sâmbătă, 26 mai 2012

Pomenirea Sfîntului Apostol Carp, unul din cei şaptezeci (26 mai)


Sfîntul Apostol Carp a fost unul din cei şaptezeci de apostoli, următor şi slujitor al Sfîntului Apostol Pavel, fiindcă ducea scrisorile lui la cei ce le trimitea. El, nevoindu-se împreună cu dînsul multă vreme în propovăduirea cuvîntului lui Hristos, a suferit multe ispite; apoi a fost pus de dînsul episcop în Veria Traciei. El s-a mai ostenit cu propovăduirea cuvîntului şi în Crit, unde a primit în casa sa pe Sfîntul Dionisie Areopagitul. El a văzut în vedenie pe Domnul arătîndu-i-se lui, pe cînd se ruga, ca să pedepsească pe cei doi păcătoşi; deci, l-a auzit pe Acela, zicîndu-i: "Bate-mă cît poţi, căci sînt gata iarăşi să mă răstignesc, pentru mărturisirea omenească".
    Sfîntul Dionisie mai mărturiseşte de Sfîntul Carp şi aceasta: El nu începea a săvîrşi Preacuratele şi de viaţă făcătoarele Taine, mai înainte pînă ce nu vedea din cer, arătîndu-i-se vreo vedenie dumnezeiască. Fiind arhiereu în Veria, pe mulţi elini i-a întors de la închinarea de idoli la Hristos Dumnezeu. Asemenea, pe iudei, mustrîndu-i, i-a învăţat să creadă că Hristos Cel răstignit de dînşii este Dumnezeu adevărat şi făcătorul tuturor. După aceea, a fost ucis cu sălbăticie şi cu nemilostivire de ceilalţi iudei ce nu crezuseră, dîndu-şi sfîntul său suflet în mîinile Domnului. Iar cinstitele lui moaşte s-au pus în aceeaşi cetate, de bărbaţi credincioşi şi temători de Dumnezeu. De la cuviincioasele lui moaşte se dau multe tămăduiri bolnavilor, întru slava lui Hristos, Dumnezeul nostru.
    Notă - Despre vedenia Sfîntului Carp, unde se aminteşte de cei doi păcătoşi, caută povestirea Sfîntului Dionisie Ariopagitul de la trei octombrie; căci acolo o puteţi citi.

Niciun comentariu: