”Proorocule si Inaintemergatorule al venirii lui Hristos, dupa vrednicie a te lauda pe tine nu ne pricepem noi, cei ce cu dragoste te cinstim; ca nerodirea celei ce te-a nascut si amutirea parintelui tau s-au dezlegat intru marita si cinstita nasterea ta, si intruparea Fiului lui Dumnezeu lumii se propovaduieste”. (Troparul Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul)
joi, 31 mai 2012
1 iunie Ziua Internationala a Copilului
SFANTUL MUCENIC IUSTIN FILOSOFUL (1 IUNIE)
Sfântul Iustin Filosoful, mucenicul lui Hristos, s-a nascut în partile Siriei Palestinei, la hotarele Samariei, în cetatea care la început se numea Sihem, iar mai pe urma s-a numit Neapolis Flavie. El a avut un tata de neam bun si slavit, dar elin cu credinta; si chiar Iustin era în aceeasi ratacire a închinarii la idoli, mai înainte de a se lumina cu lumina sfintei credinte. Si se îndeletnicea din tinerete cu învatatura cartii si sporea în întelepciunea elineasca, ca unul ce avea minte isteata.
Deci, deprinzându-se bine cu buna graire ritoriceasca, dorea sa învete si filosofia; si la început s-a dus la un filosof dintre stoici, dorind sa înteleaga filosofia acelora. Si avea mare dorinta sa stie despre dumnezeire si ce este Dumnezeu. Deci, petrecând la acel filosof stoic câtava vreme, n-a putut afla nimic despre Dumnezeu -de vreme ce nici acest filosof stoic nu stia pe Dumnezeu, nici nu socotea ca este de trebuinta învatatura cea pentru dumnezeiasca întelegere -, pentru aceasta a lasat Iustin pe dascalul acela si s-a dus la un alt filosof - barbat, pe cât se parea întelept - care facea parte din filosofii ce se numeau peripatetici.
Acela, dupa putina vreme, a început a se sfatui cu Iustin pentru plata, nevrând sa-1 învete în dar. Iar Iustin, vazând ca acela este iubitor de argint, 1-a lepadat ca pe un lacom si 1-a judecat a fi nevrednic de numirea filosof iei, de vreme ce nu stia sa treaca cu vederea câstigurile cele lumesti.
Pentru niste pricini ca acestea, lepadând pe filosofii stoici si pe cei peripatetici si dorind foarte mult întelepciunea cea adevarata, prin care ar fi putut ajunge la cunostinta lui Dumnezeu, a venit la un dascal ce facea parte din filosofii lui Pitagora, dar acela poruncea lui Iustin sa învete mai întâi astronomia, geografia, aritmetica, muzica, si alte învataturi, sgunându-i ca învataturile acelea sunt mai de trebuinta în viata aceasta. Insa Iustin socotind ca va trebui sa petreaca multi ani într-acele învataturi si vazând ca din acele stiinte nimic nu este de folos sufletului sau, pentru ca nimic n-a auzit de la dascalul acela care sa sature dorinta inimii lui - care din zi în zi se aprindea mai tare cu dragostea lui Dumnezeu -, pentru aceea 1-a lasat si pe acel dascal si s-a lipit de un din cei ai lui Platon, de vreme ce învatatura acelora era de mare slava într-acele vremuri si multa le era cinstea lor.
Acel filosof al lui Platon s-a fagaduit sa-1 învete pe Iustin din asemanarea lucrurilor celor trupesti pe cele netrupesti, din închipuirile celor de jos pe cele de sus si din chipurile întelegerilor cunostinta lui Dumnezeu. Pentru ca acesta era sfârsitul socotelii întelepciunii celei platonicesti ca, din închipuiri, sa vina întru cunostinta lui Dumnezeu. Iar fericitul Iustin s-a învoit la aceasta, nadajduind sa ajunga la întelepciunea dumnezeiasca cea dorita, sa cunoasca pe Dumnezeu si se sa umple de darul Lui. Pentru aceasta el a petrecut lânga dascalul acela vreme îndelungata si degrab a învatat dogmele si rânduielile lui Platon, devenind filosof desavârsit si slavit între elini. Cu toate acestea, înca nu putea sa ajunga la credinta crestineasca si la cunostinta cea adevarata a lui Dumnezeu, de vreme ce filosofii elini nu preamareau pe Dumnezeu ca pe un Dumnezeu, ci schimbau slava nestricaciosului Dumnezeu întru asemanarea chipului omului cel stricacios si al pasarilor, al celor cu patru picioare si al târâtoarelor, însa Iustin se mângâia în parte cu duhul, îndeletnicindu-se întru gândirea de Dumnezeu si învatându-se întru cunostinta de Dumnezeu, pe cât mintea lui, fiind înca neluminata, putea sa ajunga.
Iar odata plimbându-se singur afara din cetate, departe la un loc osebit, aproape de mare, si pe când socotea cu mintea sa întelegerile cele filosofesti, a vazut pe un barbat cinstit necunoscut, batrân împodobit cu caruntetile. Si privind spre el cu de-amanuntul, batrânul i-a zis: Oare ma cunosti pe mine, de ma privesti astfel cu dinadinsul?" Raspuns-a Iustin: Nu te cunosc, însa ma minunez cum, în acest loc pustiu în care n-am asteptat sa vad pe cineva, te vad pe tine". Zis-a batrânul: Niste oameni de ai mei s-au dus în partea aceasta si, asteptând întoarcerea lor, le-am iesit înainte ca sa-i pot vedea de departe. Dar tu ce faci aici?" Raspuns-a Iustin: îmi place sa ma preumblu în singuratate, ca sa ma învat cu mintea fara de împiedicare la filosofie". întrebat-a batrânul: Ce folos câstigi din filosofie?" Raspuns-a Iustin: Dar ce lucru mai de folos poate sa afle cineva decât filosofia? Pentru ca aceea este luminatoare a mintii, povatuitoare la toata socoteala cea buna si îndreptatoare a vietii. Daca cineva o stie bine pe aceea, acela vede ca în oglinda nestiintele si ratacirile altora si nu este cu putinta sa se alcatuiasca întelepciunea fara de învatatura filosofiei si fara de uneltirea cea dreapta a întelegerii; deci se cade ca tot omul sa o învete pe aceea, ca sa stie cele folositoare si nefolositoare, de care lucruri sa se tina si pe care sa le lepede".
Zis-a batrânul: Dar oare filosofia aduce vreo fericire omului?" Raspuns-a Iustin: Cu adevarat îi aduce". Batrânul 1-a întrebat: Deci spune-mi ce este filosofia si ce fericire are ea?" Raspuns-a Iustin: Filosofia este aceea care este facere a întelegerii si cunostinta a adevarului; iar fericirea ei este cinstea întelegerii si a întelepciunii ei". Batrânul a întrebat: Daca din filosofia care le întelege pe toate cunoasteti adevarul, apoi ce ziceti ca este Dumnezeu?" Raspuns-a Iustin: Acela este Dumnezeu, Care niciodata nu se schimba, ci totdeauna este Acelasi; Care este pricinuitorul facerii tuturor". Iar batrânul, îndulcindu-se de raspunsul acela, iarasi 1-a întrebat: Numele întelegerii este la toate lucrurile de obste? Caci întru toate mestesugurile, ori întru care cineva este iscusit, întru acela se numeste ca este întelept; sau în geometrie, sau în ocârmuirea corabiei, sau în doctorii, si dupa asemanare întru celelalte lucruri si dumnezeiesti si omenesti, oare nu este asa? Deci spune-mi mie iarasi, este vreo întelegere care naste cunostinta lucrurilor împreuna si a celor dumnezeiesti si a celor omenesti?" Zis-a Iustin: Este cu adevarat". Batrânul a zis: Deci ce? Oare tot una este a cunoaste pe Dumnezeu, precum a cunoaste muzica, sau aritmetica, sau astronomia sau oricare din acestea?" Raspuns-a Iustin: Nicidecum; pentru ca alta este întelegerea aceea de a cunoaste pe Dumnezeu si alta este aceea de a cunoaste un mestesug".
Grait-a batrânul: Bine ai raspuns, caci ajungem la oarecare întelegeri; pe de-o parte din auz si din învatatura, iar pe de alta din însasi vederea lucrurilor; precum daca ti-ar spune cineva ca se afla în India vreo fiara care nu se aseamana cu nici una din fiare - într-un fel sau în alt fel, cu felurite fete si cu multe chipuri - n-ai fi putut s-o cunosti pe aceea nevazând-o cu ochii tai, nici altuia sa-i spui despre ea, neauzind mai întâi singur de la cel ce spune. Deci aici te întreb: Cum pot filosofii vostri elinesti sa înteleaga drept pentru Dumnezeu, sau cum sa graiasca ceva adevarat pentru Dânsul, de vreme ce n-au nici o cunostinta a Lui, ca cei ce nici nu L-au vazut pe El cândva, nici nu L-au auzit?" Raspuns-a Iustin: O, parinte, nu cu ochii trupesti se vede puterea dumnezeirii, precum vad oamenii oarecare jivine, ci numai cu mintea singura se poate ajunge la Dumnezeu, precum zice Platon, a carui învatatura eu o urmez". Zis-a batrânul: Oare este în mintea noastra vreo putere de acest fel si atât de multa, prin care mai degraba decât cu simturile cele trupesti am putea întelege sau sa cunoastem vreun lucru, si sa ajungem pe cele nevazute?"
Raspuns-a Iustin: Este cu adevarat. Si acea putere este numita de Platon ochi al mintii, fiind data omului chiar spre aceea - precum el învata -, ca fiind curatit si luminat prin învatatura cea iubitoare de întelepciune, sa poata vedea pe însusi Adevarul dumnezeiesc, Care este pricinuitorul tuturor lucrurilor celor ajunse cu mintea, nu aratându-Se prin vopsele, nici având vreo asemanare oarecare, nici marime de statura, nici altceva de acest fel, care se vede cu ochii cei trupesti; ci este o Fiinta mai presus de toate fiintele, neajunsa, nespusa, singura buna si frumoasa, a careia dorire a stiintei este sadita din început de însasi aceea în sufletele cele de bun neam, pentru ca aceea iubeste a fi cunoscuta si vazuta de acelea".
Pe niste cuvinte ca acestea batrânul le asculta cu dragoste, însa înca nu se îndestula cu acea întelegere a lui Iustin despre Dumnezeu, învatata de Platon, ca una care, fiind fara de crestineasca marturisire, era nedesavârsita. Deci nebinevoind pentru Platon, a zis: Daca Platon învata asa precum tu marturisesti, apoi pentru ce el singur n-a cunoscut, nici n-a stiut Adevarul lui Dumnezeu? Pentru ca zicând ca Dumnezeu este nevazut si neajuns, el se închina apoi fapturii celei vazute: cerului, stelelor, asijderea lemnului si pietrei celei cioplite în chip de om, ca însusi lui Dumnezeu, schimbând astfel pe Adevarul lui Dumnezeu întru minciuna, tinându-se de închinarea la idoli si învatând la aceea si pe altii? Deci nu socotesc ca la Platon si la ceilalti filosofi elini este întelegere dreapta, care sa se poata veni la adevarata cunostinta a lui Dumnezeu, deoarece s-au facut deserti întru cugetarile lor si s-a întunecat inima lor cea neîntelegatoare; astfel, socotindu-se a fi destepti, au înnebunit. Eu îti spun cu adevarat, ca mintea omeneasca, nepovatuindu-se de Duhul Sfânt si neluminându-se prin credinta, nu poate nicidecum sa-L stie si sa-L înteleaga pe adevaratul Dumnezeu!"
Acestea si multe altele graind batrânul despre dreapta cunostinta de Dumnezeu, despre adevarata cinstire de Dumnezeu si despre celelalte lucruri dumnezeiesti, vadind astfel ratacirea filosofilor elini, Iustin se minuna. Apoi a zis: Deci unde si ce fel de dascal poate sa afle cineva ca sa-1 povatuiasca spre adevar, daca în Platon si în ceilalti filosofi nu este adevarul?"
Atunci batrânul a început a-i spune lui despre sfintii prooroci, zicând: în vremile cele de demult, cu multi ani mai înainte de toti filosofii, au fost oarecare barbati sfinti drepti si iubiti de Dumnezeu, care, fiind plini de Duhul Sfânt, mai înainte au spus de aceste lucruri ce acum se savârsesc. Acei barbati se numesc prooroci. Ei singuri au cunoscut adevarul din început si l-au spus oamenilor. Si spunând adevarul, nu s-au rusinat de nimeni, nici nu s-au temut de cei ce i-ar fi silit pe dânsii ca, întru oarecare cuvinte, sa se abata de la adevar, nici nu s-au biruit de slava desarta; ci le-au spus drept, curat, adevarat si fara de frica pe toate acelea, care întru descoperiri de la Dumnezeu li s-au facut lor, sau le-au vazut, sau le-au auzit.
Inca sunt si acum scripturile lor, care, daca le citeste cineva cu credinta, îi aduc mult folos si-i lumineaza mintea spre cunostinta adevarului; pentru ca acei sfinti prooroci nu întaresc cele graite de dânsii cu mestesug de cuvinte, nici cu oarecare dovezi sofistice sau cu silogisme, ci cu dreapta vorbire spun însusi adevarul. Caci ei însisi, mai mult decât toate dovezile sofistice, au fost martori preacre-dinciosi ai adevarului, ca unii ce au crezut întru Unul, adevaratul Dumnezeu, Ziditorul tuturor si mai înainte au vestit venirea în lume a lui Hristos, Fiul Lui. Ei s-au aratat ca sunt vrednici de credinta; pe de-o parte ca acum unele din graiurile lor s-au împlinit si altele de acum o sa se împlineasca; iar pe de alta, ca cele graite de dânsii le întareau prin minuni; pentru ca faceau minuni cu puterea darului lui Dumnezeu, cel dat lor de sus. Acele minuni, proorocii cei mincinosi si neînvatati de Dumnezeu n-au putut niciodata sa le faca, fara numai ca au îngrozit pe oameni prin oarecare aratari si naluciri diavolesti".
Deci acel fericit barbat necunoscut, vorbind astfel cu Iustin, la sfârsit i-a zis lui: Mai înainte de toate, roaga-te cu dinadinsul adevaratului Dumnezeu, ca sa-ti deschida tie usa luminii, de vreme ce nu poate cineva sa stie si sa înteleaga pe cele ce sunt ale lui Dumnezeu, decât numai cel caruia însusi Dumnezeu va voi sa-i descopere. Si le descopera fiecaruia care-L cauta pe El cu rugaciunea si se apropie de El cu dragoste".
Acestea zicându-le batrânul acela, s-a dus de la el si s-a facut nevazut. De atunci Iustin niciodata n-a mai putut sa afle undeva sau sa vada vreun barbat ca acela. Ce a simtit Iustin în inima sa dupa plecarea acelui barbat, el însusi a spus când a vorbit odata cu Trifon, slavitul iudeu, si a zis: Un foc s-a aprins în mine. Duhul mi s-a aprins cu dorire de Dumnezeu si mi-a crescut dragostea spre sfintii prooroci si spre acei barbati care sunt prieteni ai lui Hristos. Deci, socotind cuvintele batrânului, doar pe aceea am cunoscut-o ca este filosofie dreapta, pe care el mi-a spus-o. Pentru aceea am început a citi cartile proorocesti si apostolicesti si dintr-acelea m-am facut filosof drept, adica crestin adevarat". Aceasta spunând-o fericitul Iustin mai pe urma lui Trifon, a facut înstiintare pentru sine neamului celui mai de pe urma, în ce fel a fost începutul întoarcerii lui catre Dumnezeu si cum a fost povatuit la calea cea dreapta de acel barbat nestiut, ca de un trimis din cer.
Dupa acea vorbire folositoare de suflet cu batrânul cel insuflat de Dumnezeu, îndata s-a sârguit a cauta carti crestinesti si a început a citi dumnezeiestile Scripturi cu silinta osârdnica. Si alatura proorociile cele vechi ale sibilelor cu proorociile sfintilor prooroci despre întruparea cea din Preacurata Fecioara a lui Hristos, despre patimirea cea de voie a Lui, despre sfârsitul acestei lumi vazute si despre judecata ce va sa fie. Si, vazându-le pe acestea întru toate împreuna glasuite între ele, se minuna în sine si venea încet -învatându-1 pe el Sfântul Duh - spre cunostinta cea mai desavârsita a lui Dumnezeu si a Fiului Sau. Deci, râzând de nebunia elineasca, se pleca spre crestineasca credinta, înmultindu-se în el din zi în zi duhovniceasca caldura spre dreapta credinta.
Insa erau unele lucruri care îi împiedicau sufletul ce dorea dreapta credinta crestineasca de la scopul cel bun; si acestea erau: desele si cumplitele prigoane aduse de catre pagâni crestinilor, si multe lucruri necinstite si de rusine, pe care pagânii le aduceau cu minciuna asupra lor, prihaniri si clevetiri nemaiauzite care ziceau despre crestini ca în adunarile lor de noapte, stingând lumânarile, sting împreuna si lumina curatiei, spurcându-se unul cu altul prin necuratie si mâncând carne de om, dupa asemanarea fiarelor. Cu unele ca acestea, elinii si iudeii ocarau în popor pe crestinii nevinovati, si astfel se credea minciuna oamenilor necurati si nebuni ca si cum ar fi fost adevar. Deci crestinii, oamenii cei drepti si sfinti, erau urâti, prigoniti, scuipati si batjocoriti de toti necredinciosii, ca niste mari nelegiuiti, vinovati de grele pacate, si erau dati la cumplite morti, în multe feluri.
Niste lucruri ca acestea împiedicau la început pe Iustin de la scopul sau sa se faca crestin; însa nu credea cu totul lucrurile cele care se spuneau împotriva crestinilor, stiind bine ca, adeseori, prin judecata poporului cea fara de socoteala, cei nevinovati se osândesc ca cei vinovati, cei curati se necinstesc ca cei spurcati si cei drepti se socotesc ca cei pacatosi. Deci, vazând pe crestini neînfricati în raspunsuri la judecati, viteji în chinuri, defaimând toate cele vazute frumoase ale acestei lumi ca pe niste gunoaie, dându-se de buna voie la munci pentru Domnul lor si sârguindu-se la moarte ca la un ospat, socotea în sine, zicând:
Nu sunt drepte cele ce se spun despre crestini, ca si cum ar fi facând niste urâciuni ca acelea; de vreme ce pacatosul cel iubitor de patimi, savârsind fara de înfrânare poftele trupesti si întru mâncarea carnurilor omenesti cautând iubire de placeri, se teme de moarte si nu rabda muncile. Unul ca acela nu se da de buna voie la rani, ci fuge de ele, iar de ar cadea sub vreo judecata ca aceasta, se sârguieste în tot felul sa se arate fara de prihana si se rascumpara de la pedeapsa cu multa plata ca sa poata sa petreaca mai mult fara de durere si cu sanatate si sa se îndulceasca mai mult de poftele lui. Dar crestinii nu sunt deloc asa, ci aleg de buna voie a patimi pentru Hristos, în Care cred. Ei cinstesc mai mult moartea decât viata; deci cum poate sa se afle într-însii o iubire de pacat ca aceea?"
Astfel socotind el, cerceta cu dinadinsul pentru viata crestinilor si s-a înstiintat desavârsit, ca ei petrec în frica Domnului cu curatie si fara de prihana, pazind curatia lor cu de-amanuntul, ca se omoara în toate zilele cu postul si cu înfrânarea, si adeseori se roaga si totdeauna se învata în faptele cele bune. Acestea cunoscându-le din cercetarile lui, i-a iubit pe ei foarte mult si s-a lipit de ei cu toata dragostea. Si a luat Sfântul Botez si s-a facut mare ajutor al credintei în Hristos, luptându-se prin cuvinte si prin scrisori cu elinii si cu iudeii. Si s-a facut ostas nebiruit al lui Hristos si nevoitor tare si viteaz. Si cautând mântuirea sufletelor omenesti, a cercetat felurite tari, învatând si propovaduind numele lui Hristos si întorcând pe cei necredinciosi la Dumnezeu.
Deci a mers la Roma ca un filosof, purtând îmbracaminte filosofeasca si având ucenici cu sine. Si se adunau la el multi pentru învatatura si a întemeiat scoli; însa sub chipul filosofiei celei din afara, învata filosofia crestineasca cea adevarata. Deci, aflând acolo pe Marcion, începatorul de eresuri, i s-a împotrivit lui tare si 1-a rusinat; iar împotriva eresului acela, precum si împotriva altor eresuri, a scris mai multe carti. Tot acolo în Roma era un oarecare cinic, filosof pagân, cu numele Crescent, mare vrajmas al crestinilor. Iar Sfântul Iustin, adevaratul filosof crestinesc, a avut cu acel filosof necredincios neîncetat razboi, atât cu cuvântul cât si cu scrisul. Pentru ca acel filosof cinic, având viata spurcata si prea fara de lege, ura pe crestinii care petreceau dupa Dumnezeu în curatie si zavistuia slava cea buna a lui Iustin, de vreme ce Iustin era cinstit si slavit de romani, pe de o parte pentru întelepciunea sa cea insuflata de Dumnezeu, iar pe de alta parte pentru viata lui cea curata si neprihanita.
Deci Crescent cinicul, fiind plin de rautate, aducea împotriva crestinilor multe lucruri rusinoase cu minciuna, vrând sa-1 necinsteasca în popor si sa faca urât atât pe Iustin cât si pe credinciosii care erau cu el; deci îndemna poporul cel necredincios asupra lor. Acestea auzindu-le si vazându-le Sfântul Iustin, zicea: Eu pentru credinta lui Hristos doresc a patimi si a fi ucis de necredinciosi; si socotesc ca de la acel Crescent cinicul, mi se va pricinui moartea, de la acel cinic nebun, care iubeste mândria mai mult decât întelepciunea. El este nevrednic de a se numi filosof, de vreme ce îndrazneste a spune la aratare lucruri pe care nu le stie cu dinadinsul, ca si cum crestinii ar fi fara de Dumnezeu si ar face multe faradelegi. Asa ne huleste pe noi din urâciune si rautate, si este mai rau decât poporul cel simplu, caci aceia nu îndraznesc sa graiasca nimic de lucrurile pe care nu le stiu.
In vremea aceea împaratea în Roma Antonin, care fusese împarat dupa Adrian. Si cu toate ca Antonin însusi nu era cumplit asupra crestinilor, însa necredinciosii închinatori la idoli fiind întru stapâniri, prigoneau si ucideau pe crestini dupa poruncile împaratilor celor mai dinainte, din ura cea prea multa catre ei si înca si din lacomie, ca sa jefuiasca averile lor. Si nu atât pentru marturisirea numelui lui Hristos, cât pentru faradelegile cele multe, pe care cu minciuna le aduceau clevetitorii asupra credinciosilor, îi dadeau pe ei la judecata si, necercetându-i pentru clevetirile cele aduse asupra lor, îi pedepseau cu felurite morti.
In acea vreme s-a întâmplat în Roma un lucru ca acesta: o femeie oarecare necredincioasa, care traia în necuratie, auzind de la crestini cuvânt pentru adevaratul Dumnezeu si învatatura pentru viata cea întreg înteleapta, pentru rasplatirea dreptilor si pentru munca pacatosilor, s-a umilit cu sufletul si a crezut în Hristos. însa avea barbat care petrecea întru necredinta închinarii de idoli si se tavalea fara de masura întru necuratiile trupesti. Pentru aceasta ea îl sfatuia pe el în tot chipul, vrând sa-1 povatuiasca la viata înfrânata si sa-1 întoarca la adevarata credinta.
Deci, vazând ea ca nicidecum nu poate sa-1 îndrepte pe acela, cauta sa se desparta de el, ca sa nu mai petreaca în necuratiile aceluia. Iar barbatul ei, înstiintându-se de la care crestin a învatat femeia lui credinta crestineasca, s-a dus la eparhul cetatii, jelindu-se împotriva aceluia. Iar numele acelui crestin era Ptolomeu. Deci robul lui Hristos, Ptolomeu, a fost prins si tinut multa vreme într-o temnita necurata; apoi eparhul, scotându-1 la judecata, 1-a osândit la moarte, în vremea acelei nedreptei judecati, statea acolo un barbat, cu numele Luchie. Acela, vazând pe fericitul Ptolomeu osândit pe nedrept, a zis catre judecatorul cel strâmb: O, eparhule, pentru care pricina dai la moarte pe acest om nevinovat, de vreme ce nu este nici prea desfrânat, nici facator de sila, nici ucigas, nici tâlhar, nici rapitor, nici vadit pentru alta oarecare faradelege, ci pentru singura pricina ca s-a marturisit pe sine, ca este crestin?" Iar eparhul, cautând cu groaza spre dânsul, i-a zis cu mânie: Oare si tu esti din numarul crestinilor?" Raspuns-a Luchie: Cu adevarat si eu sunt crestin". Atunci el a poruncit ca si pe acela sa-1 pedepseasca cu moarte. înca s-a alaturat celor doi crestini si al treilea, un prieten, care s-a marturisit pe sine cu mare glas ca este crestin; si toti acesti trei si-au pus sufletele lor pentru Hristos.
Si înstiintându-se fericitul Iustin de o nedreapta ucidere a sfintilor ca aceasta, i-a fost jale mare pentru ei. Deci, scriind o carticica numita Apologia, care arata nevinovatia crestinilor si defaima si certa ratacirea si rautatea slujitorilor de idoli, a dat-o împaratului si fiilor lui, si la tot senatul, îndraznind pentru Hristos, fara temere de munci si de moarte. Iar împaratul, citind cu luare aminte acea carticica, s-a minunat de întelepciunea filosofului crestin; si nu numai ca nu s-a mâniat împotriva lui si nu 1-a ucis pe el, dar a si laudat întelepciunea lui; de vreme ce Sfântul Iustin a vadit, în acea carticica, înselaciunea zeilor elini, iar puterea lui Hristos a dovedit-o lamurit si a aratat ca sunt mincinoase clevetirile ce se aduceau asupra crestinilor, adeverind curatia si viata lor cea dreapta.
Deci împaratul, citind acea carticica si umilindu-se, a dat porunca ca sa nu fie munciti crestinii pentru marturisirea numelui lui Hristos, nici sa fie jefuite averile lor, decât numai daca s-ar fi aratat asupra cuiva dintre ei oarecare pricini de pacate, cu adevarat vrednice de pedeapsa si de judecata. Deci prescriind Sfântul Iustin acea porunca împarateasca si luând voie de la împarat, s-a dus în Asia unde erau crestinii prigoniti mai mult atunci. Si mergând la Efes în haina cea filosofeasca, pe care n-a lasat-o pâna la sfârsitul sau, a aratat si a propovaduit tuturor porunca împaratului si a trimis-o în partile si în cetatile cele dimprejur. Prin acestea s-a adus pacea si s-a mângâiat Biserica lui Hristos; de vreme ce prigoana crestinilor a încetat pentru o vreme, în locul ei venind bucuria. Acolo petrecând Sfântul Iustin câtava vreme, a avut întrebare cu înteleptul rabin Trifon iudeul si 1-a biruit pe acela,din Scripturile Legii vechi, de care întrebare - precum si de Apologia, despre care s-a zis mai sus - se afla cuvânt scris pe larg în cartea lui Iustin.
Si dupa multa vreme, Sfântul Iustin s-a întors iarasi de la Efes în Italia; iar în calea în care mergea pretutindeni propovaduia apostoleste pe Hristos, si, biruindu-i în cuvinte pe iudei si pe elini, îi întorcea la sfânta credinta, iar pe credinciosi îi întarea. Deci mergând el iarasi la Roma, Crescent cinicul, filosoful cel pagân, s-a pornit asupra lui cu mai multa ura si cu mai multa rautate; deci Sfântul Iustin, adeseori vorbind cu el, totdeauna îl biruia si-1 rusina înaintea tuturor.
Pentru aceea, neputând el sa stea împotriva lui si nestiind ce sa-i mai faca, 1-a clevetit cu multe minciuni la divanul romanilor; deci au prins pe sfântul ca pe un vinovat de rautate si l-au muncit în legaturi. Si aducându-1 pe el la judecata, nici o pricina nu i-au aflat lui. Iar zavistnicul Crescent, temându-se ca nu cumva Iustin sa fie liberat, a pregatit în ascuns o otrava de moarte si cu aceea a ucis prin înselaciune pe ostasul cel nebiruit al lui Hristos.
Astfel s-a sfârsit Sfântul Iustin, adevaratul filosof al crestinilor, lasând Bisericii lui Hristos multe scrieri foarte trebuincioase, ca unele ce sunt pline de întelepciunea Sfântului Duh. Deci, stând înaintea lui Hristos Domnul, puitorul de nevointa, a luat de la El cununa patimirii si este rânduit în ceata sfintilor mucenici, a celor ce slavesc Sfânta Treime, pe Tatal, pe Fiul si pe Sfântul Duh, în veci. Amin.
SFÂNTUL MUCENIC IUSTIN SI CEI ÎMPREUNA CU DÂNSUL (1 IUNIE)
In acea vreme când pagânii închinatori de idoli au pus înainte prin toate tarile si cetatile acea porunca pagâna împotriva binecredinciosilor crestini, ca tot cel ce crede în Hristos sa fie silit la jertfa idoleasca, atunci au fost prinsi Sfintii Mucenici Iustin, Hariton, Evelpist, Ierax, Peon, Valerian si o femeie cu numele Harita si, dusi fiind la Roma înaintea lui Rustic, eparhul cetatii, au fost pusi la judecata. Deci eparhul a zis catre Iustin: Supune-te zeilor si poruncilor împaratesti, ca sa nu fii osândit". Sfântul Iustin i-a raspuns: Nimeni nu poate sa fie osândit vreodata, daca va asculta poruncile Mântuitorului nostru Iisus Hristos".
Eparhul l-a întrebat: Ce fel de învatatura ai?" Iar Iustin a raspuns: M-am sârguit a învata toate învataturile cele dinafara si, iscusindu-ma în toata filosofia, mai pe urma m-am lipit de adevarata învatatura a crestinilor, desi aceasta nu este bineplacuta acelora care ratacesc în socoteala cea nedreapta". Atunci Rustic a zis: O, ticalosule, oare iubesti acele învataturi, care sunt potrivnice socotelii noastre?"
Sfântul Iustin a raspuns: Cu adevarat le iubesc si urmez dogmelor celor drepte ale crestinilor". Eparhul a zis: Dar ce fel sunt acele dogme?" Iustin a raspuns: Dogmele cele drepte, pe care noi crestinii le pazim cu dreapta credinta, sunt acestea: sa cunoastem pe Unul Dumnezeu, Facatorul si Ziditorul a toate, si al celor vazute si al celor nevazute; si ca sa-L marturisim pe Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Cel vestit mai înainte de prooroci, Care va sa vie sa judece neamul omenesc. Acela este propovaduitorul mântuirii si învatatorul celor ce doresc sa se povatuiasca la fapte bune, pentru a carui dumnezeire fara de sfârsit, eu, fiind om neputincios si mai mic decât toti, nu pot sa spun ceva slavit, însa marturisesc ca acest lucru este al proorocilor, de vreme ce ei au vestit cu multi ani mai înainte venirea de sus pe pamânt a Acestuia, despre Care am spus ca este Fiul lui Dumnezeu".
Eparhul a întrebat: în ce loc se aduna crestinii?" Iustin raspunse: Fiecare se duce acolo unde poate si unde voieste. Ti se pare oare, ca noi crestinii numai la un loc ne adunam? Nimic sa nu socotesti despre acest lucru, deoarece Dumnezeul crestinilor este necuprins cu locul si, fiindca este nevazut, umple pamântul si cerul. El pretutindeni este închinat de cei credinciosi si slava Lui se cinsteste peste tot locul!"
Eparhul zise: Spune-mi adevarat, în care loc va strângeti si unde a!duni pe ucenicii tai?" Iustin a raspuns: Eu am petrecut pâna acum aproape de casa unui oarecare Martin, lânga baia ce se numeste Timiotini si acum a doua oara am venit în cetatea Romei. Nu stiu alt loc afara de cel ce l-am spus si daca a voit cineva sa vina la mine, eu l-am primit si l-am împartasit de învatatura cea adevarata". Rustic a zis: Dar tu esti crestin?" Iustin a raspuns: Cu adevarat, sunt crestin". Atunci eparhul a zis lui Hariton: Au doara si tu esti crestin?" Sfântul Hariton a raspuns: Ajutându-mi Dumnezeu si eu sunt crestin". Dupa aceasta, Rustic a întrebat pe fericita femeie Harita de urmeaza si ea credintei lui Hristos. Aceea i-a raspuns: Cu darul lui Dumnezeu, sunt crestina". Apoi Rustic a zis lui Evelpist: Dar tu cine esti?"JEl a raspuns: Sunt rob împaratesc, însa sunt crestin daruit de însusi Domnul Hristos cu libertate, iar cu milostivirea si cu darul Lui m-am facut partas la aceeasi nadejde la care sunt si acestia pe care-i vezi".
Dupa aceasta eparhul a întrebat pe Ierax: Oare si tu esti crestin?" Ierax a raspuns: Cu adevarat si eu sunt crestin, de vreme ce cinstesc pe acelasi Dumnezeu si ma închin Lui". Eparhul a întrebat: Iustin v-a facut pe voi crestini?" Ierax a raspuns: Eu am fost si voi fi crestin". Dupa aceea, stând de fata si Sfântul Peon, a grait: Si eu sunt crestin". Atunci eparhul a zis: Cine te-a învatat pe tine credinta crestina?" El a raspuns: De la parinti am luat eu aceasta buna marturisire". Dupa aceea Evelpist a zis: Si eu m-am povatuit de la parintii mei a fi crestin, însa ascultând cuvintele lui Iustin, m-am întarit si mai mult în credinta crestineasca". Eparhul l;a întrebat: Dar unde sunt parintii tai?" Evelpist raspunse: în Capadochia". Eparhul a întrebat si pe Ierax: în ce parte sunt parintii tai?" Ierax a raspuns: Adevaratul nostru tata este Hristos, iar maica, Credinta, prin care credem într-însul; iar pamântestii mei parinti au murit; eu am iesit din Iconia Frigiei si am venit aici". Dupa aceea eparhul a întrebat si pe Valerian: Ce ai de zis si tu? Au doara esti si tu crestin si spre zeii nostri nu ai osârdie?" Valerian a raspuns: Si eu sunt crestin, pentru ca cinstesc si ma închin Unuia adevaratului Dumnezeu, iar pe zeii vostri îi defaim".
Dupa aceea, iarasi eparhul întorcându-se catre Iustin, a zis: Asculta, tu, cel ce te numesti ca esti bine graitor si ti se pare ca tii învatatura cea adevarata, daca vei fi ranit de la cap peste tot trupul, oare astepti ca pentru aceea sa te sui la cer?" Iustin raspunse: Astept ca si eu sa am aceeasi rasplatire de la Domnul meu, care s-a pregatit celor ce pazesc învatatura lui Hristos, daca voi rabda muncirea cea graita de tine; pentru ca stiu, ca tuturor celor ce vietuiesc cu buna credinta, si patimesc ceva pentru Dumnezeul lor, li se pastreaza darul lui Dumnezeu pâna ce toata lumea va trece". La aceasta eparhul Rustic a zis: Dar oare socotesti ca te vei sui la ceruri si vei primi vreo rasplata de la Dumnezeul tau?" Iustin a raspuns: Nu socotesc, ci stiu cu întemeiere si aceea o nadajduiesc cu neîndoire". Rustic a zis: Sa ne apropiem de acum la trebuinta care ne sta înainte; deci adunati-va la un loc si, toti împreuna, jertfiti zeilor!" La acestea Iustin a raspuns: Nimeni, având cunostinta cea dreapta, nu va voi sa se lipseasca de dreapta credinta si sa cada în ratacire si faradelege".
Eparhul Rustic a zis: De nu va veti supune poruncilor noastre, veti suferi munci fara de nici o mila". Iustin a raspuns: Dorim cu adevarat, ca pentru Domnul nostru Iisus Hristos sa rabdam munci si sa ne mântuim, pentru ca acelea ne mijlocesc noua mântuire si îndrazneaja la înfricosata Lui judecata, Caruia din dumnezeiasca porunca îi va sta înainte toata lumea". Acelasi lucru l-au spus si ceilalti mucenici adaugând si aceasta: Fa degrab ceea ce ai de gând sa faci ca noi suntem crestini si nu vom jertfi idolilor".
Auzind acestea, eparhul a dat o hotarâre ca aceasta: Cei ce nu voiesc sa jertfeasca idolilor si nu se supun poruncii împaratesti, sa fie batuti cu toiege si pedepsiti la moarte, ca sa li se taie capetele, precum poruncesc legile romanilor". Deci sfintii mucenici, slavind pe Dumnezeu, au fost scosi la locul cel obisnuit si, dupa bataile ce li s-au dat, au fost taiati cu securea si si-au savârsit patimirile întru mântuitoarea marturisire.
Dupa aceasta, unii din cei credinciosi au luat în taina trupurile lor cele cinstite si le-au îngropat la loc vrednic, ajutându-le darul Domnului nostru Iisus Hristos, Caruia se cuvine slava în vecii vecilor. Amin.
CUVIOSUL AGAPIT, DOCTORUL PECERSCAI (1 IUNIE)
Când parintele nostru, Cuviosul Antonie al Pecerscai, era vestit prin darul tamaduirii, acest fericit Agapit a venit din Kiev la dânsul în pestera, dorind tamaduirea sufleteasca prin tunderea în sfânta rânduiala monahala, pe care a si câstigat-o, si a urmat cu tot sufletul vietii celei asemenea cu îngerii a Cuviosului Antonie, fiind el însusi martor al ispravilor aceluia si vazând cum acel mare barbat slujea singur bolnavilor si-i tamaduia cu rugaciunea sa; însa, acoperindu-si darul rugaciunii sale ce i se daduse, le dadea acelora verdeturi din mâncarea sa, ca si cum acelea erau pentru tamaduire.
De aceea, vazând aceasta fericitul Agapit, s-a ostenit multi ani, râvnind la nevointele sfântului staret. Deci atunci când se îmbolnavea cineva din frati, fericitul îsi lasa chilia sa - pentru ca nu era nimic de furat într-însa - si se ducea la fratele cel bolnav, caruia îi slujea si îi purta de grija, si se ruga lui Dumnezeu neîncetat pentru mântuirea bolnavului, desi, de multe ori, i se lungea boala cuiva - Dumnezeu binevoind astfel -, ca sa înmulteasca credinta si rugaciunea robului sau Agapit. Si asa urmând nevointelor Cuviosului Antonie, acest fericit Agapit s-a învrednicit a fi partas aceluiasi dar cu dânsul, pentru ca tamaduia cu rugaciunea sa pe toti bolnavii carora asijderea le dadea verdeturi pe care el le fierbea pentru mâncarea sa. De aceea s-a numit si doctor, si s-a auzit si în cetate despre el, si multi bolnavi, venind la dânsul, se întorceau sanatosi.
In acea vreme, era în cetatea Kievului un doctor oarecare, cu neamul si cu credinta armean. Acel doctor era foarte mester în doctorii, cum mai înainte de el nu fusese altul, caci numai ce privea spre un bolnav de moarte, îndata îl cunostea si îi spunea lui ziua si ceasul mortii, si niciodata nu i se schimba cuvântul lui. De aceea, pe unul ca acela, nu mai voia sa-1 îngrijeasca nicidecum. Deci un bolnav din aceia a fost adus în Manastirea Pecersca. Si acela era cel dintâi din boierii cneazului Vsevolod, iar doctorul armean îl deznadajduise, vestindu-i ca o sa moara dupa opt zile. Iar fericitul Agapit, facând rugaciune pentru dânsul, i-a dat sa manânce verdeturi din care mânca el însusi, si astfel 1-a facut sanatos. Si îndata slava sa s-a vestit în tot pamântul Rusiei.
Deci doctorul armean, ranindu-se de sageata zavistiei, a început a ocarî pe fericitul Agapit. Apoi a trimis în Manastirea Pecersca pe un osândit la moarte, caruia a poruncit sa i se dea verdeturi de moarte, ca, gustând din ele, sa moara înaintea lui Agapit. Iar fericitul, vazându-1 pe acela murind, i-a dat din aceleasi verdeturi din care mâncase el singur si, facând rugaciune pentru dânsul, a izbavit de moarte pe cel osândit mortii. De atunci, acel armean s-a înarmat cu mai multa mânie asupra fericitului si a îndemnat pe cei de o credinta cu sine ca sa-i dea sa bea otravuri de moarte lui Agapit însusi. Dar fericitul Agapit, bându-le, a ramas fara de vatamare, pentru ca stie Domnul sa izbaveasca de ispite pe cei dreptcredinciosi, dupa cum a zis: Macar de ar bea si ceva de moarte, nu-i va vatama pe ei.
Dupa aceasta s-a îmbolnavit în Cernigov cneazul Vladimir Vsevolodovici Monomahul, pe care îl îngrijea cu dinadinsul doctorul armean, însa nimic nu sporea, ci mai mult se întarea boala; de aceea, cneazul fiind aproape de sfârsit, a trimis la parintele Ioan, egumenul Pecerscai, si 1-a rugat sa trimita la dânsul în Cernigov pe fericitul Agapit, pentru a-1 tamadui de boala. Deci, chemându-1 egumenul la dânsul, i-a spus de rugamintea cneazului. însa fericitul Agapit - care niciodata nu a fost vazut sa iasa afara pe poarta sa tamaduiasca vreun bolnav, ci numai în manastire vindeca -, a raspuns cu smerenie: Daca voi merge la cneaz pentru un lucru ca acesta, apoi voi merge la toti! Deci ma rog tie, parinte, sa nu ma faci a iesi din manastire pentru slava omeneasca, de care m-am fagaduit înaintea lui Dumnezeu sa fug pâna la cea din urma rasuflare a mea. De vei voi, este mai bine sa ma duc în alta tara si, dupa ce va trece nevoia aceasta, iar ma voi întoarce aici".
Deci trimisul cneazului, pricepând ca nu poate sa duca pe fericitul Agapit la stapânul sau, a început a se ruga ca sa-i dea macar verdeturi spre tamaduire. Deci fericitul, fiind silit de egumen, a dat trimisului verdeturi din mâncarea sa, pe care ducându-le acela si cneazul gustându-le, îndata s-a facut sanatos, pentru rugaciunile fericitului.
Atunci cneazul Vladimir Monomahul a venit el însusi în Manastirea Pecerscai, voind sa vada cine este acela prin care Dumnezeu i-a daruit sanatate, caci niciodata nu vazuse pe fericitul si dorea sa-1 cinsteasca cu dar de avere. însa Agapit, nevoind sa fie slavit pe pamânt, s-a ascuns, iar cneazul a dat egumenului aurul pe care îl adusese aceluia. Apoi, nu dupa multa vreme, acelasi Vladimir a trimis pe unul din boierii sai cu multe daruri la fericitul Agapit. Iar trimisul gasindu-1 în chilie pe sfântul, i-a pus înainte cele ce adusese. Iar fericitul i-a zis: O, fiule, eu niciodata n-am luat nimic de la nimeni, de vreme ce niciodata n-am tamaduit cu puterea mea, ci cu puterea lui Hristos; deci nici acum nu-mi trebuie acestea". Boierul a raspuns: Parinte, cel ce m-a trimis stie ca nu-ti trebuie nimic, dar te rog, pentru mângâierea fiului tau, caruia Dumnezeu i-a daruit prin tine sanatate, primeste acestea si le da, de-ti este placut, saracilor". Deci staretul i-a zis: De vreme ce graiesti astfel, le voi primi cu bucurie; însa sa spui celui ce te-a trimis ca si celelalte, câte le are, sunt straine, si nu va putea sa ia nimic din ele cu sine, când se va duce din aceasta viata trecatoare. De aceea, sa le împarta saracilor, caci Domnul însusi, Care se afla întru aceia, 1-a izbavit pe el de moarte, iar eu nimic n-as fi sporit. Deci îl rog sa nu fie neascultator într-aceasta, ca sa nu patimeasca ceva mai rau".
Acestea zicând fericitul Agapit, a luat aurul adus si s-a dus cu el din chilie, ca si cum ar voi sa-1 ascunda; dar, ducându-1 afara din chilie, 1-a aruncat si, fugind, s-a ascuns. Iar boierul dupa putina vreme a iesit si a vazut toate darurile lepadate înaintea usii, pe care, luându-le, le-a dat egumenului Ioan. Apoi întorcându-se la cneaz, i-a spus toate cele ce a vazut si a auzit de la acel fericit. Atunci toti au cunoscut ca este rob adevarat al lui Dumnezeu, de la Acela singur trebuindu-i plata, iar nu de la oameni. Atunci cneazul, neîndraznind a nu asculta pe sfânt, a început a-si împarti fara crutare averea sa saracilor.
Iar dupa multa osteneala si nevointe placute lui Dumnezeu, însusi fericitul batrân Agapit, doctorul fara de plata, s-a îmbolnavit. Si înstiintându-se de acest lucru, doctorul cel mai sus pomenit, armeanul, a mers la el pentru cercetare si a început a se întreba oi el despre mestesugul doctoricesc, întrebându-1: Cu ce fel de verdeturi se tamaduieste acel fel de boala?" Fericitul a raspuns: Cu acelea cu care însusi Domnul, doctorul sufletului si al trupului, va da sanatate".
Si întelegând armeanul ca sfântul este foarte nestiutor în doctorii, a zis catre ai sai: Acesta nu stie nimic din mestesugul nostru". Apoi, luându-1 pe el de mâna, a zis: Adevarul spun, caci a treia zi vei muri! Iar de s-ar schimba cuvântul meu, atunci îmi voi schimba viata si voi fi si eu monah ca si tine". Atunci fericitul a zis cu mânie: Astfel este chipul doctoriei tale? îmi vestesti mai mult de moarte, în loc sa-mi dai ajutorul tau? De esti iscusit, da-mi viata; iar de nu o stapânesti pe aceasta, de ce ma ocarasti, osândindu-ma ca sa mor a treia zi? Caci Domnul mi-a vestit ca dupa a treia luna voi merge la El". Armeanul a zis iarasi: Iata, acum cu totul te-ai schimbat, iar bolnavi ca acestia niciodata nu pot trai mai mult de trei zile"vCaci slabise foarte mult, încât nu putea nici sa se miste.
In aceasta vreme, au adus la fericitul Agapit, cel care era atât de bolnav, un bolnav din Kiev pentru tamaduire. Iar fericitul, cu ajutorul prea minunat al lui Dumnezeu, s-a sculat îndata ca si cum n-ar fi fost bolnav si, luând obisnuitele sale verdeturi pe care le avea spre mâncare, le-a aratat armeanului, zicând: Acestea sunt verdeturile doctoriei mele, vezi si întelege!" Iar el vazând, a zis sfântului: Acestea nu sunt din verdeturile noastre, dar mi se pare, ca sunt din Alexandria".
Iar fericitul, râzând de nestiinta lui, a dat bolnavului sa guste din verdeturile acelea si, rugându-se, îndata 1-a facut sanatos pe acel bolnav. Apoi a zis catre armean: Fiule, te rog manânca din aceste verdeturi cu mine, de-ti este cu placere, de vreme ce nu am cu ce sa te ospatez". Armeanul a raspuns: Parinte, noi în aceasta luna postim patru zile; deci acum sunt în post". Acestea auzindu-le fericitul, 1-a întrebat: Cine esti tu si ce credinta ai?" Iar el i-a raspuns: Au n-ai auzit de mine, ca sunt armean?" Fericitul Agapit a zis catre el: Cum dar ai îndraznit a intra aici si a-mi spurca chilia mea, si înca a ma tinea si de mâna mea pacatoasa? Iesi de la mine, strainule de credinta si necredinciosule". Iar el, fiind rusinat, s-a dus.
Dupa aceasta fericitul Agapit, dupa proorocia sa, a trait trei luni si, îmbolnavindu-se putin, s-a dus catre Domnul în ziua de întâi iunie. Astfel, fiindca a fost doctor fara de plata pe pamânt, si-a luat multa plata acum în ceruri, unde nu este durere. Iar cinstitele lui moaste, fratii le-au pus cu cântare, dupa obicei, în pestera cuviosului Antonie.
Iar dupa moartea sfântului, armeanul a venit la Manastirea Pecersca si a zis egumenului: De acum parasesc eresul armenesc si cred cu adevarat în Domnul Hristos, Caruia doresc a-I sluji în sfânta rânduiala monahiceasca. Caci mi s-a aratat fericitul Agapit, zicându-mi: ŤTe-ai fagaduit sa primesti chipul monahicesc. De vei minti, odata cu viata îti vei pierde si sufletul!ť Si eu cred ca cel ce mi s-a aratat este sfânt, de vreme ce, de ar fi voit sa traiasca mai multa vreme aici, Dumnezeu i-ar fi daruit lui. Eu vazusem ca el nu va trai mai mult de trei zile, iar Dumnezeu i-a adaugat trei luni si, de as fi zis sa nu traiasca el trei luni, ar fi trait trei ani. Deci acum socotesc ca singur a voit sa se duca de la noi, dorind împaratia sfintilor, ca un adevarat sfânt. Caci Dumnezeu, mutându-1 din vremelnica viata, din locasul acesta, i-a daruit viata cea vesnica în locasurile cele ceresti; drept aceea doresc a împlini degrab porunca acestui sfânt barbat".
Auzind acestea egumenul de la armean, 1-a tuns în schima monahala, învatând din destul pe doctorul trupurilor celor straine, ca sa fie iscusit în doctoria sufletului sau, urmând fericitului Agapit. Iar el, nevoindu-se cu dumnezeiasca placere, si-a petrecut viata în aceeasi manastire a Pecerscai si a primit fericitul sfârsit, întru cinstea doctorului sufletelor si al trupurilor, a Domnului nostru Iisus Hristos, si a Celui fara de început al Lui Parinte si a Preasfântului, Bunului si de viata Facatorului Sau Duh, acum si pururea si în vecii vecilor. Amin.
LUNA IUNIE 2012
1) ZIUA INTAI POMENIREA SFANTULUI MUCENIC IUSTIN FILOSOFUL SI A ALTUI MUCENIC IUSTIN SI A CELOR IMPREUNA CU DANSII
3, Podobia: De frumusetea fecioriei tale..., (de doua ori), Slava... Si acum... a Praznicului sau a Nascatoarei. Apoi Polieleul, Psalmii cei alesi, cu Stihirile Marimurilor Sfantului si Sedealna glas 4, Podobia: Spaimantatu-s-a Iosif..., (de doua ori), Slava... Si acum... a Praznicului sau a Nascatoarei. Apoi Antifonul intai, glas 4, Prochimenul Sfantului, glas 4: Dreptul ca finicul va inflori..., cu Stihul: Rasadit fiind in casa Domnului... Apoi Toata suflarea..., Evanghelia de la Luca: Zis-a Domnul: paziti-va de oamenii care vor pune peste voi miinile lor..., si Psalmul 50, cu Slava... glas 2: Pentru rugaciunile mucenicului Tau..., Si acum... Pentru rugaciunile Nascatoarei de Dumnezeu..., apoi Stihira glas 6: Astazi Biserica praznuieste... Punem Canonul Praznicului cu Irmosul, pe sase, iar daca este in afara de Praznicul Cincizecimii, punem Canonul Nascatoarei de Dumnezeu cu Irmosul, pe sase, glas 2 ( ca si in ziua a douazeci si patra a Lunii Mai), apoi Canonul Sfantului cu Irmosul, pe opt, glas 4. Punem Catavasiile Praznicului sau, daca nu, Catavasia: Deschide-voi gura mea... Dupa Cantarea a treia punem Condacul si Icosul Praznicului, apoi Sedealna Sfantului, glas 8, Podobia: Pe intelepciunea si cuvantul... (de cate doua ori), Slava... Si acum... a Praznicului sau a Nascatoarei: Gandesc la judecata... (este scrisa in ziua a noua a Lunii Martie). Dupa Cantarea a sasea punem Condacul Sfantului, glas 4, Podobia: Cel ce Te-ai inaltat pe cruce...; Inotand noianul marii cu negutatorie... si Icosul. Dupa Cantarea a noua punem Luminanda Sfantului, Podobia: Cu trupul adormind..., (de doua ori), Slava... Si acum... a Praznicului sau a Nascatoarei. La Laude punem Stihirile Sfantului, pe patru, glas 1, Podobia: Prea laudatului Mucenic...; Prealaudate Ioane pe tine nici salbatacia tiranului... si celelalte, apoi Slava... glas 2: Veniti iubitorilor de Mucenici..., Si acum... a Praznicului sau a Nascatoarei. Apoi Doxologia cea mare, dupa Sfinte Dumnezeule... punem Troparul Sfantului, Si acum... al Praznicului sau al Nascatoarei Invierii, Ecteniile si Otpustul. La Ceasuri punem Troparul Praznicului, Slava... al Sfantului, Si acum... al Nascatoarei Ceasurilor. Dupa Sfinte Dumnezeule... punem Condacul Praznicului si al Sfantului schimbandu-le. Iar de este in afara de Praznicului Cincizecimii punem Condacul si Troparul Sfantului la toate Ceasurile dupa randuiala.
3) IN ZIUA A TREIA POMENIREA SFANTULUI MUCENIC LUCHILIAN SI A CELOR IMPREUNA CU DANSUL
4) IN ZIUA A PATRA POMENIREA CELUI INTRU SFINTI A PARINTELUI NOSTRU MITROFAN PATRIARHUL CONSTANTINOPOLULUI
5) IN ZIUA A CINCEA POMENIREA SFANTULUI MUCENIC DOROTEI EPISCOPUL TIRULUI
Aliluia sau Troparul.
La Vecernie dupa Psalmul de seara cel obisnuit punem Catisma cea de rand. La: Doamne strigat-am... punem trei Stihiri ale Octoihului si trei ale Sfantului, glas 8, Podobia: Mucenicii Tai Doamne..., Slava... Si acum... a Nascatoarei. La Stihoavna punem Stihirile, Slava... Si acum... a Nascatoarei Octoihului. Acum slobozeste..., Sfinte Dumnezeule... si dupa Tatal nostru... punem Troparul Sfantului, glas 4: Si partas obiceiurilor..., Slava... Si acum... al Nascatoarei, Ecteniile si Otpustul.
6) IN ZIUA A SASEA POMENIREA PREACUVIOSULUI PARINTELUI NOSTRU VISARION FACATORUL DE MINUNI SI A CUVIOSULUI ILARION CELUI NOU EGUMENUL MANASTIRII DALMATIEI
7) IN ZIUA A SAPTEA POMENIREA SFANTULUI MUCENIC TEODOR EPISCOPUL ACHIREI
Aliluia sau Troparul.
La Vecernie dupa Psalmul de seara cel obisnuit punem Catisma cea de rand. La: Doamne strigat-am..., daca este Aliluia punem trei Stihiri ale Nascatoarei de Dumnezeu, glas 1, Podobia: Ceea ce esti bucuria cetelor ceresti... si trei ale Sfantului acelasi glas si aceeasi Podobie, Slava... Si acum... a Nascatoarei. La Stihoavna punem Stihirile Octoihului, Slava... Si acum... a Nascatoarei. Acum slobozeste..., si dupa Tatal nostru... punem Troparul Sfantului glas 4: Si partas obiceiurilor..., Slava... Si acum... al Nascatoarei, Ecteniile si Otpustul.
9) IN ZIUA A NOUA POMENIREA CELUI INTRU SFINTI PARINTELUI NOSTRU CHIR ARHIEPISCOPUL ALEXANDRIEI
La Liturghie punem Fericirile Praznicului, apoi ale Octoihului, pe patru si ale Sfantului, de la Cantarea a treia, pe patru. Punem Prochimenul, glas 1: Gura mea va grai intelepciune..., cu Stihul: Auziti acestea toate neamurile... Apostolul din Cartea cea catre Evrei: Fratilor aduceti-va aminte de mai marii vostri..., Aliluia glas 2: Gura dreptului va grai intelepciune..., cu Stihul: Legea Dumnezeu lui in inima lui... Evanghelia de la Matei: Zis-a Domnul ucenicilor Sai: voi sunteti lumina lumii... Priceasna: Intru pomenire vesnica...
11) IN ZIUA A UNSPREZECEA POMENIREA SFINTILOR SI INTRU TOT LAUDATILOR APOSTOLI VARTOLOMEU SI VARNAVA
13) IN ZIUA A TREISPREZECEA POMENIREA SFINTEI MUCENITE ACHILINA CEA A SFANTULUI TRIFILIE EPISCOPUL CIPRULUI
14) IN ZIUA A PAISPREZECEA POMENIREA SFANTULUI PROOROC ELISEI SI A CELUI INTRU SFINTI PARINTELUI NOSTRU METODIE PATRIARHUL CONSTANTINOPOLULUI
15) IN ZIUA A CINCISPREZECEA POMENIREA SFANTULUI PROOROCULUI AMOS
Aliluia sau Troparul.
La Vecernie dupa Psalmul de seara cel obisnuit punem Catisma cea de rand. La: Doamne strigat-am... punem trei Stihiri ale Octoihului sau ale Nascatoarei de Dumnezeu, glas 2, Podobia: Cand de pe lemn... si trei ale Sfantului, glas 2, aceeasi Podobie, Slava... Si acum... a Nascatoarei. La Stihoavna punem Stihirile, Slava... Si acum... a Nascatoarei, toate ale Octoihului. Apoi Acum slobozeste..., Sfinte Dumnezeule... si dupa Tatal nostru... punem Troparul Sfantului, glas 2: Apostolului Tau Amos... ( se gaseste in ziua a patra a Lunii Septembrie), Slava...
Si acum... al Nascatoarei zilei, Ecteniile si Otpustul.
16) IN ZIUA A SAISPREZECEA POMENIREA SFANTULUI SI DE MINUNI FACATORUL TIHON EPISCOPUL AMATUNDEI
17) IN ZIUA A SAPTESPREZECEA POMENIREA SFINTILOR MUCENICI MANUIL, SAVEL SI ISMAIL
La Utrenie dupa cei sase Psalmi, la: Dumnezeu este Domnul... punem Troparul Sfantului (de doua ori), Slava... Si acum... al Nascatoarei. Dupa obisnuitele Catisme punem Sedelnele Octoihului si Psalmul 50. Punem amandoua Canoanele Octoihului si Canonul Sfantului cu Irmosul, pe patru, glas 4. Dupa Cantarea a treia punem Sedealna Sfantului, glas 4 , Podobia: Degrab ne intampina..., Slava... Si acum... a Nascatoarei. Dupa Cantarea a sasea punem Condacul Sfantului, glas 2, Podobia: Fecioara astazi...; Mestesugirile cele viclene ale tiranului le-ai rusinat..., apoi Icosul si Sinaxarul. Dupa Cantarea a noua punem Luminanda Octoihului, Slava... a Sfantului, Si acum... a Nascatoarei. Apoi Stihoavna, Slava... Si acum... a Nascatoarei, toate ale Octoihului. Apoi Bine este a ne marturisi Domnului..., Sfinte Dumnezeule... si dupa Tatal nostru... punem Troparul Sfantului, Slava... Si acum... al Nascatoarei, Ecteniile si Otpustul. Ceasurile se pun dupa randuiala obisnuita.
19) IN ZIUA A NOUASPREZECEA POMENIREA SFANTULUI APOSTOL IUDA FRATELE DOMNULUI
25) IN ZIUA A DOUAZECI SI CINCIA POMENIREA PREACUVIOASEI MUCENITE FEVRONIA
26) IN ZIUA A DOUAZECI SI SASEA POMENIREA PREACUVIOSULUI PARINTELUI NOSTRU DAVID CELUI DIN TESALONIC
La Vecernie dupa Psalmul cel de seara obisnuit punem Catisma cea de rand. La: Doamne strigat-am... punem Stihirile Sfintilor, pe opt, glas 4, Podobia: Ca pe un viteaz..., Slava... glas 8: Doimea Mucenicilor astazi ne-a rasarit noua... Si acum... a Nascatoarei. La Stihoavna punem Stihirile Octoihului, Slava... a Sfintilor glas 2: Veniti astazi adunarea credinciosilor... Si acum... a Nascatoarei sau a Crucii Nascatoarei. Acum slobozeste..., Sfinte Dumnezeule... si dupa Tatal nostru... punem Troparul Sfintilor glas 5: Minunile Sfintilor Tai Mucenici..., Slava... Si acum... al Nascatoarei, Ecteniile si Otpustul.
29) IN ZIUA DOUAZECI SI NOUA POMENIREA SFINTILOR SLAVITILOR SI INTRU TOT LAUDATILOR SI VERHOVNICILOR APOSTOLI PETRU SI PAVEL
30) IN ZIUA TREIZECEA SOBORUL SFINTILOR SLAVITILOR SI INTRU TOT LAUDATILOR DOISPREZECE APOSTOLI
La Vecernie dupa Psalmul cel de seara nu punem Catisma, pentru Privegherea care a fost. La: Doamne strigat-am... punem Stihirile pe sase, trei ale Sfintilor Apostoli Petru si Pavel, glas 2, insusi Podobnicele, cele ce s-au pus in ziua anterioara: Cu ce cununi de laude... si alte Stihuri ale Sfintilor celor doisprezece Apostoli glas 4, Podobia: Ca pe un viteaz...; Ca niste singuri vazatori... si celelalte. Apoi Slava... glas 6: Preacinstit Praznicul Apostolilor a sosit bisericii lui Hristos... Si acum... Cine nu Te va ferici pe Tine... La Stihoavna punem Stihirile Sfintilor Apostoli Petru si Pavel glas 4, Podobia: Dat-ai semn..., cu Stihurile lor, primul Stih: In tot pamantul..., al doilea: Cerurile vestesc slava lui Dumnezeu..., Slava... glas 6: Praznic de bucurie a stralucit marginilor astazi...(aceasta este scrisa La Stihoavna cea de ieri a Vecerniei celei mari), Si acum... Nascatoare de Dumnezeu Tu esti vita cea adevarata... Urmeaza Acum slobozeste..., Sfinte Dumnezeule... si dupa Tatal nostru... punem Troparul Sfintilor Apostoli glas 4: Cei ce sunteti intre Apostoli mai intii pe scaun sezatori..., Slava... a celor doisprezece Apostoli glas 2: Sfintilor Apostoli rugati pe Milostivul Dumnezeu... Si acum... a Nascatoarei: Pe Tine ceea ce ai mijlocit mantuirea neamului omenesc..., Ecteniile si Otpustul.