Cuvântul al Xlll-lea Se cuvine sa pazim cu sârguinta si sa îmbratisam folosul postului nu numai în prima saptamâna a Postului Mare, ci cei sârguitori sa pazeasca întocmai si cu aceeasi sârguinta toate saptamânile Paresimilor (Postului Mare)
Fiindca postul, acest doctor al sufletelor, obisnuieste sa le stinga unora înfocarile trupului si sa supuna pornirile lui, altuia sa-i îmblânzeasca mânia, altuia sa-i goneasca somnul. Unuia sa-i trezeasca sârguinta, altuia sa-i curateasca mintea si s-o slobozeasca de gânduri rele, altuia sa-i supuna limba cea nepotolita si ca un frâu cu frica Domnului s-o tie si s-o opreasca, neîngaduindu-i nicidecum sa graiasca cuvinte desarte ori putrede; altuia nevazut îi curma raspândirea, îi struneste ochii si nu-i lasa sa umble iscodind încoace si încolo. Si toti se îngrijesc sa taca si sa ia aminte la pacatele si lipsurile lor. Încetul cu încetul, postul subtiaza si izgoneste întunericul mintii, valul pacatului cel asternut peste suflet, cum alunga soarele negurile. Postul ne ajuta sa vedem vazduhul cel duhovnicesc al mintii în care nu rasare, ci de-a pururi straluceste Soarele Cel neapus, Hristos-Dumnezeul nostru. Având ajutatoare privegherea, postul înmoaie învârtosarea inimii si în locul mahmurelii si întunecarii de mai înainte izvorasc râuri de umilinta, pe care va rog, fratilor, sa ne sârguim sa le agonisim. Astfel cu ajutorul lui Dumnezeu lesne vom usca toata marea patimilor si, trecând valurile ispitelor, care ne tiranisesc amarnic, ne vom linisti în limanul nepatimirii. Dar acest lucru, fratii mei, nu se face într-o zi, nici într-o saptamâna, ci în vreme îndelungata si cu multa osteneala si truda, pe masura staruintei si a hotarârii fiecaruia, precum si pe masura credintei si a lepadarii de lucrurile cele vazute si cele gândite. Si nu numai cu acestea, ci si prin pocainta fierbinte si neîncetata, si prin lucrarea ei cea neîncetata si din camara cea ascunsa a sufletului, mai repede sau mai pe îndelete, cu ajutorul si cu darul lui Dumnezeu. Fara post nimeni n-a putut vreodata savârsi vreuna din aceste fapte bune; fiindca postul e începutul si temelia a toata fapta cea duhovniceasca. Deci câte vei zidi pe aceasta temelie stau neclatinate si nu cad, fiind zidite pe piatra tare. Iar. daca vei înlatura aceasta temelie si în locul ei vei pune satiul pântecelui si pofte necuviincioase, apoi gândurile cele rele si râul patimilor le macina pe acestea si cara ca pe niste nisip si rastoarna întreaga cladire a faptelor bune Ca sa nu se întâmple si la noi acest lucru, sa stam cu bucurie pe temelia postului. Sa stam, bunii mei frati, de buna voia noastra. Fiindca cine se suie pe piatra postului de sila si fara de voie, fara îndoiala ca singur se pravaleste de acolo, fiind târât de pofta de mâncare în ascuns si se face precum socot eu mâncare celui viclean. Pentru ca postul este lege dumnezeiasca si pe cei ce îndraznesc s-o calce diavolul îi ia ca un tiran si îi munceste, desi nu îndata si nu numaidecât, fiindca Dumnezeu e îndelung rabdator si asteapta pocainta noastra. Cu toate acestea, daca ramânem nepocaiti de pacate, nu vom scapa de mâinile vrajmasului si vom fi osânditi sa ne muncim împreuna cu el, dupa dreapta judecata a lui Dumnezeu. Chiar daca ne tainuim de proestosii si povatuitorii nostri, însa de Dumnezeu si Stapânul proestosilor nu ne putem ascunde. Deci sa ne pazim, fratilor, nu numai de mâncarea în ascuns, ci si de satiul bucatelor puse noua înainte la masa: asa ma rog si nu voi conteni a ma ruga. O, fratilor, sa nu încetati a va destepta unii pe altii la ascultarea Dumnezeiestilor citiri ale Utreniei. Ci precum în vremea mesei îi îndemnam pe cei aproape si pe cei ce îi iubim îi silim sa manânce; tot asa cu adevarat si în vremea mesei celei de suflet hranitoare, fiecare se cade sa ia aminte si sa îndemne pe cei de aproape. Sa nu ne osândim unii pe altii, ca si cum nu ne-am iubi si astfel sa cadem din ucenicia lui Hristos, Care zice: „Prin aceasta vor cunoaste toti ca sunteti ucenici ai Mei, daca va veti iubi unii pe altii”. Daca cel ce nu-i sileste pe prietenii sai sa manânce mult la aceasta masa trupeasca de multe ori îi foloseste pe ei; apoi cel ce face acest lucru la masa cea duhovniceasca a ascultarii cuvintelor dumnezeiesti, nu putina paguba pricinuieste aproapelui sau. Fiindca saturarea de bucate strica si sufletul si trupul si adeseori le vatama; pe când cele graite de Sfinti lumineaza mintea si sfintesc sufletul si prin aceasta si pe trup îl împartasesc de sfintenie si-l fac mai sanatos si mai puternic. De aceea, fiecare sa ia aminte la citire, fiindca cuvintele Sfintilor sunt cuvinte ale lui Dumnezeu si nu ale oamenilor. Puneti-le deci în inimile voastre si paziti-le cu tarie, caci cuvintele lui Dumnezeu sunt cuvintele vietii si cel ce le are în sine si le pazeste, are viata vesnica.
Nu cred ca cineva dintre voi, sezând la o masa îndestulata, se leneveste si dormiteaza. Ci dimpotriva, se sileste sa serveasca din îndestul; ba la plecare mai ia si pentru a doua zi, pentru a da fie la unii prieteni, fie la saraci. Iar acolo unde stau cuvintele vietii înainte, care fac nemuritori pe cei ce se hranesc cu ele, se cade oare, spune-mi, sa dormi ca un mort neînsufletit, sa dormitezi, sa te trândavesti sau sa sforai? O, ce paguba! O, ce nesimtire si lenevire! Cel ce sade la masa si n-are pofta de mâncare, fara îndoiala e lipsit de sanatatea cea fireasca. Tot asa si cel ce aude dumnezeiasca citire si nu se desfateaza sufleteste cu dulceata negraita si cu pofta nemateriala a cuvintelor celor dumnezeiesti si nu-si umple gânditor toate simtirile de dulceata lor, e neputincios cu credinta si nu a gustat deloc din darurile cele duhovnicesti, fiindca sta în mijlocul multor bunatati si se topeste de foame si de sete. Asa cum mortul nu simte când îl speli cu apa, tot asa si acesta nu simte nimic, fiind neumplut de apele purtatoare de viata si dumnezeiesti ale cuvintelor. Deci toti care aveti în voi cuvintele vietii, toti cei care ati apucat a va hrani cu aceasta pâine a cuvântului, câti nu sunteti morti, ci din morti v-ati facut vii si ati gustat din viata cea adevarata si Cel îndurat v-a daruit milostivirea fata de aproapele, sa nu încetati a trezi, a îndemna si a povatui pe aproapele si a face tot ce va este cu putinta pentru el.
Sfântul Simeon Noul Teolog, Învataturi, vol 2, ed. Credinta Stramoseasca, 2003.
Ierom. Ioan Iaroslav, Cum sa ne mantuim
Fiindca postul, acest doctor al sufletelor, obisnuieste sa le stinga unora înfocarile trupului si sa supuna pornirile lui, altuia sa-i îmblânzeasca mânia, altuia sa-i goneasca somnul. Unuia sa-i trezeasca sârguinta, altuia sa-i curateasca mintea si s-o slobozeasca de gânduri rele, altuia sa-i supuna limba cea nepotolita si ca un frâu cu frica Domnului s-o tie si s-o opreasca, neîngaduindu-i nicidecum sa graiasca cuvinte desarte ori putrede; altuia nevazut îi curma raspândirea, îi struneste ochii si nu-i lasa sa umble iscodind încoace si încolo. Si toti se îngrijesc sa taca si sa ia aminte la pacatele si lipsurile lor. Încetul cu încetul, postul subtiaza si izgoneste întunericul mintii, valul pacatului cel asternut peste suflet, cum alunga soarele negurile. Postul ne ajuta sa vedem vazduhul cel duhovnicesc al mintii în care nu rasare, ci de-a pururi straluceste Soarele Cel neapus, Hristos-Dumnezeul nostru. Având ajutatoare privegherea, postul înmoaie învârtosarea inimii si în locul mahmurelii si întunecarii de mai înainte izvorasc râuri de umilinta, pe care va rog, fratilor, sa ne sârguim sa le agonisim. Astfel cu ajutorul lui Dumnezeu lesne vom usca toata marea patimilor si, trecând valurile ispitelor, care ne tiranisesc amarnic, ne vom linisti în limanul nepatimirii. Dar acest lucru, fratii mei, nu se face într-o zi, nici într-o saptamâna, ci în vreme îndelungata si cu multa osteneala si truda, pe masura staruintei si a hotarârii fiecaruia, precum si pe masura credintei si a lepadarii de lucrurile cele vazute si cele gândite. Si nu numai cu acestea, ci si prin pocainta fierbinte si neîncetata, si prin lucrarea ei cea neîncetata si din camara cea ascunsa a sufletului, mai repede sau mai pe îndelete, cu ajutorul si cu darul lui Dumnezeu. Fara post nimeni n-a putut vreodata savârsi vreuna din aceste fapte bune; fiindca postul e începutul si temelia a toata fapta cea duhovniceasca. Deci câte vei zidi pe aceasta temelie stau neclatinate si nu cad, fiind zidite pe piatra tare. Iar. daca vei înlatura aceasta temelie si în locul ei vei pune satiul pântecelui si pofte necuviincioase, apoi gândurile cele rele si râul patimilor le macina pe acestea si cara ca pe niste nisip si rastoarna întreaga cladire a faptelor bune Ca sa nu se întâmple si la noi acest lucru, sa stam cu bucurie pe temelia postului. Sa stam, bunii mei frati, de buna voia noastra. Fiindca cine se suie pe piatra postului de sila si fara de voie, fara îndoiala ca singur se pravaleste de acolo, fiind târât de pofta de mâncare în ascuns si se face precum socot eu mâncare celui viclean. Pentru ca postul este lege dumnezeiasca si pe cei ce îndraznesc s-o calce diavolul îi ia ca un tiran si îi munceste, desi nu îndata si nu numaidecât, fiindca Dumnezeu e îndelung rabdator si asteapta pocainta noastra. Cu toate acestea, daca ramânem nepocaiti de pacate, nu vom scapa de mâinile vrajmasului si vom fi osânditi sa ne muncim împreuna cu el, dupa dreapta judecata a lui Dumnezeu. Chiar daca ne tainuim de proestosii si povatuitorii nostri, însa de Dumnezeu si Stapânul proestosilor nu ne putem ascunde. Deci sa ne pazim, fratilor, nu numai de mâncarea în ascuns, ci si de satiul bucatelor puse noua înainte la masa: asa ma rog si nu voi conteni a ma ruga. O, fratilor, sa nu încetati a va destepta unii pe altii la ascultarea Dumnezeiestilor citiri ale Utreniei. Ci precum în vremea mesei îi îndemnam pe cei aproape si pe cei ce îi iubim îi silim sa manânce; tot asa cu adevarat si în vremea mesei celei de suflet hranitoare, fiecare se cade sa ia aminte si sa îndemne pe cei de aproape. Sa nu ne osândim unii pe altii, ca si cum nu ne-am iubi si astfel sa cadem din ucenicia lui Hristos, Care zice: „Prin aceasta vor cunoaste toti ca sunteti ucenici ai Mei, daca va veti iubi unii pe altii”. Daca cel ce nu-i sileste pe prietenii sai sa manânce mult la aceasta masa trupeasca de multe ori îi foloseste pe ei; apoi cel ce face acest lucru la masa cea duhovniceasca a ascultarii cuvintelor dumnezeiesti, nu putina paguba pricinuieste aproapelui sau. Fiindca saturarea de bucate strica si sufletul si trupul si adeseori le vatama; pe când cele graite de Sfinti lumineaza mintea si sfintesc sufletul si prin aceasta si pe trup îl împartasesc de sfintenie si-l fac mai sanatos si mai puternic. De aceea, fiecare sa ia aminte la citire, fiindca cuvintele Sfintilor sunt cuvinte ale lui Dumnezeu si nu ale oamenilor. Puneti-le deci în inimile voastre si paziti-le cu tarie, caci cuvintele lui Dumnezeu sunt cuvintele vietii si cel ce le are în sine si le pazeste, are viata vesnica.
Nu cred ca cineva dintre voi, sezând la o masa îndestulata, se leneveste si dormiteaza. Ci dimpotriva, se sileste sa serveasca din îndestul; ba la plecare mai ia si pentru a doua zi, pentru a da fie la unii prieteni, fie la saraci. Iar acolo unde stau cuvintele vietii înainte, care fac nemuritori pe cei ce se hranesc cu ele, se cade oare, spune-mi, sa dormi ca un mort neînsufletit, sa dormitezi, sa te trândavesti sau sa sforai? O, ce paguba! O, ce nesimtire si lenevire! Cel ce sade la masa si n-are pofta de mâncare, fara îndoiala e lipsit de sanatatea cea fireasca. Tot asa si cel ce aude dumnezeiasca citire si nu se desfateaza sufleteste cu dulceata negraita si cu pofta nemateriala a cuvintelor celor dumnezeiesti si nu-si umple gânditor toate simtirile de dulceata lor, e neputincios cu credinta si nu a gustat deloc din darurile cele duhovnicesti, fiindca sta în mijlocul multor bunatati si se topeste de foame si de sete. Asa cum mortul nu simte când îl speli cu apa, tot asa si acesta nu simte nimic, fiind neumplut de apele purtatoare de viata si dumnezeiesti ale cuvintelor. Deci toti care aveti în voi cuvintele vietii, toti cei care ati apucat a va hrani cu aceasta pâine a cuvântului, câti nu sunteti morti, ci din morti v-ati facut vii si ati gustat din viata cea adevarata si Cel îndurat v-a daruit milostivirea fata de aproapele, sa nu încetati a trezi, a îndemna si a povatui pe aproapele si a face tot ce va este cu putinta pentru el.
Sfântul Simeon Noul Teolog, Învataturi, vol 2, ed. Credinta Stramoseasca, 2003.
Ierom. Ioan Iaroslav, Cum sa ne mantuim
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu