Pomenirea Sfinţilor Anichit şi Fotie
Împăratul Diocleţian s-a dus odată să cerceteze cetatea Nicomidiei, cu intenţia ascunsă şi rea de a îi lichida pe toţi creştinii de acolo. Dar atunci cînd a declanşat torturile lor publice, Anichit, unul dintre demnitarii de rang înalt ai cetăţii L-a mărturisit cu tărie pe Hristos înaintea împăratului şi a mulţimii de popor prezent în piaţă. El a mai denunţat şi prostia închinării la obiecte de lut şi piatră, închinare nedemnă de fiinţa raţională care este omul. Împăratul a poruncit ca lui Anichit să îi fie tăiată limba, însă cu puterea lui Dumnezeu, el a continuat să vorbească. Ei apoi au dat drumul unui leu, cu gîndul că acesta se va repezi la Mucenic ca să îl sfîşie, dar leul dimpotrivă, s-a gudurat blînd pe lîngă Anichit. În acea clipă s-a prăbuşit şi templul lui Hercule. Fotie, o rudă a lui Anichit, văzînd minunea aceasta şi tăria lui Anichit, a strigat către împărat: „O, idolatrule, iată eşti acoperit de ruşine! Iată, de nimic sînt zeii tăi!”. Împăratul atunci a poruncit decapitarea neîntîrziată a lui Anchit şi uciderea pe loc a lui Fotie. Dar călăul, în loc să îl omoare pe mucenic, s-a lovit fără să vrea pe sine, şi a murit pe loc. După torturi prelungite, amîndoi Mucenicii, Anichit şi Fotie, au fost aruncaţi în temniţă, unde au zăcut timp de trei ani. După scurgerea acelui timp s-a poruncit cu privire la ei aprinderea unui foc puternic, în care au fost aruncaţi. Mulţi creştini atunci, bărbaţi, femei şi copii, le-au urmat mucenicilor, intrînd în acel foc. Din mijlocul flăcărilor cuptorului cîntarea de laudă a mucenicilor către Dumnezeu se auzea pînă departe. Ei au luat cu toţii mucenicia cam pe la anul 305. Sfinţii Anichit şi Fotie sînt invocaţi la rugăciunile de la Taina Sfîntului Maslu şi de la slujba Sfinţirii Apei.
Pomenirea Sfântului Sfinţit Mucenic Alexandru, Episcopul Comanelor
Sfîntul Alexandru a fost un bărbat simplu, cărbunar din cetatea Comanelor, de lângă Neocesareea. După ce a murit episcopul Comanelor, Sfîntul Grigorie Taumaturgul, Episcopul Neocesareei (pomenit la 17 noiembrie) a fost chemat să conducă sinodul de alegere a noului episcop. La acest sinod au fost de faţă clerici şi mireni. Dar nu s-a putut ajunge la nici o înţelegere comună cu privire la cine să fie ales şi uns episcop. Discuţiile se purtau mai curînd asupra aspectelor exterioare ale candidatului, evaluîndu-se vrednicia şi comportamentul lui numai după aparenţă. Sfîntul Grigorie a arătat membrilor sinodului că judecata trebuie să se facă nu după ceea ce se vede în afară, ci după vrednicia cea dinlăuntru, după duhul şi puterea inimii candidatului. Atunci mai mulţi nesăbuiţi au strigat: „În cazul acesta ar trebui să ni-1 facem episcop pe Alexandru Cărbunarul!”. La aceste cuvinte toţi sinodalii au izbucnit în hohote de rîs. Dar Sfîntul Grigorie a întrebat: „Cine este Alexandru Cărbunarul?” Gîndindu-se că cei prezenţi nu au pomenit acest nume care de altfel nici nu era înscris în liste fără purtarea de grijă a lui Dumnezeu, Sfîntul Grigorie Taumaturgul 1-a convocat pe Alexandru Cărbunarul să vină de faţă înaintea sinodului aceluia. Fiind cărbunar, Alexandru a fost adus murdar aşa cum era, în zdrenţe, acoperit de funingine. La vederea lui sinodul a izbucnit în hohote de rîs încă şi mai mari. Dar chiar şi aşa, Sfîntul Grigorie i s-a adresat lui Alexandru aparte, punîndu-1 să făgăduiască solemn că va grăi adevărul şi nu va ascunde nimic despre sine.Alexandru atunci i-a dezvăluit Sfîntului Grigorie că el mai demult a fost filosof elin, că a fost foarte bogat şi că s-a bucurat de onoruri şi cinste. Dar că din momentul în care a citit Sfintele Scripturi şi le-a înţeles duhul, el a lepădat toate, s-a îmbrăcat în haina desăvîrşitei smerenii, şi a vrut să se facă nebun pentru Hristos. Auzind acestea, Sfîntul Grigorie Taumaturgul, conducătorul acelui sfînt sinod, a poruncit ca lui Alexandru să i se aducă baie şi să fie îmbrăcat în haine demne şi noi. Apoi 1-a introdus în sala de dezbateri a Sfîntului Sinod, examinîndu-1 cu de amănuntul în cunoaşterea Sfintelor Scripturi. Toţi cei prezenţi au căzut în uimire văzînd răspunsurile pline de har şi adînca pricepere şi înţelepciune întru cele sfinte ale lui Dumnezeu de care dădea dovadă Alexandru. În acest bărbat înţelept ei cu greu îl mai recunoşteau pe cărbunarul cel liniştit şi dispreţuit de toţi. Alexandru a fost atunci ales episcop al Comanelor cu o inimă şi cu o gură, de către toţi cei prezenţi. El a cîştigat dragostea şi mîntuirea turmei sale prin sfinţenia, înţelepciunea şi bunătatea lui. Sfîntul Alexandru Cărbunarul, Episcopul Comanelor a luat moarte de mucenic în timpul domniei lui Diocleţian.
Cântare de laudă la Sfântul Alexandru, Episcopul Comanelor
Oamenii privesc la faţă şi la haine,
Dar Dumnezeu priveşte la suflet, la inimă caută El.
Slăvitul Alexandru s-a făcut cărbunar,
Şi trupul lui era plin de funingine,
Pe care apa o spală uşor.
Pe cînd inima păcătosului cea neagră de păcate,
Doar cu foc se poate curaţi,
Cu focul credinţei şi al lacrimilor de pocăinţă.
Mai uşor se curăţeşte de funingine cărbunarul,
Decît păcătosul de păcatele lui.
Alexandru s-a îmbrăcat cu smerenia ca şi cu o haină,
Precum focul în peşteră stă ascuns.
El de batjocură era în ochii creduli ai lumii.
Lumea al lui suflet nu l-a putut vedea,
Însă Sfinţitul Grigorie cu străvedere a pătruns
Ascunsa sfinţenie a părutului cărbunar.
Sfîntul Grigorie în cărbunar pe sfînt l-a văzut.
El a văzut flacăra luminoasă în peşteră ascunsă,
Iar sub masca nebuniei înţelepciune mare a văzut.
Sub negreala funinginei el a văzut inimă curată,
Cum zdrenţele acoperă un suflet regal.
Domnul nu îngăduie întunericului să acopere lumina,
Şi la vremea cuvenită el o face să strălucească larg:
Minunate sînt ale Lui judecăţi,
Cînd tainic lucrează spre mîntuirea oamenilor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu