Despre pocăinţa Regelui David – „Ostenit-am întru suspinul meu, spăla-voi în fiecare noapte patul meu, cu lacrimile mele aşternutul meu voi uda” (Psalmul 6: 6).

Ziua urmează nopţii, iar noaptea, zilei.

Fie ca pocăinţei noastre celei de zi să îi urmeze pocăinţa de noapte, iar pocăinţei noastre din fiecare noapte să îi urmeze pocăinţa din fiecare zi.

Iar pocăinţa cea de toată ziua în faptele cele bune se arată; iar cea de toată noaptea, în rugăciune, plâns şi îngenunchere.

Astfel plătim noi noapte şi zi datoria noastră, prin aceea că umplem timpul zilelor şi nopţilor noastre cu ceea ce este mai de preţ înaintea lui Dumnezeu, şi cu ceea ce ne va însoţi pre noi la înfricoşata Judecată.

Să privim la Regele David şi să luăm aminte la pocăinţa lui. Să vedem că nu este destul să ne mărturisim păcatele înaintea preotului, ca să fim iertaţi. Iată însuşi Regele David şi-a mărturisit păcatul prorocului Nathan, zicând: „Am păcătuit înaintea Domnului.” (II Regi 12: 13).

Cu toate acestea, marele Rege şi Proroc nu a socotit suficientă mărturisirea aceasta, ci a continuat să suspine şi să plângă înaintea lui Dumnezeu, spălându-şi în fiecare noapte a vieţii lui patul cu lacrimi de pocăinţă.

Căci nici măcar noaptea nu putea da el odihnă sufletului lui, ci doar istovirea pocăinţei celei cu lacrimi. Să nu zicem: „David a comis ucidere şi adulter, deci avea şi de ce să se pocăiască!”.

Oare nu şi tu ucizi oameni cu ura ta, oare nu comiţi mereu adulter în inima ta, prin gândurile necurate cărora nu li te opui, şi prin poftele cele rele?

Fraţilor, viaţa acesta nu am primit-o ca să ne îndreptăţim păcatele noastre, ci ca să ni le osândim. Fericit acela pe care îl va îndreptăţi Domnul la Înfricoşata Lui judecată!

Pocăinţa nu este o chestiune doar de o oră sau doar de o zi. Pocăinţa trebuie să ne fie nouă ocupaţia de căpetenie a vieţii noastre, în fiecare ceas, până la moarte.

„Spăla-voi în fiecare noapte patul meu”, zice Regele David. Aceasta nu înseamnă că doar noaptea trebuie pocăinţă, căci ea trebuie din belşug şi ziua, şi zi şi noapte; ci înseamnă că pocăinţa cea duhovnicească se poate face mai bine şi mai potrivit în liniştea nopţii decât în zgomotul zilei. În liniştea nopţii, noi ne vedem mult mai limpede şi păcatele noastre, şi marea milostivire a lui Dumnezeu. Oare nu ne aminteşte mai bine noaptea de moarte decât ziua? Oare nu vedem ce bine seamănă patul odihnei noastre de noapte cu un coşciug?

O, Stăpâne Doamne Dumnezeul nostru, Cela Ce eşti Drept şi Minunat întru lucrurile Tale, fără ajutorul Tău cu adevărat nu ne vom putea pocăi nicicând! Ajută-ne nouă, Bunule Doamne, ca să ne vedem ranele păcatelor noastre, şi să simţim duhoarea lor cea grea şi să ne plângem pe noi înşine cu amar, mai înainte de a o face rudeniile noastre, deasupra trupului nostru dat morţii şi putreziciunii şi dus la groapă! Şi mai înainte de a o face Sfinţii Îngeri deasupra stârvului sufletului nostru celui lepădat la iad! O, ajută-ne nouă şi ne mîntuişete pre noi, Stăpâne Doamne! Căci noi numai Ţie ne închinăm şi pre Tine Te slăvim şi Ţie Iţi mulţumim în veci, Amin!