Evanghelia Duminicii Samarinencii
"In vremea aceea a venit Iisus la o cetate a Samariei, numita Sihar, aproape de locul pe care Iacov l-a dat lui Iosif, fiul sau. Si era acolo fantana lui Iacov. Iar Iisus, fiind ostenit de calatorie, S-a asezat langa fantana si era ca la al saselea ceas. Atunci a venit o femeie din Samaria sa scoata apa. Iisus i-a zis: Da-Mi sa beau!, fiindca ucenicii Lui se dusesera in cetate ca sa cumpere de mancare. Femeia samarineanca I-a zis: Cum Tu, care esti iudeu, ceri sa bei apa, de la mine, care sunt femeie samarineanca? Pentru ca iudeii nu au amestec cu samarinenii. Iisus a raspuns si i-a zis: Daca ai fi stiut darul lui Dumnezeu si Cine este Cel ce-ti zice: Da-Mi sa beau, tu ai fi cerut de la El si ti-ar fi dat apa vie. Femeia I-a zis: Doamne, nici galeata nu ai, si fantana e adanca; de unde, dar, ai apa cea vie? Nu cumva esti Tu mai mare decat parintele nostru Iacov, care ne-a dat aceasta fantana si au baut din ea el insusi si fiii lui si turmele lui? Iisus a raspuns si i-a zis: Oricine bea din apa aceasta va inseta iarasi, dar cel ce va bea din apa pe care i-o voi da Eu, in veac nu va mai inseta, caci apa pe care i-o voi da Eu se va face in el izvor de apa curgatoare, spre viata vesnica. Femeia a zis catre El: Doamne, da-mi aceasta apa, ca sa nu mai insetez, nici sa mai vin aici sa scot. Iisus i-a zis: Mergi si cheama pe barbatul tau si vino aici. Femeia a raspuns si a zis: N-am barbat. Iisus i-a zis: Bine ai zis ca nu ai barbat, caci cinci barbati ai avut si cel pe care il ai acum nu-ti este barbat. Aceasta adevarat ai spus. Femeia I-a zis: Doamne, vad ca Tu esti Prooroc.
Parintii nostri s-au inchinat pe acest munte, iar voi ziceti ca in Ierusalim este locul unde trebuie sa ne inchinam. Si Iisus i-a zis: Femeie, crede-Ma ca vine ceasul cand nici pe muntele acesta, nici in Ierusalim nu va veti inchina Tatalui. Voi va inchinati caruia nu stiti; noi ne inchinam Caruia stim, pentru ca mantuirea din iudei este. Dar vine ceasul, si acum este, cand adevaratii inchinatori se vor inchina Tatalui in duh si in adevar, ca si Tatal astfel de inchinatori Isi doreste. Duh este Dumnezeu, si cei ce I se inchina trebuie sa I se inchine in duh si in adevar. I-a zis femeia: Stim ca va veni Mesia, Care Se cheama Hristos; cand va veni, Acela ne va vesti noua toate. Iisus i-a zis: Eu sunt, Cel ce vorbesc cu tine.
Dar atunci au sosit ucenicii Lui. Si se mirau ca vorbea cu o femeie. Insa nimeni n-a zis: Ce o intrebi? sau: Ce vorbesti cu ea? Iar femeia si-a lasat galeata si s-a dus in cetate si a zis oamenilor: Veniti sa vedeti un om care mi-a spus toate cate am facut. Nu cumva acesta este Hristos? Si au iesit din cetate si veneau catre El. Intre timp, ucenicii Lui Il rugau, zicand: Invatatorule, mananca. Iar El le-a zis: Eu am de mancat o mancare pe care voi nu o stiti. Ziceau, deci, ucenicii intre ei: Nu cumva I-a adus cineva sa manance? Iisus le-a zis: Mancarea Mea este sa fac voia Celui ce M-a trimis pe Mine si sa savarsesc lucrul Lui. Nu ziceti voi ca mai sunt patru luni si vine secerisul? Iata, zic voua: Ridicati ochii vostri si priviti holdele, ca sunt albe pentru seceris. Iar cel ce secera primeste plata si aduna roade spre viata vesnica, pentru ca impreuna sa se bucure si cel ce seamana si cel ce secera. Caci in aceasta se adevereste cuvantul: Ca unul este semanatorul si altul seceratorul. Eu v-am trimis sa secerati ceea ce voi n-ati muncit; altii au muncit si voi ati intrat in munca lor. Si multi samarineni din cetatea aceea au crezut in El, pentru cuvantul femeii care marturisea: Mi-a spus toate cate am facut. Deci, dupa ce au venit la El, samarinenii Il rugau sa ramana la ei. Si a ramas acolo doua zile. Si mult mai multi au crezut pentru cuvantul Lui. Iar femeii ii ziceau: Credem nu numai pentru cuvantul tau, caci noi insine am auzit si stim ca Acesta este cu adevarat Hristos, Mantuitorul lumii." (Ioan 4, 5-42)
Invatatura centrala a Sfintei Evanghelii din Duminica a V-a dupa Sfintele Pasti, numita si Duminica Femeii Samarinence, este faptul ca Mantuitorul Iisus Hristos daruieste lumii harul mantuitor, numit "apa cea vie". De asemenea, Evanghelia ne mai descopera trei adevaruri deosebite cu o semnificatie profunda pentru viata noastra. In primul rand, Mantuitorul Iisus Hristos schimba mentalitati ostile in atitudini pasnice. In al doilea rand, schimba viata omului pacatos intr-o viata duhovniceasca noua. Si in al treilea rand, cheama la mantuire pe toti oamenii, indiferent de religie si de etnie. Ii cheama sa creada in El si sa dobandeasca viata vesnica.
Este cunoscut faptul ca intre iudei si samarineni erau multe bariere mentale de ordin religios si cultural, astfel incat intre ei domnea o dusmanie veche. Se dispretuiau reciproc si se evitau reciproc. Samarinenii, ca si tinutul lor, erau socotiti de catre iudei ca fiind spurcati. Nici un iudeu nu se apropia de vreun samarinean, nu-i vorbea, nu lua vreodata ceva din mana lui. Ca sa evite orice fel de intalnire cu samarinenii, iudeii care mergeau in Galileea ocoleau Samaria. De ce? Pentru ca in timpul invaziei asiro-babiloniene, samarinenii s-au amestecat cu invadatorii, stricandu-si astfel randuielile religioase, socotite sacre pentru fiii lui Israel. In loc sa considere Ierusalimul si templul din Ierusalim ca fiind centrul inchinarii la adevaratul si unicul Dumnezeu, samarinenii si-au construit un templu propriu, pe muntele Garizim, unde se inchinau lui Iahve, dar si unor idoli asiro-babilonieni. Pentru iudei, acest comportament era considerat erezie si decadere religioasa. In principal, samarinenii nu respectau cele mai importante din poruncile Vechiului Testament, si anume: "Sa nu-ti faci chip cioplit…" (Iesire 20, 4; Deuteronom 5, 8), si "Sa nu mergeti dupa alti dumnezei, dupa dumnezeii popoarelor care se vor afla imprejurul vostru" (Deuteronom 6, 14). Din aceasta cauza, samarinenii erau considerati de iudei ca fiind tradatori si rataciti adica, avand o credinta pervertita prin influente pagane.
Insa Mantuitorul Iisus Hristos este iudeul care nu ocoleste Samaria. Mai mult, El vorbeste cu o femeie din Samaria, rupand astfel, prin dialog, barierele mentale ale ostilitatii, create de diferentele religioase si culturale. El trece peste complexul superioritatii iudeilor fata de samarineni si peste complexul inferioritatii samarinenilor fata de iudei. Iar fata de aceasta femeie, desi de alt neam si de credinta religioasa diferita, manifesta respect, intrucat si ea este o fiinta umana creata dupa chipul lui Dumnezeu si chemata la mantuire. Astfel, se vede ca Evanghelia Mantuitorului Iisus Hristos nu este destinata numai evreilor, ci tuturor popoarelor. Prin ruperea barierelor mentale si prin vindecarea celor ce sufera de complexul de superioritate, Mantuitorul Iisus Hristos prefigureaza deja taina Bisericii Sale care se va constitui nu numai din iudei, ci si din alte etnii, adica din toate popoarele care vor crede in El.
Faptul ca Mantuitorul Iisus Hristos vorbeste cu o femeie samarineanca reprezinta demolarea unei alte bariere mentale, si anume complexul superioritatii barbatului fata de femeie. In lumea antica pagana, femeia era considerata ca fiind doar un obiect util. Desi in societatea iudaica veche femeia se bucura de o anumita consideratie, totusi exista o mare diferenta de valoare intre barbat si femeie, incat nu se putea spune ca femeia este egala cu barbatul in fata lui Dumnezeu si a oamenilor. Insa, prin insasi convorbirea teologica a lui Iisus cu o femeie pacatoasa, de alt neam si de credinta diferita, El cheama la sfintenie si mantuire nu numai barbatii, ci si femeile.
Iisus spune femeii din Samaria, la fantana lui Iacov, aproape de cetatea Sichem sau orasul Sihar: "Daca ai fi stiut darul lui Dumnezeu si Cine este Cel ce-ti zice: Da-Mi sa beau, tu ai fi cerut de la El, si ti-ar fi dat apa vie" (Ioan 4, 10). Asadar, Iisus Hristos nu este doar tamaduitor sau vindecator de boli, ci El este Izvorul harului si al adevarului mantuitor sau datator de viata (cf. Ioan 1, 17). Sfantul Apostol Pavel numeste har lucrarea mantuitoare a lui Hristos. De aceea el saluta pe crestinii din Corint cu aceasta binecuvantare: "Harul Domnului nostru Iisus Hristos si dragostea lui Dumnezeu Tatal si impartasirea Sfantului Duh sa fie cu voi cu toti"! (II Corinteni 13, 13), binecuvantare preluata de Biserica in Sfanta Liturghie.
Asadar, harul pe care ni-l descopera si ni-l daruieste Hristos Domnul contine in el dragostea lui Dumnezeu Tatal si impartasirea Sfantului Duh. Harul este insasi iubirea Preasfintei Treimi impartasita oamenilor de catre Mantuitorul Iisus Hristos Cel inviat din morti si inaltat la ceruri, prin Duhul Sfant Care coboara in lume pentru a uni pe oameni duhovniceste cu Hristos Cel preaslavit si pentru a darui oamenilor credinciosi viata vesnica.
In convorbirea Sa cu femeia samarineanca, Iisus porneste de la apa obisnuita pe care o bea omul zilnic pentru a-si intretine viata trecatoare a trupului. Insa repede Mantuitorul Iisus trece de la apa care are izvorul ei in pamant la o alta apa, si anume la apa care-si are izvorul in ceruri, la apa cea vie, care este harul lui Dumnezeu. El ii spune femeii samarinence: "Daca ai fi stiut darul lui Dumnezeu si Cine este Cel ce-ti zice: Da-Mi sa beau, tu ai fi cerut de la El, si ti-ar fi dat apa vie" (Ioan 4, 10).
Cand femeia si-a dat seama ca Iisus vorbeste de alta apa decat apa obisnuita care astampara setea trupului pentru o vreme, I-a zis: "Doamne, da-mi aceasta apa ca sa nu mai insetez, nici sa mai vin aici sa scot" (Ioan 4, 15). Dar Hristos Domnul trece indata pe un alt plan al dialogului, si anume la starea tulbure a vietii personale intime sau afective a femeii samarinence. El ii spune acesteia: "Mergi si cheama pe barbatul tau si vino aici", iar ea, surprinsa de aceste cuvinte, zice: "Nu am barbat", iar Mantuitorul ii spune: "Bine ai zis ca nu ai barbat, caci cinci barbati ai avut, si cel pe care il ai acum nu-ti este barbat" (Ioan 4, 16-18). Deci, foarte discret, cu tact pastoral, fara sa-i reproseze ca este imorala, fara sa o umileasca, Mantuitorul Iisus Hristos arata totusi acestei femei ca El cunoaste viata sa ascunsa pacatoasa, nestatornica in iubire, si ca numai "apa cea vie" sau harul o vindeca de pacate si ii schimba viata transformand dorinta ei de fericire trecatoare, momentana si fragmentata, in dorinta de iubire statornica si de fericire vesnica. In clipa aceea, femeia samarineanca si-a dat seama ca in fata ei se afla un profet sau prooroc, care are in el harul lui Dumnezeu si cunoaste viata omului, adica starea sufletului si faptele lui. Indata femeia a lasat galeata jos langa fantana si a alergat in cetate, iar acolo in cetate a spus tuturor: Iata, am intalnit un prooroc, pe Mesia, pe Care il asteapta iudeii si pe Care il asteptam si noi, samarinenii.
Auzind aceste cuvinte, locuitorii cetatii au devenit foarte atenti si curiosi, intrucat femeia le-a spus si ca El cunoaste toata viata ei. In realitate, Mantuitorul nu i-a spus femeii toate cate a facut, ci i-a spus doar ca a avut cinci barbati, iar cel pe care il are acum nu este sotul ei legitim. In scurt timp, o multime de oameni a iesit din cetate si a venit la Iisus ca sa-L vada. Apoi ei L-au invitat pe Iisus sa intre in cetatea lor. Evanghelia ne spune ca Iisus Domnul a ramas in cetate timp de doua zile. Unii Sfinti Parinti ai Bisericii interpreteaza cele doua zile ca fiind zile in care Iisus a predicat, in forma concentrata, Vechiul si Noul Testament, sau a invatat pe samarineni cele doua porunci ale iubirii, adica iubirea fata de Dumnezeu si iubirea fata de semeni. Drept urmare, multi samarineni au crezut in El. Astfel Iisus a facut, dintr-o femeie pacatoasa, o marturisitoare a adevarului ca El este Mesia si o misionara a lucrarii Sale mantuitoare. Totodata, femeia samarineanca prefigureaza neamurile pagane care vor crede in Hristos si vor intra in Biserica Lui.
In Evanghelia de astazi, Hristos-Domnul vorbeste cu femeia samarineana si despre adevarata inchinare adusa lui Dumnezeu, afirmand ca adevaratii inchinatori ai Tatalui sunt inchinatorii "in duh si in adevar", adica in stare de rugaciune si de credinta adevarata care aduc rod de viata sfanta si fapte bune. Duhul si adevarul inseamna aici viata de comuniune a omului cu Dumnezeu, realizata prin rugaciune luminata de Duhul Sfant si prin marturisirea dreptei credinte in Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos.
Faptul ca adevaratii inchinatori ai Tatalui sunt inchinatorii "in duh si in adevar" inseamna si ca ei sunt inchinatori ai Preasfintei Treimi, deoarece Duhul Sfant indeamna si ajuta deplin pe om sa se roage lui Dumnezeu Tatal si sa marturiseasca pe Fiul Sau, Iisus Hristos, prin Care au venit in lume harul si adevarul (cf. Ioan 1, 17) deoarece El este "Calea, Adevarul si Viata" (Ioan 14, 6).
Sfantul Grigorie Palama spunea ca rugaciunea este lucrarea lui Dumnezeu in om, prin care se stabileste legatura de iubire intre om si Dumnezeu.
Deci rugaciunea nu este doar o lucrare omeneasca indreptata spre Dumnezeu, ci rugaciunea este si lucrarea lui Dumnezeu in om. In acest sens, Sfantul Apostol Pavel, din care se inspira Sfantul Grigorie Palama, ne spune ca noi nu stim sa ne rugam cu adevarat, dar "Duhul Sfant Se roaga pentru noi cu suspine negraite" (Romani 8, 26) si ne invata sa spunem Avva, adica Parinte! Asadar, fiecare om, cand este predispus sa se roage, are deja in el chemarea tainica a Duhului Sfant, Caruia ii raspunde. Deci Duhul Sfant ne cheama permanent la rugaciune, iar cand savarsim rugaciunea ne aflam impreuna lucratori cu Duhul Sfant. De aceea, trebuie sa multumim lui Dumnezeu pentru darul rugaciunii, ca fiind darul prezentei Duhului Sfant in noi, Care ne indeamna sa ne rugam. Asadar, rugaciunea adevarata este aceea prin care Duhul Sfant ne indreapta spre Dumnezeu Tatal si ne pune in starea de fii duhovnicesti ai Tatalui ceresc, ca urmare a credintei noastre in Fiul Sau, Iisus Hristos.
Mantuitorul Iisus Hristos precizeaza ca adevarata credinta va fi una spirituala si universala. In acest sens, El a prevestit vremea in care iudeii nu se vor mai inchina in templul din Ierusalim, nici samarinenii in templul din muntele lor Garizim, ci se vor inchina lui Dumnezeu pretutindeni. De fapt, nu conteaza atat de mult locul de inchinare, cat conteaza starea in care oamenii marturisesc si traiesc credinta cea adevarata in iubirea lui Dumnezeu Tatal, in adevarul vietii vesnice descoperit de Fiul Sau, Iisus Hristos, si in lucrarea sfintitoare a Duhului Sfant. Cu alte cuvinte, templul din Ierusalim era o preinchipuire profetica a fiecarei biserici in care este preamarit Tatal, impreuna cu Fiul si cu Duhul Sfant, incat fiecare biserica devine un "Ierusalim spiritual", oriunde s-ar afla pe pamant, devine o poarta deschisa spre Ierusalimul ceresc (cf. Apocalipsa 21, 2). De aceea la slujba de sfintire a unei biserici ortodoxe se canta: "Lumineaza-te, lumineaza-te, noule Ierusalime, ca slava Domnului peste tine a rasarit…"
In Biserica primim Sfantul Botez in apa si in Duhul Sfant, harul infierii si arvuna invierii, ne marturisim pacatele si primim iertarea lor, invatam ca fericirea izvoraste din iubire fata de Dumnezeu si de oameni, iar prin Sfintele Taine primim arvuna sau pregustarea vietii vesnice, mai ales prin Sfanta Euharistie.
Creatia intreaga, universul sau cosmosul, se sfinteste prin Biserica. De aceea, Sfantul Irineu de Lyon recomanda: "Sa ne adapostim in Biserica, sa ne adapostim la pieptul ei, sa ne hranim din Scripturile Domnului deoarece Biserica a fost sadita in lume ca un paradis" (Adv. Haer., V, 20, 2). Duhul Sfant - Sfintitorul transforma creatia in Biserica, intregul univers participand, prin Biserica, la pelerinajul sau mutarea umanitatii "de la moarte la viata si de pe pamant la cer" (Canonul Invierii). De aceea, chiar biserica in sensul de lacas de inchinare exprima vocatia lumii de a deveni biserica, dupa cum invata Sfantul Maxim Marturisitorul (+662): "Biserica este imaginea desavarsita a lumii sensibile. Ea are drept cer altarul, iar ca pamant naosul in toata frumusetea lui. In schimb, lumea este o biserica: ca altar ea are cerul, iar ca naos pamantul in toata maretia lui" 1
Intrand in biserica, credinciosul contempla taina (misterul) intregului univers, sensul lui ultim: comuniunea lui cu Dumnezeu Creatorul, cu Preasfanta Treime.
In sfarsit, intelegem si faptul ca Evanghelia de astazi cheama credinciosii la pregatire pentru sarbatoarea Inaltarii Domnului, deoarece, prin Inaltarea Sa la cer, Hristos Domnul ne cheama sa cautam apa cea vie, adica viata cea vesnica in iubirea Preasfintei Treimi, iar prin Pogorarea Duhului Sfant, serbata in Duminica a opta dupa Pasti, El ne daruieste apa cea vie, adica harul Duhului Sfant, spre slava Preasfintei Treimi si spre a noastra mantuire. Amin!
+ Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane
Note:
1 (Sfantul Maxim Marturisitorul, Mystagogia, 3, PG 91, 669; citat de Olivier Clément, in Sources, Paris, DDB, 2007, p. 147.)
Parintii nostri s-au inchinat pe acest munte, iar voi ziceti ca in Ierusalim este locul unde trebuie sa ne inchinam. Si Iisus i-a zis: Femeie, crede-Ma ca vine ceasul cand nici pe muntele acesta, nici in Ierusalim nu va veti inchina Tatalui. Voi va inchinati caruia nu stiti; noi ne inchinam Caruia stim, pentru ca mantuirea din iudei este. Dar vine ceasul, si acum este, cand adevaratii inchinatori se vor inchina Tatalui in duh si in adevar, ca si Tatal astfel de inchinatori Isi doreste. Duh este Dumnezeu, si cei ce I se inchina trebuie sa I se inchine in duh si in adevar. I-a zis femeia: Stim ca va veni Mesia, Care Se cheama Hristos; cand va veni, Acela ne va vesti noua toate. Iisus i-a zis: Eu sunt, Cel ce vorbesc cu tine.
Dar atunci au sosit ucenicii Lui. Si se mirau ca vorbea cu o femeie. Insa nimeni n-a zis: Ce o intrebi? sau: Ce vorbesti cu ea? Iar femeia si-a lasat galeata si s-a dus in cetate si a zis oamenilor: Veniti sa vedeti un om care mi-a spus toate cate am facut. Nu cumva acesta este Hristos? Si au iesit din cetate si veneau catre El. Intre timp, ucenicii Lui Il rugau, zicand: Invatatorule, mananca. Iar El le-a zis: Eu am de mancat o mancare pe care voi nu o stiti. Ziceau, deci, ucenicii intre ei: Nu cumva I-a adus cineva sa manance? Iisus le-a zis: Mancarea Mea este sa fac voia Celui ce M-a trimis pe Mine si sa savarsesc lucrul Lui. Nu ziceti voi ca mai sunt patru luni si vine secerisul? Iata, zic voua: Ridicati ochii vostri si priviti holdele, ca sunt albe pentru seceris. Iar cel ce secera primeste plata si aduna roade spre viata vesnica, pentru ca impreuna sa se bucure si cel ce seamana si cel ce secera. Caci in aceasta se adevereste cuvantul: Ca unul este semanatorul si altul seceratorul. Eu v-am trimis sa secerati ceea ce voi n-ati muncit; altii au muncit si voi ati intrat in munca lor. Si multi samarineni din cetatea aceea au crezut in El, pentru cuvantul femeii care marturisea: Mi-a spus toate cate am facut. Deci, dupa ce au venit la El, samarinenii Il rugau sa ramana la ei. Si a ramas acolo doua zile. Si mult mai multi au crezut pentru cuvantul Lui. Iar femeii ii ziceau: Credem nu numai pentru cuvantul tau, caci noi insine am auzit si stim ca Acesta este cu adevarat Hristos, Mantuitorul lumii." (Ioan 4, 5-42)
Invatatura centrala a Sfintei Evanghelii din Duminica a V-a dupa Sfintele Pasti, numita si Duminica Femeii Samarinence, este faptul ca Mantuitorul Iisus Hristos daruieste lumii harul mantuitor, numit "apa cea vie". De asemenea, Evanghelia ne mai descopera trei adevaruri deosebite cu o semnificatie profunda pentru viata noastra. In primul rand, Mantuitorul Iisus Hristos schimba mentalitati ostile in atitudini pasnice. In al doilea rand, schimba viata omului pacatos intr-o viata duhovniceasca noua. Si in al treilea rand, cheama la mantuire pe toti oamenii, indiferent de religie si de etnie. Ii cheama sa creada in El si sa dobandeasca viata vesnica.
Este cunoscut faptul ca intre iudei si samarineni erau multe bariere mentale de ordin religios si cultural, astfel incat intre ei domnea o dusmanie veche. Se dispretuiau reciproc si se evitau reciproc. Samarinenii, ca si tinutul lor, erau socotiti de catre iudei ca fiind spurcati. Nici un iudeu nu se apropia de vreun samarinean, nu-i vorbea, nu lua vreodata ceva din mana lui. Ca sa evite orice fel de intalnire cu samarinenii, iudeii care mergeau in Galileea ocoleau Samaria. De ce? Pentru ca in timpul invaziei asiro-babiloniene, samarinenii s-au amestecat cu invadatorii, stricandu-si astfel randuielile religioase, socotite sacre pentru fiii lui Israel. In loc sa considere Ierusalimul si templul din Ierusalim ca fiind centrul inchinarii la adevaratul si unicul Dumnezeu, samarinenii si-au construit un templu propriu, pe muntele Garizim, unde se inchinau lui Iahve, dar si unor idoli asiro-babilonieni. Pentru iudei, acest comportament era considerat erezie si decadere religioasa. In principal, samarinenii nu respectau cele mai importante din poruncile Vechiului Testament, si anume: "Sa nu-ti faci chip cioplit…" (Iesire 20, 4; Deuteronom 5, 8), si "Sa nu mergeti dupa alti dumnezei, dupa dumnezeii popoarelor care se vor afla imprejurul vostru" (Deuteronom 6, 14). Din aceasta cauza, samarinenii erau considerati de iudei ca fiind tradatori si rataciti adica, avand o credinta pervertita prin influente pagane.
Insa Mantuitorul Iisus Hristos este iudeul care nu ocoleste Samaria. Mai mult, El vorbeste cu o femeie din Samaria, rupand astfel, prin dialog, barierele mentale ale ostilitatii, create de diferentele religioase si culturale. El trece peste complexul superioritatii iudeilor fata de samarineni si peste complexul inferioritatii samarinenilor fata de iudei. Iar fata de aceasta femeie, desi de alt neam si de credinta religioasa diferita, manifesta respect, intrucat si ea este o fiinta umana creata dupa chipul lui Dumnezeu si chemata la mantuire. Astfel, se vede ca Evanghelia Mantuitorului Iisus Hristos nu este destinata numai evreilor, ci tuturor popoarelor. Prin ruperea barierelor mentale si prin vindecarea celor ce sufera de complexul de superioritate, Mantuitorul Iisus Hristos prefigureaza deja taina Bisericii Sale care se va constitui nu numai din iudei, ci si din alte etnii, adica din toate popoarele care vor crede in El.
Faptul ca Mantuitorul Iisus Hristos vorbeste cu o femeie samarineanca reprezinta demolarea unei alte bariere mentale, si anume complexul superioritatii barbatului fata de femeie. In lumea antica pagana, femeia era considerata ca fiind doar un obiect util. Desi in societatea iudaica veche femeia se bucura de o anumita consideratie, totusi exista o mare diferenta de valoare intre barbat si femeie, incat nu se putea spune ca femeia este egala cu barbatul in fata lui Dumnezeu si a oamenilor. Insa, prin insasi convorbirea teologica a lui Iisus cu o femeie pacatoasa, de alt neam si de credinta diferita, El cheama la sfintenie si mantuire nu numai barbatii, ci si femeile.
Iisus spune femeii din Samaria, la fantana lui Iacov, aproape de cetatea Sichem sau orasul Sihar: "Daca ai fi stiut darul lui Dumnezeu si Cine este Cel ce-ti zice: Da-Mi sa beau, tu ai fi cerut de la El, si ti-ar fi dat apa vie" (Ioan 4, 10). Asadar, Iisus Hristos nu este doar tamaduitor sau vindecator de boli, ci El este Izvorul harului si al adevarului mantuitor sau datator de viata (cf. Ioan 1, 17). Sfantul Apostol Pavel numeste har lucrarea mantuitoare a lui Hristos. De aceea el saluta pe crestinii din Corint cu aceasta binecuvantare: "Harul Domnului nostru Iisus Hristos si dragostea lui Dumnezeu Tatal si impartasirea Sfantului Duh sa fie cu voi cu toti"! (II Corinteni 13, 13), binecuvantare preluata de Biserica in Sfanta Liturghie.
Asadar, harul pe care ni-l descopera si ni-l daruieste Hristos Domnul contine in el dragostea lui Dumnezeu Tatal si impartasirea Sfantului Duh. Harul este insasi iubirea Preasfintei Treimi impartasita oamenilor de catre Mantuitorul Iisus Hristos Cel inviat din morti si inaltat la ceruri, prin Duhul Sfant Care coboara in lume pentru a uni pe oameni duhovniceste cu Hristos Cel preaslavit si pentru a darui oamenilor credinciosi viata vesnica.
In convorbirea Sa cu femeia samarineanca, Iisus porneste de la apa obisnuita pe care o bea omul zilnic pentru a-si intretine viata trecatoare a trupului. Insa repede Mantuitorul Iisus trece de la apa care are izvorul ei in pamant la o alta apa, si anume la apa care-si are izvorul in ceruri, la apa cea vie, care este harul lui Dumnezeu. El ii spune femeii samarinence: "Daca ai fi stiut darul lui Dumnezeu si Cine este Cel ce-ti zice: Da-Mi sa beau, tu ai fi cerut de la El, si ti-ar fi dat apa vie" (Ioan 4, 10).
Cand femeia si-a dat seama ca Iisus vorbeste de alta apa decat apa obisnuita care astampara setea trupului pentru o vreme, I-a zis: "Doamne, da-mi aceasta apa ca sa nu mai insetez, nici sa mai vin aici sa scot" (Ioan 4, 15). Dar Hristos Domnul trece indata pe un alt plan al dialogului, si anume la starea tulbure a vietii personale intime sau afective a femeii samarinence. El ii spune acesteia: "Mergi si cheama pe barbatul tau si vino aici", iar ea, surprinsa de aceste cuvinte, zice: "Nu am barbat", iar Mantuitorul ii spune: "Bine ai zis ca nu ai barbat, caci cinci barbati ai avut, si cel pe care il ai acum nu-ti este barbat" (Ioan 4, 16-18). Deci, foarte discret, cu tact pastoral, fara sa-i reproseze ca este imorala, fara sa o umileasca, Mantuitorul Iisus Hristos arata totusi acestei femei ca El cunoaste viata sa ascunsa pacatoasa, nestatornica in iubire, si ca numai "apa cea vie" sau harul o vindeca de pacate si ii schimba viata transformand dorinta ei de fericire trecatoare, momentana si fragmentata, in dorinta de iubire statornica si de fericire vesnica. In clipa aceea, femeia samarineanca si-a dat seama ca in fata ei se afla un profet sau prooroc, care are in el harul lui Dumnezeu si cunoaste viata omului, adica starea sufletului si faptele lui. Indata femeia a lasat galeata jos langa fantana si a alergat in cetate, iar acolo in cetate a spus tuturor: Iata, am intalnit un prooroc, pe Mesia, pe Care il asteapta iudeii si pe Care il asteptam si noi, samarinenii.
Auzind aceste cuvinte, locuitorii cetatii au devenit foarte atenti si curiosi, intrucat femeia le-a spus si ca El cunoaste toata viata ei. In realitate, Mantuitorul nu i-a spus femeii toate cate a facut, ci i-a spus doar ca a avut cinci barbati, iar cel pe care il are acum nu este sotul ei legitim. In scurt timp, o multime de oameni a iesit din cetate si a venit la Iisus ca sa-L vada. Apoi ei L-au invitat pe Iisus sa intre in cetatea lor. Evanghelia ne spune ca Iisus Domnul a ramas in cetate timp de doua zile. Unii Sfinti Parinti ai Bisericii interpreteaza cele doua zile ca fiind zile in care Iisus a predicat, in forma concentrata, Vechiul si Noul Testament, sau a invatat pe samarineni cele doua porunci ale iubirii, adica iubirea fata de Dumnezeu si iubirea fata de semeni. Drept urmare, multi samarineni au crezut in El. Astfel Iisus a facut, dintr-o femeie pacatoasa, o marturisitoare a adevarului ca El este Mesia si o misionara a lucrarii Sale mantuitoare. Totodata, femeia samarineanca prefigureaza neamurile pagane care vor crede in Hristos si vor intra in Biserica Lui.
In Evanghelia de astazi, Hristos-Domnul vorbeste cu femeia samarineana si despre adevarata inchinare adusa lui Dumnezeu, afirmand ca adevaratii inchinatori ai Tatalui sunt inchinatorii "in duh si in adevar", adica in stare de rugaciune si de credinta adevarata care aduc rod de viata sfanta si fapte bune. Duhul si adevarul inseamna aici viata de comuniune a omului cu Dumnezeu, realizata prin rugaciune luminata de Duhul Sfant si prin marturisirea dreptei credinte in Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos.
Faptul ca adevaratii inchinatori ai Tatalui sunt inchinatorii "in duh si in adevar" inseamna si ca ei sunt inchinatori ai Preasfintei Treimi, deoarece Duhul Sfant indeamna si ajuta deplin pe om sa se roage lui Dumnezeu Tatal si sa marturiseasca pe Fiul Sau, Iisus Hristos, prin Care au venit in lume harul si adevarul (cf. Ioan 1, 17) deoarece El este "Calea, Adevarul si Viata" (Ioan 14, 6).
Sfantul Grigorie Palama spunea ca rugaciunea este lucrarea lui Dumnezeu in om, prin care se stabileste legatura de iubire intre om si Dumnezeu.
Deci rugaciunea nu este doar o lucrare omeneasca indreptata spre Dumnezeu, ci rugaciunea este si lucrarea lui Dumnezeu in om. In acest sens, Sfantul Apostol Pavel, din care se inspira Sfantul Grigorie Palama, ne spune ca noi nu stim sa ne rugam cu adevarat, dar "Duhul Sfant Se roaga pentru noi cu suspine negraite" (Romani 8, 26) si ne invata sa spunem Avva, adica Parinte! Asadar, fiecare om, cand este predispus sa se roage, are deja in el chemarea tainica a Duhului Sfant, Caruia ii raspunde. Deci Duhul Sfant ne cheama permanent la rugaciune, iar cand savarsim rugaciunea ne aflam impreuna lucratori cu Duhul Sfant. De aceea, trebuie sa multumim lui Dumnezeu pentru darul rugaciunii, ca fiind darul prezentei Duhului Sfant in noi, Care ne indeamna sa ne rugam. Asadar, rugaciunea adevarata este aceea prin care Duhul Sfant ne indreapta spre Dumnezeu Tatal si ne pune in starea de fii duhovnicesti ai Tatalui ceresc, ca urmare a credintei noastre in Fiul Sau, Iisus Hristos.
Mantuitorul Iisus Hristos precizeaza ca adevarata credinta va fi una spirituala si universala. In acest sens, El a prevestit vremea in care iudeii nu se vor mai inchina in templul din Ierusalim, nici samarinenii in templul din muntele lor Garizim, ci se vor inchina lui Dumnezeu pretutindeni. De fapt, nu conteaza atat de mult locul de inchinare, cat conteaza starea in care oamenii marturisesc si traiesc credinta cea adevarata in iubirea lui Dumnezeu Tatal, in adevarul vietii vesnice descoperit de Fiul Sau, Iisus Hristos, si in lucrarea sfintitoare a Duhului Sfant. Cu alte cuvinte, templul din Ierusalim era o preinchipuire profetica a fiecarei biserici in care este preamarit Tatal, impreuna cu Fiul si cu Duhul Sfant, incat fiecare biserica devine un "Ierusalim spiritual", oriunde s-ar afla pe pamant, devine o poarta deschisa spre Ierusalimul ceresc (cf. Apocalipsa 21, 2). De aceea la slujba de sfintire a unei biserici ortodoxe se canta: "Lumineaza-te, lumineaza-te, noule Ierusalime, ca slava Domnului peste tine a rasarit…"
In Biserica primim Sfantul Botez in apa si in Duhul Sfant, harul infierii si arvuna invierii, ne marturisim pacatele si primim iertarea lor, invatam ca fericirea izvoraste din iubire fata de Dumnezeu si de oameni, iar prin Sfintele Taine primim arvuna sau pregustarea vietii vesnice, mai ales prin Sfanta Euharistie.
Creatia intreaga, universul sau cosmosul, se sfinteste prin Biserica. De aceea, Sfantul Irineu de Lyon recomanda: "Sa ne adapostim in Biserica, sa ne adapostim la pieptul ei, sa ne hranim din Scripturile Domnului deoarece Biserica a fost sadita in lume ca un paradis" (Adv. Haer., V, 20, 2). Duhul Sfant - Sfintitorul transforma creatia in Biserica, intregul univers participand, prin Biserica, la pelerinajul sau mutarea umanitatii "de la moarte la viata si de pe pamant la cer" (Canonul Invierii). De aceea, chiar biserica in sensul de lacas de inchinare exprima vocatia lumii de a deveni biserica, dupa cum invata Sfantul Maxim Marturisitorul (+662): "Biserica este imaginea desavarsita a lumii sensibile. Ea are drept cer altarul, iar ca pamant naosul in toata frumusetea lui. In schimb, lumea este o biserica: ca altar ea are cerul, iar ca naos pamantul in toata maretia lui" 1
Intrand in biserica, credinciosul contempla taina (misterul) intregului univers, sensul lui ultim: comuniunea lui cu Dumnezeu Creatorul, cu Preasfanta Treime.
In sfarsit, intelegem si faptul ca Evanghelia de astazi cheama credinciosii la pregatire pentru sarbatoarea Inaltarii Domnului, deoarece, prin Inaltarea Sa la cer, Hristos Domnul ne cheama sa cautam apa cea vie, adica viata cea vesnica in iubirea Preasfintei Treimi, iar prin Pogorarea Duhului Sfant, serbata in Duminica a opta dupa Pasti, El ne daruieste apa cea vie, adica harul Duhului Sfant, spre slava Preasfintei Treimi si spre a noastra mantuire. Amin!
+ Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane
Note:
1 (Sfantul Maxim Marturisitorul, Mystagogia, 3, PG 91, 669; citat de Olivier Clément, in Sources, Paris, DDB, 2007, p. 147.)
sursa crestinortodox
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu