult rostită, în conştiinţa liturgică a bisericii precum şi în viaţa personală de rugăciune a creştinilor, vom încerca împreună să înţelegem, de ce?
-Printr-un joc de cuvinte, am spune că e o carte mică la înfăţişare, dar adânc tămăduitoare.
-Cărţile tipărite cu sfânta Psaltire, au la început un cuvânt tămăduitor, iar în cele mai multe dintre ediţii se află un cuvânt al Sf. Vasile cel Mare, care spune: „Psalmul este liniştea sufletelor. Psalmul este răsplătitorul păcii. Psalmul este potolitorul gălăgiei. Psalmul este liniştirea valului gândurilor. Psalmul face să slăbească mânia sufletului. Psalmul înfrânează pornirea către patimi. Psalmul este tovarăşul prieteniei. Psalmul este apropierea celor care stau departe. Psalmul este cel prin care se împacă cei ce-şi poartă vrăjmăşie. Psalmul aduce cu sine tot ceea ce poate fi mai bun. Psalmul aduce iubirea. Psalmul aduce pe credincioşi laolaltă, transformându-i într-un singur corp. Psalmul este alungătorul demonilor. Psalmul este aducătorul ajutorului îngeresc. Chiar şi din inimile de piatră, psalmul stoarce lacrimi. Psalmul este faptă îngerească, o trăire cerească, o mireasmă duhovnicească”, în mod sigur, un cuvânt insuflat de Dumnezeu, pe care acest părinte al bisericii l-a scris acum 1.600 şi ceva de ani.
Prof.Vasile Gogonea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu