CANONUL DIN RÂNDUIALA LITURGICĂ
A DUMINICII ÎNFRICOŞĂTOAREI JUDECĂŢI
Alcătuire a Sfântului Teodor Studitul[1]
Cântarea I, glasul al Vl-lea:
Irmos: Ajutor şi acoperitor…
Mă cutremur cugetând la ziua cea înfricoşătoare a Venirii Tale, celei cu totul de negrăit, şi cu frică mai înainte o văd; ziua în care vei şedea să judeci pe cei vii şi pe cei morţi, Dumnezeul meu, Atotputernice.
Când vei veni, Dumnezeule, cu mii şi miriade de puteri cereşti ale îngerilor, învredniceşte-mă, Hristoase, şi pe mine, ticălosul, a Te întâmpina pe nori.
Vino, suflete al meu, de ia aminte la ziua aceea şi ceasul în care Dumnezeu de faţă va veni, şi te tânguieşte şi plângi, ca să te afli curat în ceasul cercetării.
Mă îngrozeşte şi mă înfricoşează focul cel nestins al gheenei, viermele cel cumplit, scrâşnirea dinţilor; ci slăbeşte şi-mi lasă greşalele, şi în starea cea dimpreună cu aleşii Tăi, Hristoase, rânduieşte-mă.
Glasul Tău, cel dorit, care va chema la bucurie pe Sfinţii Tăi, să-l aud şi eu, ticălosul, şi să aflu nespusa desfătare a împărăţiei Cereşti.
Să nu intri cu mine la judecată, aducând faptele mele, cercând cuvintele şi îndreptând [împlinind] poruncile. Ci cu îndurările Tale, trecând cu vederea răutăţile mele, mântuieşte-mă, Atotputernice.
Slavă…, a Treimii:
Unime în trei Ipostasuri, preastăpânitoare, Domnie a tuturor preadesăvârşit stăpânitoare, Stăpânie peste toate, Tu însăţi mântuieşte-ne pe noi, Părinte şi Fiule şi Duhule Preasfânt.
Şi acum…, a Născătoarei:
Cine a născut fiu neasemănat după legea părintească? Pe Acesta dar Il naşte Tatăl, fără de maică. Preaslăvită minune! Că tu ai născut, Curată, pe Dumnezeu şi omul.
Catavasie:
Ajutor şi acoperitor s-a făcut mie spre mântuire; Acesta este Dumnezeul meu, şi-L voi preaslăvi pe El, Dumnezeul părintelui meu, şi-L voi înălţa pe El, căci cu slavă S-a preaslăvit.
Cântarea a III-a:
Irmos: Întăreşte, Doamne, pe piatra…
Domnul vine, şi cine va suferi frica Lui? Cine se va arăta feţei Lui? Ci fii gata, o, suflete, spre întâmpinarea Lui.
Mai înainte să apucăm să plângem, şi să ne împăcăm cu Dumnezeu mai înainte de sfârşit, că înfricoşător este divanul la care toţi cu grumajii plecaţi vom sta.
Miluieşte-mă, Doamne, miluieşte-mă strig ţie, când vei veni cu îngerii Tăi, să răsplăteşti tuturor după vrednicia faptelor.
Cum voi răbda mânia de neîndurat a Judecăţii Tale, Doamne, neascultând porunca Ta? Ci să Te înduri de mine în ceasul Judecăţii.
Intoarce-te, suspină, ticăloase suflete, mai înainte până ce va lua sfârşit priveliştea vieţii, până nu-ţi va închide Domnul uşa cămării.
Păcătuit-am, Doamne, ca altul nimenea dintre oameni, greşind mai presus decât omul; ci mai înainte de Judecată fii mie milostiv, Iubitorule de oameni.
Slavă…, a Treimii:
Treime neamestecată, nezidită, fire fără început, Ceea Ce eşti lăudată în trei feţe, mântuieşte-ne pe noi, cei ce ne închinăm cu credinţă stăpânirii Tale.
Şi acum…, a Născătoarei:
Odrăslit-ai, Preacurată, cu naştere fără de sămânţă, pe Cuvântul Cel viu, Care S-a întrupat în pântecele tău, dar nu S-a schimbat. Slavă naşterii tale, Maica lui Dumnezeu.
Catavasie:
Intăreşte, Doamne, pe piatra poruncilor Tale, inima mea care se clatină, că Singur eşti sfânt şi drept.
Sedealna, glasul al VI-lea:
Gândesc la ziua cea înfricoşătoare şi plâng de faptele mele cele viclene; cum voi răspunde Impăratului Celui nemuritor? Si cu ce îndrăzneală mă voi uita la Judecătorul, eu, dezmierdatul? Milostive Părinte, Fiule Unule-Născut şi Duhule Sfinte, miluieşte-mă.
Slavă…
In valea plângerii, în locul ce ai rânduit, când vei şedea, Milostive, să faci judecată dreaptă, să nu vădeşti cele ascunse ale mele, nici să mă ruşinezi înaintea îngerilor; ci Te milostiveşte, Dumnezeule, şi mă miluieşte.
Si acum…, a Născătoarei:
Nădejdea lumii cea bună, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, a ta singură şi neînfricată ajutorinţă cer; milostiveşte-te spre poporul cel ce lesne se primejduieşte, roagă pe milostivul Dumnezeu să izbăvească sufletele noastre de toată certarea, ceea ce eşti una binecuvântată.
Cântarea a IV-a:
Irmos: Auzit-a Proorocul de Venirea Ta…
Sosit-a ziua, iată înaintea uşilor este Judecata; suflete, priveghează! Aici împăraţii împreună şi domnii, bogaţii, săracii se vor aduna şi îşi va lua fiecare om după vrednicia faptelor.
Intru a sa rânduială, sihastrul şi arhiereul, bătrânul şi tânărul, sluga şi stăpânul vor fi cercetaţi; văduva şi fecioara se vor îndrepta; ci vai atunci de toţi cei ce nu vor avea viaţă nevinovată.
Nemitarnică este Judecata Ta, neînşelat divanul Tău de graiul cel meşteşugit, că nu ascunde vorba cea iscusită a ritorilor dreptatea, nici nu o amăgeşte aducerea de martori; că la Tine, Dumnezeule, cele ascunse ale tuturor stau de faţă.
Să nu vin la pământul plângerii, să nu văd locul întunericului, Hristoase al meu, Cuvinte, nici legându-mă de mâini şi de picioare să fiu lepădat afară din cămara Ta, având îmbrăcămintea nestricăciunii întinată, eu, nevrednicul.
Când vei despărţi pe păcătoşi de cei drepţi, judecând lumea, rânduieşte-mă a fi una din oile Tale, alegându-mă dintre capre, Iubitorule de oameni, ca să aud glasul Tău cel binecuvântat.
Când se va face întrebare de lucruri şi când se vor deschide cărţile, ce vrei să faci, o, ticăloase suflete? Ce vrei să răspunzi la Judecată, neavând roade de dreptate, ca să aduci lui Hristos, Ziditorul tău?
Auzind cuvântul cel cu plângere al bogatului. în văpaia chinurilor, plâng ticălosul şi mă tânguiesc, în aceeaşi osândă fiind, şi mă rog: Miluieşte-mă, Mântuitorul lumii, în vremea Judecăţii.
Slavă…, a Treimii:
Pe Fiul din Tatăl şi pe Duhul slăvesc, ca din soare, lumina şi raza; însă pe Fiul după naştere, că şi naştere este, iar pe Duhul după ieşire [purcedere], că şi ieşire [purcedere] este; pe dumnezeiasca Treime cea împreună fără de început, Căreia se închină toată făptura.
Si acum. …a Născătoarei:
Fecioară, Prunc născând şi curăţia păzind, tu cinstită te-ai arătat, născând pe Dumnezeu şi omul, pe Acelaşi-unul în amândouă chipurile; minunea ta, Fecioară Maică, spăimântează tot auzul şi cugetul.
Catavasie:
Auzit-a Proorocul de Venirea Ta, Doamne, şi s-a temut, că vrei să Te naşti din Fecioară, şi oamenilor să Te arăţi, şi a zis: Auzit-am auzul Tău şi m-am temut, slavă puterii Tale, Doamne.
Cântarea a V-a:
Irmos: De noapte mânecând eu…
Cutremur nepovestit şi frică va fi acolo; că va veni Domnul, şi împreună cu Dânsul lucrul fiecăruia dintre oameni. Şi cine dar de aicea nu se va plânge?
Râul cel de foc mă tulbură, mă topeşte, mă roade scrişnirea dinţilor şi întunericul adâncului; deci, în ce chip şi cum voi face să înduplec pe Dumnezeu?
Iartă, Doamne, pe robul Tău, ca nu cândva să mă dai chinuitorilor celor amari, îngerilor celor cumpliţi, între care nu se poate afla acolo odihnă.
Domnul şi conducătorul dimpreună acolo, bogatul şi cel neţinut în cinste, cel mare împreună şi cel mic, se vor îndrepta întocmai; ci vai fiecăruia, care nu va fi gata.
Slăbeşte, lasă, Doamne, şi iartă câte Ţi-am greşit Ţie, şi să nu mă arăţi acolo înaintea îngerilor, în osânda focului şi a ruşinii celei fără de sfârşit.
Fie-Ţi milă, fie-Ţi, Doamne, de zidirea Ta; greşit-am Ţie, iartă-mă; că din fire curat numai Tu eşti, şi altul afară de Tine nimeni nu este fără întinăciune.
Slavă…,a Treimii:
Una din fire, pe Tine, Treime, Te laud, Care eşti fără de început, necuprinsă de minte, stăpânitoare, împărătească Unime, preadesăvârşit Dumnezeu, şi Lumină, şi Viaţă, şi Făcătoare a lumii.
Şi acum…, a Născătoarei:
Intru cinstită naşterea ta cea mai presus de fire, legile firii în chip arătat se dezleagă; că fără de sămânţă ai născut pe Dumnezeu Cel născut din Tatăl mai înainte de veci.
Catavasie:
De noapte mânecând eu, Iubitorule de oameni, Te rog luminează-mă şi mă indreptează şi pe mine spre poruncile Tale şi mă învaţă, Mântuitorule, să fac voia Ta
Cântarea a VI-a:
Irmos: Strigat-am cu toată inima…
La înfricoşătoarea Ta Venire Hristoase, când Te vei arăta din Cer, şi se vor pune scaunele, şi se vor deschide cărţile, să-Ţi fie milă, atunci, Mântuitorule, de zidirea Ta.
Acolo nimic nu va putea ajuta, fiind judecător Dumnezeu: nici învăţătura, nici meşteşugul, nici mărirea nici prieteşugul; fără numai puterea ta, cea din fapte, o suflete al meu!
Acolo împreună va fi domnul şi conducătorul, săracul şi bogatul, suflete! Nici tată, nici mamă nu vor putea ajuta, nici frate nu va putea izbăvi de osândire.
Cugetând la înfricoşătoarea întrebare a Judecătorului, suflete, îngrozeşte-te de aici, găteşte-ţi răspunsul, ca să nu fii osândit în legăturile cele veşnice.
Să nu aud, Doamne, zicându-mi-se: Ia-ţi al tău! Şi să fiu gonit de la Tine; nici: Du-te în locul cel blestemat! Ci să aud glasul cel dorit al drepţilor.
Din porţile iadului izbăveşte-mă, Doamne; mântuieşte-mă din prăpastie şi din întunericul cel adânc, din cele de dedesubt ale pământului şi din focul cel nestins, şi de oricare altă pedeapsă veşnică.
Slavă…, a Treimii:
Dumnezeirea, Unimea Treimii o laud; pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Dumnezeiescul Duh, putere a unei Stăpânii Ce Se desparte în trei Ipostasuri.
Şi acum…, a Născătoarei.
Tu eşti uşa, prin care singur Iisus, Fiul tău, a trecut, Cel Ce a intrat şi a ieşit, şi cheile fecioriei ne le-a stricat, curată; Cel Ce a zidit pe Adam.
Catavasie:
Strigat-am cu toată inima mea către milostivul Dumnezeu şi m-a auzit din iadul cel mai de jos şi a scos din stricăciune viaţa mea.
Condac, glasul I:
Când vei veni, Dumnezeule, pe pământ cu măriri şi toate se vor cutremura, şi râul cel de foc înaintea divanului va curge, cărţile se vor deschide şi cele ascunse se vor vădi; atunci să mă izbăveşti de focul cel nestins şi să mă învredniceşti a sta de-a dreapta Ta, Judecătorule preadrepte.
Icos:
De înfricoşătorul Tău divan aducându-mi aminte, preabunule Doamne, şi de ziua Judecăţii mă înfricoşez şi mă tem, vădit fiind de cugetul meu. Când vei şedea pe scaunul Tău şi vei face cercetare, atunci nimeni nu va putea tăgădui păcatele, adevărul vădindu-le, şi frica cuprinzându-1. Că tare va suna atunci focul gheenei, şi păcătoşii vor scrâşni; ci mă miluieşte, mai înainte de sfârşit, şi mă iartă, Judecătorule preadrepte.
Cântarea a VII-a:
Irmos: Greşit-am, fărădelege am făcut…
Să cădem, credincioşilor, şi să plângem mai înainte de judecata aceea, când cerurile vor pieri, stelele vor cădea şi tot pământul se va clătina; ca să aflăm milostiv, la sfârşit, pe Dumnezeul părinţilor.
Nemitarnică va fi întrebarea, înfricoşătoare va fi acolo judecata, unde înaintea Judecătorului nu se va tăinui nimic, unde nu va fi cu putinţă a se face făţărie cu daruri; ci fie-Ţi milă de mine, Stăpâne, şi mă apără de mânia Ta cea înfricoşătoare.
Domnul vine să judece, cine va suferi arătarea Lui? Infricoşează-te, ticăloase al meu suflet, înfricoşează-te, şi-ţi găteşte lucrurile tale spre ieşirea ta; ca să afli milostiv şi îndurat pe însuşi Dumnezeul părinţilor.
Focul cel nestins mă tulbură, şi îngrozirea cea amară a viermilor; iadul cel stricător de suflet mă sperie, şi îndeajuns de umilit nicidecum nu mă fac; ci, Doamne, Doamne!, mai înainte de sfârşit, întăreşte-mă cu frica Ta
Cad înaintea Ta şi aduc Ţie, ca nişte lacrimi, graiurile mele. Greşit-am, cum nici păcătoasa n-a greşit, şi fărădelege am făcut ca altul nimeni pe pământ; ci Te îndură, Stăpâne, spre făptura Ta, şi iarăşi mă cheamă.
Intoarce-te, căieşte-te, descoperă cele ascunse, zi lui Dumnezeu, Celui Ce toate le ştie: Tu ştii ascunsurile mele, unule Mântuitorule; Tu însuţi mă miluieşte, precum cântă David, după mare mila Ta.
Slavă…, a Treimii:
Pe Trei ca pe Unul, întru o fiinţă, şi Unul în trei feţe laud; acestea sunt: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh; o putere, o voie şi o lucrare; un Dumnezeu întreit-sfânt, o împărăţie singură stăpânitoare.
Si acum…, a Născătoarei:
Ieşit-a Dumnezeu, Cel preafrumos, din cămara pântecelui tău, ca un împărat cu haină ţesută de Dumnezeu, roşită în vopseaua cea de taină a preacuratului tău sânge, ceea ce nu ştii de mire, şi împărăteşte tot pământul.
Catavasie:
Greşit-am, fărădelege am făcut, nu ne-am îndreptat înaintea Ta, nici am păzit, nici am făcut precum ai poruncit nouă. Ci nu ne părăsi până în sfârşit, Dumnezeul părinţilor.
Cântarea a VIII-a:
Irmos: Pe Cel Ce-L slăvesc ostile…
Cugetând la întâmpinarea înfricoşătoarei Venirii Tale celei de a Doua, Doamne, mă cutremur de certarea Ta, mă tem de mânia Ta şi strig Ţie: Mântuieşte-mă de ceasul acela în veci.
Când vei judeca Tu, Dumnezeule, toate, cine dintre pământeni, fiind înconjuraţi de patimi, va putea suferi? Că atunci focul cel nestins şi viermele cel neadormit va cuprinde în veci pe cei osândiţi.
Când vei chema toată suflarea laolaltă, ca să iei seama, Hristoase, mare frică va fi atunci, mare nevoie, deoarece numai faptele singure vor ajuta în veci.
Judecătorule a toate, Dumnezeul meu şi Doamne, fă să aud atunci glasul Tău cel dorit, să văd lumina Ta cea mare, să privesc la corturile Tale, să mă uit la slava Ta, bucurându-mă întru toţi vecii.
Drepte Judecătorule, Mântuitorule, miluieşte-ma şi mă scapă de focul şi de îngrozirea ce am să întâmpin pe dreptate la Judecată; lasă-mi mai înainte de sfârşit mântuire, prin fapta cea bună şi prin pocăinţă.
Când vei şedea, Judecătorule, ca un Milostiv, şi vei arăta, Hristoase, înfricoşătoare slava Ta, o, ce frică va fi atunci! Cuptorul arzând, şi toţi temându-se de Judecata cea nesuferită.
Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Dumnezeu.
Pe un Dumnezeu după fiinţă cinstesc, trei feţe laud după osebire; altele, dar nu de alt fel; că Dumnezeirea una este, în trei feţe: Tatăl şi Fiul şi Dumnezeiescul Duh.
Si acum…, a Născătoarei:
Din luminatul tău pântece ieşind Hristos, ca un mire din cămară, a luminat lumină mare celor din întuneric; pentru că strălucind Soarele Dreptăţii, lumea a luminat, Curată!
Catavasie:
Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.
Pe Cel Ce-L slăvesc ostile cereşti, şi de Dânsul se înfricoşează heruvimii şi serafimii, toată suflarea şi făptura lăudaţi-L, binecuvântaţi-L, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Cântarea a IX-a:
Irmos: Naşterea zămislirii…
Domnul vine, ca pe păcătoşi să-i pedepsească, pe drepţi să-i mântuiască; să ne înfricoşăm şi să plângem, şi să luăm simţire de ziua aceea în care, descoperind cele nearătate şi cele ascunse ale oamenilor, va răsplăti cele după vrednicie.
Infricoşatu-s-a şi s-a îngrozit Moise văzându-Te din spate; dar eu ticălosul cum voi suferi a vedea faţa Ta atunci, când vei veni din Cer? Ci să-Ţi fie milă de mine, Doamne, şi cu îndurarea să cauţi spre mine.
Daniil s-a temut de ceasul cercetării, iar eu ticălosul ce voi pătimi, Doamne, venind la acea zi înfricoşătoare? Ci îmi dă, mai înainte de sfârşit, cu plăcere a sluji Ţie, ca să dobândesc împărăţia Ta.
Focul se pregăteşte, viermele se rânduieşte; cinstea veseliei, iertarea, lumina cea neînserată, bucuria drepţilor. Deci, cine este acel fericit, ca să scape de chinul celor dintâi, şi să moştenească cele de al doilea?
Să nu mă întoarcă de la faţa Ta, Doamne, mânia urgiei Tale, nici să aud glasul Tău cel de blestem trimiţându-mă în foc; ci să intru în bucuria cămării Tale celei nestricăcioase şi eu atunci, cu Sfinţii Tăi.
Mintea mi s-a rănit, trupul mi s-a trândăvit, mi se bolnăveşte duhul, cuvântul a slăbit, viaţa mi s-a omorât, sfârşitul este lângă uşi. Pentru aceasta, ticăloase al meu suflet, ce vei face când va veni Judecătorul să cerce ale tale?
Slavă…, a Treimii:
Unule, Născătorule al Unuia, Părinte al Fiului celui Unul-Născut, şi Unule Fiule al Unuia, lumină şi strălucirea luminii, şi Unule Duhule Sfinte, numai al Unuia Dumnezeu, Care eşti cu adevărat Domn al Domnului; o Treime, Unime sfântă, mântuieşte-mă pe mine, cel ce grăiesc de Dumnezeirea Ta
Si acum.…a Născătoarei:
Minunea naşterii tale mă uimeşte, ceea ce eşti cu totul fără prihană; spune cum ai zămislit fără sămânţă pe Cel necuprins? Cum ai rămas fecioară, născând ca o maică? Acest lucru peste fire cu credinţă primindu-1, închină-te Celui născut, căci câte le voieşte, le şi poate.
Catavasie:
Naşterea zămislirii celei fără sămânţă este netălmăcită, rodul Maicii celei fără de bărbat este nestricat, că naşterea lui Dumnezeu înnoieşte firile. Pentru aceasta, pe tine, toate neamurile, ca pe o Maică mireasă a lui Dumnezeu, cu dreaptă credinţă te mărim.
ALTĂ RUGĂCIUNE DIN RÂNDUIALA LITURGICĂ
A DUMINICII ÎNFRICOŞĂTOAREI JUDECĂŢI
Când va fi să vii să faci Judecată dreaptă, Prea-dreptule Judecător, şezând pe scaunul slavei Tale, râu de foc înfricoşând, va trage înaintea divanului Tău pe toţi, stând înaintea Ta puterile cereşti, şi oamenii cu frică vor fi judecaţi, fiecare precum a lucrat; atunci, să-Ţi fie milă de noi, şi să ne învredniceşti, Hristoase, de partea celor mântuiţi, ca un Indurat.
Cărţile se vor deschide şi se vor arăta faptele oamenilor, înaintea divanului Tău celui de neîndurat; şi va răsuna toată valea plângerii cu groaznică scrâşnire, văzând pe toţi cei ce au păcătuit trimişi în chinurile cele veşnice, cu dreaptă judecata Ta, şi fără de folos plângând, Indurate. Pentru aceasta Te rugăm pe Tine, Bunule, să-Ţi fie milă de noi, cei ce Te lăudăm, Unule, mult-Milostive.
Trâmbiţele vor suna, şi mormintele se vor deşerta, şi se va scula toată firea omenească, cutremurându-se; cei ce au făcut bine, cu bucurie se vor bucura, aşteptând să ia plată; iar cei ce au păcătuit, vor tremura cumplit văitându-se, fiind trimişi la chinuri şi de cei aleşi despărţindu-se. Doamne al slavei, milostiveşte-te spre noi, ca un Bun, şi ne învredniceşte pe noi de partea celor ce Te-au iubit pe Tine.
Plâng şi mă tânguiesc, când îmi vine în simţire focul cel veşnic, întunericul cel mai din afară şi tartarul, viermele cel cumplit şi scrâşnirea dinţilor cea neîncetată, şi durerea ce va să fie celor ce au greşit peste măsură, şi pe Tine, Cel preabun, cu vicleană voie Te-au mâniat, dintre care unul şi cel dintâi sunt eu, ticălosul. Ci, Judecatorule, ca un îndurat, mântuieşte-mă cu mila Ta.
Când se vor aşeza scaunele şi se vor deschide cărţile şi Dumnezeu va şedea la Judecată, o, ce frică va fi atunci! Ingerii stând înainte cu frică şi râul de foc curgând; ce vom face atunci, noi, oamenii cei vinovaţi de multe păcate? Şi când îl vom auzi chemând pe cei binecuvântaţi ai Tatălui întru Impărăţie, iar pe cei păcătoşi trimiţându-i la chinuri, cine va suferi acea înfricoşătoare hotărâre? Ci Unule, Iubitorule de oameni, Mântuitorule, Impărate al veacurilor, mai înainte până ce va sosi sfârşitul, prin pocăinţă, întorcându-mă, miluieşte-mă.
Cunoscând poruncile Domnului, aşa să vieţuim: pe cei flămânzi să-i hrănim, pe cei însetaţi să-i adăpăm, pe cei goi să-i îmbrăcăm, pe străini să-i aducem în casă, pe bolnavi şi pe cei din temniţă să-i căutăm; ca să zică şi către noi Cel Ce va sa judece tot pământul: Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, de moşteniţi Impărăţia ce s-a gătit vouă.
Vai mie, înnegritule suflete! Până când de la răutăţi nu te mai curmezi? Până când zaci în lene? De ce nu-ţi aduci aminte de înfricoşătorul ceas al morţii? De ce nu te cutremuri cu totul de Infricoşătoarea Judecată a Mântuitorului? Oare, ce vrei să răspunzi, sau cum vrei să dai seamă? Lucrurile tale stau de faţă, spre mustrarea ta, faptele te vădesc, pârându-te. Deci, o, suflete! Vremea a sosi t, aleargă, apucă înainte şi cu credinţă strigă: Greşit-am, Doamne, greşit-am Ţie; dar ştiu, Iubitorule de oameni, bunătatea Ta; Păstorule Cel bun, nu mă despărţi pe mine de la starea cea de-a dreapta Ta, pentru mare mila Ta
La ziua cea înfricoşătoare a Judecăţii şi a slavei Tale celei negrăite gândind, mă îngrozesc cu totul, Doamne, şi tremurând, strig cu frică: Când vei veni, Hristoase Dumnezeule, cu slavă pe pământ, ca să judeci toate câte sunt, atunci să mă izbăveşti de toată pedeapsa pe mine, ticălosul, învrednicindu-mă a sta de-a dreapta Ta.
Iată vine ziua Domnului Atotstăpânitorului, şi cine va suferi frica Venirii Lui? Căci cuptorul arzător şi ziua mâniei este, întru care Judecătorul va şedea, dând fiecăruia după vrednicia faptelor.
La ceasul cercetării şi al Venirii celei înfricoşătoare a Stăpânului Celui iubitor de oameni gândind, cu totul mă cutremur şi, întristându-mă, strig către Tine, preadrepte Judecătorul meu şi Unule, mult-îndurate: Primeşte-mă pe mine, cel ce mă pocăiesc, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu.
Gândesc la ziua aceea şi la ceasul când avem să stăm toţi goi ca nişte osândiţi, înaintea nemitarnicului Judecător; că atunci trâmbiţa va suna tare, şi temeliile pământului se vor clătina, şi morţii din morminte vor învia, şi toţi de o vârstă se vor face; şi cele ascunse ale tuturor vor sta de faţă înaintea Ta. Şi vor plânge, şi se vor tângui, şi în focul cel mai din afară vor merge cei ce nici odinioară nu s-au pocăit; iar ceata drepţilor va intra, în bucurie şi în veselie, în cămara cerească.
Daniil Proorocul, bărbatul doririlor fiind, dacă a văzut puterea lui Dumnezeu, aşa a strigat: Judecătorul a şezut şi cărţile s-au deschis. Vezi, suflete al meu, de posteşti, nu defăima pe vecinul tău. Fereşte-te de bucate, dar nu osândi pe fratele tău; ca nu cumva fiind trimis în foc, să te topeşti ca ceara; ci fără împiedicare să te ducă Hristos întru împărăţia Sa.
O, ce ceas va fi atunci, şi ce zi înfricoşătoare, când va şedea Judecătorul pe scaunul cel înfricoşător! Cărţile se vor deschide, şi faptele se vor vădi, şi cele ascunse ale întunericului se vor arăta; îngerii vor alerga împrejur, adunând toate neamurile. Veniţi de auziţi, împăraţi şi domni, cei robiţi şi cei liberi, păcătoşii şi drepţii, bogaţii şi cei săraci, că vine Judecătorul, Cel Ce va să judece toată lumea. Şi cine va putea sta înaintea feţei Lui, când îngerii vor sta vădind lucrurile, cugetele şi gândurile cele din noapte şi cele din zi? O, ce ceas va fi atunci! Ci mai înainte de sosirea sfârşitului, sârguieşte-te, suflete, strigând: Dumnezeule, întoarce-mă şi mă mântuieşte ca un Indurat. Amin.
RUGĂCIUNEA DE POCĂINŢĂ A UNUI TÂLHAR AFLAT PE PATUL DE MOARTE
Nu cer nimic altceva de la Tine, Iubitorule de oameni, decât ceea ce cerea mărturisindu-se tâlharul cel mai înainte de mine. Aşadar, precum spre tâlharul acela, aşa şi spre mine, tâlharul, arată minunata Ta milostivire şi iubire de oameni. Primeşte acest suspin al meu de pe patul morţii şi precum i-ai primit pe cei din al unsprezecelea ceas, care n-au făcut nimic vrednic, aşa primeşte-mă şi pe mine, cel ce mă înec în lacrimile mele cele puţine şi mă curăţesc cu ele. Dă-mi mie iertare, pentru că nu-ţi cer altceva, căci nu mă lasă vremea, fiindcă pânditorii cei de prin peşteri s-au apropiat. Ci să nu stai împotrivă, nici să-mi iei seama cu de-amănuntul, că nu vei afla întru mine ceva bun. Iată, m-au cuprins fărădelegile şi rău am ajuns către amurgul vieţii. Nesocotite sunt datoriile mele. Dar, precum ai primit suspinarea cea amară a lui Petru, primeşte-o şi pe a mea, Iubitorul de oameni, vărsând aceste lacrimi peste zapisul păcatelor mele şi şterge cu buretele milostivirii Tale greşelile mele cele neasemănate. Amin.
(extrase din: “Apostazia si Antihristul. Dupa invataturile Sfintilor Parinti”, Fundatia Sfintii Martiri Brancoveni, Constanta, 2008)
sursa razbointruncuvant.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu