Mai întîi, pentru că El însuşi dăduse Legea prin gura lui Moise: „orice pricină să se dovedească prin spusa a doi sau trei martori” (Deuteronomul 19: 15). Prin urmare, un răspuns este: trei martori erau suficienţi.
Aceşti trei martori închipuie cele trei virtuţi teologice, de căpetenie: Petru este credinţa, căci el a mărturisit primul credinţa ucenicilor în Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu; Iacov este Nădejdea, căci el, avînd credinţă că făgăduinţa Lui este adevărată, a fost primul dintre ucenici care şi-a dat viaţa pentru Domnul, fiind ucis de către iudei; Ioan este Iubirea, căci el este ucenicul ce îşi pleca capul la pieptul Domnului, şi care a stat la piciorul Crucii Domnului, pînă la sfîrşit.
Dumnezeu este numit nu Dumnezeu al celor mulţi, ci Dumnezeu al celor aleşi. „Eu sînt Dumnezeul lui Avraam şi Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui lacov” (Ieşirea 3:6).
Căci Dumnezeu totdeauna a preţuit mai mult un om credincios decît un popor întreg.
Astfel, de multe ori a voit El să dea pieirii tot poporul evreu, dar din pricina dreptului Său Moise El a iertat poporul şi l-a lăsat să trăiască. Dumnezeu l-a ascultat mai mult pe marele Proroc Ilie decît pe tot poporul din împărăţia cea necredincioasă a lui Ahav. Şi pe seama rugăciunilor unui singur om credincios şi plăcut Lui, Dumnezeu a mîntuit în ziua urgiei cetăţi întregi cu poporul lor. Astfel, depravata cetate a Ustiugului ar fi fost arsă cu foc şi pucioasă dacă nu ar fi fost rugăciunile unui singur bărbat drept ce se afla în ea, anume Sfîntul Procopie Cel Nebun pentru Hristos (cu pomenire în ziua de 8 iulie).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu