Pătimirea Sfîntului Mucenic Mochie (11 mai)

 Pe vremea împărăţiei lui Diocleţian, fiind antipat în Europa Laodichie şi Maxim, şi pretutindeni neîncetînd prigoana împotriva creştinilor, era un preot al Sfintei Biserici a lui Dumnezeu cu numele Mochie, în cetatea Amfipoli, care este în latura Macedo-niei. Acela, pe cînd cei necredincioşi săvîrşeau spurcatul praznic al necuratului şi păgînescului zeu Dionis, aprinzîndu-se cu rîvnă după Hristos Dumnezeu, a stat în mijlocul poporului şi a strigat, zicînd: "Vedeţi şi ascultaţi oameni amăgiţi: Pînă cînd veţi rătăci în întunericul îndrăcirii de idoli nebuneşti? Pînă cînd nu înţelegeţi pierzarea voastră şi nu vă îngreţoşaţi de înşelăciunea voastră cea diavolească? Întoarceţi-vă şi cunoaşteţi pe Stăpînul Dumnezeu, Cel arătat prin Unul născut Fiul Lui, Domnul nostru Iisus Hristos, Care cu lumina adevărului a luminat întunecimea neştiinţei".

    Acestea şi mai multe altele le grăia fericitul Mochie, nu odată, ci în toate zilele, intrînd în popor, cu mare glas mustra rătăcirea închinării de idoli, iar pe Hristos, adevăratul Dumnezeu, Îl propovăduia. Dar cetăţenii cei orbiţi cu nebunia, neluînd aminte la folositoarele cuvinte ale învăţătorului celui insuflat de Dumnezeu, îşi săvîrşeau înainte necurata lor prăznuire. În acest timp, a venit de la Apolonia, cetatea Macedoniei, în Amfipoli, un antipat cu numele Laodichie, care aducea jertfă lui Dionis. El s-a înştiinţat că Mochie, slujitorul lui Hristos, pe mulţi i-a întors de la prăznuirea lui Dionis. De aceea, necredincioşii cleveteau asupra sfîntului, zicînd: "Aici este un învăţător creştin, care cu învăţături străine amăgeşte poporul, ca să creadă în Omul Cel răstignit şi omorît, şi mulţi, ascultîndu-i amăgirile lui, s-au întors de la zeii noştri; deci, de nu veţi opri învăţătura aceea, toată cetatea se va duce în urma lui şi vor fi în deşert jertfele cele făcute zeilor".

    Atunci antipatul, umplîndu-se de mînie, a poruncit să prindă pe sfînt. Deci, şezînd la judecată şi punînd înaintea lui pe mărturisitorul lui Hristos, a zis către dînsul: "Spune-mi cine eşti tu, cel ce nu voieşti să jertfeşti, ca noi, zeilor; iar pe cei ce jertfesc îi îndărătniceşti şi-i abaţi de la închinăciunea lor?" Sfîntul Mochie a răspuns: "Neştiutorule, cel ce nu cunoşti adevărul, pentru ce întrebi de acelea pe care nu poţi a le înţelege? Adună-ţi întîi gîndurile minţii tale şi cunoaşte adevărul, că eu, învăţînd Sfînta Scriptură, am cunoscut cum că idolii păgînilor sînt diavoli şi nădejdea cea către dînşii este deşartă". Laodichie a zis: "Văd că ai învăţat multe a grăi". Mochie a zis: "Din multa noastră grăire se învaţă adevărul, pe care, ca să-l înţelegi, ascultă cele ce zic: "Zeii cărora vă închinaţi sînt diavoli muţi şi surzi".

    Laodichie a zis: "Jertfeşte zeilor ca să-ţi dobîndeşti viaţa ta, pe care singur de voie ai gîndit să o pierzi". Răspuns-a sfîntul: "O, antipate, moartea cea pentru Hristos îmi este mie mare cîştig!"

    Atunci antipatul, suflînd cu mînie, a poruncit să spînzure pe Sfîntul Mochie în pielea goală şi cu unghii de fier să-i strujească trupul lui pînă la oase, de la cap pînă la picioare. Strujindu-l, sfîntul striga către Dumnezeu, zicînd: "Stăpîne, Cel ce împărăţeşti în veci şi străluceşti cu razele dreptăţii, arată robilor Tăi dumnezeirea Ta şi dă-mi mie ca fără de împiedicare să mă nevoiesc pentru poruncile Tale". Deci, slujitorii aceia au muncit mult pe sfînt, pînă ce au ostenit. Atunci muncitorul, mîniindu-se asupra lor, a poruncit să-i gonească pe dînşii ca pe nişte leneşi şi neputincioşi; iar pe mucenic, dezlegîndu-l, l-a pus iarăşi înaintea sa. Şi a stat sfîntul mai tare cu trupul şi mai îndrăzneţ în mărturisirea adevărului, slăvind pe Dumnezeu cu mare glas. Deci, a zis către dînsul Laodichie: "Jertfeşte zeului Dionis, ca să te izbăvesc pe tine de răutăţile cele multe". Mucenicul a răspuns "Oare ţi se pare a fi Dumnezeu, idolul cel ce este nemişcat şi fără de glas şi făcut cu meşteşug de mîini omeneşti? O, rătăcitule slujitor al diavolului, oare nu vezi că n-a slăbit trupul meu de muncile tale şi n-am simţit durerea în bătăi, pentru că toată puterea ta este deşartă?"

    Auzind acestea Laodichie, a zis: "Această neslăbire a ta în munci, nu este din puterea Dumnezeului tău, ci din meşteşugul cel vrăjitoresc. Deci, voi porunci să te ardă pe tine în foc, ca toate alcătuirile şi încheieturile tale să se facă cenuşă şi să se arunce în vînt". Deci, îndată a poruncit muncitorul să ardă un cuptor mare cu smoală, cu cîlţi şi cu vreascuri. Şi, făcîndu-se aceasta, flacăra cuptorului ieşea la o înălţime ca de şaizeci de coţi, încît se întunecase văzduhul de fum. Atunci Laodichie a zis către sfînt: "Jertfeşte zeului Dionis". Iar mucenicul tăcea. Şi iarăşi a zis muncitorul: "Pînă cînd vei petrece în nesupunerea ta? Vezi focul cel gătit pentru tine! Deci, cunoaşte puterea zeului Dionis şi te închină lui". Răspuns-a sfîntul: "Ţi-am zis ţie, o, antipate, că nu mă voi închina pierzătorului de suflete omeneşti, cel surd, orb şi mut. Să ştii că cel ce se numeşte de tine Dumnezeu, nu este Dumnezeu, ci idol".

    Răspuns-a Laodichie cu mînie: "O, blestematule, au doar acela este idol, care are întru sine putere dumnezeiască? Pentru că puterea aceea ce este în el, primeşte de la noi jertfe şi ne dăruieşte nouă mîntuire". Zis-a către dînsul sfîntul: "Oare vei voi ca, apropiindu-mă, să jertfesc dumnezeului tău şi toţi, văzîndu-mă aducînd jertfă, să cunoască puterea lui Dionis?" Laodichie a zis: "Închină-te şi jertfeşte şi atunci vei cunoaşte puterea aceluia".

    Deci, intrînd Sfîntul Mochie în capiştea idolească, s-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci şi, întrarmîndu-se astfel cu arma lui Hristos asupra diavolului, a stat unde era idolul lui Dionis întărit şi s-a rugat către adevăratul Dumnezeu, zicînd: "Stăpîne, Cel ce ţii toată făptura şi toate le-ai zidit prin Hristosul Tău; Cel ce ai ruşinat pe diavolul cel înstrăinat de adevărul Tău şi ai dăruit fericirea înţelepciunii celor ce se tem de Tine, Doamne, şi cinstesc numele Tău cel sfînt; Cel ce ai sfărîmat idolii Babilonului şi ai arătat adevărata credinţă a proorocului Daniil, Cel ce ai făcut zadarnic urîtul altar idolesc prin cei trei tineri ai Tăi şi ai stins văpaia focului în cuptor; Cel ce ai înecat pe învîrtoşatul Faraon în adîncul mării, Cel ce ai ascultat rugăciunile lui Moise şi ai scos prin toiag apă din piatră; Tu, Cel ce eşti acum şi ai fost şi mai înainte şi vei fi Împărat veşnic, auzi-mă pe mine robul Tău, că iată mă rog Ţie; vino în ajutorul meu şi arată puterea Ta acelora care socotesc adevărul drept minciună, să Te cunoască pe Tine unul, adevăratul şi veşnicul Dumnezeu şi să izgonească întunericul rătăcirii închinării de idoli!"

    Astfel rugîndu-se, a strigat cu mare glas către idol, zicînd: "Dionise, netrebnic şi deşert, mut şi surd, îţi poruncesc ţie, în numele cel mare şi preaslăvit al Hristosului meu, Cel ce locuieşte întru cei de sus, să cazi din întărirea ta şi să te întinzi pe pămînt, ca să se arate la toţi neputinţa ta". Deci, îndată s-a cutremurat pămîntul şi capiştea şi a căzut idolul cu mare zgomot, risipindu-se ca praful; şi au fugit afară toţi cei ce erau acolo de frică şi se mirau de lucrul ce se făcuse. Atunci Sfîntul Mochie a zis către antipatul Laodichie: "Iată, vezi înşelăciunea diavolească care afundă pe oameni în moarte; deci, vino şi adună praful zeului tău spre care ai nădăjduit şi cunoaşte în ce fel de pierzare stai".

    Iar Laodichie s-a mîhnit foarte, fiindu-i jale de idolul lui, Dionis, şi îndată a poruncit ca, bătînd pe sfînt, să-l arunce în cuptorul cel ars. Deci, fiind sfîntul aruncat în foc, stătea în mijlocul văpăii ca într-o grădină frumoasă şi cînta binecuvîntînd pe Dumnezeu. Acolo se vedeau, împreună cu dînsul cîntînd trei bărbaţi, între care unul era luminos la faţă ca soarele şi a cărui strălucire covîrşea lumina focului. Iar Sfîntul Mochie zicea în foc: "Îţi mulţumesc, Stăpîne, Dumnezeul părinţilor noştri, Căruia toate se supun! Bine eşti cuvîntat, Doamne al puterilor, Făcătorul tuturor oştilor cereşti, Cel lăudat de gurile Sfinţilor Arhangheli, care au fost de faţă în văpaie cu cei trei tineri şi Tu Te-ai văzut al patrulea! Rogu-mă Ţie, Mîntuitorul meu, revarsă văpaia cea înfocată a acestui cuptor aprins şi arde pe antipatul acesta. Pune asupra lui mînia Ta cea nesuferită şi pierde-l cu iuţimea Ta, ca toţi să ştie că Tu eşti în cer, Unul Adevăratul Dumnezeu".

    Îndată văpaia din cuptor s-a întins pînă la antipat, arzîndu-l şi prefăcîndu-l în cenuşă împreună cu zece ostaşi, care stăteau înaintea lui, încît n-a rămas nici o părticică din trupurile lor, pentru că mînia lui Dumnezeu i-a pierdut. Tot poporul care era acolo s-a înfricoşat şi a fugit departe de cuptor, iar sfîntul a ieşit din foc întreg şi nevătămat.

    După o minune preaslăvită ca aceasta, Talasie, mai marele cetăţii, umplîndu-se de mînie, a prins pe Sfîntul Mochie şi l-a închis în temniţă. După douăzeci de zile a venit în cetatea aceea alt antipat, cu numele Maxim şi, înştiinţîndu-se de sfînt şi de pieirea lui Laodichie, s-a sfătuit cum ar putea să piardă pe mucenic. Deci, şezînd la judecată într-un loc înalt, la vederea tuturor, a pus de faţă pe robul lui Hristos şi a zis către el: "Spune-mi numele şi naşterea ta". Sfîntul a răspuns: "De voieşti să ştii neamul şi numele meu, află că tatăl meu se numea Evfratie, iar maica mea, Evstatia, care, curăţindu-mă cu Sfîntul Botez, m-au numit Mochie. Ei m-au crescut în dreapta credinţă creştinească, învrednicindu-mă de rînduiala preoţească în Biserica lui Hristos, Dumnezeul meu; şi acum, iată, m-am apropiat de bătrîneţe". Iar Maxim a zis: "Ce au fost părinţii tăi?" Răspuns-a sfîntul: "Tatăl meu a fost cetăţean al marii cetăţi Roma, cinstit cu rînduială ostăşească; iar maica mea a fost fiica antipatului Lampadie". Zis-a Maxim: "Dacă eşti de aşa neam cinstit, cum te-ai dat la vrăjitorie, care lucru nu este cuviincios acesteia, şi ai sfărîmat pe marele zeu Dionis şi pe antipatul Laodichie, prietenul împărătesc, l-ai ars şi ai făcut deşarte jertfele de prăznuiri?"

    Răspuns-a Sfîntul Mochie: "Nu eu, ci Atotputernicul meu Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos, a sfărîmat idolul cel fără de suflet al lui Dionis şi a ars cu focul mîniei Sale pe vrăjmaşul Său, Laodichie; iar eu, cu frică slujind Stăpînului meu din toată inima, mărturisesc cu gura mea preasfînt numele Lui". Maxim a zis: "Încetează de la nebunia ta şi, apropiindu-te, jertfeşte lui Apolon, ca să nu mori rău". Mucenicul a zis: "Rău voi muri dacă voi uita facerile de bine şi scutirile adevăratului Dumnezeu, jertfind acelor care sînt idoli".

    Atunci Maxim a poruncit să lege pe mucenic de două roţi, ce erau rînduite spre muncire, ca, întorcînd roţile, să-l sfărîme şi să-i rupă încheieturile. Dar sfîntul, muncindu-se, zicea: "Cît de dulce este dragostea cea către Dumnezeu"; iar către muncitori zicea: "Fă cu sîrguinţă voia tatălui tău, diavolul, pentru că doresc tot felul de munci şi de morţi pentru Hristos, Dumnezeul meu".

    După aceea s-a rugat, zicînd: "Stăpîne, dătătorule al gîndu-rilor celor curate, ajutătorule, sprijinitorule şi izbăvitorul meu, mulţumesc Ţie, că m-ai învrednicit pe mine nevrednicul a intra în nevoinţa aceasta şi mi-ai ajutat asupra diavolului. Tu eşti Dumnezeu, Cel ce întăreşti mintea mea, ca să nu o biruiască gîndurile cele necurate; fă ca să se îndulcească întru Tine, Făcătorul meu, că mare este numele Tău, celor ce Te iubesc pe Tine".

    Rugîndu-se astfel sfîntul s-au sfărîmat roatele şi, dezlegîndu-se, era sănătos. Şi s-au mirat de această minune toţi cei ce priveau; iar muncitorul s-a ruşinat ca un biruit şi, aprinzîndu-se de mînie asupra mucenicului, a poruncit să-l arunce în temniţă. După trei zile, scoţîndu-l la privelişte, l-au dat fiarelor să-l mănînce, dînd drumul la doi lei ce răcneau de foame. După ce leii s-au apropiat de mucenic, s-au plecat înaintea lui şi, cuprinzîndu-i picioarele, i le lingeau, ca şi cum le-ar fi sărutat. Poporul, văzînd acestea, a strigat: "Să se elibereze dreptul acesta, pe care Dumnezeu îl iubeşte şi fiarele îl cinstesc".

    Atunci antipatul Maxim a trimis pe mucenic la ighemonul Filipisie din Perint, cetatea Traciei, care acum se numeşte Eraclea, scriind toate cele ce s-a făcut cu dînsul. Acel ighemon, ţinînd pe sfînt în temniţă opt zile, a poruncit să-l ducă în Bizanţ, ca acolo să i se taie capul. După ce l-a dus la locul cel de tăiere, mucenicul, ridicîndu-şi ochii spre cer, a zis: "Bine eşti cuvîntat, Doamne, Cel ce ai zidit veacurile şi aduci la săvîrşire nevoinţele sfinţilor, primeşte în pace sufletul meu!" Atunci s-a auzit glas din cer, zicîndu-i: "Bucură-te, Mochie, nevoitorule cel bun, care arătat ai biruit puterea muncitorului! Vino şi te sălăşluieşte împreună cu părinţii tăi în împărăţia cerească. Fiindcă te-ai ostenit în lume, acum odihneşte-te şi te veseleşte în cer".

    Astfel i s-a tăiat capul Sfîntului Mochie, mucenicul lui Hristos, săvîrşindu-şi nevoinţa sa cea purtătoare de chinuri în a unsprezecea zi a lui mai, în care zi, binecredinciosul împărat Constantin îi făcea praznic, zidind o biserică în numele lui, unde a pus cinstitele lui moaşte şi în ziua pomenirii lui a făcut înnoirea cetăţii, pe care a numit-o cu numele său, Constantinopol. Deci, dacă cineva prăznuieşte sfînta pomenire a mucenicului lui Hristos, Mochie, să creadă că va avea parte cu el de darul Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia, împreună cu Tatăl şi cu Sfîntul Duh, se cuvine cinste, slavă şi închinăciune în vecii vecilor. Amin.