Chiar dacă ei împărtăşire pururea aveau cu Domnul prin vărsarea cu dragoste smerită a sîngelui lor pentru El cel care spală toate păcatele, ei doreau după împărtăşirea cu Preacurat Trupul şi Sfînt Sîngele Lui din Taina Sfintei Împărtăşanii de cîte ori era posibil.
Sfîntul Luchian se afla închis în temniţă, cu mai mulţi ucenici ai lui şi cu alţi creştini. În ajunul marelui praznic al Schimbării la Faţă a Domnului, el a dorit din suspinul inimii după împărtăşirea cu Sfintele Taine, pentru marea sfinţenie a sărbătorii şi pentru că ştia că sfîrşitul lui este foarte curînd. De aceea, văzînd dorirea mucenicului Lui, Domnul a trimis în acea temniţă nişte creştini ascunşi, care au adus puţină pîine şi vin. Mijind zorii marii sărbători, Sfîntul Luchian a chemat pe toţi întemniţaţii să se strîngă în cerc în jurul lui şi le-a zis: „Staţi în jurul meu şi fiţi Biserica Domnului”. În acea temniţă nu se afla masă sau scaun, piatră sau butuc de lemn pe care să se aducă Sfinta Jertfa. „Părinte Sfinte, unde vom pune noi pîinea şi vinul?”. au întrebat ei. Atunci Sfîntul Luchian care zăcea întins la pămînt cu faţa în sus, fiind legat pe cioburi de către torţionari, le-a zis celor închişi împreună cu dînsul: „Pe pieptul meu să săvîrşiţi Sfînta Jertfă, care va fi altar viu Domnului nostru, Dumnezeul cel Viu”. Astfel s-a săvîrşit atunci acea Sfînta Liturghie, cu respectarea desăvîrşită a sfintei rînduieli. Toţi cei prezenţi s-au împărtăşit cu Sfintele Taine. În ziua următoare împăratul a trimis soldaţi care să-1 scoată pe Sfîntul afară, spre a fi torturat mai departe. Deschizînd uşa temniţei, Sfîntul Luchian a strigat tare de trei ori: „Sunt creştin! Sunt creştin! Sunt creştin!” – şi şi-a dat sufletul în mîinile lui Dumnezeu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu