Cînd se întinsese vestea de viaţa cea asemenea cu îngerii a Cuviosului şi purtătorului de Dumnezeu părintele nostru Pahomie, toţi credincioşii preamăreau pe Hristos Dumnezeu pentru el. Mulţi din cei ce aveau dragoste mai fierbinte către Dumnezeu, se umileau cu inima, defăimau lumea şi toate cele din lume şi se duceau la acel cuvios părinte pentru călugărie. Între aceştia a fost şi fericitul Teodor, a cărui pomenire se face astăzi.
Teodor, fiind născut din părinţi creştini bogaţi şi slăviţi, ca să dobîndească pe Hristos, şi-a ales de bunăvoie sărăcia, socotind toate ca nişte gunoaie. Iar începutul lui spre osîrdia monahicească i-a fost astfel. Săvîrşindu-se un praznic mare în casa dreptcredincioşilor săi părinţi în şase zile ale lunii ianuarie, în care zi se prăznuieşte dumnezeiescul Botez al Domnului, Teodor atunci era copil de paisprezece ani. Deci, văzînd casa părinţilor săi împo-dobită foarte minunat pentru praznic şi îndestulată cu toate bunătăţile mireneşti şi, socotind toate acelea ca deşertăciuni, s-a umilit cu sufletul şi s-a rănit cu inima, zicîndu-şi în sine: "Ce folos am eu din toate acestea? Sau ce voi cîştiga eu ticălosul, dacă mă voi îndulci de aceste desfătări vremelnice ale acestei vieţi, lipsindu-mă de cele veşnice? Pentru că nimeni, îndulcindu-se de cele vremelnice, nu va putea să cîştige slava cea veşnică".
Acestea socotindu-le în sine, a suspinat din adîncul inimii şi la vremea mesei a intrat într-o cămară ascunsă şi acolo a căzut cu faţa la pămînt, rugîndu-se lui Dumnezeu cu lacrimi şi zicînd: "Doamne, ştiutorul celor ascunse şi ispititorul tainelor omeneşti, Tu ştii că nimic nu cinstesc din cele ce sînt în lumea aceasta mai mult decît dragostea Ta. Drept aceea mă rog Ţie, Stăpîne, povăţuie-şte-mă spre calea Ta, ca să fac voia Ta şi luminează sufletul meu, ca să Te slăvesc şi să Te laud totdeauna, Domnul meu". Pe cînd el se ruga astfel, a intrat în cămara aceea maica sa; iar el s-a sculat de jos cu ochii plini de lacrimi. Maica sa, căutînd spre el şi, văzînd ochii lui umflaţi de plîns, l-a întrebat: "Ce-ţi este, fiule? Cine te-a mîhnit? Pentru ce plîngi? Şi de ce te-ai despărţit de noi de la masă? Căci noi, mîhnindu-ne, te-am căutat pretutindeni ca să te veseleşti împreună cu noi".
Atunci el a răspuns către dînsa: "Mergi, maica mea şi prînziţi fără de mine, pentru că eu acum nu voi mînca". Maica sa rugîndu-l mult şi silindu-l să meargă la masă, n-a ascultat-o. Şi astfel în toate zilele postea pînă seara, umblînd la şcoală şi învăţînd carte. Uneori nu gusta nimic toată ziua, iar a doua zi spre seară lua puţină hrană. Doi ani n-a gustat bucate scumpe şi dulci, deprinzîndu-se la înfrînarea cea desăvîrşită şi pustnicească. Apoi a ieşit în taină din casa sa, lăsîndu-şi părinţii şi bogăţia lor. Deci, defăimînd slava lumii acesteia, a aflat într-o mănăstire nişte monahi plăcuţi lui Dumnezeu şi acolo a început a vieţui cu ei întru frica lui Dumnezeu. Privind la nevoinţele lor pustniceşti, urma vieţii lor şi se sîrguia după puterea sa, să placă lui Dumnezeu.
Odată, monahii, şezînd după rugăciunea cea de seară şi vorbind din dumnezeiasca Scriptură, Teodor a auzit pe unul dintre dînşii vorbind despre cortul care a fost în Legea Veche şi tîlcuirea despre Sfînta Sfintelor, spunînd pentru două popoare astfel: Cortul cel din afară este poporul iudeilor, iar Sfînta Sfintelor este chemarea neamurilor, care are intrarea mai tăinuită şi mai slăvită; pentru că în loc de jertfele cele de dobitoace, de cădelniţă, de masă şi de chivotul care a avut pîinea cea de mană, de cărţile Legii şi de altele, care au fost acolo şi în loc de lumina cea din sfeşnic, S-a arătat nouă Dumnezeu Cuvîntul în trupul cel luat de El, S-a făcut nouă Lumina cunoştinţei, pîine de viaţă şi jertfă pentru păcatele noastre.
Monahul acela, spunînd fraţilor care şedeau cu el o tîlcuire ca aceasta, a zis: "Această tîlcuire am auzit-o de la Sfîntul părintele nostru Pahomie, care a adunat în Tavenisiot pe fraţii care nădăjduiesc spre Domnul şi cred că-mi va dărui şi mie Domnul iertare păcatelor mele; de vreme ce de acel drept bărbat mi-am adus aminte în ceasul acesta". Fericitul Teodor, auzind de Cuviosul Pahomie, s-a aprins cu inima şi a zis: "Doamne, Dumnezeul meu, de este pe pămînt un bărbat sfînt ca acesta, învredniceşte-mă ca să-l văd pe acela şi să-i urmez lui în toate poruncile; ca şi eu să mă mîntuiesc şi să mă fac vrednic bunătăţilor acelora, care le-ai gătit celor ce Te iubesc pe Tine".
Aceasta grăind, plîngea, pentru că era rănit de dumnezeiasca dorire. După cîteva zile, a mers la ei unul din ucenicii lui Pahomie, cu numele Pecusie, bărbat bătrîn şi îmbunătăţit. Deci, pe acela l-a rugat, ca să-l ia pe el cu sine la Tevenisiot, în obştea Cuviosului părinte Pahomie. Deci, Pecusie a luat pe acel tînăr şi, cînd au ajuns la mănăstire, Teodor s-a închinat Domnului, zicînd: "Bine eşti cuvîntat, Doamne Dumnezeule, Cel ce Te-ai grăbit de m-ai ascultat pe mine păcătosul şi ai împlinit cererea mea". Iar cînd a ajuns la uşa chiliei Sfîntului Pahomie, a început a plînge din umilinţa inimii şi din duhovniceasca bucurie, scăldîndu-şi faţa cu lacrimi. Văzîndu-l Cuviosul părinte Pahomie, a zis către dînsul: "Nu plînge, fiule, că şi eu, deşi păcătos, sînt sluga Domnului şi Părintelui cel de obşte al nostru, al tuturor".
Deci, Cuviosul Pahomie, primind pe fericitul Teodor cu dragoste în mănăstirea sa şi, văzînd Teodor în mănăstirea aceea mulţimea fraţilor ostenindu-se pentru Domnul, s-a luminat cu mintea, a luat rîvnă în sufletul său de plăcerea lui Dumnezeu şi sporea spre Dumnezeu cu faptele bune. Pentru că, fiind înţelept şi priceput, a cunoscut cu înlesnire calea cea adevărată a mîntuirii şi a cîştigat, împreună cu smerenia, ascultarea mare şi minunată. El, întărindu-se cu darul lui Dumnezeu, petrecea treaz în rugăciuni, nelenevindu-se în osteneli şi suferind în postiri. Nu înceta niciodată a dori sporirea cea mai mare în faptele cele bune şi în darul Domnului. Iar cînd vedea pe cineva scîrbit, îl mîngîia şi orice ar fi greşit cineva, îl îndrepta cu iubire de prietenie şi cu milostivire. Toate acestea văzîndu-le Cuviosul Pahomie, l-a iubit foarte mult şi l-a primit în inima sa.
Maica lui Teodor, auzind despre el că se află în Tavenisiot la Cuviosul Pahomie, a luat scrisori de la episcopi prin care îi poruncea Sfîntului Pahomie să-i dea pe fiul ei. Deci, venind ea la Tavenisiot, a fost primită în casa de oaspeţi din mănăstirea fecioarelor, în care pustnicea sora lui Pahomie. Apoi maica lui Teodor a venit la Sfîntul Pahomie, zicînd că doreşte să vadă pe fiul său. Stareţul a zis lui Teodor: "Fiule, a venit maica ta aici, voind să te vadă, şi are scrisori de la episcopi către noi; deci, du-te la dînsa, mai ales pentru aceea că au scris sfinţii episcopi, pe care avem datoria să-i ascultăm". Teodor răspunse: "Părinte, încredinţează-mă mai întîi că nu voi da răspuns lui Dumnezeu în ziua Judecăţii, dacă, după începutul vieţii monahiceşti, mă voi duce la maica mea, pe care am lăsat-o lui Dumnezeu cu toate pătimirile lumeşti; iar de se vor sminti fraţii pentru mine, de vreme ce mai înainte de darul cel nou, fiilor lui Levi din aşezămîntul cel vechi le-a fost oprit să vadă pe părinţii şi pe fraţii lor, ca să păzească îndreptările lui Dumnezeu, cu atît mai vîrtos eu, învrednicindu-mă în darul cel nou, de atît dar al sfintei rînduieli, nu mi se cade a cinsti mai mult dragostea părinţilor, decît dragostea lui Dumnezeu; deoarece Stăpînul nostru a zis: Cel ce iubeşte pe tată sau pe maică mai mult decît pe Mine, nu este Mie vrednic. Grăit-a lui Sfîntul Pahomie: "Fiule, de nu-ţi este de folos să te duci să vezi pe maica ta, eu nu te silesc, dar fii monah desăvîrşit, lepădîndu-te de lume şi de sine, pînă la sfîrşit".
Deci, înştiinţîndu-se maica, că fiul ei nu voieşte nicidecum, nu numai să se întoarcă acasă la dînsa, dar nici s-o vadă, a voit şi ea a nu se mai întoarce la locul său, ci a vieţuit în călugărie în mănăstirea de fecioare, pentru că socotea în sine: "De va voi Dumnezeu, voi vedea pe fiul meu între sfinţii părinţi şi îmi voi dobîndi sufletul pentru dînsul". Astfel, voinţa către Dumnezeu cea bărbătească şi statornică a monahului cel tînăr, a mîntuit nu numai sufletul său, dar şi pe al maicii sale, aducînd-o pentru Dumnezeu în viaţa monahicească cea strîmtă şi necăjită. Deci, Cuviosul Teodor se întărea cu duhul şi se asemăna în toate Sfîntului Pahomie, duhovnicescul său părinte, supunîndu-se lui ca lui Dumnezeu. De multe ori părintele îl ispitea în ascultări şi în răbdări, poruncindu-i să facă oarecare lucruri; şi, dacă îndeplinea porunca, el îl ocăra ca şi cum nu făcea bine şi îi poruncea să strice acel lucru şi să-l facă din nou; iar el niciodată nu s-a împotrivit părintelui întru nimic, nici a cîrtit, nici s-a mîniat, nici s-a mîhnit, ci totdeauna primea cu bucurie ceea ce i se poruncea de Cuviosul Pahomie, socotind ocările lui ca nişte laude.
După cîtăva vreme, a venit la dînsul un frate după trup, cu numele Pafnutie, dorind asemenea să se facă monah. Dar, Teodor nu voia nicidecum să-l primească, deoarece el nu se lepădase desăvîrşit de omul cel vechi şi pentru aceasta Pafnutie plîngea. Deci, Sfîntul Pahomie, înştiinţîndu-se de aceea, a zis lui Teodor: "Bine este a slăbi de la început pe unii ca aceştia, care voiesc să intre în nevoinţa monahicească, că precum un pom din nou sădit, are trebuinţă de multă grijă şi curăţenie, aşa şi înfrînarea monahi-cească începînd, are trebuinţă de puţină slăbire şi mîngîiere, pînă ce se va înrădăcina cu darul Domnului şi se va întări cu credinţa". Teodor, ascultînd pe Cuviosul Pahomie, a primit pe fratele cel după trup şi-l povăţuia spre fapta bună. Un alt frate după duh, leneş la viaţă, fiind sfătuit şi învăţat adeseori de Cuviosul Pahomie, voia să fugă din mănăstire. Fericitul Teodor, înţelegînd aceea, s-a prefăcut că are mîhnire asupra părintelui şi, ca şi cum ar voi şi el să fugă, a zis către fratele acela: "Ştii, frate, că cuvintele acestui stareţ sînt aspre şi mai presus de măsură şi nu ştiu de voi putea să rabd mai mult aici".
Fratele acela, auzind de la Teodor nişte cuvinte ca acestea, s-a bucurat şi i-a zis: "Oare şi tu pătimeşti rău de la dînsul ca mine?" Grăit-a Teodor: "Pătimesc rău, dar, de vrei să fim împreună, să ne mîngîiem unul pe altul, pînă ce îl vom ispiti încă odată şi, dacă de acum se va arăta bun spre noi, vom sta aici; iar dacă va fi tot rău şi mînios asupra noastră, apoi vom ieşi împreună din mănăstire". Ascultînd fratele acela pe Teodor, n-a plecat din mănăstire, aşteptînd pînă ce vor ieşi amîndoi împreună. Deci, Teodor s-a dus şi a vestit aceasta deosebit Cuviosului Pahomie şi a lăudat stareţul înţelegerea lui Teodor.
Apoi, chemîndu-i pe amîndoi, părintele şi-a plecat spre dînşii capul şi a zis: "Iertaţi-mă, fraţilor, că v-am greşit, dar şi voi sînteţi datori ca nişte fii adevăraţi, să răbdaţi şi să suferiţi neputinţa părintelui vostru". Astfel, umilindu-se fratele acela, s-a lăsat de scopul lui cel nefolositor şi de atunci s-a îndreptat.
Văzînd Cuviosul Pahomie pe fericitul Teodor sporind în fapte bune şi în buna înţelegere, putînd să folosească şi altora cu cuvîntul, ca un iscusit în Scriptură, i-a poruncit ca la o vreme oarecare să spună cuvîntul lui Dumnezeu spre folosul fraţilor; el avea atunci douăzeci de ani de la naşterea sa. Teodor, fiind supus şi ascultînd porunca fără de nici o împotrivire, a stat în mijlocul soborului şi a început a propovădui cuvîntul lui Dumnezeu, din dumnezeiasca Scriptură, spunînd multe lucruri folositoare, care duc spre calea mîntuirii. Deci, unii dintre bătrînii cei mai vechi, văzînd pe Teodor făcînd învăţătură către dînşii, n-au voit să-l asculte, ci au început a cîrti, zicînd unul către altul: Iată, un începător ne învaţă pe noi şi încă fiind tînăr, ne dă învăţătură nouă bătrînilor; deci, să nu-l ascultăm. Atunci, sculîndu-se s-au dus din sobor la chiliile lor. După ce Cuviosul Teodor a sfîrşit propovăduirea cuvîntului lui Dumnezeu, Cuviosul Pahomie a chemat la el pe bătrînii aceia şi le-a zis: "Pentru ce aţi lăsat soborul şi ascultarea învăţăturii şi v-aţi dus la chiliile voastre?"
Ei au răspuns: "Pentru aceea am făcut aceasta, fiindcă ai pus pe un copil, ca învăţător nouă celor bătrîni, care de mulţi ani petrecem în această mănăstire". Cuviosul Pahomie, auzind nişte cuvinte ca acestea, a suspinat foarte mult şi le-a zis: "Sînteţi nebuni şi robiţi de diavolul, pentru că toată fapta voastră cea bună aţi pierdut-o, mîndrindu-vă cu mintea; dar voi n-aţi lăsat pe Teodor fugind de dînsul, ci aţi lepădat cuvîntul lui Dumnezeu şi v-aţi lepădat de Sfîntul Duh. Nu m-aţi văzut pe mine cu cîtă luare aminte l-am ascultat şi cît m-am folosit din cuvintele lui?"
Astfel, Cuviosul Pahomie cu cuvinte din destul învăţînd şi smerind pe acei bătrîni, le-a tămăduit vătămarea îngîmfării şi a cîrtirii lor şi i-a făcut să fie ascultători la învăţătura cea folositoare şi cu bună înţelegere a lui Teodor. După aceasta, pe fericitul Teodor l-a pus iconom al mănăstirii Tavenisioţilor, iar el s-a sălăşluit într-o altă mănăstire mai mică şi mai liniştită; lăsînd pe Teodor a-şi îndrepta bine locaşul cel încredinţat lui.
În acel timp, episcopul cetăţii Panolopiei, fericitul Uar, voind să facă o mănăstire în cetatea sa, a chemat la el cu rugăminte pe Cuviosul Pahomie. Cuviosul Teodor a mers şi el acolo cu părintele său, Pahomie; şi, după ce s-a gătit locaşul, a venit la dînşii un filosof, voind să vorbească cu marele stareţ Pahomie. Dar el n-a voit să vorbească singur cu dînsul, căci a cunoscut că venise spre ispitire, ci a trimis la el pe doi ucenici ai săi, pe Cornelie şi pe acest fericit Teodor. Şi a zis către dînşii: "Doresc să vorbesc cu voi din Scriptură". Sfîntul Teodor zise către dînsul: "Spune, ceea ce voieşti". Filosoful a zis: "Cine nu s-a născut şi a murit, cine s-a născut şi n-a murit, şi cine a murit şi n-a putrezit?" Cuviosul Teodor i-a răspuns: "O, filosofule, nu este atît de mare întrebarea ta pe cît îţi este vicleşugul, dar îţi voi răspunde: Cel ce nu s-a născut şi a murit este Adam, cel ce s-a născut şi n-a murit este Enoh, iar cel ce a murit şi n-a putrezit este femeia lui Lot, care s-a prefăcut în stîlp de sare. Însă, tu ascultă sfatul nostru cel sănătos: Părăseşte-ţi întrebările cele nefolositoare şi întortochelile cele scolasticeşti şi apropie-te de Hristos, Căruia Îi slujim şi vei lua iertare de păcate".
El a tăcut ca un mut şi s-a dus, minunîndu-se de răspunsul cel dat cu multă pricepere. După aceasta, Cuviosul Teodor a vieţuit în toată vremea vieţii sale cu bună plăcere lui Dumnezeu şi întru toate s-a supus părintelui său pînă la sfîrşitul aceluia, slujindu-i şi la boala cea trupească. Apoi, după fericitul sfîrşit al Cuviosului Pahomie, părintele său, asemenea şi după sfîrşitul cel grabnic al fericitului stareţ, Petronie, învăţătorul lui, s-a făcut povăţuitor al sfintei turme şi s-a îmbogăţit cu multe minuni.
Pentru acestea era slăvit şi ştiut de preasfinţitul Atanasie cel Mare al Alexandriei. Deci, folosind multora cu lucrurile şi cu cuvintele, s-a dus către Domnul, fiind în adînci bătrîneţi ca, împreună cu Cuviosul Pahomie, să stea înainte în cer, în ceata părinţilor purtători de Dumnezeu, la scaunul slavei Tatălui, al Fiului şi al Sfîntului Duh, al unuia Dumnezeu în Treime, Căruia se cuvine slava în vecii vecilor. Amin.
Notă - Despre Cuviosul Teodor, sinaxarul cel mare, scrie astfel: El se numeşte sfinţit, deoarece cînd l-a zămislit maică-sa în pîntece, a văzut în vis o stea prealuminoasă pogorîndu-se din cer spre pîntecele ei, aşa că mai înainte a arătat Dumnezeu pe plăcutul său, că încă din pîntecele maicii sale a fost sfinţit cu darul Sfîntului Duh. Dar de vreme ce aceasta nu se află scrisă nici la Metafrast, nici în cele greceşti, nici în Mineiul cel mare şi nici la prolog, de aceea nici noi n-am pus aceasta în viaţa lui, ci am amintit-o numai aici la sfîrşit. Însă, se pare că acea pogorîre a stelei din cer spre pîntecele maicii sale, se cuvine mai mult Sfîntului Teodor Sicheotul, care se cinsteşte în 22 de zile ale lunii Aprilie, precum s-a scris despre aceea în viaţa lui, decît acestui sfînt, Teodor, ucenicul lui Pahomie, căci pe acesta l-au numit unii sfinţit.
Deci, se cuvine să înţelegem că într-acea vreme, între monahii din viaţa de obşte a tavenisiotenilor, neavînd nimeni sfinţire preoţească -, pentru aceasta este arătat în viaţa lui Pahomie, că el a fost mai întîi silit să primească rînduiala preoţească, pentru aceea s-a numit sfinţit, ca şi Cuviosul Sava, care se cinsteşte în cinci zile ale lunii decembrie; pentru aceasta se numeşte sfinţit, fiindcă el a fost mai întîi hirotonit preot în lavra sa. Dar, dacă despre Sfîntul Teodor, în viaţa lui nu se înştiinţează de a fost preot sau nu, aceasta este ştiut că nu sînt scrise cu de-amănuntul vieţile tuturor sfinţilor, precum nici viaţa lui Iisus Hristos nu este scrisă cu de-amănuntul în Sfînta Evanghelie, pentru că se zice: Că de s-ar fi scris una cîte una, nici în lumea aceasta n-ar fi încăput cărţile cele scrise. Deci, este lucru cuviincios de crezut, că acest Sfînt, Teodor, a fost preot şi pentru aceea se numeşte Sfinţit.
Tot astazi, facem pomenirea:
- Sfantului Alexandru, arhiepiscopul Ierusalimului;
- Sfintilor Mucenici Avda si Avdiis, episcopii;
- Sfintilor Mucenici Isaachie, Simeon si Vahtisoiu;
- Sfantului Mucenic Papilin;
- Sfantului Mucenic Petru din Vlaherne;
- Sfantului Nicolae, patriarhul Constantinopolului;
- Sfintei Eufimia;
- Sfantului Mucenic Nicolae din Mezov.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu