luni, 8 septembrie 2014

Cugetare - Sfântul Dionisie Areopagitul scrie cu bucurie negrăită despre strălucirea exterioară şi interioară a Maicii Domnului, despre minunata bună-mireasmă pe care a simţit-o în prezenţa Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, atunci când a mers ca să o vadă, la Ierusalim.


În râvna lui, el a zis că dacă nu ar fi crezut mai înainte întru Unul Dumnezeu, atunci ar fi socotit că ea, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, este Dumnezeu.

Sfânta Fecioară lăsa asupra celor care veneau în prezenţa ei o impresie puternică şi unică, puterea harului ei devenind şi mai accentuată după sfânta şi cinstita ei adormire. Această putere izvora din lucrarea ei de rugăciune neîncetată pentru toţi credincioşii, pentru toţi cei care veneau la ea pentru ajutor. Când Sfântul loan de la Novgorod s-a rugat împreună cu poporul înaintea Maicii Domnului pentru ajutor împotriva păgânilor care îi împresurau, atunci Sfântul loan a înţeles că şi Maica Domnului se rugă cu lacrimi lui Dumnezeu pentru ajutorul lor, şi aşa a scăpat Novgorodul ca prin miracol.

Aşa cum Maica Domnului a plâns la Patima Fiului ei, tot aşa şi acum se roagă cu lacrimi Maica lui Dumnezeu pentru tot necăjitul care aleargă la ajutorul ei cel sfânt.

Putem spune că toate colţurile pământului au cunoscut puterea minunilor milostivirii ei. Trăieşte chiar şi astăzi la Belgrad un proprietar de cafenea (C.J.), care s-a născut în Macedonia, în satul Labunişte de lângă Struga. Mama lui 1-a dus orb la Mănăstirea de la Kalişto, unde, după ce preotul s-a rugat pentru el înaintea Icoanei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, copilul şi-a recăpătat vederea. Primul monah de la Poceaev a văzut un stâlp de foc ce se înălţa de la pământ la cer, iar în acel stâlp de foc a văzut-o pe Maica lui Dumnezeu. Ea stătea în picioare pe o stâncă. La locul la care a văzut monahul stâlpul de foc, a izbucnit un izvor de ape vindecătoare, care vindecă şi astăzi mulţi bolnavi.

Niciun comentariu: