În vremea prigonirii Bisericii lui Dumnezeu, cînd ostaşii lui Hristos îşi puneau sufletele pentru Domnul lor şi cînd tot pămîntul se roşea cu sîngele mucenicilor, atunci un tînăr frumos cu numele Petru, tare la trup şi viteaz cu duhul în sfînta credinţă creştinească, a fost prins în Lampsac, cetatea Elespontului, şi adus la Opidim ighemonul, spre cercetare. Deci, ighemonul l-a întrebat: "Creştin eşti?" Petru a răspuns: "Sînt creştin cu adevărat". Ighemonul îi zicea: "Iată, ai înaintea ochilor poruncile nebiruiţilor împăraţi; deci, jertfeşte marii zeiţe Venera". Tînărul răspunse: "Ighemoane, mă minunez, că voieşti a mă îndemna să mă închin unei femei spurcate şi desfrînate, care a făcut atîtea fapte urîte, încît îmi este ruşine a le pomeni. Oare, voi, nu pedepsiţi pe cei ce îndrăznesc să facă astfel de desfrînări, pe care le-a făcut zeiţa voastră? Dacă voi o numiţi desfrînată, apoi cum să mă închin şi să-i aduc jertfă ei, fiind atît de spurcată şi desfrînată. Mie mi se cade să mă închin lui Dumnezeu Cel viu şi adevărat, împăratul tuturor veacurilor, lui Hristos Domnul meu. Lui să-I aduc jertfă de rugăciune, de umilinţă şi de laudă".
Ighemonul, auzind acestea, a poruncit să-l întindă pe roată, să-i muncească trupul cu lemne şi cu fiare şi să-i sfărîme oasele. Robul lui Dumnezeu, cu cît era muncit mai mult, cu atît se arăta mai tare şi viteaz în puterea lui Hristos, Care îl întărea. El rîdea de nebunia ighemonului şi, ridicîndu-şi ochii spre cer, zicea: "Mulţumescu-Ţi, Doamne Iisuse Hristoase, Cel ce mi-ai dat atîta tărie şi răbdare! Învredniceşte-mă încă pînă la sfîrşit să biruiesc puterea vrăjmaşului cel păgîn". După aceasta, ighemonul, văzînd că cu muncile nu poate să biruiască pe acel viteaz tînăr creştin - pe Sfîntul Petru -, a poruncit să-i taie capul cu sabia.
În acea vreme, un oarecare Dionisie, bărbat creştin, a fost prins şi ţinut legat în temniţă. Ighemonul, voind să se ducă din Lampsac în Troada, care se învecina cu Elespontul, i-au adus doi ostaşi cu numele Andrei şi Pavel, cu credinţa creştini şi de neam din Mesopotamia. Pe aceştia i-au prins păgînii şi împreună cu ei a fost adus şi un oarecare Nicomah, care striga neîncetat şi zicea: "Sînt creştin".
Ighemonul, văzînd pe Nicomah mărturisind că este creştin, a întrebat pe Andrei şi pe Pavel: "Voi ce ziceţi că sînteţi?" Ei au răspuns: "Şi noi tot creştini sîntem". Ighemonul a zis către Nicomah: "Jerfeşte zeilor, după porunca împăratului!" Nicomah răspunse: "Nu ştii că creştinii nu aduc jertfe idolilor?" Atunci ighemonul a poruncit să-l dezbrace, să-l spînzure la muncire şi să-i chinuiască trupul, strujindu-l cu unghii de fier. Nicomah, fiind muncit astfel, cînd era aproape de sfîrşitul său şi voia să cîştige cununa pe care o avea ca şi în mîinile sale, deodată a pierdut-o. Pentru că, schimbîndu-se din mărturisirea cea bună, s-a lepădat de Hristos şi a strigat, zicînd: "Eu niciodată n-am fost creştin; deci, sînt gata a jertfi zeilor". Atunci, îndată a încetat a-l munci şi l-au scos de la muncire. Dar, cînd ticălosul călcător de lege a adus jertfă idolilor şi s-a închinat lor, îndată a căzut asupra lui diavolul şi l-a trîntit la pămînt. Astfel se îndrăcea, muşcîndu-şi limba cu dinţii şi curgîndu-i spume de sînge, pînă ce cu greu şi-a lepădat ticălosul său suflet!
Pe cînd se întîmpla aceasta, o creştină oarecare, fecioară de 16 ani, cu numele Cristina, a strigat din popor către cel ce se îndrăcea, zicînd: "O, ticălosule şi pierdutule, pentru ce ţi-ai dobîndit munca cea veşnică şi nespusă pentru un scurt timp?"
Ighemonul, auzind aceasta, a poruncit să prindă îndată pe acea fecioară şi s-o aducă la el. Apoi a întrebat-o: "Eşti creştină?" Fecioara răspunse: "Sînt creştină şi plîng pentru pierderea acelui om ticălos, care n-a răbdat muncile cele de puţină vreme, ca astfel să poată cîştiga odihna cea veşnică". Ighemonul a grăit către dînsa: "El, jertfind zeilor, şi-a cîştigat acum odihna, pentru ca voi, creştinii, să nu rîdeţi de dînsul. De aceea, Atena şi Venera cea mare au voit de l-au răpit de aici; deci, voiesc ca să aduci şi tu jertfă zeilor acestora, ca să nu fii batjocorită cu ruşine şi arsă de vie în foc". Sfînta răspunse: "Dumnezeul meu este mai mare decît tine! De aceea, nu mă tem de îngrozirile tale, pentru că nădăjdu-iesc spre Dînsul că mă va apăra şi-mi va da răbdare în toate".
Atunci ighemonul a poruncit s-o dea la doi tineri desfrînaţi, ca s-o batjocorească şi s-o spurce; iar pe Andrei şi pe Pavel a poruncit să-i arunce în temniţă unde era şi Dionisie. Deci, tinerii cei fără de ruşine, luînd pe curata şi sfînta fecioară a lui Dumnezeu, au dus-o cu bucurie la locuinţa lor, voind să-şi săvîrşească pofta. Dar, cînd au dus-o în casa lor, îndată s-a stins în trupurile lor focul cel firesc al desfrînării şi au murit mădularele cele de poftă; şi, astfel silindu-se pînă la miezul nopţii s-o batjocorească, n-au putut. La miezul nopţii s-a arătat lîngă fecioară un tînăr prealuminos şi deodată toată casa s-a umplut de o lumină negrăită.
Tinerii, văzînd acea lumină, de frică au căzut ca morţi şi, abia venindu-şi în simţiri, s-au plecat la picioarele sfintei şi stăruiau să se roage lui Dumnezeu pentru dînşii, ca să nu-i ajungă vreun rău. Ea, ridicîndu-i, le-a zis: "Nu vă temeţi! Dar să ştiţi că tînărul pe care l-aţi văzut, este sfîntul înger, care a fost trimis de Hristos Dumnezeul meu la mine, spre păzirea fecioriei mele, fiind gata ca îndată să omoare pe toţi, care vor îndrăzni a se atinge de mine". Şi astfel, sfînta fecioară a rămas curată, păzindu-se de Dumnezeu.
A doua zi, tot poporul cetăţii, fiind îndemnat de popii păgîneşti, s-a dus la ighemon şi a cerut să-i dea în mîinile lor pe creştinii cei ţinuţi în temniţă. Ighemonul, scoţînd pe cei legaţi, pe Dionisie, Andrei şi Pavel le-a zis: "Vi se cade să aduceţi jertfă marii zeiţe Atena". Sfinţii au răspuns: "Nici pe Atena, nici pe oricare alt diavol cinstit de voi nu-l ştim, nici n-am cinstit vreodată pe alt Dumnezeu, afară de Dumnezeul nostru, Iisus Hristos". Auzind poporul aceste cuvinte ale sfinţilor mucenici, a zis către ighemon: "Să-i dea pe ei în mîinile lor, că hulesc pe zeii lor. Deci, ighemonul a poruncit mai întîi să-i bată pe mucenici şi după aceea să-i dea poporului.
Poporul, legînd cu funii de picioare pe sfinţi, i-a tîrît cu mult zgomot pînă la cetate, ca acolo să-i omoare cu pietre. Pe cînd îi ucidea pe sfinţii mucenici, Sfînta fecioară Cristina, înştiinţîndu-se, a alergat la acel loc, strigînd, plîngînd şi căzînd peste sfinţii ce se ucideau, zicea: "Să mor şi eu cu voi pe pămînt, ca împreună să vieţuim în cer". Şi s-a adus la cunoştinţă ighemonului, că fecioara care a fost dată spre batjocură, a fost izbăvită din mîinile des-frînaţilor de un tînăr luminos; deci, scăpînd, a căzut pe trupurile creştinilor ce s-au omorît.
Atunci ighemonul a poruncit s-o tragă la o parte şi s-o omoare cu sabia. Astfel, aceşti sfinţi mucenici, luptîndu-se împreună contra diavolului, a lumii şi a lui Opidim ighemonul, s-au învrednicit a fi biruitori cu ajutorul lui Hristos. Au fost omorîţi atunci: Sfîntul Petru cu felurite munci; Sfinţii Dionisie, Andrei şi Pavel, cu pietre; iar Sfînta fecioară Cristina, cu sabia. Acestea s-au făcut în Lampsac, pe vremea împărăţiei lui Deciu.
Sfinţii Mucenici Eraclie, Paulin şi Venedim erau cetăţeni ai Atenei şi acolo au propovăduit cu multă îndrăzneală pe Hristos, îndemnînd pe toţi păgînii să se depărteze de la deşarta slujire de idoli şi să se boteze în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfîntului Duh. Pentru aceea i-a prins şi i-a dat stăpînitorului Atenei. Şi, cercetîndu-i, au mărturisit pe adevăratul Dumnezeu, Făcătorul a toată făptura; iar pe idoli i-au numit pietre nesimţite, lemne şi lucruri făcute de mîini omeneşti. Deci, au fost munciţi cu multe feluri de munci; iar mai pe urmă, fiind aruncaţi într-un cuptor, s-au sfîrşit şi au luat cununile cele nestricăcioase de la Hristos Dumnezeul nostru, Căruia I se cuvine slava în veci. Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu