Pomenirea celui între Sfinţi Părintele nostru Leon, Papa Romei (18 februarie)

Acest mare arhiereu şi păstor al Bisericii lui Dumnezeu, Leon, era de neam din Italia. Tatăl său era Chintian. Din tinereţe a fost crescut în învăţătura cărţii, întru înţelepciunea cea din afară şi în faptele cele bune creştineşti. Alegînd duhovniceasca viaţă mai mult decît cea mirenească, mai întîi a fost arhidiacon la papa Sixt al III-lea. Apoi, pentru multa lui înţelepciune şi curăţie, după moartea lui Sixt, prin alegerea tuturor, a luat scaunul Romei şi păştea bine cuvîntătoarele oi ale lui Hristos, ca un bun păstor, punîndu-şi sufletul său pentru dînsele.

    Cînd Atila, stăpînitorul hunilor şi tiranul cel cumplit, care se numea "biciul lui Dumnezeu", biruind multe ţări, a mers şi asupra Italiei, vrînd să o pustiiască cu foc şi sabie, papa Leon, văzînd că nimeni nu putea să se împotrivească aceluia, s-a rugat cu dinadinsul lui Dumnezeu cu postire şi cu lacrimi, cerînd de la El apărare şi chemînd în ajutor pe Sfinţii marii Apostoli Petru şi Pavel. Apoi a mers singur la acel tiran ca să-l roage să se potolească, gata fiind să moară pentru oile sale. Şi vorbind către dînsul cu dulci cuvinte de Dumnezeu insuflate, l-a prefăcut din lup în oaie. Pentru că, a ascultat tiranul cuvintele plăcutului lui Dumnezeu, cu blîndeţe şi cu smerenie, minunîndu-se de arhiereasca sa îmbrăcăminte şi înspăimîntîndu-se de cinstita şi sfînta lui faţă. Deci a făcut toate după dorirea lui şi s-a dus din hotarele Italiei la locul său.

    Boierii şi voievozii lui Atila, mirîndu-se de neobişnuita şi grabnica lui schimbare în blîndeţe, îl întrebau pe dînsul: "Pentru ce s-a temut de un roman, care fără de arme venise la dînsul şi l-a ascultat şi ca un biruit a fugit, lăsînd atîta pradă în pămîntul Italiei?" Atila le-a răspuns: "N-aţi văzut voi ceea ce am văzut eu. Am văzut doi bărbaţi, în chip de îngeri, pe Sfinţii mari Apostoli Petru şi Pavel, de amîndouă părţile papei, iar în mîini ţinînd săbii, cu moarte mă îngrozeau pe mine, de nu voi asculta pe arhiereul lui Dumnezeu". Astfel, era înfricoşat marele şi plăcutul lui Dumnezeu Leon, nu numai celor nevăzuţi, ci şi celor văzuţi vrăjmaşi. Apoi era preaiubit de oile sale, că pentru dînsele nu s-a temut a merge la tiranul care năvălea şi chiar de i-ar fi fost lui a pătimi, nu se înspăimînta.

    În timpul arhieriei lui, după eresul lui Nestorie, veni Evtihie, arhimandritul monahilor din Constantinopol, şi Dioscor, patriarhul Alexandriei, hulitorii cei fără de ruşine, care pe cele două firi ale lui Hristos, Domnul nostru, adică cea dumnezeiască şi omenească, le amestecau într-una şi cu acel eres tulburau Biserica lui Dumnezeu foarte mult. Adunînd al lor sobor în Efes, pe Sfîntul Flavian, patriarhul Constantinopolului, apărătorul credinţei, cu nedreptate l-au judecat şi l-au ucis şi multă răutate făceau celor dreptcredincioşi.

    Atunci Sfîntul Leon, papa, a arătat mare sîrguinţă ca să îndrepteze şi să pocăiască Biserica cea tulburată de eretici, scriind către împăraţi, mai întîi lui Teodosie, apoi lui Marchian, ca să rînduiască să fie sobor din toată lumea. Deci, s-a adunat sfîntul şi a toată lumea al IV-lea sinod în Calcedon, al Sfinţilor Părinţi în număr de 630, pe vremea împărăţiei lui Marchian şi a Pulheriei, contra lui Evtihie şi Dioscor, care ziceau că în Hristos Domnul este o fire şi o lucrare şi o voie. La acel sinod, deoarece era cu neputinţă ca prea sfinţitul Leon să fie, pe de o parte pentru lungimea drumului şi pentru neputinţele bătrîneţii, iar pe de alta, pentru nelesnicioasa trecere, din pricina deselor năvăliri barbare ce se făceau atunci asupra Italiei; pentru aceea, a trimis pe episcopul Pascasie şi Luchentie şi pe presbiterii Bonifacie şi Vasilie.

    Fiind la sinodul acela ceartă cu ereticii şi îndoire multă, atunci, după porunca Sfinţilor Părinţi, pentru învingerea ereticilor, s-a citit epistola acestui Sfînt Leon, papă al Romei, scrisă către cel ce a fost mai înainte patriarh al Constantinopolului, adică Sfîntul Flavian, care adunase în Constantinopol sinod local contra ereticilor. Despre epistola aceea se povesteşte că a îndreptat-o chiar Sfîntul şi marele Apostol Petru, de care lucru adevereşte Sfîntul Sofronie al Ierusalimului, scriind aşa: "Ne-a spus ava Mina, părintele chinoviei, care se numea Salamana, ce este aproape de Alexandria, că a auzit pe ava Evloghie, patriarhul Alexandriei, spunînd: "Cînd am mers în Constantinopole, am găzduit cu domnul Grigorie, arhidiaconul Bisericii Romei, bărbat cu adevărat ales şi îmbunătăţit. Vorbind cu dînsul, mi-a spus de prea sfinţitul şi fericitul Leon, papă al Romei, povestindu-mi ceea ce este scris în Biserica Romei.

    Scriind Sfîntul Leon epistola către Sfîntul Flavian, episcopul Constantinopolului, împotriva rău-credinciosului Evtihie şi Nestorie, a pus-o pe mormîntul mai marelui Apostol Petru şi cu rugăciuni şi cu privegheri şi cu postiri se ruga lui, zicîndu-i: "De am greşit întru ceva ca un om, tu, căruia de la Domnul Dumnezeu şi Mîntuitorul nostru Iisus Hristos ţi s-a încredinţat apostolia, mîntuieşte-mă". După 40 de zile i s-a arătat apostolul, pe cînd se ruga, şi i-a zis: "Am citit şi am îndreptat". Apoi, luînd Leon epistola sa de pe mormîntul fericitului Apostol Petru, a deschis-o şi a aflat-o îndreptată de apostoleasca mînă.

    Acea epistolă a Sfîntului papă Leon, cînd s-a citit la cel de-al patrulea sinod, toţi Sfinţii Părinţi au strigat: "Petru, Apostolul, prin gura lui Leon grăieşte". Sfîntul sinod s-a întărit prin acea scrisoare a Sfîntului Leon, ruşinînd pe eretici. Dar nu numai atunci, ci şi după aceea, epistola aceea ce întărea credinţa şi astupa gurile eretice, în mare cinste era la Sfinţii Părinţi, precum şi la fericitul Evloghie, patriarhul Alexandriei, cel sus pomenit, care răspundea ereticilor, celor ce o huleau, împotrivindu-se cu tărie pentru dînsa. De aceea, era şi iubit Sfîntul Leon şi după ce se dusese din cele de aici, fiind cu sfinţii înaintea lui Dumnezeu.

    De acest lucru, acelaşi sfînt, Sofronie povesteşte: "Sfîntul Teodor, episcopul cetăţii Darnia, din Likia, ne-a spus nouă: "Cînd eram postelnic la Sfîntul Evloghie, patriarhul Alexandriei, am văzut în vis un bărbat cu sfinţită cuviinţă şi luminat, care mi-a zis: "Să spui pentru mine lui Evloghie patriarhul". Iar eu i-am zis: "Cine eşti tu, stăpîne? Cum voi spune de tine?" El mi-a răspuns: "Eu sînt Leon, papă al Romei". Şi, intrînd eu am spus Sfîntului Evloghie, zicînd: "Prea sfinţitul şi prea fericitul papă Leon, întîiul şezător al scaunului Romei, voieşte să intre la tine". Auzind de aceasta patriarhul Evloghie şi sculîndu-se, degrabă a ieşit în întîmpinarea lui, şi, făcînd rugăciune, s-au sărutat şi au şezut.

    Atunci dumnezeiescul Leon a zis Sfîntului Evloghie, patriarhul: "Ştii pentru ce am venit la voi?" El a răspuns: "Ba nu." Leon i-a zis: "Am venit să vă mulţumesc că bine şi cu vitejie sufletească aţi răspuns la epistola mea, astupînd cu dînsa gura ereticilor. Această epistolă am scris-o fratelui meu Flavian, patriarhul Constantinopolului, pentru mustrarea păgînescului eres al lui Nestorie şi Evtihie. Să ştii, frate, că nu numai mie mi se cuvine laudă pentru dumnezeiasca osteneală şi sîrguinţă, ci şi marelui Apostol Petru, care a citit şi a îndreptat epistola mea. Iar mai întîi de toţi se cuvine laudă Adevărului celui propovăduit de noi, care este Hristos, Dumnezeul nostru. Acestea, zice episcopul Teodor, le-am văzut nu numai o dată, ci şi de două ori şi de trei ori că, adunîndu-se, au vorbit despre aceea între dînşii şi am spus vedenia aceasta Sfîntului Evloghie. El a lăcrimat şi, ridicîndu-şi mîinile spre cer, a dat mulţumire lui Dumnezeu, zicînd: "Mulţumesc Ţie, Stăpîne, Hristoase, Dumnezeul nostru, că m-ai învrednicit pe mine, nevrednicul, ca să fiu propovăduitorul adevărului Tău şi cu rugăciunile robilor Tăi, Petru şi Leon, acea puţină îndrăzneală a noastră, ca pe cei doi bani ai văduvei, a voit s-o pomenească negrăita Ta bunătate".

    Vedenia aceasta a fost după mulţi ani de la moartea lui Leon. Sfîntul Evloghie a vieţuit mai pe urmă, pe vremea împărăţiei lui Iraclie. Iar Sfîntul Leon s-a sfîrşit mai înainte de el, pe vremea împărăţiei celui de un nume cu sine, împăratul Leon cel Mare. Sosind prea sfinţitul Leon la adînci bătrîneţe şi apropiindu-se de sfîrşitul său, s-a încredinţat pentru iertarea neputinţelor sale cele omeneşti. A petrecut 40 de zile lîngă mormîntul Sfîntului Apostol Petru în rugăciune şi în post, rugînd pe Sfîntul Apostol să se roage lui Dumnezeu pentru el şi să-i ierte greşelile lui. După sfîrşitul celor 40 de zile i s-a arătat Sfîntul Apostol Petru şi i-a zis: "M-am rugat pentru tine şi iertate îţi sînt păcatele, afară de hirotonii, pentru că de acelea vei fi întrebat, de ai hirotonisit pe cineva bine şi legiuit, sau nu".

    După această înştiinţare, Sfîntul Leon a îndesit rugăciunile sale, postirile şi milosteniile, strigînd în zdrobirea inimii pînă ce a luat uşurarea cea desăvîrşită. Astfel, mai înainte pregătindu-se precum i se cădea spre ieşire, şi-a dat sufletul în mîinile lui Dumnezeu. Apoi s-a dus la sfinţii cei mai dinainte, mari ierarhi şi învăţători, stînd cu dînşii înaintea scaunului lui Hristos, Dumnezeul nostru, Cel slăvit şi închinat, împreună cu Tatăl şi cu Sfîntul Duh, în veci. Amin.