IPS Nicolae Corneanu, Mitropolitul Banatului, a trecut la Domnul.Veșnica lui pomenire, din neam în neam!

La Timisoara urmeaza 40 de zile de doliu.

Cu multă durere, Consiliul Eparhial al Arhiepiscopiei Timişoarei aduce la cunoștință că duminică seara, 28 septembrie 2014, la ora 23:10, Înaltpreasfințitul Părinte Dr. Nicolae Corneanu, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, a trecut la viaţa veşnică.

Decesul mult iubitului și regretatului nostru arhipăstor a survenit, după o perioadă de grea suferință, la reședința mitropolitană din Timișoara, așa cum Înaltpreasfinția Sa și-a exprimat dorinţa, în mai multe rânduri.

Trupul ierarhului care ne-a păstorit vreme de 52 de ani va fi depus în catedrala mitropolitană din Timișoara, unde vor fi înălțate permanent rugăciuni pentru iertarea păcatelor și pentru odihna sufletului său în casa Tatălui ceresc.

Preoții, monahii și credincioșii care l-au cunoscut, l-au prețuit și l-au iubit pe părintele nostru mitropolit Nicolae, sunt invitați la rugăciunile și slujbele oficiate întru pomenirea lui, pentru a-i aduce un ultim și pios omagiu.

Dumnezeu să-l odihnească în lăcașurile drepților și veșnică să-i fie pomenirea!

 Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Timişoarei

Trupul neinsufletit a fost depus la Catedrala din Timisoara, unde credinciosii vor putea sa-i aduca un ultim omagiu si se vor tine mai multe slujbe, in urmatoarele zile, pentru cinstirea memoriei inaltului prelat.

Să ne rugăm pentru toți românii plecați în străinătate

Să ne rugăm pentru toți românii care sunt plecați și pentru cei care trăiesc în condiții grele, pentru cei care nu au reușit să se adapteze. Să ne rugăm pentru toți cei care sunt singuri și resimt străinătatea ca pe o mare povară. Pentru cei care râvnesc cu dor către familie, către neamul nostru și ar vrea să se întoarcă acasă. Să lea Dumnezeu putere și gând bun, și să le rânduiască viața așa cum știe El mai bine.

Să ne rugăm pentru toți părinții care au plecat și și-au lăsat în țară copiii și cu greu îndură dorul după ei. Pentru toți copilașii care trăiesc fără părinți, pentru reunirea familiilor lor, pentru sănătatea și mântuirea lor.

Să ne rugăm pentru toți cei care au plecat în străinătate cu gând rău, pentru câștig necinstit și imoral, pentru ca Dumnezeu să-i ierte și să le îndrepteze viața.

Să ne rugăm pentru ca toți românii din străinătate să se apropie de bisericile ortodoxe românești, și să formeze familii puternice în Hristos, și împreună să treacă toată ispitele vieții.

Să ne rugăm lui Dumnezeu pentru toți ierarhii, preoții și diaconii, monahii și monahiile care slujesc lui Dumnezeu în străinătate, pentru ca Dumnezeu să le dea putere să păstorească cu iubire pe oameni către Împărăția Cerurilor.

Să ne rugăm pentru ca Dumnezeu să ne adune pe noi toți românii acasă, în țara noastră dragă, și sfințită de sângele atâtor martiri întru Hristos.

Să ajute Dumnezeu neamul nostru ca să nu-și piardă credința ortodoxă ci s-o păstreze și s-o împlinească în fapte, transmițând-o mai departe urmașilor noștri.

Să ne rugăm lui Dumnezeu pentru toți tinerii care au de gând să-și părăsească țara, pentru ca Dumnezeu să le dea gând bun, să-i întărească, și să-i învețe să-și iubească familia și neamul și să rămână alături de ei.

Să ne rugăm lui Dumnezeu să-i ajute pe frații noștri români, ca orinde s-ar duce și orice ar face, să fie cinstiți, morali, credincioși și râvnitori după legea curată a lui Dumnezeu.

Iartă Doamne păcatele noastre! Iartă Doamne păcatele neamului nostru!

Doamne ajută!

Cugetare - În ignoranţa lor, mulţi oameni luptă mai mult ca să se apere de suferinţă fizică şi de boală la vremea bătrâneţii, decât ca să scape de chinurile iadului care urmează bătrâneţii şi morţii.

Aşa s-a întâmplat odată cu un bărbat necăsătorit şi avar care, din an în an, şi cu patimă din ce în ce mai mare, şi-a grămădit sieşi averi inutile. Când a fost întrebat de ce se chinuie atât de mult cu strânsul averilor, el a răspuns: „String pentru vremea bătrâneţelor mele. Această avere mă va hrăni şi mă va vindeca când voi fi bătrân şi bolnav”. Cu adevărat, cele ce singur le-a zis s-au şi împlinit. Apropiindu-se de bătrâneţe, el s-a îmbolnăvit de o boală foarte grea care nu se mai vindecă. El şi-a cheltuit toată imensa avere cu doctorii, în speranţa că aceştia îl vor vindeca, şi cu slugile, pe care le plătea ca să îl îngrijească. Dar aceasta la nimic nu i-a folosit, că boala tot nu a plecat de la el. După ce toată imensa avere a secat cu desăvârşire, doctorii 1-au părăsit, la fel şi slugile. Omul a căzut în deznădejde. Vecinii lui i-au adus pâine până când s-a stins, şi a fost îngropat pe cheltuiala satului. Cu adevărat, el şi-a cheltuit averea aşa cum a şi spus că o va face. Dumnezeu i-a făcut exact aşa cum a voit el.

Dumnezeu i-a trimis tocmai boala pe care, într-un fel, şi-a dorit-o, şi pentru care a strâns o avere colosală. Cu toate acestea, averea strânsă nu a fost capabilă să-i aline suferinţa în această lume, şi atunci, cum ar fi putut ea să i-o aline în cealaltă? Nici într-un fel. Căci în cealaltă lume nu averile materiale alină cumplitele suferinţe ce îl aşteaptă pe om acolo, ci alt fel de averi, din care omul nostru nu a avut grijă să-şi strângă nici un strop în timpul preţios şi scurt al vieţii. Iar aceste averi sunt: credinţa, nădejdea, faptele de milostenie trupească şi sufletească, rugăciunile, pocăinţa.

Cineva a văzut un suflet omenesc strălucind de lumina negrăită a Raiului, şi l-a întrebat cum a reuşit să se învrednicească acelei mari slave. Sufletul acelui om a zis: „În viaţa mea pământeasca eu am fost sluga unui făcător de rele care niciodată nu mi-a dat nici un fel de leafă pentru munca mea. Dar eu am îndurat viaţa aceea până la sfârşit, şi m-am rugat cu nădejde în Dumnezeu”. Apoi privitorul a văzut sufletul altui om, în şi mai mare slavă, şi întrebat fiind şi acela, el a răspuns: „Eu am fost bolnav de lepră toată viaţa mea, şi toată viaţa mea i-am mulţumit lui Dumnezeu pentru aceasta”.

Însă nimeni nu l-a văzut în lumina Raiului pe cel care îşi strânsese toată viaţa averi şi bani pentru bolile de la bătrâneţe.

Evanghelia Zilei Luni 29 septembrie 2014 - Ev. Marcu 10, 46-52

În vremea aceea, când ieşeau din Ierihon Iisus, ucenicii Săi şi mul popor, Bartimeu orbul, fiul lui Timeu, şedea jos pe marginea drumului şi cerea milostenie. Şi auzind că este Iisus Nazarineanul, a început el să strige şi să zică: Iisuse, Fiule al lui David, miluieşte-mă! Dar mulţi îl certau, ca să tacă. El însă striga şi mai tare: Fiul lui David, miluieşte-mă! Atunci Iisus s-a oprit şi a zissă-l cheme. Şi l-au chemat pe orb, zicându-i: îndrăzneşte, scoală-te, căci te cheamă. Iar el, lepădându-şi haina, s-a sculat şi a venit la Iisus. Deci l-a întrebat Iisus, zicându-i: ce voieşti să-ţi fac? Iar orbul I-a răspuns: Învăţătorule, să văd. Şi Iisus i-a zis: du-te, credinţa ta te-a mântuit. Şi orbul şi-a căpătat vederea în clipa aceea şi a pornit după Iisus pe drum.

Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Chiriac Sihastrul - 29 septembrie

Troparul Sfântului Cuvios Chiriac Sihastrul, glasul 1:

Locuitor pustiului, înger în trup şi de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu, Părintele nostru Chiriac. Cu postul, cu privegherea şi prin rugăciune primind daruri cereşti, tămăduieşti pe cei bolnavi şi sufletele celor ce aleargă la tine cu credinţă. Slavă Celui Ce ţi-a dat ţie putere; Slavă Celui Ce te-a încununat pe tine; Slavă Celui Ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.

Cântarea 1, glasul al 8-lea.

Irmosul:

Cântare să înălţăm, popoare, Minunatului Dumnezeului nostru, Celui Ce a izbăvit din robie pe Israel, cântare de biruinţă cântându-I şi grăind: să cântăm Ţie Unuia, Stăpânului!

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Chiriac, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca să laud după vrednicie pe Cuviosul Chiriac, laudă de Dumnezeiască cunoştinţă şi de daruri dă-mi mie, Hristoase, prin rugăciunile lui. Că Tu eşti Comoara învăţăturilor celor înţelepte şi mai presus de cuvânt.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Chiriac, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Primindu-mă cu voie bună pe mine, care aduc ţie acum laudă, Fericite Chiriac, roagă-te lui Hristos să mă împărtăşesc de Dumnezeiasca Rază de Lumină şi să câştig mântuirea cea adevărată.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Chiriac, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Biruit-ai pe stăpânii întunericului, părinte, întărindu-te cu puterea cea tare a Stăpânului, Preafericite Chiriac! Şi mergând după urmele Lui, ai ajuns la odihna cea de sus.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Arătat-ai pe pământ râvnă asemenea cu îngerii şi tot cugetul trupului l-ai supus Duhului Celui Purtător de viaţă. Pentru aceasta acum dănţuieşti împreună cu ei în ceruri, purtătorule de Dumnezeu, Sfinte Chiriac.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Scară Înţelegătoare te-ai arătat, care a văzut-o Iacob, alesul lui Dumnezeu, prin care în chip de negrăit S-a pogorât Cel fără de trup, ca să Se Întrupeze Neschimbat mai presus de cuvânt din tine, Născătoare de Dumnezeu.

Cântarea a 3-a. Irmos: Nu este sfânt ca Domnul...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Chiriac, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Neîncetat ai săvârşit călătoria vieţii. Căci din pruncie ai iubit pe Ziditorul tău, cuvioase, de Care fiindu-ţi sete Îl căutai, asemănându-te alergării cerbului către izvoarele apelor.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Chiriac, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Primind tu, Dumnezeiescule, poruncile lui Hristos cele de viaţă, care erau scrise pe lespezile inimii tale cu degetul Duhului, cu fapta le-ai păzit pe ele ca o carte însufleţită.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Chiriac, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu postirile ai biruit poftele pântecelui cele lacome, cuvioase şi omorând dezmierdarea cea trupească, ai trăit cu curăţie în toată viaţa, părinte.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Curăţindu-ţi cugetul şi trupul şi duhul, de trei ori fericite, cu veselie te-ai făcut pe tine locaş înţelept al Treimii şi te-ai arătat vas Luminii Celei în Trei Sori.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Fecioară ai născut, Neispitită de nuntă şi Fecioară ai rămas, Maică Nenuntită. Născătoare de Dumnezeu, Marie, roagă pe Hristos Dumnezeu să ne mântuim noi.

Irmosul:

Nu este sfânt ca Domnul şi nu este drept ca Dumnezeul nostru, pe Care Îl laudă toată făptura; şi nu este drept, afară de Tine, Doamne.

Cântarea a 4-a.

Irmosul:

Tu eşti Tăria mea, Doamne, Tu eşti şi Puterea mea; Tu Dumnezeul meu, Tu Bucuria mea. Cel Ce nu ai lăsat Sânurile Părinteşti şi ai cercetat sărăcia noastră. Pentru aceasta, cu proorocul Avacum grăiesc către Tine: Slavă Puterii Tale, Iubitorule de oameni.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Chiriac, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Înspăimântatu-s-a soarele de răbdarea şi de tăria ta, cuvioase, mulţi ani a te vedea nicidecum ziua gustând mâncare; ca unul ce prin privegheri neîncetate cu bună tărie cântai: Slavă Puterii Tale, Iubitorule de oameni.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Chiriac, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cugetând cu pricepere la Legile Testamentului Nou şi ale celui Vechi, înţelepte, ai cules tot chipul bunătăţii al sfinţilor bărbaţi, râvnind obiceiul înţeleptei albine, fericite şi făcându-te vas de alegere, cântai: Slavă Puterii Tale, Iubitorule de oameni.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Chiriac, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Bogăţie de desfătare, lauda şi veselia cuvioşilor eşti, Hristoase Dumnezeule. Pentru aceea, dorind de Tine Sfântul Chiriac, toate cele veselitoare ale lumii le-a socotit ca nişte gunoaie. Drept aceea şi în pustiuri neumblate cu dragoste se desfăta întru frumuseţea Ta.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Chiriac, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ştim că odinioară a îndulcit proorocul apele Marei; iar tu, Sfinte Chiriac, prefăcând mâncarea buruienii celei amare a Schiliei spre gustare dulce, ai arătat de faţă îndrăzneală către Domnul, Care cu adevărat măreşte cu Putere Dumnezeiască pe robii Săi.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ucenice şi următorule al Stăpânului Hristos, ca unul ce de la Dânsul ai primit darul de a tămădui şi a goni bolile, de a depărta şi a goni cetele demonilor, cu semnul Dumnezeieştii Cruci şi cu îndurare, prin rugăciune, ai tămăduit pe fiul slugii tale cel lovit de boală.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Tu eşti Lauda credincioşilor, Ceea ce eşti fără de mire. Tu eşti Părtinitoarea, Scăparea creştinilor, Zid şi Liman. Căci aduci către Fiul tău rugăciuni şi mântuieşti din primejdii pe cei ce cu credinţă şi cu dragoste te cunosc pe tine, Născătoare de Dumnezeu, Preacurată.

Cântarea a 5-a.

Irmosul:

Pentru ce m-ai lepădat de la faţa, Ta, Cel Ce eşti Lumină Neapusă? Şi m-a acoperit întunericul cel străin pe mine, ticălosul! Ci, mă întoarce şi Te rog, îndreptează căile mele la lumina poruncilor Tale.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Chiriac, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Primind de la Hristos darul Duhului Cel Nebiruit, ai surpat cu totul pe stăpânitorii lumii cei cumpliţi. Şi patimile cele sufleteşti biruindu-le, Sfinte Chiriac, te-ai încununat cu cununa nepătimirii.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Chiriac, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu tărie răbdând ostenelile sihăstriei, te-ai arătat viteaz, rămânând statornic până la adânci bătrâneţi, cuvioase, cu multă bucurie petrecând în pustiu, ca în nişte cămări din curţile împărăteşti.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Chiriac, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Privegheri de toată noaptea săvârşind, fericite şi fără de înălţare călătorindu-te către Dumnezeu, prin rugăciune vorbeai cu mintea cea fără de materie şi primeai raze luminoase, Sfinte Chiriac, luminându-ţi-se cugetul de străluciri.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cinstita ta limbă umplându-se de grai proorocesc de lumină purtător, a proorocit mai înainte greşeala lui Origen cea vătămătoare de cugete şi pierzătoare de suflet, care stăpânea atunci, cuvioase.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Adunarea proorocilor s-a învăţat după înţelegere Tainele tale, Preacurată. Căci Stăpânul te-a arătat pe tine Uşa Cerului şi întrupându-Se din tine, Fecioară, Soarele dreptăţii a Răsărit celor dintru întuneric.

Cântarea a 6-a. Irmos: Curăţeşte-mă, Mântuitorule...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Chiriac, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Făcându-te dumnezeu după dar, cu îndumnezeirea lui Hristos, ai îndreptat neputinţele firii, cele cu dureri, tămăduind pe cei bolnavi şi pe cei îndrăciţi vindecându-i cu Dumnezeiescul dar.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Chiriac, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fugit-ai de supărarea mulţimii care venea către tine şi iar ai ajuns la pâraiele cele de îngrozire, lepădându-te de mărirea laudelor celor deşarte ale oamenilor, pururea pomenite.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Văzând toată mărirea lumii că este ca un vis trecător, ai poftit să te faci părtaş Slavei celei mai bune a Dumnezeului Celui Viu, înţelepte. De care după dreptate te-ai învrednicit.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ca un Sicriu Însufleţit ai primit pe Cuvântul Cel fără de început şi ca o Biserică Sfântă ai încăput pe Ziditorul. Ca un Scaun în chip de foc ai purtat pe Stăpânul a toată lumea, Maica lui Dumnezeu.

Irmosul:

Curăţeşte-mă, Mântuitorule, că multe sunt fărădelegile mele şi Te rog ridică-mă din adâncul răutăţilor; căci către Tine am strigat şi mă auzi Dumnezeul mântuirii mele.

CONDAC, glasul al 8-lea. Podobie: Apărătoare Doamnă...

Ca pe un tare luptător şi apărător, pururea cinstindu-te pe tine Sfinţita Lavră, pururea prăznuieşte pomenirea ta cea de peste an. Ci, ca cel ce ai îndrăzneală către Domnul, păzeşte-ne pe noi de vrăjmaşii care vin asupră-ne, ca să-ţi cântăm; bucură-te, părinte, de trei ori fericite.

CONDAC, glasul al 4-lea. Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi lumii...

Nevoinţă şi vieţuire de înfrânare ai avut tu, Cuvioase Chiriac, făcătorule de minuni. Roagă-te pentru noi, cei ce cu credinţă săvârşim pomenirea ta.

Cântarea a 7-a.

Irmosul:

Tinerii evrei au călcat în cuptor văpaia cu îndrăzneală şi focul în rouă l-au schimbat, cântând: Binecuvântat eşti, Doamne Dumnezeule, în veci!

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Chiriac, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu cugetarea Legilor Tale şi a cuvintelor celor Dumnezeieşti insuflate, mai mult decât cu miere şi-a îndulcit gâtlejul preacredincioasa Ta slugă, cântând: Binecuvântat eşti, Dumnezeule, în veci!

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Chiriac, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe cei curăţiţi de noroiul patimilor prin rugăciunile tale, ca pe unii ce te laudă pe tine Dumnezeiescule fericite, adu-i către Dumnezeu, ca unii care cântă: Binecuvântat eşti, Doamne Dumnezeule, în veci!

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Chiriac, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Tot darul Duhului Tău l-a primit întru sine, Sfântul Chiriac, căci cu tot sufletul a fost iubitor al luminii Tale, Hristoase, grăind către Tine: Dumnezeule, bine eşti cuvântat.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Chiriac, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca să scape Daniel de cruzimea leilor, s-a mărit; iar Sfântul Chiriac s-a slujit cu dânşii poruncindu-le ca unor slugi, cântând Ţie: Dumnezeule, bine eşti cuvântat!

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

La fapte adăugând privirea Dumnezeiescului Chiriac, ai propovăduit Fiinţa Cea în Trei Ipostasuri: Tatăl şi Fiul şi Duhul, cântând Dumnezeule, bine eşti cuvântat.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Linişteşte, Preacurată, viforul eresurilor şi stinge văpaia patimilor noastre celor ce grăim naşterii tale: Binecuvântat este Rodul pântecelui tău, Maica lui Dumnezeu.

Cântarea a 8-a. Irmos: Cei ce s-au făcut...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Chiriac, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Întru Dumnezeiasca umilinţă cu curgerile lacrimilor ţi-ai adăpat, fericite, sfinţitul tău suflet şi l-ai arătat cu multă roadă, cântând: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul şi-L preaînălţaţi în veci.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Chiriac, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Tesviteanul odinioară cu seceta a uscat picăturile ploilor. Iar tu, fericite, în iuţimea vremii secerişului ai pogorât vărsare de ploaie, cântând: Binecuvântaţi, lucrurile Domnului, pe Domnul şi-L preaînălţaţi în veci.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Chiriac, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Tu cu luptele tale cele vitejeşti ai înfruntat înşelăciunea celor cu socoteală rea, ucenici ai lui Origen, cu dreaptă credinţă cântând: Binecuvântaţi pe Domnul şi-L preaînălţaţi în veci.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Cu dreaptă credinţă ai învăţat, părinte, o Fiinţă a Treimii în Trei Sori, ca fiind o Lumină şi o Strălucire, cu dreaptă credinţă, zicând: Binecuvântaţi pe Domnul şi-L preaînălţaţi în veci.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Arătatu-te-ai, Fecioară, Fiică a lui Adam cel căzut şi Maică lui Dumnezeu Cel Ce a înnoit fiinţa mea, pe Care Îl lăudăm toate lucrurile ca pe Domnul şi-L preaînălţăm întru toţi vecii.

Irmosul:

Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Cei ce s-au făcut cu darul Tău biruitori tiranului şi văpăii, tinerii cei ce au păzit foarte poruncile Tale, au cântat: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul!

Cântarea a 9-a. Irmos: Înfricoşatu-s-a tot auzul...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Chiriac, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Primitu-te-a pe tine, Înţelepte Chiriac, peştera care a arătat izvorul cel dat de Dumnezeu; pe care minunat l-a făcut odinioară Dumnezeiescul părintele Hariton, ca şi Moise şi te-a făcut zid neclintit turmei Lui şi păzitor prea tare.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Chiriac, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pentru dragostea Vieţii Celei Adevărate, ridicând Crucea pe umerii tăi, Sfinte Chiriac, viaţa ţi-ai făcut cugetare de moarte. Pentru aceea şi acum, mutându-te către desfătarea cea veşnică şi nepieritoare, dănţuieşti de-a pururea cu cetele cele cereşti, întru Lumină, lângă Dumnezeu.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Chiriac, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Aprinzându-te de Raza Duhului, ai strălucit şi te-ai arătat luminat cetelor celor de sus. Iar acum, prin rugăciunile tale, luminează-mi cugetul cu Lumina Dumnezeirii Celei Înţelegătoare şi în Trei Lumini; şi mă izbăveşte de patimi şi de greşeli, Fericite Chiriac.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Fiind încununaţi cu cununa cea de biruinţă, Dumnezeiescule Hariton şi Fericite Chiriac şi stând înaintea lui Dumnezeu Cel din Înălţime, uitaţi-vă acum părinteşte şi scăpaţi de primejdii turma voastră, cea care prăznuieşte pomenirile voastre.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Întinde puterea ta şi bine călătoreşte şi împărăteşte Fiule al Maicii lui Dumnezeu, ca un Dumnezeu şi Iubitor de oameni, pentru rugăciunile Celeia ce fără de ispită de bărbat Te-a născut pe Tine.

Irmosul:

Înfricoşatu-s-a tot auzul de nespusa lui Dumnezeu pogorâre, căci Cel Preaînalt de voie S-a pogorât până şi la trup, din pântece Fecioresc făcându-Se Om. Pentru aceea pe Preacurata Născătoare de Dumnezeu credincioşii o mărim.

SEDELNA, glasul al 4-lea. Podobie: Degrab ne întâmpină...

Dorind după viaţa cea mai presus de lume, cuvioase, ai părăsit dulceaţa lumii ca fiind trecătoare. Pentru aceea, locuind în pustiu şi în peşteră, te-ai arătat cetăţean Cetăţii celei Cereşti; întru care adu-ţi aminte de cei ce săvârşesc sfântă pomenirea ta.

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 4-lea. Podobie: Degrab ne întâmpină...

Cu Dumnezeiască naşterea ta, Preacurată, ai înnoit fiinţa pământenilor cea muritoare, care era stricată de patimi şi pe toţi ne-ai ridicat din moarte către Viaţa Nestricăciunii. Pentru aceea, după datorie toţi te fericim, Fecioară Preamărită, precum mai înainte ai proorocit.

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 4-lea. Podobie: Degrab ne întâmpină...

Fecioară Preacurată, Maica lui Hristos Dumnezeu, sabie a pătruns Preasfânt sufletul tău, când ai văzut pe Fiul şi Dumnezeul tău Răstignit de bunăvoie. Pe Care, binecuvântată, nu înceta a-L ruga să ne dăruiască nouă iertare de greşeli.

Sfântul Cuvios Chiriac Sihastrul 29 septembrie

Troparul Sfântului Cuvios Chiriac Sihastrul

Glasul 1

Locuitor pustiului, înger în trup şi de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu, Părintele nostru Chiriac. Cu postul, cu privegherea şi prin rugăciune primind daruri cereşti, tămăduieşti pe cei bolnavi şi sufletele celor ce aleargă la tine cu credinţă. Slavă Celui Ce ţi-a dat ţie putere; Slavă Celui Ce te-a încununat pe tine; Slavă Celui Ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.

Condacul Sfântului Cuvios Chiriac Sihastrul

Glasul 8

Apărătoare Doamnă...

Ca pe un tare luptător şi apărător, pururea cinstindu-te pe tine Sfinţita Lavră, pururea prăznuieşte pomenirea ta cea de peste an. Ci, ca cel ce ai îndrăzneală către Domnul, păzeşte-ne pe noi de vrăjmaşii care vin asupră-ne, ca să-ţi cântăm; bucură-te, părinte, de trei ori fericite.

Condacul Sfântului Cuvios Chiriac Sihastrul

Glasul 4

Arătatu-Te-ai astăzi lumii...

Nevoinţă şi vieţuire de înfrânare ai avut tu, Cuvioase Chiriac, făcătorule de minuni. Roagă-te pentru noi, cei ce cu credinţă săvârşim pomenirea ta.

Cuviosul Chiriac era de neam din Corint; tată era Ioan, presbiterul sfintei soborniceştii Biserici, iar mamă, Evdochia; s-a născut pe timpul împărăţiei lui Teodosie cel mic, cam pe la sfârşitul împărăţiei lui. Era rudă cu Petru, episcopul Corintului, de care, în tinereţe, a fost pus citeţ la aceeaşi sobornicească Biserică, în Corint. Şi se îndeletnicea cu osârdie cu citirea dumnezeieştilor cărţi de dimineaţa până seara şi de seara până dimineaţa tot la citire şedea; şi tot citind el aşa, a ajuns în nedumerire şi a început a se minuna cum din început Dumnezeu a rânduit pe toate cele folositoare spre mântuirea omului! Cum, în tot neamul omenesc, pe cei ce I-au plăcut Lui, de multă cinste I-a învrednicit, luminaţi şi preaînălţaţi i-a făcut! Că pe Avel, pentru jertfă, l-a prea înălţat; pe Enoh, fiindcă bine i-a plăcut Lui, cu mutarea în rai l-a cinstit; pentru dreptate pe Noe, scânteia neamului omenesc, l-a păzit întreg şi nevătămat în apele potopului; pe Avraam pentru credinţa lui cea tare, l-a arătat tată a multe neamuri, dreptcredincioasa preoţie a lui Melhisedec a arătat-o a fi bine primită; pe Iosif, pentru curăţie l-a mărit, pe Iov, pildă de răbdare, l-a dat lumii; pe Moise, puitor de lege l-a făcut, pe Isus al lui Navi, l-a pus soarelui şi lunei înfrînător, pe David l-a arătat prooroc, împărat şi strămoş al înfricoşatei taine; văpaia cuptorului Babilonului a schimbat-o tinerilor în rouă. Dar mai mult se minuna gândind de cea fără de sămânţă şi nespusă zămislire şi naştere, cum Fecioară a fost maică, pururea fecioară! Cum Dumnezeu, fiind Cuvântul, om S-a făcut neschimbat şi a prădat prin cruce iadul şi, pe şarpele cel înşelător călcându-l, pe Adam iar l-a băgat în rai! Acestea şi altele mai multe purtându-le în mintea sa fericitul Chiriac şi vieţile multor sfinţi citindu-le, ardea cu duhul. Şi i s-a deschis inima lui în frica lui Dumnezeu, pentru că a dorit ca să râvnească celor ce au vieţuit cu bună plăcere şi gândea să meargă la sfânta cetate a Ierusalimului şi acolo, lepă-dîndu-se de cele din viaţă, unui Dumnezeu să-I slujească. Iar acestea gândindu-le, a intrat în biserică într-o Duminică şi a auzit în Sfânta Evanghelie citindu-se aceste cuvinte ale lui Hristos: "Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-Mi urmeze Mie" (Marcu 8,34). Deci, a înţeles că pentru dîn-sul este ceea ce se grăieşte şi îndată a ieşit din biserică nespunând la nimeni nimic. A mers la malul mării unde era limanul de corăbii şi, aflând o corabie care era gata să plece spre Palestina, şi punându-şi nădejdea în Dumnezeu, a intrat într-însa şi a început a merge.

    Avea atunci copilul Chiriac de-abia optsprezece ani de la naştere când, ca un alt Iacov, a ieşit din casa tatălui său lăsându-le pe toate pentru Dumnezeu şi degrabă a sosit la sfânta cetate a Ierusalimului. Atunci era acolo episcop Anastasie, în al optulea an al episcopiei sale şi în al noulea an al împărăţiei lui Leon.

    Umblând Chiriac prin sfintele locuri, a mers la un om al lui Dumnezeu, anume Evstorghie, care zidise o mănăstire aproape de sfântul Sion şi, fiind primit de dânsul, a iernat acolo. Privind la nevoinţele călugăreşti, primea din ostenelile lor începuturi şi ca pe o scară, din treaptă în treaptă, se suia spre vârful vieţii celei îmbunătăţite.

    Vieţuind el acolo, auzise pe mulţi povestindu-i de Sfântul Eftimie, felul cum făcuse lavra în pustie şi despre viaţa lui cea desăvârşită şi sfânta. A rugat, deci, pe fericitul Evstorghie ca să-l lase şi pe el să se ducă să vadă lavra lui Eftimie, pentru că iubea pustiul şi dorea să vieţuiască într-însul. Iar Evstorghie, învăţându-l mult pe Chiriac, l-a lăsat să plece la Cuviosul Eftimie cu bine-cuvîntare, după ce făcură rugăciune. Iar Eftimie l-a primit cu dragoste, văzând înainte într-însul dumnezeieştile dăruiri cele ce erau să fie şi degrabă, chiar cu mâinile sale, l-a îmbrăcat în schimă şi l-a trimis spre Iordan, la Sfântul Gherasim, după ce Teoctist cel mare se mutase la Domnul. Ajungând acolo Sfântul Gherasim, văzând pe Chiriac tânăr, i-a poruncit să vieţuiască în mănăstirea de obşte şi să slujească în ascultări. Iar el se arăta gata la toate ostenelile şi petrecea în bucătărie, tăind lemne, aducând apă, fierbând bucate şi săvârşea toată ascultarea cu mulţumire nedându-şi odihnă, ziua şi noaptea îşi ostenea trupul: ziua în ascultarea mănăstirească slujea cu silinţă, iar noaptea sta la rugăciune, primind cândva puţin somn. Postul lui era în acest chip: după două zile gusta pâine şi apă; iar când, după obiceiul dezlegării praznicului, se întâmpla cândva să guste puţin vin, mai întâi îl amesteca pe el bine cu apă, aşijderea şi în untuldelemn turna apă.

    Văzând Cuviosul Gherasim o aşa înfrânare la anii săi cei tineri se minuna, şi-l iubea pe el. Avea obicei Gherasim, în sfintele patruzeci de zile, de ieşea din mănăstire şi se ducea în cel mai adânc pustiu care se chema Ruva, în care şi cuviosul Eftimie oarecând sălăşluise. Drept aceea, iubind pe fericitul Chiriac pentru înfrânarea cea mare, îl lua şi pe el cu sine. Chiriac, în toate Duminicile se împărtăşea cu Sfintele Taine din mâinile lui Gherasim şi petrecea în liniştea pustiului până la Duminica Stâlparilor, când se întorcea în mănăstire cu mult folos pentru sufletele lor. Iar după câtăva vreme cuviosul părintele nostru Eftimie a plecat către Domnul. Cuviosul Gherasim, şezând în chilia sa, a cunoscut această pristăvire, pentru că a văzut pe îngerii lui Dumnezeu înălţând la cer cu bucurie sufletul cuviosului Eftimie şi, sculându-se, a luat pe Chiriac şi au mers în lavra lui Eftimie şi l-au aflat pe el sfârşit în Domnul. Îngropând cinstitul lui trup, s-a întors la chilia sa cu iubitul său ucenic Chiriac. În anul al noulea al venirii lui Chiriac în Palestina, marele plăcut al lui Dumnezeu, Gherasim, a trecut de la cele pământeşti la veşnicele locaşuri şi Chiriac s-a întors iar în lavra cuviosului Eftimie, unde de la început din sfintele lui mâini a luat îngerescul chip.

    Era atunci egumen în lavră Ilie, de la care a cerut Chiriac o chilie deosebită şi a şezut, liniştindu-se, în al douăzeci şi şaptelea an al vârstei sale. Avea acolo un prieten al său, călugăr, anume Toma, pustnic mare şi desăvârşit în viaţă, către care mare dragoste întru Duhul Sfânt a câştigat şi se folosea unul de altul, pentru că erau amândoi plini de darul lui Dumnezeu.

    Dar nu s-au mângâiat multă vreme de prieteneasca lor petrecere, că i-a despărţit pe ei dumnezeiască voire astfel: a fost trimis fericitul Toma de către diaconul Fid în Alexandria, ca să cumpere oarecare lucruri pentru trebuinţele mănăstireşti; şi avea cărţi de la episcopul Martirie, pentru Timotei, arhiepiscopul Alexandriei. Când a intrat Toma ca să-şi dea scrisorile, l-a oprit pe el arhiepiscopul, cunoscând darul cel ce era într-însul şi, hirotonisindu-l pe el, l-a pus episcop în ţara Etiopiei. Ajungând acolo fericitul Toma, pe toată a luminat-o şi multe semne şi minuni făcând, a păscut bine turma cea încredinţată lui.

    Iar sfântul Chiriac, despărţindu-se de bunul lui prieten, a luat tăcere mai adâncă şi vieţuia închizându-se în chilie, ca un îngropat în mormânt, numai cu singur Dumnezeu vorbind. Şi a petrecut în acel locaş zece ani, în care a şi fost hirotonit diacon.

    În acea vreme, amândouă mănăstirile, atât a lui Eftimie cât şi a lui Teoctist, aveau amândouă viaţă de obşte şi ţineau o rânduială singură, întocmai după poruncile marelui Eftimie. Iar vrăjmaşul, ridicând o tulburare oarecare, a făcut între amândouă mănăstirile dezbinare şi despărţire. Atunci, Sfântul Chiriac s-a mâhnit pentru despărţirea ce se făcuse între mănăstiri şi, ieşind din locaşul său, s-a dus în mănăstirea Suchiei, pe care a întemeiat-o cuviosul Hariton. Acolo fiind primit ca un nou începător, a început a petrece iar în ascultări, făcând patru ani felurite slujbe, în bucătărie şi în bolniţă, pe toţi părinţii mângâindu-i. După ce l-a rânduit la altar, ca să săvârşească slujba diaconească trei ani, l-a făcut preot la patruzeci de ani de la naşterea sa, apoi l-a rânduit canonarh şi ascultarea aceasta a ţinut-o optsprezece ani. Şi a petrecut în acea mănăstire a Suchiei mai mult de treizeci de ani.

    Şi adeverea însuşi că, fiind el canonarh, nu l-a văzut vreodată soarele mâncând, nici mâniindu-se pe cineva. Spunea că în toate serile, stând în chilie la rugăciune, începea Psaltirea, şi o săvârşea până la lovirea în toacă, pentru slujba cea de miezul nopţii.

    Apoi, dorind viaţă mai aspră, s-a dus în pustie, când era de şaptezeci de ani de la naşterea sa. Avea cu sine un ucenic, cu care, umblând multe zile, au ajuns la pustia care se numea Hatufa şi s-au sălăşluit într-însa. Neavând cu ce să se hrănească, că erau verdeţurile pustiei aceleia foarte amare, s-a rugat lui Dumnezeu şi, crezând bunătăţii lui, a zis ucenicului: "Mergi, fiule, şi adună verdeţuri amare şi le fierbe. Bine este cuvântat Dumnezeul cel Atotputernic, că cu acele verdeţuri poate El să ne hrănească pe noi". Şi a făcut ucenicul după porunca sfântului. Iar Dumnezeu, Cel ce hrăneşte pe toţi cei ce nădăjduiesc spre Dânsul, a prefăcut amărăciunea verdeţurilor acelora în dulceaţă şi s-au hrănit cu dânsele patru ani. Sfârşindu-se al patrulea an, un mare comite din Tecui, auzind despre dânsul de la cei ce păşteau oile prin pustie, a încărcat un catâr cu pâine şi a mers la dânsul pentru binecuvântare şi rugăciune şi i-a adus pâinile acelea. Iar el, după rugăciune, vorbind cu dânsul mult pentru folosul sufletului, i-a dat voie să plece, binecuvântându-l. Şi de atunci a mâncat pâini de acelea. Odată, ucenicul a fiert verdeţuri fără de porunca fericitului său stăpân şi, când a gustat dintr-însele, le-a aflat atât de amare, încât nu putea să le sufere pe ele şi şi-a pierdut glasul său din amărăciunea aceea mare. Iar stareţul, înţelegând pricina răguşelii lui, s-a rugat deasupra capului lui şi i-a dat din Prea Curatele Taine şi aşa l-a făcut sănătos. Apoi, învăţându-l pe el, zicea: "Nu totdeauna Dumnezeu vrea să facă minunile, ci numai în vremea primejdiilor şi a nevoilor noastre. Când nu aveam pâine, ne-a îndulcit nouă Dumnezeu verdeţurile spre hrană, iar acum avem pâine şi ce trebuinţă este de minunea aceea, ca verdeţurile cele amare să se îndulcească?". Iar după o vreme, sfârşindu-se pâinea, iar era nevoie de hrană. Stareţul a zis ucenicului: "Bine este cuvântat Dumnezeu, fiule! Adună şi fierbe verdeţuri". Şi a făcut ucenicul după poruncă şi sosind ceasul mâncării, nu vroia ucenicul să guste, temându-se ca să nu pătimească iar rău. Iar stareţul, însemnând fiertura cu semnul Crucii, singur a gustat întâi, apoi şi ucenicul, privind la dânsul a îndrăznit a gusta şi el şi a rămas fără vătămare, că aflară mâncarea dulce ca şi mai întâi, şi de atunci iar se hrăneau cu acele verdeţuri.

    Iar în anul al cincilea al petrecerii lui în acele pustii, trecând un om, tecuitean de neam şi auzind de fericitul Chiriac, a adus la dânsul pe fiul său pe care cumplit îl muncea diavolul la lună nouă, şi a rugat pe sfântul ca să-l miluiască pe fiul lui şi să izgonească dintr-însul pe acel rău chinuitor. Fericitul a făcut pentru dânsul rugăciune şi l-a uns cu untdelemn, însemnând pe dânsul semnul crucii, şi a izgonit pe diavol. S-a întors omul cu fiul sănătos la casa sa şi a spus la toţi minunea aceea. Apoi, ducându-se vestea despre sfânt prin toate hotarele acelea, începură a veni la dânsul mulţi: unul pentru binecuvântare, altul cerând tămăduire, iar altul ca să vorbească cu dânsul şi dorind să se folosească de la el, mult îl supărau. El, fugind de laudă omenească, s-a dus în pustia cea mai dinăuntru, care se chema Ruva, şi a petrecut într-însa cinci ani, hrănindu-se cu rădăcini şi cu o buruiană ce se numea melagria, şi cu odraslele tinere de trestie. Dar şi acolo a fost aflat de unii care au mers la dânsul ducându-şi pe bolnavii lor şi pe cei ce pătimeau de duhuri necurate, pe care îi tămăduia cu semnul crucii şi cu rugăciunea.

    Deci, nevrând să rabde şi acolo supărarea, s-a dus de la Ruva şi s-a sălăşluit la un loc pustiu şi ascuns, unde nici un sihastru nu era. Iar locul acela se numea Susachimc şi era ca la două zeci de stadii departe de mănăstirea Suchiului. De acolo se pogorau două râuri adânci, iar după aceea se uscase, nemairămînînd decât semnul adâncimii celei mari care fusese.

    Unii zic că acelea erau râurile Itamului, de care David a zis în psalmi: "Tu ai secat râurile Itamului" (Psalm 73, 16). Şi a petrecut acolo Chiriac şapte ani, având viaţă îngerească.

    A fost cu voinţa lui Dumnezeu în părţile acelea foamete şi moarte şi, temându-se părinţii lavrei Suchiului de mânia ce le venise asupra s-au dus la Sfântul Chiriac, rugându-l pe el să vină în mănăstirea lor, crezând că dacă Sfântul Chiriac va fi cu dânşii, se va întoarce de la dânşii mânia lui Dumnezeu. Aşa a şi fost.

    Mergând Cuviosul Chiriac în lavră după dorinţa fraţilor, a început a vieţui aproape de mănăstire, într-o peşteră sihăstrească, în care mănăstire vieţuia Cuviosul, părintele nostru Hariton.

    În acea vreme se înmulţea eresul lui Origen, pentru a cărui dezrădăcinare Sfântul Chiriac a suferit multe osteneli. Şi cu rugăciunea şi cu cuvântul, acea învăţătură eretică, fără de Dumnezeu pierzând-o, pe cei înşelaţi i-a întors de la amăgire, iar pe cei drepţi credincioşi i-a întărit în credinţă. De acest lucru grăieşte Chiril, scriitorul vieţii acestuia, zicând aşa: "Eu, ieşind atunci din lavra marelui Eftimie, am mers în lavra Sfântului Sava, la părintele Ioan, episcopul cel din linişte, şi am fost trimis de dânsul cu cărţi la Avva Chiriac, înştiinţându-l de războiul ce a fost din cauza ereticilor în sfânta cetate şi rugându-l pe el să se ostenească în rugăciuni către Dumnezeu, ca să cadă degrabă înalta socoteală a lui Hon şi Leontie, începătorii ereziei, care bârfesc asupra lui Hristos cu hulirile lui Origen. Sosind eu în locaşul Suchiului, am mers la peştera Cuviosului Hariton şi închinându-mă fericitului Chiriac, i-am dat scrisoarea şi i-am spus şi din gură cele ce-mi poruncise minunatul Ioan liniştitorul, iar el mi-a zis mie: "Să nu se mâhnească părintele cel ce te-a trimis, că degrabă vom vedea, cu darul lui Dumnezeu, risipirea eresului". Şi a proorocit grabnica moarte a lui Hon şi a lui Leontie, care se ţineau de dogmele lui Origen († 254). Deci, întinzând cuvânt de învăţătură, mi-a arătat mie nebunia şi amăgirea origeniţilor, şi cum prin dumnezeiasca descoperire i s-a arătat lui vătămarea eresului aceluia şi pierzarea celor înşelaţi de el. Apoi, înţelegând fericitul că din lavra marelui Eftimie sunt călugărit, mi-a zis: "Iată dar, frate, părtaş al mănăstirii mele eşti". Şi a început a-mi spune multe despre Sfântul Eftimie spre folosul meu. Şi aşa, cu povestirile cele folositoare şi cu vorbă sa cea dulce hrănindu-mi sufletul meu, m-a binecuvântat cu pace. Şi degrabă s-a împlinit proorocia fericitului Chiriac că, murind deodată începătorii eresurilor, s-a risipit puterea eretică şi a încetat războiul cel din mijloc asupra dreptmăritorilor. Atunci Chiriac, fiind fără de grijă, a ieşit din peştera cuviosului Hariton şi a mers iar la linişte în Susachim, la nouăzeci şi nouă de ani ai vieţii sale, şi s-a liniştit într-însa opt ani.

    Eu, iar poftind să văd faţa cea cu sfânta podoabă a cuviosului şi să mă îndulcesc de vorbele lui cele dulci, am mers în locaşul Suchiului şi aflând acolo pe Ioan, ucenicul lui, ne-am dus cu dânsul în Susachim, ca să vedem pe Fericitul Chiriac. Când ne apropiam de locul acela, ne-a întâmpinat pe noi un leu foarte mare şi înfricoşat, pe care, văzându-l, m-am temut foarte mult, dar Ioan, ucenicul sfântului, văzându-mă spăimântat, mi-a zis: "Nu te teme, frate Chirile, că leul acesta este ascultător al părintelui nostru, şi nu vatămă pe fraţii cei ce vin la dânsul". Iar leul, văzându-ne pe noi venind la stareţ, s-a dat la o parte din cale. Şi văzându-mă pe mine Avva Chiriac, a zis: "Iată, fratele mănăstirii mele, Chiril, vine la mine". Şi s-a bucurat de mine. Apoi, făcând rugăciune, am şezut vorbind, şi i-a spus lui de mine, Ioan, ucenicul lui: "Părinte, fratele Chiril văzând leul, s-a temut foarte mult".

    Deci, mi-a zis mie stareţul: "Să nu te temi, fiule Chiril, de leul acesta, că el petrece cu mine şi-mi păzeşte aceste puţine verdeţuri de caprele sălbatice". Şi, vorbind, mi-a spus mie multe despre marele Eftimie şi de alţi pustnici părinţi, care au vieţuit cu fapte bune. Apoi, a poruncit ca să-mi pună înainte mâncare şi mâncând noi, a venit leul şi stă înaintea noastră; şi, sculându-se stareţul, i-a dat lui o bucată de pâine, zicându-i: "Mergi de păzeşte verdeţurile". Iar mie mi-a zis: "Oare vezi, fiule, pe leul acesta!? Nu numai verdeţurile îmi păzeşte, ci şi pe tâlhari şi pe barbari îi goneşte de aici, pentru că de multe ori oameni răi au năvălit asupra acestui loc sărac şi leul i-a gonit pe ei".

    Iar eu, auzind acestea, m-am mirat şi am proslăvit pe Dumnezeul cel ce a supus fiarele ca pe nişte oi plăcutului Său. Şi am petrecut la dânsul o zi şi am luat multă învăţătură de la dânsul. Iar a doua zi, făcând rugăciune, mi-a dat binecuvântare şi am plecat cu bine, poruncind ucenicului său să mă petreacă.

    Ieşind, am aflat leul în cale şezând pe labe şi mâncând o capră sălbatică. Şi am stat, neîndrăznind a merge pe cărare alături de el. Iar el, văzându-ne pe noi că stăm, şi-a lăsat vânatul dându-se la o parte din cale, până ce am trecut.

    Locul la care vieţuia Cuviosul era sec şi fără apă; nu avea nici fântâna. Deci, săpând fericitul într-o piatră o groapă, aduna într-însa iarna apă, care îi era destulă pentru trebuinţă şi spre udarea verdeţurilor peste toată lavra. Într-o vară, în luna lui Iulie, fiind arşiţă mare, s-a uscat apa cea adunată în piatră şi se mâhnea sfântul, neavând apă. Deci, ridicându-şi ochii spre Cer, s-a rugat zicând: "Dumnezeule, Cel ce ai adăpat în pustie pe Israel cel însetat, dă-mi mie în pustia această puţină apă, pentru cele de nevoie trebuinţe ale săracului meu trup".

    Şi îndată s-a arătat un nor mic deasupra Susakimului, unde vieţuia, a plouat împrejurul chiliei lui şi i-a umplut toate gropile cele ce erau în pietre. Aşa degrabă a ascultat Dumnezeu pe robul său.

    Încă cu dreptate socotesc spre folos - zice acelaşi scriitor al vieţii acestui Chiril - a spune aici şi acestea, pe care mi le-a povestit părintele Ioan, ucenicul fericitului Chiriac. Umblând noi prin pustie, mi-a arătat un loc, zicându-mi: "Aceasta este locuinţa fericitei Maria". Şi l-am rugat pe dânsul să-mi spună despre ea. Iar el a început, zicând aşa: "A fost cu mult înainte, când mergeam împreună cu prietenul meu, fratele Chiriac. Căutând, am văzut de departe pe un om stând; socoteam că este un om pustnic şi, grăbindu-ne, am mers spre dânsul, vrând să ne închinăm lui, însă apropiindu-ne la locul acela, el îndată s-a ferit de noi. Ne-am înfricoşat şi ne-am spăimântat şi, socotind că am văzut un duh viclean, am stat la rugăciune. Iar după rugăciune, căutând încoace şi încolo, am aflat o peşteră în pământ şi am cunoscut că nu un duh viclean, ci un rob al lui Dumnezeu este cel care s-a ascuns dinaintea noastră. Iar noi, mergând aproape de peşteră, l-am rugat cu jurământ ca să se arate nouă, să nu ne lipsească pe noi de rugăciunile sale şi de vorbe folositoare. Şi am auzit din peşteră acest răspuns: "Ce folos vreţi de la mine ? Sunt o femeie proastă şi păcătoasă". Şi ne-a întrebat pe noi: "Voi unde mergeţi ?" I-am răspuns: "Noi mergem la părintele Chiriac Sihastrul. Dar spune-ne nouă, pentru Dumnezeu, cum te numeşti şi care este viaţa ta ? De unde eşti şi din ce pricină ai venit aici ?" Ea a răspuns: "Duceţi-vă unde aţi plecat, iar când vă veţi întoarce, vă voi spune". Însă noi ne-am jurat că nu ne vom duce până ce nu vom auzi de la dânsa numele şi viaţa ei. Iar ea, văzând că nu vrem să ne ducem, a început a vorbi astfel din peşteră, fără să o vedem la faţă: "Mă numesc Maria. Am fost cititoare de psalmi în Biserica Învierii lui Hristos; pe mulţi diavolul îi aprindea asupra mea şi temându-mă că să nu fiu vinovată de sminteală spurcatelor gânduri ale cuiva şi să nu adaug păcate lângă păcatele mele m-am rugat lui Dumnezeu cu osârdie, ca să mă izbăvească de păcat şi de nişte sminteli ca acestea. Deci, odată umplându-mi inima cu frica lui Dumnezeu, am mers la Siloam, am scos un vas de apă, am luat şi o coşniţă cu bob muiat, am ieşit noaptea din sfânta cetate şi, încredinţându-mă ajutorului lui Dumnezeu, m-am dus în pustie, iar Dumnezeu a binevoit de m-a adus aici. Sunt optsprezece ani de când vieţuiesc aici, şi cu darul lui Dumnezeu nu mi s-a sfârşit apa, nici coşniţa cu bob până astăzi. Acum, vă rog să mergeţi la părintele Chiriac şi să vă sfârşiţi slujba voastră, iar când vă veţi întoarce, să mă cercetaţi sărmana de mine!" Acestea auzindu-le, am mers la părintele Chiriac, spunându-i toate cele aflate de la fericită Maria. Iar părintele Chiriac s-a minunat, zicând: "Mărire Ţie Dumnezeul nostru, că ai sfinţi ascunşi, nu numai bărbaţi, ci şi femei, slujindu-ţi Ţie în taină. Deci, să mergeţi fiii mei la plăcuta lui Dumnezeu şi ce vă va zice vouă, să păziţi".

    Noi, întorcându-ne de la părintele Chiriac, am mers la peştera fericitei Maria, şi am strigat-o zicând: "Roaba lui Dumnezeu, Maria, iată, am venit după porunca ta! Însă ea nu ne-a răspuns. Apoi, apropiindu-ne la intrarea peşterii, am făcut rugăciunea şi nu ne-a răspuns nouă. Deci, intrând înăuntrul peşterii, am găsit-o pe ea sfârşită în Domnul. Iar din sfântul ei trup ieşea miros mult şi plăcut. Dar neavând în ce să o învelim ca să o îngropăm, ne-am dus la mănăstire, am luat de-acolo toate cele trebuincioase şi, îmbrăcând-o pe ea, am îngropat-o în peşteră, astupând peştera cu pietre".

    Aceasta mi-a spus părintele Ioan, iar eu m-am minunat de o viaţă ca aceea a roabei lui Dumnezeu şi am socotit să o dau în scris ca să o citească şi alţii spre umilinţa celor ce o vor auzi şi întru mărirea iubitorului de oameni Dumnezeu, Care dă răbdare celor ce-L iubesc pe El.

    Până aici povesteşte Kiril, scriitorul vieţii sfintei, cele auzite de la Ioan, ucenicul lui Chiriac. Apoi adaugă şi acestea: că sfârşindu-se al optulea an al vieţii lui Chiriac în Susakim, ajunsese Cuviosul, la adânci bătrâneţe, pentru că avea de la naşterea să o sută şi şapte ani şi adunându-se părinţii locaşului Sukiului, s-au sfătuit zicând: "Să nu se mute din acestea de pe pământ un părinte că acesta; vieţuind departe de locaşul nostru şi neştiind despre plecarea lui cinstită din trup, ne-am lipsi de binecuvântarea lui cea de la sfârşit". Şi mergând la dânsul, l-au rugat mult ca să se mute de la Susakim în peştera cuviosului Hariton, care este aproape de mănăstirea în care mai înainte a petrecut, când s-a luptat cu partizanii lui Origen. Iar el, abia plecându-se, i-a ascultat şi, aducându-l la mănăstire, s-a sălăşluit în peştera lui Hariton, cu doi ani mai înainte de călătoria sa la Dumnezeu.

    "Iar eu sărmanul - zice scriitorul - adeseori mergeam acolo şi îl mângâiam pe el. Am luat multă sporire sufletească din sfintele lui vorbe şi m-am folosit din nevoinţele lui cele mari. Cât de bătrân era, tot iubea osteneli şi nevoinţe, stând la cântări cu osârdie, şi niciodată nu s-a aflat şezând degeaba, ci sau se ruga, sau lucra ceva. Era bărbat bine, apropiat, prevăzător, învăţător şi binecredincios la stat înalt şi drept, având tot trupul fără vătămare, şi era plin de Duhul sfânt şi de Dumnezeiescul dar.

    Iar când a binevoit Domnul nostru ca după multele lui osteneli să-l mute la cereasca odihnă, a fost lovit Cuviosul de o boală trupească şi a zăcut puţine zile. Deci, chemând pe egumenul locaşului aceluia şi pe fraţi, i-a învăţat pe ei pentru mântuire şi sărutând pe toţi, i-a binecuvântat. Apoi, căutând spre cer şi întinzându-şi mâinile, s-a rugat pentru toţi fraţii, dându-şi cinstitul şi sfântul său suflet în mâinile Domnului, în luna lui Septembrie, în douăzeci şi nouă de zile. El a trăit cu totul o sută şi nouă ani, iar fraţii, plângând mult, au îngropat sfântul lui trup, slăvind pe Dumnezeu cu psalmi cuviincioşi şi cu cântări şi pomenind ostenelile cele de mulţi ani ale plăcutului Lui.

Filmulete din Duminica a XVIII-a dupa Rusalii - Pescuirea minunata - - lumină pentru misiunea Bisericii - 28 septembrie

(Pescuirea minunată)Luca 5, 1-11

"În vremea aceea, Iisus şedea lângă lacul Ghenizaret şi a văzut două corăbii oprite lângă ţărm, iar pescarii, coborând din ele, spălau mrejele. Atunci El, urcându-Se într-una din corăbii, care era a lui Simon, l-a rugat s-o depărteze puţin de la uscat şi, şezând în corabie, învăţa din ea mulţimile. Iar când a încetat să vorbească, i-a zis lui Simon: Îndepărteaz-o la adânc şi lăsaţi în jos mrejele voastre ca să pescuiţi. Şi, răspunzând, Simon a zis: Învăţătorule, toată noaptea ne-am trudit şi nimic n-am prins, dar, după cuvântul Tău, voi arunca mrejele. Şi, făcând ei aceasta, au prins mulţime mare de peşte, încât li se rupeau mrejele. De aceea, au făcut semn celor care erau în cealaltă corabie, ca să vină să-i ajute. Şi au venit şi au umplut amândouă corăbiile, încât erau gata să se scufunde. Iar Simon-Petru, văzând aceasta, a căzut în genunchi, înaintea lui Iisus, zicând: Ieşi de la mine, Doamne, că sunt om păcătos! Căci spaimă îi cuprinsese, pe el şi pe toţi cei ce erau cu el, pentru pescuirea atâtor peşti. Tot aşa şi pe Iacob, şi pe Ioan, fiii lui Zevedeu, care erau împreună cu Simon. Şi a zis Iisus către Simon: Nu te teme; de acum înainte vei fi pescar de oameni. Şi trăgând corăbiile la ţărm, au lăsat totul şi au mers după El."

Sfânta Evanghelie ne spune că ucenicii au lăsat totul; să lăsăm şi noi tot ceea ce ne împiedică de a-L urma pe Domnul, tot ceea ce ne împiedică de a-L urma pe Domnul, tot ceea ce ne leagă de păcat, tot ceea ce ne împinge spre pierzare sufletească şi trupească, să lăsăm tot păcatul, toată patimă, toate viciile reale, tot ceea ce nu-i place Domnului Dumnezeu.

Să cinstim sfânta duminică, să venim la sfânta biserică, să ascultăm sfânta liturghie, căci aici în corabia lui Dumnezeu ne vorbeşte Fiul Său Iisus Hristos şi ne hrăneşte cu sfintele Lui învăţături ca şi pe poporul de pe marginea lacului Ghenisaret. Aici cereţi ajutorul lui Dumnezeu cu încredere, când aveţi supărări şi necazuri, căci vai de cei ce merg la vrăjitoare şi fermecătoare, fiindcă aceia se depărtează de Harul lui Dumnezeu, iar duhurile necurate se ţin scai după ei şi le duc acasă şi vai de casa aceea unde intră duhurile necurate.

Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte, să păstrăm sfânta credinţă, să rugăm pe Domnul să ne înmulţească credinţa dar să depunem şi noi cât mai mult efort pentru a ne îmbogăţi sufletul prin fapte bune.

Să rugăm pe Dumnezeu să depărteze de la noi orice duh de nepăsare, orice duh de amânare a pocăinţei, orice lenevire în fapte bune, orice duh de mândrie şi silnicie. Să stăm neclintiţi în ascultare de cuvântul lui Dumnezeu, lăsând şi noi totul că ucenicii Lui şi să mergem după El până la sfârşitul vieţii noastre de astăzi înainte, căci atunci ne va lua şi pe noi acolo unde sunt ucenicii Lui în veşnică fericire.

       Rugăciune

       Dumnezeul minunilor, Doamne Iisuse Hristoase, Cel ce ai umplut mrejele pescarilor, Cel ce ai plouat mana în pustie poporului Tău Israel, revarsa Tu Duhul cel Sfânt că să lumineze mintea noastră şi să ne hotărască inima pentru a porni pe drumul cel drept şi luminos şi a merge pe urmă paşilor Tăi până la sfârşitul vieţii noastre. Amin.

                   Predica Părintelui Petru Ciprian Pricop

Canon de rugăciune către Sfinţii Mucenici Calistrat şi Ghimnasie şi către cei împreună cu dânşii - 27 septembrie

Troparul Sfinţilor Mucenici Calistrat şi Ghimnasie şi a celor împreună cu dânşii, glasul al 4-lea:

Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nesctricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Cântarea 1, glasul al 8-lea.

Irmosul:

Cântare să înălţăm popoare, Minunatului Dumnezeului nostru, Cel Ce a izbăvit din robie pe Israel, cântare de biruinţă cântându-I şi grăind: să cântăm Ţie Unuia, Stăpânului.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Umblând neabătut pe calea muceniciei, te-ai făcut cale celor rătăciţi, ducându-i către Dumnezeiasca odihnă, preafericite. Pentru aceasta, cu credinţă te lăudăm pe tine, Sfinte Calistrat.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Răsărind ca o stea prealuminată, ai luminat Biserica lui Hristos cu lumina cunoştinţei de Dumnezeu, iar întunericul necunoştinţei l-ai gonit, mucenice şi ai surpat capiştile înşelăciunii.

Stih: Sfinte Mucenice Calistrat, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Vitejeşte suferind toată ispita pentru Hristos, Mucenice Calistrat, moarte ai suferit. Pentru aceea te-ai mutat către odihna cea nemuritoare şi te veseleşti împreună cu cetele îngerilor.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Jăratec aprins de Focul Dumnezeiescului Duh, s-a arătat Sfinţitul Ghimnasie şi a ars materia înşelăciunii; iar acum cu minunile răcoreşte pe cei arşi de dogoreala patimilor.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Numai tu, Preacurată, între femei mai presus de fire, ai purtat în pântece Nispitită de bărbat, pe Unul din Treime. Pentru aceasta, te mărim pe tine şi pe Cel Ce S-a născut din tine mai presus de toată pricina şi de cuvânt.

Cântarea a 3-a. Irmos: Cel Ce ai întărit cu cuvântul...

Stih: Sfinte Mucenice Calistrat, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Nejertfind nicidecum zeilor ciopliţi, te-ai adus jertfa lui Dumnezeu, Cel Ce S-a jertfit pentru noi, mucenice purtătorule de chinuri, Sfinte Calistrat.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Fiind împodobit cu haină vopsită din sfinţite sângiurile tale, mucenice, stai înaintea Împăratului veacurilor, purtând cunună, fericite.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Gol s-a arătat vrăjmaşul văzându-te pe tine şi pe cel ce s-a nevoit cu tine, îmbrăcaţi de sus cu Dumnezeiască mărire; o, purtătorule de chinuri Sfinte Ghimnasie.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Fă rugăciuni neîncetate către Fiul tău, Fecioară, ca să ne mântuiască pe noi de primejdiile cele viitoare şi de iadul cel veşnic.

Irmosul:

Cel Ce ai întărit cu cuvântul cerurile şi pământul l-ai întemeiat pe ape multe, întăreşte-mă către cântarea slavosloviei Tale, Doamne.

Cântarea a 4-a.

Irmosul:

Auzit-am, Doamne, Taina iconomiei Tale, înţeles-am lucrurile Tale şi am preamărit Dumnezeirea Ta.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Ca un preaales Voievod al Oştilor, mucenice, tăbărând împotriva celor ce te prigoneau, ai tras către Dumnezeiasca Viaţă, pe cei ce de demult îi avea robiţi.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cu râurile cuvintelor tale ai adăpat inimile şi le-ai povăţuit către apa cea de-a pururea vie, nevoitorule al Domnului, vrednicule de laudă.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Ca un berbec se înjunghie cu toată osârdia, pururea pomenitul Sfânt Calistrat, având ca nişte miei jertfiţi înaintea lui pe ostaşii cei viteji.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Bucurându-se Sfântul Ghimnasie, ca o vie, cu cuvântul tău, mucenice, a rodit strugurele cel de mucenicie, din care curge vinul dreptei credinţe.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Inima mea cea întinată de patimi spal-o, Fecioară şi mă fă desăvârşit locaş curat Dumnezeieştilor străluciri.

Cântarea a 5-a.

Irmosul:

Din noaptea necunoştinţei, marginile cunoştinţei de Dumnezeu strălucindu-le, luminează-mă cu dimineaţa iubirii Tale de oameni, Doamne.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Dorind, mucenice, după Hristos Dumnezeul nostru cu toată inima, te-ai întărit şi ai pierdut tăria vrăjmaşului cea fără de putere.

Stih: Sfinte Mucenice Calistrat, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Arătându-te căpetenie Oştirii celei Dumnezeieşti, Sfinte Calistrat, te-ai numărat cu Oştile îngerilor, mucenice, veselindu-te.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Fiind luminat de mărirea razelor celor muceniceşti, Sfinte Ghimnasie, cu bucurie te-ai mutat acum către luminările îngerilor.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Răsărit te-ai arătat Soarelui dreptăţii, Preacurată! Pe Care roagă-L să mântuiască pe cei ce curat te slăvesc pe tine.

Cântarea a 6-a. Irmos: Curăţeşte-mă, Mântuitorule...

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Fălcile leilor celor nevăzuţi le-ai sfărâmat, înţelepte şi pe cei ce de demult erau mâncare vrăjmaşului, i-ai făcut fiii lui Dumnezeu şi părtaşi desfătării celei fără de materie, Sfinte Mucenice Calistrat.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Grăind cu cuviinţă Dumnezeiescul cuvânt cel despre Dumnezeu, pe închinătorii la idoli cei ticăloşi i-ai făcut fii ai lui Dumnezeu, nevoindu-te împreună cu ei, Prealăudate Mucenice Calistrat.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Plecându-vă grumajii voştri Domnului, mucenicilor, aţi primit junghiere şi v-aţi adus lui Dumnezeu jertfă deplin şi aţi luminat Biserica celor întâi născuţi.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Sfinţeşte-mi cugetul şi-mi luminează inima, Sfântă Maica lui Dumnezeu şi mă izbăveşte de nevoile care m-au cuprins; ca să te măresc pe tine, Născătoare de Dumnezeu, pururea Fecioară.

Irmosul:

Curăţeşte-mă, Mântuitorule, că multe sunt fărădelegile mele şi Te rog, ridică-mă dintru adâncul răutăţilor. Căci către Tine am strigat şi mă auzi, Dumnezeul mântuirii mele.

CONDAC, glasul al 4-lea. Podobie: Cel Ce Te-ai înălţat...

Răni de multe feluri suferind şi vădit primind cununi de la Dumnezeu, fericiţilor, rugaţi-vă lui Hristos pentru noi, cei ce săvârşim pomenirea voastră cea sărbătorească, Preamare Calistrat, împreună cu cei ce au pătimit cu tine, ca să împace turma şi poporul Său, căci El este Întărirea credincioşilor.

CONDAC, glasul al 4-lea. Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi lumii...

Toată osteneala voastră, săvârşind astăzi Biserica, sfinţilor, vă laudă în taină pe voi, ca pe cei ce aţi pătimit pentru dânsa, Dumnezeieştilor mucenici, bunilor biruitori preaînţelepţi.

CONDAC, glasul al 4-lea. Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi lumii...

Ca o stea foarte mare ai strălucit în lume, întinzând razele nevoinţelor şi ale minunilor tale, luminând pe toţi cei ce cântă: Bucură-te, Sfinte Calistrat, lauda mucenicilor.

Cântarea a 7-a.

Irmosul:

Tinerii cei ce au mers din Iudeea în Babilon, oarecând, cu credinţa Treimii văpaia cuptorului au călcat, cântând: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Lămurindu-te ca aurul de focul chinurilor, te-ai arătat închipuire patimilor lui Hristos şi acum te-ai pus bine în comorile cele Dumnezeieşti, mărite, cântând: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Sfinte Mucenice Calistrat, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Topindu-te de chinuri, te-ai arătat sabie cerească, preafericite, tăind cetele demonilor celor nevăzuţi, Sfinte Mucenice Calistrat şi cântând: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Sfinte Mucenice Calistrat, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Tare luptător te-ai arătat împotriva necredinţei, Sfinte Mucenice Calistrat, cu Puterea Treimii; cu ale Cărei străluciri luminându-te, acum cânţi: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu cuget neclintit, iubind pe Hristos, Sfinte Mucenice Ghimnasie, te-ai jertfit împreună cu toţi râvnitorii tăi, cu mulţumire cântând: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Roagă pe Cel Întrupat din tine mai presus de gând şi de cuvânt, Ceea ce eşti de Dumnezeu Dăruită, ca să ne mântuim noi, cei ce cu dragoste te cinstim pe tine şi cu un glas cântăm: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri.

Cântarea a 8-a. Irmos: Tinerii cei de Dumnezeu...

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Dezrădăcinând spinii înşelăciunii, mucenice, te-ai arătat pom preafrumos al Raiului, aducând prin Dumnezeiescul dar, roadele dreptei credinţe.

Stih: Sfinte Mucenice Calistrat, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Privind la nădejdiile cele viitoare, cu îndrăzneală ai năvălit către lupte şi biruind, după lege ai fost încununat, Sfinte Calistrat.

Binecuvântăm pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Biserica ta câştigând-o casă de vindecare, cei ce cu dreaptă credinţă năzuiesc la dânsa şi se izbăvesc de cele rele, te laudă cu credinţă, Mărite Mucenice Ghimnasie.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ca Una care eşti mai presus decât toate făpturile, de Dumnezeu Dăruită Fecioară, fereşte cugetul meu nevătămat de smintelile înşelătorului, Preacurată.

Irmosul:

Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Tinerii cei de Dumnezeu cuvântători în cuptor, împreună cu focul fiind şi văpaia călcând-o, au săltat: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul!

Cântarea a 9-a. Irmos: Înfricoşatu-s-a tot auzul...

Stih: Sfinte Mucenice Calistrat, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Tămăduiri izvorăşte sicriul moaştelor tale tuturor celor ce au trebuinţă, Mucenice Calistrat; căci cu adevărat încetează patimile cele ce anevoie se vindecă şi goneşte întunericul duhurilor celor necurate, cu lucrarea, cu puterea şi cu darul Dumnezeiescului Duh.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Arătatu-v-aţi, mucenici ai lui Hristos, ca un lanţ de Dumnezeu împletit, ţinându-vă unul de altul cu darul, alergând către înălţime şi sfinţind pământul cu vărsarea sângelui. Pentru aceea, veselindu-ne, cu credinţă prăznuim pomenirea voastră.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cunună neveştejită şi mărire veşnică, bucurie şi veselie care nu are sfârşit şi Împărăţia Cerurilor ai primit cu cei ce împreună cu tine s-au nevoit, Sfinte Calistrat, de Dumnezeu înţelepţite; cu care împreună adu-ţi aminte de noi, către Domnul.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Dumnezeiasca pomenire a Înţeleptului Mucenic Calistrat şi a Sfântului Ghimnasie şi a nevoitorilor celor împreună cu dânşii astăzi, strălucind mai luminat decât soarele, luminează toate marginile cu razele sale. Cu ale căror rugăciuni, Hristoase, izbăveşte-ne pe noi de osândă.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cu glasul Arhanghelului Gavriil cu veselie grăim către tine: Bucură-te, Bucuria credincioşilor! Bucură-te, Sfeşnicul cel de aur şi Masă, Munte şi Uşă Înţelegătoare! Bucură-te, Căruţă Dumnezeiască a Împăratului Hristos! Bucură-te, Dezlegarea blestemului, Ceea ce eşti Preabinecuvântată.

Irmosul:

Înfricoşatu-s-a tot auzul de nespusa lui Dumnezeu pogorâre, căci Cel Preaînalt de voie S-a pogorât până şi la trup, din pântece fecioresc făcându-Se Om. Pentru aceea pe Preacurata Născătoarea de Dumnezeu credincioşii o mărim.

SEDELNA, glasul al 5-lea. Podobie: Pe Cuvântul Cel împreună...

Să lăudăm chinurile Mucenicului Calistrat, o, credincioşilor; să preamărim ostenelile Sfântului Ghimnasie; şi împreună să fericim cu osârdie pe cei ce cu dragoste vitejeşte s-au nevoit şi să grăim către dânşii: ostaşi ai dreptei credinţe, cereţi să se dăruiască nouă pace şi mare milă.

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 5-lea. Podobie: Pe Cuvântul Cel împreună...

Viforul patimilor mă tulbură, Preacurată şi mă îneacă şi nu încetează aducându-mi povară de supărări. Ci, tu mă miluieşte, Născătoare de Dumnezeu, Ceea ce eşti bună şi mă scapă de primejdii, căci ai şi voie şi putere, ca Ceea ce eşti Maică a Dumnezeului tuturor.

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 5-lea. Podobie: Pe Cuvântul Cel împreună...

Văzând că ai fost pironit pe Cruce, îndelung Răbdătorule şi cu suliţa ai fost împuns în coasta Ta Cea Preacurată, Îngăduitorule Hristoase şi mult Îndurate, Ceea ce, fără patimă, în chip de negrăit Te-a născut cu Trup, se tânguia şi plângea. Dar lăuda Dumnezeiasca şi multa şi nemărginita Ta pogorâre.