În vremea aceea Diocleţian, necredinciosul împărat, a început prigoană mare împotriva creştinilor de pretutindeni spre a-i chinui şi mai ales pe aceia care aveau o viaţă îmbunătăţită. În acea vreme Sfântă Haritina a fost clevetită către Domiţian comitele că este creştină şi pe mulţi elini îi întorcea la credinţa creştină. Iar comitele, auzind de acestea, a scris îndată stăpânului ei, poruncindu-i să trimită la dânsul pe Haritina. Stăpânul ei, citind scrisoarea, s-a mâhnit foarte mult şi, îmbrăcându-se în haină aspră, plângea pentru dânsa, văzând că nu poate să se împotrivească puterii comitelui. Pe cât putea se împotrivea ostaşilor care erau trimişi după dânsa şi plângând şi, ţinând-o cu mâinile sale, se împotrivea celor ce voiau s-o răpească, iar ostaşii o târau spre dânşii. Claudie, care îi era ca un tată, nelăsând-o din mâinile sale, îi gonea pe ostaşi, iar sfânta, ţinută de amândouă picioarele, zicea către stăpânul ei: "Dă-mi drumul, stăpânul meu, şi nu te mâhni, ci bucură-te, căci pentru păcatele mele şi ale tale voi fi jertfă primită de Dumnezeu". Iar ostaşii, mâniindu-se foarte tare, au răpit-o cu sila din mâinile stăpânului ei precum lupii o oaie, şi au dus-o la comite, iar Claudie o petrecea cu plângere şi zicea: "Pomeneşte-mă la Cerescul Împărat, când vei sta înaintea Lui, în ceata sfintelor muceniţe".
Fiind dusă Sfânta Haritina la comite, a stat înaintea lui, chemând cu inima sa pe Dumnezeu în ajutor. Iar comitele a întrebat-o: "Oare sunt adevărate cele ce am auzit despre tine, fecioară: că eşti creştină şi înşeli pe mulţi, aducându-i la credinţa necurată?" Iar Sfânta Haritina a răspuns cu îndrăzneală, zicând: "Adevărat este că sunt creştină, iar ceea ce zici că înşel pe oameni nu este adevărat, pentru că de la înşelăciune îi întorc pe cei rătăciţi şi îi povăţuiesc la calea cea adevărată, ducându-i la Hristosul meu, întru care credinţa nu este necurată, precum spui tu, ci este sfânta şi dreaptă. Toată credinţa voastră este plină de necurăţie, pentru că credeţi în necuraţii şi viclenii diavoli şi faceţi voia lor". Auzind acestea comitele s-a mâniat foarte tare şi a poruncit să fie bătută fără cruţare şi apoi să fie pus un lanţ de fier pe grumazul ei şi a trimis-o să fie judecată de consul, judecătorul cel nedrept.
Judecătorul i-a pus mai întâi în faţă toate uneltele de schingiuire, apoi a grăit către dânsa: "Miluieşte-te pe tine singură, mai înainte de a nu fi pierdută cu munci cumplite. Primeşte sfatul cel bun şi adu jertfă zeilor nemuritori, pentru că în felul acesta vei afla trei mari lucruri folositoare ţie: pe zei îi vei îmblânzi, de la împărat vei dobândi daruri şi ţie îţi vei păzi frumuseţea cea înflorită a tinereţilor tale, întreagă şi neveştejită de muncile cele cumplite". Auzind acestea, muceniţa şi-a ridicat ochii spre cer, căutând ajutor de acolo, apoi făcându-şi semnul crucii a grăit către judecător: "Iscusit eşti judecătorule viclean şi nedrept, dar nimic nu va spori uneltirea ta, căci nu mă vei prinde prin vicleşug, nici nu mă vei înfricoşa, îngrozindu-mă cu muncile, nici sfătuindu-mă nu mă vei putea duce la păgânătatea ta şi nu vei schimba în mine hotărârea mea de a pătimi pentru Hristos. Sfătuieşte-te pe tine cele ce îţi sunt de folos şi nu te mai închina neînsufleţiţilor idoli, ca să nu pieri vândut diavolilor pe care îi cinsteşti ca pe nişte dumnezei".
Judecătorul, auzind aceste cuvinte, a început s-o batjocorească şi a porunci ca să-i fie tuns capul. Iar ea, ca un mieluşel fără glas, tăcea înaintea celui ce o tundea, vorbind numai în sine cu iubitul său Mire, rugându-L pe El să-i dea putere să suporte cu tărie nevoinţa muceniciei. Apoi, după ce au tuns-o, i-a crescut îndată părul pe cap, mai lung şi mai frumos decât cel dinainte. Văzând acest lucru, judecătorul s-a umplut de mânie şi a poruncit să i se aducă cărbuni aprinşi, pe care, turnându-i pe sfântul ei cap, a ars-o foarte tare. Apoi a turnat oţet peste trupul ars, înmulţindu-i cumplitele dureri. Iar sfânta răbda şi se ruga lui Dumnezeu, zicând: "Doamne Iisuse Hristoase, ajutorule cel tare al celor ce nădăjduiesc spre Tine, Acela care pe cei trei tineri i-ai păzit nearşi în mijlocul văpăii celei arzătoare, ajută-mi să suport chinurile care pentru Tine le îndur, întăreşte-mă, că nu cumva să-mi zică şi mie vrăşmaşul: "Unde este Dumnezeul tău?"". După rugăciune, a simţit o uşurare în dureri şi mulţumea lui Dumnezeu. Însă schingiuitorul n-a încetat a abate asupra ei chinuri şi mai mari, căci, înfierbântând în foc ţepuşe de fier, i-a înfipt în pieptul ei, apoi i-a ars coastele cu lumânări aprinse. Iar ea, neluând în seamă focul cel material, se aprindea mai mult cu văpaia dragostei dumnezeieşti şi nu înceta a mărturisi cu inima şi cu gura numele lui Iisus Hristos. După acestea chinuitorul a osândit-o să fie înecată în mare.
Luând-o slujitorii au dus-o la mare, iar sfânta, mergând, striga către Dumnezeu aşa:"Mulţumesc Ţie, Doamne, Dumnezeul meu, că pentru numele Tău cel sfânt, după ce am fost arsă de foc, voi trece prin apa mării. Binevoieşte să mă arăţi curată în ziua Învierii. Arată acum, ca şi de-a pururea, minunile Tale în mine, prin care mai mult se va putea proslăvi numele Tău cel prea mare, în veci". Şi, ducând-o la mare, îi legară o piatră grea de grumaz şi o aruncară în adâncul mării. Făcându-se aceasta, îndată piatra s-a dezlegat şi s-a afundat în mare, iar sfânta, întărindu-se cu puterea Celui Preaînalt, în chip nevăzut, stătea deasupra mării mergând în picioare pe apă, ca şi cum marea ar fi fost un drum de piatră şi ieşind la mal s-a dus înaintea judecătorului şi i-a zis: "Uitaţi-vă şi vedeţi puterea Hristosului meu şi credeţi în El". Iar judecătorul, văzând-o că a ieşit vie din mare, s-a mirat şi tăcea umilit. Apoi, venindu-şi în fire, judecătorul zicea că este vrăjitoare şi cu ajutorul vrăjilor a ieşit vie din mare şi a poruncit celor care erau de faţă s-o apuce şi s-o lege goală de o roată, iar sub roată au înfipt unelte de fier ascuţite, cuţite şi săbii şi au turnat mulţime de cărbuni aprinşi, apoi a poruncit muncitorilor să întoarcă roată pe care era legată sfânta, ca în felul acesta trupul ei să fie zdrobit de uneltele ascuţite de sub roată şi să fie ars de cărbunii cei aprinşi şi astfel durerea să fie îndoită.
Începând slujitorii a chinui pe sfânta, îndată roata a stat nemişcată şi mâinile slujitorilor au slăbit, iar cărbunii aprinşi s-au stins şi sfântă a rămas nevătămată, pentru că îngerul Domnului apăra şi păzea pe mireasă lui Hristos. Judecătorul s-a umplut de mai mare mânie şi a poruncit să-i scoată unghiile mâinilor şi picioarelor, apoi să-i zdrobească toţi dinţii, iar ea a răbdat toate acestea cu multă bărbăţie. După toate acestea s-a gândit nelegiuitul să-i necinstească fecioria şi a poruncit să fie chemată mulţime de oameni neruşinaţi şi să fie dată lor spre necinstire. Iar ea, auzind ce plănuia nelegiuitul judecător, a zis: "Cu mine este Hristosul meu, care tot planul vostru viclean îl va risipi şi acum va lua la Sine sufletul meu fără de prihană".
Zicând acestea şi-a înălţat mâinile şi şi-a ridicat ochii în sus, rugându-se din toată inima lui Dumnezeu ca s-o izbăvească din mâinile necuraţilor. Şi, fiind acolo desfrânaţii aceia, pe când voiau s-o ia, îndată ea şi-a dat curatul şi nevinovatul său suflet în mâinile Dumnezeului ei şi trupul ei cel fecioresc a rămas mort în mijlocul acelor nelegiuiţi plini de poftă necurată. Judecătorul, văzând pe sfânta moartă, a poruncit ca trupul ei să fie pus într-un sac şi, umplându-l cu nisip, să-l arunce în mare. Astfel, au înecat-o în adâncul mării pe sfânta moartă, pe ea care, când era vie, umbla pe deasupra apelor. Iar după trei zile, ridicându-se valurile mării, au scos-o la mal, neavând nici o stricăciune din pricina apei.
Claudie, care o crescuse pe sfânta ca pe fiica sa, luând cinstitul şi prea chinuitul ei trup, cu plângere şi cu bucurie, l-a dat cuvincioasei îngropări, slăvind pe Mântuitorul Hristos, Care S-a născut din Preacurata Fecioară, Căruia şi de la noi să-I fie cinste şi slavă, în veci. Amin
Pomenirea Sfântului Sfinţit Mucenic Dionisie, Episcopul Alexandriei
Sfîntul Dionisie s-a născut la Alexandria, din părinţi păgîni, dar foarte slăviţi. El a primit cea mai înaltă educaţie filosofică a vremii, prin care a cunoscut scrierile tuturor marilor clasici elini. Apoi el a studiat cu Origen. Acei ani ai tinereţii studioase au fost şi aceia în care la un moment dat a citit Epistolele Sfîntului Apostol Pavel, Aşa a crezut în Hristos şi a primit Sfîntul Botez din mîinile lui Demetrius, Episcopul Alexandriei. La anul 247 Dionisie a fost ridicat episcop al Alexandriei. Ca episcop, el L-a slujit cu credinţă pe Hristos, şi bine a păstorit turma Lui cea cuvîntătoare, în vremuri foarte grele pentru Biserică. Din afară, Biserica lui Hristos era prigonită de păgîni, iar dinlăuntru ea era sfîşiată de eretici, lupii cei îmbrăcaţi în piei de oaie. În afară de aceasta, o ciumă a decimat poporul timp de mai mulţi ani. Sfîntul Dionisie însă a trăit timp de trei ani în afara zidurilor Alexandriei, ascuns de credincioşi, aşa încît să nu apuce să fie ucis mai înainte de ceasul lui. În timpul celor trei ani el a scris multe scrisori şi îndemnuri către turma lui, învăţîndu-i şi întărindu-i să se ţină de ortodoxie. Printre scrierile lui se află şi mai multe canoane adoptate de Biserică. Epistola lui contra lui Novaţian de asemenea este socotită scriere canonică. El a păstorit Biserica lui Hristos vreme de paisprezece ani, şi s-a săvîrşit către Domnul la anul 265.
• Pomenirea Sfântului Preacuviosului Părintelui nostru Evdochim de la Mănăstirea Vatopedi din Sfîntul Munte Athos
La anul 1841, cînd s-a restaurat osuarul Mînăstirii Vatopedi, lucrătorii au aflat osemintele unui om ce stătea în genunchi. El ţinea cu amîndouă mîinile la piept o icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Din aceste sfinte moaşte ieşea un minunat miros de bunămireasmă. Neştiind cine era acest om sfînt, nici cînd a trăit, monahii i-au dat numele Evdochim [dreapta credinţă] şi au adus sfintele lui moaşte în biserică, unde se află şi în ziua de astăzi. Multe minuni de vindecări s-au lucrat de-a lungul anilor la ele. Chiar şi azi se pot citi următoarele cuvinte, săpate în racla de argint cu moaştele lui: „Această raclă s-a făcut pentru cinstitul cap al Sfîntului Evdochim de către monahul Gavriil, pe care Sfîntul 1-a vindecat de o boală cumplită”.
• Pomenirea Sfinţilor Preacuvioşi Damian, Ieremia şi Matei
Aceştia au fost făcători de minunui şi văzători cu duhul din Lavra Peşterilor de la Kiev. Ei
s-au nevoit şi s-au săvîrşit în veacul al unsprezecelea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu