ISTORIA MĂRŢIŞORULUI

"Mi-a zâmbit de pe tejghea, 

Când mergeam in drum spre şcoala, 

Un hornar de tinichea, 

Mirosind a primăvară."

Ion Pillat

Martisorul este sarbatoarea traditionala romaneasca care celebreaza sosirea primaverii. Cu aceasta ocazie se ofera doamnelor si domnisoarelor martisoare, simbol al binelui si bunastarii. Traditiile romanesti sunt vechi de peste 8.000 de ani si au fost descoperite in zona Mehedinti. Istoria martisorului dateaza inca de pe vremea Getilor, iar legenda spune ca femeile purtau pe vremea aceea monezi sau pietricele la care exista obiceiul de a adauga fire de lana rosie si albe.

LEGENDA MĂRŢIŞORULUI începe undeva în vremuri îndepărtate când bunicile probabil nu le povesteau basme nepoţeilor la gura sobei şi nici puricele nu era potcovit cu 99 de ocale. Soarele, probabil săturat de plafonarea în care s-a cufundat în înaltul cerului şi deasemeni resemnat cu ideea că Luna nu va fi niciodată "mireasa" lui, coborî printre pământeni, luând chipul unui bărbat chipeş, "un tânăr voivod cu păr de aur moale" bucurându-se alături de ei, de efervescenţa horelor întinse în mijlocul satului. Insă bătrânul dragon de la capătul celălalt al lumii, urmărindu-1 pe Soare în incursiunea sa itinerantă în mijlocul oamenilor şi nesuportând ideea că nu poate face şi el acelaşi lucru, îl răpi pe acesta aruncându-l în întunericul celei mai adânci pivniţe a castelului său. Privaţi de căldura şi lumina Soarelui, copiii au încetat să mai râdă, păsările au încetat să mai cânte, de altfel întreaga natură cufundându-se într-o aşa- zisă "hibernare." Şi cum în orice poveste, basm, legendă, existenţa unui erou este vitală, un brav tânăr decise să meargă să elibereze Soarele, încurajat de susţinerea celorlalţi. După o călătorie lungă şi anevoioasă ce s-a prelungit de-a lungul a trei anotimpuri: vara, toamna si iarna, tânărul ajunse la castelul zmeului, luptându-se cu acesta zile şi nopţi până reuşi să-1 învingă şi să redea lumina naturii, prin eliberarea Soarelui.

Natura a reînviat, oamenii au început să zâmbească şi să se bucure din nou, însă primăvara nu a sosit şi pentru tânărul erou, care, sleit complet de puteri după lupta purtată, îşi dădu sufletul, sângele cald curs din rănile sale căzând pe zăpada imaculată. Astfel pe parcurs ce aceasta se topea, din pământ începură să răsară nişte Firave flori albe, mesageri ai primăverii, ghioceii. De altfel, când ultimul strop de sânge al tânărului se scurse pe albul zăpezii, acesta muri fericit şi împăcat că viaţa sa a servit unui scop atât de nobil.
De atunci oamenii obişnuiesc să împletească doi ciucuri: unul alb şi celălalt roşu, care dăruit fetelor, să-1 poarte ca amuletă, ca mărţişor.

SIMBOL AL PRIMĂVERII, conform arheologilor, mărţişorul datează de peste opt mii de ani, are origini latine şi este denumirea populară a lunii Martie. Sărbătorindu-se în prima zi a lunii martie, obiceiul mărţişorului este specific poporului român, originile lui aflându-se în credinţele şi practicile agrare. Strămoşii noştri sărbătoreau Anul Nou la 1 Martie, lună care purta numele Zeului Marte, ocrotitorul câmpului şi al turmelor, cel care simbolizează renaşterea naturii. Vechii traci atribuiau aceste virtuţi Zeului Marsyas silen, cel despre care se crede că a inventat fluierul. Acestui zeu i-au fost dedicate sărbătorile primăverii, ale florilor şi fecundităţii naturii.

Confecţionate din cânepă sau lână, iar mai târziu, cele două fire, alb şi roşu formau, înnodate, un şnur în formă de opt de care se legau ulterior monede de aur, argint sau bronz, dar şi fire de iarbă, muguri sau flori.

Metalul din care erau confecţionate monedele - mărţişor semnificau statutul social al celei care-l purta, iar cele două culori reprezintă continuitatea vieţii după moarte, victoria binelui asupra răului, după cum bine ne-a confirmat-o şi legenda, a primăverii asupra iernii. Cele care purtau mărţişoare din pietricele, le vopseau în alb şi roşu, le inşirau pe o aţă şi le purtau la gât.

Conform legendei, culoarea roşie reprezintă dragostea pentru tot ceea ce este frumos şi rămâne simbolul sângelui bravului tânăr. Albul simbolizează puritatea, sănătatea şi ghiocelul, prima floare care apare primăvara.într-o altă interpretare, culoarea roşie este atribuită femeii, iar albul, inţelepciunii bărbatului, împletirea celor două culori simbolizând unirea forţelor care dau naştere vieţii.

Albul şi roşul sunt culorile cu care se împodobesc primele oi care intră în stână, dar şi primul plug ieşit la arat, sunt simboluri ale sexelor, folosite atât în bradul de nuntă, cât şi la cel de înmormântare.

Fetele purtau mărţişorul până când înfloreau pomii, apoi îl legau de trunchiul acestora, iar cu moneda, la Sf. Gheorghe, işi cumpărau brânza şi vin roşu. Credeau că altfel vor avea tot anul o faţă albă, frumoasă şiîmbujorată.

In prima zi de primăvară, ţăranii noştri obişnuiau să pună funii roşii şi albe în ramurile pomilor din livezi pentru a atrage rod bogat, la coarnele vitelor, la porţile grajdurilor, la torţile găleţilor, pentru îndepărtarea deochiului şi a duhurilor malefice, dar şi pentru invocarea puterii regeneratoare a vieţii.

La începutul secolului XX, mărţişorul se dăruia copiilor în dimineaţa de 1 martie, înainte de răsăritul soarelui. Se spune despre cei care poartă mărţişorul că vor fi sănătoşi şi frumoşi ca florile, drăgăstoşi, bogaţi, norocoşi, feriţi de boli şi de deochi.

Obiceiul a fost atestat în toate teritoriile locuite de români. în unele zone, mărţişorul se poartă pe perioada zilelor Babelor, sau până la Florii, apoi se agaţă de crengile unui pom din grădină. Se crede că, dacă pomul va rodi, purtătorul mărţişorului va avea noroc.

Mărţişorul va rămâne astfel peste veacuri ca "funia anului", cea care adună laolaltă cele 12 luni, în cele două anotimpuri străvechi ale calendarului popular, vara şi iarna.