Duminica Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic 27 mai

Cei 318 Sfinti Parinti de-Dumnezeu-purtatori de la Sinodul I Ecumenic, de la Niceea au depus mari eforturi ca sa asigure unitatea Bisericii in adevarul si acrivia dogmei, l-au rusinat pe Arie pierzatorul, au facut de ras pe diavolul, tatal minciunii, si ne-au daruit primele sapte articole ale Crezului.

Evanghelia din Duminica Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic

"In vremea aceea Iisus, ridicandu-Si ochii catre cer, a zis: Parinte, a venit ceasul! Preaslaveste pe Fiul Tau, ca si Fiul sa Te preaslaveasca, precum I-ai dat stapanire peste tot trupul, ca sa dea viata vesnica tuturor acelora pe care Tu i-ai dat Lui. Si aceasta este viata vesnica: Sa Te cunoasca pe Tine, singurul Dumnezeu adevarat, si pe Iisus Hristos, pe Care L-ai trimis. Eu Te-am preaslavit pe Tine pe pamant; lucrul pe care Mi l-ai dat sa-l fac, l-am savarsit. Si acum, preaslaveste-Ma Tu, Parinte, la Tine insuti, cu slava pe care am avut-o la Tine mai inainte de a fi lumea. Aratat-am numele Tau oamenilor pe care Mi i-ai dat Mie din lume. Ai Tai erau si Mie Mi i-ai dat si cuvantul Tau l-au pazit. Acum au cunoscut ca toate cate Mi-ai dat sunt de la Tine, caci cuvintele pe care Mi le-ai dat, Eu le-am dat lor, iar ei le-au primit si au cunoscut cu adevarat ca de la Tine am iesit si au crezut ca Tu M-ai trimis.

Eu pentru acestia Ma rog; nu pentru lume Ma rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat, ca ei sunt ai Tai. Si toate ale Mele sunt ale Tale si ale Tale sunt ale Mele si M-am preaslavit intru ei. Si Eu nu mai sunt in lume, iar ei in lume sunt si Eu vin la Tine. Parinte Sfinte, pazeste-i in numele Tau pe cei pe care Mi i-ai dat, ca sa fie una precum suntem si Noi. Cand eram cu ei in lume, Eu ii pazeam in numele Tau pe cei pe care Mi i-ai dat; si i-am pazit si n-a pierit nici unul dintre ei, decat numai fiul pierzarii, ca sa se implineasca Scriptura. Iar acum vin la Tine si pe acestea le graiesc in lume, pentru ca bucuria Mea sa o aiba deplina in ei."

In prima duminica dupa sarbatoarea Inaltarii Domnului, Biserica Ortodoxa a randuit sa se faca pomenirea Sfintilor Parinti de la cel dintai Sinod Ecumenic de la Niceea din anul 325. Sensul teologic-duhovnicesc al cinstirii celor 318 Sfinti Parinti, care s-au adunat in cetatea Niceea la chemarea Sfantului Imparat Constantin cel Mare, este acela ca invatatura de credinta despre Hristos-Domnul si despre Preasfanta Treime este stabilita, pe temeiul Sfintei Scripturi si al Traditiei Apostolice, prin conglasuirea episcopilor Bisericii din toata lumea.

Iar aceasta lucrare de dogmatizare si de talcuire a dreptei credinte este savarsita de catre Biserica prin insuflarea tainica a Preasfantului Duh, Duhul Adevarului, Cel ce in ziua Cincizecimii a constituit Biserica lui Hristos, fiind trimis in lume de catre Tatal, la cererea Fiului (cf. Ioan 14, 16).

Deci, Duminica a saptea dupa sarbatoarea Sfintelor Pasti, numita si Duminica Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic, este consacrata marturisirii dreptei credinte si unitatii Bisericii. In primul rand, dreapta credinta inseamna marturisirea dumnezeirii Mantuitorului nostru Iisus Hristos.

Combatand pe ereticul Arie, care invata ca Dumnezeu adevarat este numai Tatal, Fiul nefiind Dumnezeu adevarat, ci doar o faptura indumnezeita, cei 318 Sfinti Parinti, adunati in Sinodul I Ecumenic de la Niceea, au marturisit ca Iisus Hristos este "Fiul lui Dumnezeu, Unul-Nascut, Care din Tatal S-a nascut, mai inainte de toti vecii; Lumina din Lumina, Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat, nascut, nu facut; Cel deofiinta cu Tatal, prin Care toate s-au facut; Care, pentru noi oamenii si pentru a noastra mantuire, S-a pogorat din ceruri si S-a intrupat de la Duhul Sfant si din Maria Fecioara si S-a facut Om; si S-a rastignit pentru noi in zilele lui Pontiu Pilat si a patimit si S-a ingropat; si a inviat a treia zi, dupa Scripturi; si S-a inaltat la ceruri si sade de-a dreapta Tatalui; si iarasi va sa vina cu slava, sa judece viii si mortii, a Carui imparatie nu va avea sfarsit".

Un alt sens sau motiv al pomenirii Sfintilor Parinti de la Niceea indata dupa Inaltarea Domnului il constituie afirmarea prezentei neintrerupte a Mantuitorului in Trupul Sau tainic, adica in Biserica, conform fagaduintei facute Apostolilor Sai: "Iata Eu sunt cu voi in toate zilele, pana la sfarsitul veacului" (Matei 28, 20). Aceasta inseamna ca si urmasii Apostolilor, adica episcopii, vor fi sfintiti si intariti in intreita lor lucrare de Insusi Mantuitorul Hristos prin Duhul Sfant, Duhul Adevarului si al unitatii sau al comuniunii.

Prin lucrarea Lui, Sfintii Parinti de la Niceea au salvat unitatea Bisericii, aflata in pericol de dezbinare din pricina ereziei preotului Arie din Alexandria. Duhul Sfant a facut ca tot din Alexandria Egiptului sa fie si primul mare aparator al Ortodoxiei ecumenice, si anume Sfantul Atanasie cel Mare, prin al carui cuvant inspirat a fost marturisita deofiintimea Fiului cu cea a Tatalui ceresc, adica dumnezeirea lui Iisus Hristos.

Dar nu numai un singur Sfant Parinte trebuia sa marturiseasca nasterea din veci a Fiului si dumnezeirea Lui, ci glasul pastorilor celor multi, al celor care au ramas statornici in adevarul credintei si in comuniunea Bisericii, episcopi care aparau clerul si credinciosii pe care ii pastoreau, dupa chipul si cu ajutorul Pastorului cel Bun si vesnic, Iisus Hristos (cf. Ioan 10, 11).

Printre acestia s-au aratat atunci si Sfantul Nicolae al Mirelor Lichiei, cel bland cu inima, dar statornic in apararea dreptei credinte, si Sfantul Spiridon al Trimitundei, cel smerit in cuget, purtator al darului facerii de minuni, care prin rugaciune a facut sa se arate, prin materia cea neinsufletita a unei caramizi, taina Preasfintei Treimi.

Desi diferiti ca origine etnica si geografica, episcopii ortodocsi s-au aratat uniti in cuget prin acelasi Duh Sfant, devenind astfel adevarate turnuri de paza ale Ortodoxiei, faruri prealuminoase ale crestinatatii universale, aprinse din lumina cea neinserata a Sfintei Treimi, spre a calauzi pe oameni pe calea mantuirii.

Avand in ei de-a pururi lucratoare mintea sau gandirea lui Hristos si calauziti fiind de lumina Duhului Sfant, Parintii Arhipastori ai Bisericii drept-maritoare ne invata si pe noi, cei de astazi, cum sa pastram unitatea Bisericii, prin dreapta credinta in Sfanta Treime. Sfintii Parinti de la Sinodul I Ecumenic au aratat ca in ei lucreaza cuvantul evanghelic al rugaciunii lui Iisus, rostita dupa Cina cea de Taina si inaintea sfintelor si mantuitoarelor Sale patimiri: "Parinte Sfinte, pazeste-i in numele Tau pe cei pe care Mi i-ai dat, ca sa fie una precum suntem si Noi" (Ioan, 17, 11).

Deci, cei 318 Sfinti Parinti de la Sinodul I Ecumenic ne invata ca dreapta credinta nu se pastreaza si nu se invata de catre unul singur, in izolare, ci in comuniune de gandire, de marturisire si de vietuire cu Biserica. Cu alte cuvinte, dreapta credinta se pastreaza in Biserica si de catre Biserica, iar Sfantul Sinod este glasul Bisericii luminat de Duhul Sfant, pentru a marturisi dreapta credinta si a pastra astfel comuniunea vie cu Preasfanta Treime, Izvorul vietii vesnice. Daca ne rupem de Sfanta Biserica, nu mai suntem dreptcredinciosi si dreptmaritori crestini, deoarece numai in comuniunea Sfintilor din toate timpurile se pastreaza dreapta credinta mantuitoare si sfintitoare.

De aceea, un episcop ortodox nu poate fi hirotonit de catre un singur episcop, ci de catre cel putin trei episcopi care au confirmat marturisirea lui de credinta ortodoxa, ca sa se arate astfel legatura acestui nou episcop cu intreg episcopatul ortodox din lume, cu Biserica Ortodoxa intreaga.

De asemenea, oricat am fi de inteligenti sau de invatati, niciodata nu trebuie sa interpretam singuri, de capul nostru, Sfanta Scriptura, ci impreuna cu Sfanta Biserica, impreuna cu Sfintii Parinti ai Bisericii din toate veacurile si din toate locurile, impreuna cu toti pastorii sufletesti, episcopii si preotii ortodocsi care pastoresc sau indruma comunitatile crestine pe calea mantuirii.

Unitatea Bisericii pentru care S-a rugat Hristos nu se pastreaza oricum, ci prin impartasirea continua de sfintenia Lui, a Capului nevazut al Bisericii, prin lucrarea si cu venirea tainica a Duhului Sfant, spre slava Preasfintei Treimi. Tocmai pentru acest motiv, in cuprinsul aceleiasi rugaciuni arhieresti, Mantuitorul Iisus Hristos a cerut Tatalui Sau ceresc si vesnic ca sa-i sfinteasca pe ucenici intru adevarul Sau, adica prin cuvantul Sau (cf. Ioan 17, 17). La aceasta rugaciune de sfintire a ucenicilor, din Sfanta si Marea Joi, Hristos-Domnul va adauga, in ziua urmatoare (Sfanta si Marea Vineri), Jertfa Sa de pe cruce, prin care "S-a sfintit pe Sine insusi, ca om, pentru ca si ei sa fie sfintiti in adevar" (Ioan 17, 19).

Fara participarea continua la sfintenia dumnezeiasca, impartasita oamenilor de catre Tatal prin Fiul in Sfantul Duh, nici Apostolii, nici urmasii acestora si nici cei ce cred in Dumnezeu prin cuvantul lor (cf. Ioan 17, 20) n-ar fi putut pastra unitatea Bisericii. De ce? Pentru ca pacatul mandriei, care intuneca mintile ereticilor, se afla la baza ratacirilor si dezbinarilor, care, aidoma unor valuri dezlantuite, lovesc necurmat corabia Bisericii.

Astfel intelegem rostul alaturarii in Simbolul de credinta a primelor doua atribute ale Bisericii, "una" si "sfanta", care stau sau cad impreuna; ele izvorasc din Persoana cea Una si Sfanta a Mantuitorului Hristos si se comunica Bisericii prin lucrarea Duhului Sfant, "Duhul Adevarului" si al unitatii "in legatura pacii" (cf. Ioan 16, 13; Efeseni 4, 3), pentru a arata ca Biserica este icoana iubirii Preasfintei Treimi.

Mantuitorul Iisus Hristos spune ca "aceasta este viata vesnica: Sa Te cunoasca pe Tine, singurul Dumnezeu adevarat, si pe Iisus Hristos, pe care L-ai trimis" (Ioan 17, 3). Deci, Mantuitorul Iisus Hristos arata ca scopul credintei este viata vesnica. Asadar, ceea ce primim noi prin marturisirea dreptei credinte este mantuirea sau viata vesnica. Viata vesnica se cauta inca din timpul vietii pamantesti. Viata vesnica nu este viata de dupa moarte, cum gresit se intelege uneori. Viata vesnica este viata omului traita in comuniune cu Dumnezeu inca din lumea aceasta.

In acest sens, Sfintii Parinti ne invata ca daca marturisim dumnezeirea lui Hristos intram in legatura spirituala cu El. Iar daca ne unim cu Hristos, Izvorul Invierii si al vietii vesnice (cf. Ioan 11, 25-26), prin credinta, rugaciune, impartasirea cu Sfintele Taine si fapte bune, ne mantuim, adica dobandim viata vesnica. Insa daca Iisus Hristos nu este Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat, atunci tot ceea ce a facut El pentru noi nu este lucrare mantuitoare sau datatoare de viata vesnica, deoarece numai Dumnezeu Cel vesnic poate sa daruiasca oamenilor viata vesnica.

De aceea, in rugaciunea Mantuitorului pentru unitatea Bisericii, pe care am ascultat-o in Evanghelia de astazi, se spune ca Dumnezeu Tatal I-a dat Fiului puterea sa daruiasca viata vesnica celor ce cred in El: "I-ai dat stapanire peste toata faptura, ca sa dea viata vesnica tuturor acelora pe care Tu i-ai dat Lui" (Ioan 17, 2). Deci Hristos, Fiul lui Dumnezeu Cel vesnic, S-a facut Om ca sa daruiasca oamenilor viata vesnica. In acest sens, Sfantul Atanasie al Alexandriei, mare aparator al credintei ortodoxe la Sinodul I Ecumenic de la Niceea, invata ca daca Hristos nu este Dumnezeu, El nu poate indumnezei pe om. Daca Hristos nu este Dumnezeu vesnic, ci un om oarecare, El nu poate darui oamenilor viata vesnica.

Iata de ce lupta pentru dreapta credinta este lupta pentru mantuire sau pentru dobandirea vietii vesnice. Nu orice credinta este mantuitoare, ci numai dreapta credinta sau credinta ortodoxa, care inseamna marturisirea dumnezeirii Mantuitorului Iisus Hristos si unirea cu El, intrucat El este nedespartit de Tatal si de Sfantul Duh. Astfel, prin Iisus Hristos ne impartasim haric de viata, iubirea si bucuria Preasfintei Treimi, "caci prin El avem apropierea catre Tatal, intr-un Duh" (Efeseni 2, 18).

Aceasta duminica, a saptea dupa Sfintele Pasti, ne cheama sa pastram dreapta credinta, mai ales astazi, intr-o lume din ce in ce mai tulburata si mai ratacita din punct de vedere spiritual. Ea ne cheama sa marturisim Crezul ortodox asa cum ni l-au lasat noua mostenire Sfintii Parinti de la Sinodul I Ecumenic de la Niceea, din anul 325, si cei de la Sinodul al II-lea Ecumenic, care s-a tinut la Constantinopol in anul 381, cand s-a formulat partea a doua a Crezului ortodox, pe care il rostim la Botez si la fiecare Sfanta Liturghie, intrucat reprezinta credinta noastra ortodoxa in forma concentrata.

Aceasta credinta apostolica, formulata de Sfintii Parinti ai Bisericii la primele doua sinoade ecumenice, iar apoi talcuita de Biserica in cartile de slujba si in cartile de teologie, este lumina vietii crestine si temelia mantuirii sau a dobandirii vietii vesnice. Insa pentru a pastra dreapta credinta a Bisericii Ortodoxe trebuie sa cunoastem bine Crezul ortodox, sa il invatam pe de rost, noi si copiii nostri. De asemenea, trebuie sa avem in casele noastre cartea numita "Invatatura de credinta ortodoxa" sau "Catehismul", care se tipareste mai des tocmai pentru a cunoaste mai bine credinta noastra ortodoxa si modul de a trai duhovniceste in Biserica si in societate.

Deci Duminica a saptea dupa Pasti ne indeamna sa pastram dreapta credinta, sa ii crestem pe copiii si pe tinerii nostri in dreapta credinta, sa nu ne lasam amagiti de rataciri, de tot felul de grupari religioase care cauta sa-i rupa pe ortodocsi de Biserica Sfintilor Apostoli si a Sfintilor Parinti si sa-i atraga la gruparea sau comunitatea lor, desi aceasta a pierdut "credinta data sfintilor, o data pentru totdeauna" (Iuda 1, 3).

In concluzie, intelegem ca dreapta credinta este temelia mantuirii noastre, a dobandirii vietii si fericirii vesnice. Iar daca pierdem dreapta credinta, pierdem darul vietii vesnice, intrucat pierdem certitudinea sau lumina drumului celui adevarat al mantuirii. Dreapta credinta ne cheama insa si la dreapta vietuire, adica ne cheama la pocainta pentru pacate si la ridicarea din pacate, la cresterea in virtuti, la fapte bune de milostenie si de ajutorare a semenilor nostri.

Dreapta credinta ne cheama si la o dreapta lucrare misionara, aceea de-a transmite Evanghelia iubirii Mantuitorului Iisus Hristos, prin cuvant si fapta, generatiei viitoare, copiilor si tinerilor, prin educatie religioasa in familie, in biserica si in scoala.

Sa ne ajute Bunul Dumnezeu, pentru rugaciunile Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic si ale tuturor Sfintilor, sa pastram dreapta credinta ca fiind cel mai mare dar spiritual al vietii, sa crestem in ea si in sfintenia pe care ne-o daruieste ea, cu nadejdea mantuirii si a vietii vesnice. Amin!

+ Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane