Ceea ce mai înainte erai stearpă şi neroditoare, veseleşte-te; că iată ai zămislit pe Sfeşnicul Soarelui, Cel Ce va să lumineze toată lumea care pătimea cu nevederea. Dănţuieşte Zaharia cu îndrăzneală strigând: Prooroc Celui Preaînalt este cel ce are să se nască.
Cântarea 1, glasul al 6-lea. Irmos: Ca pe uscat umblând Israel...
Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Smulge cugetele sufletului meu cel sterp şi neroditor, care se sârguieşte a lăuda odrasla celei sterpe, adică sfânta ta zămislire în pântece de maică.
Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Sfinţitul Zaharia, intrând în Templu, a văzut Dumnezeiesc Înger vestindu-i, lămurit aşa: fiu la bătrâneţe, preotule, vei avea pe Înaintemergătorul.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Marele Înaintemergător, sfeşnicul Soarelui Cel Purtător de lumină, în pântece de maică începe a străluci. Prin care s-a risipit întunericul patimilor şi legătura nerodirii s-a dezlegat.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Pe Stăpânul, Cel Purtat în pântecele tău, Preacurată Născătoare de Dumnezeu, din pântecele Maicii Sale văzându-L Ioan, a săltat de bucurie, cel care era cu adevărat Înaintemergătorul Lui.
Catavasie:
Deschide-voi gura mea şi se va umplea de Duhul şi cuvânt răspunde-voi Împăratesei Maice; şi mă voi arăta luminat praznuind şi voi cânta minunile ei, bucurându-mă.
Cântarea a 3-a. Irmos: Nu este sfânt precum Tu...
Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cea stearpă astăzi rod sfinţit zămisleşte, care avea să taie prin dar toată nerodirea sufletelor, cu secure înţelegătoare.
Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Marele Zaharia, cel ce amuţise înăuntrul Templului, primeşte, prin vestire înfricoşătoare, glasul Cuvântului şi măreşte lămurit pe Domnul Cel mult Îndurat.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Slăvitul Înaintemergător, care a arătat credincioşilor calea pocăinţei, prin îndemnarea Îngerului mai presus de nădejde, a odrăslit din pântece de maică cu Dumnezeiesc Sfat.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Pe Hristos purtat în pântecele Fecioarei, dacă L-a cunoscut cel din cea stearpă, a săltat, mai înainte vestind bucuria ceea ce era să vină pe pământ, ca pe toţi să-i izbăvească de întristare.
Catavasie:
Pe ai tăi cântăreţi, Născătoare de Dumnezeu, Ceea ce ce eşti Izvor Viu şi Îndestulat, care s-au împreunat ceată duhovnicească, întăreşte-i întru dumnezeiască mărirea ta, cununilor măririi învrednicindu-i.
Cântarea a 4-a. Irmos: Hristos este Puterea mea...
Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Glasul Îngerului, pe tine, îngerul cel după adevăr al venirii lui Hristos, cu sfinţenie mai înainte te-a vestit preotului: că din pântece sterp aveai să odrăsleşti, Fericite Înaintemergătorule.
Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ceea ce mai înainte erai neroditoare şi nenăscătoare, acum veseleşte-te, că pe Botezătorul lui Hristos şi Înaintemergătorul ai să-l naşti rod preamărit, Sfântă Elisabeta, vrednică de minune.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Cu securea rugăciunilor tale, Înaintemergătorule, dezrădăcinează spinii patimilor mele şi odraslele gândurilor; şi mintea mea fă-o roditoare prin fapte bune, Preafericite!
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Pântecele Fecioarei Te purta pe Tine, Cel Ce porţi toate, când Botezătorul în pântece fiind purtat, s-a închinat Ţie, Hristoase şi săltând, s-a bucurat
Catavasie:
Sfatul cel neurmat şi Dumnezeiesc, al Întrupării Tale celei de sus, celei din Fecioară, Proorocul Avacum avându-l în minte, a strigat: Slavă Puterii Tale, Doamne.
Cântarea a 5-a. Irmos: Cu Dumnezeiască strălucirea...
Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Mergând proorocul înăuntrul jertfelnicului şi slujbele Legii Făcătorului săvârşind, i s-a arătat Sfântul Înger vestindu-i Dumnezeiasca zămislire a Înaintemergătorului.
Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cum va fi mie aceasta cu adevărat? Că eu sunt bătrân, precum vezi şi am o soţie stearpă? a zis Zaharia către Arhanghel; graiuri potrivnice firii îmi grăieşti mie.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
La Sara lui Avraam te uită şi vezi, cum aceea pe Isaac la bătrâneţe a născut, omule şi celor ce ţi s-au grăit în adevăr crede; a grăit către bătrânul Marele Înger.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Binecuvântată între femei eşti tu, de Dumnezeu Dăruită, a strigat Elisabeta către tine, când a cunoscut că aveai să naşti fără de bărbat, Ceea ce Una Singură ai rămas Nestricată după naştere.
Catavasie:
Spăimântatu-s-au toate de Dumnezeiască mărirea ta; că tu, Fecioară, Neispitită de nuntă, ai avut în pântece pe Dumnezeu Cel peste toate şi ai născut pe Fiul Cel fără de ani, Cel Ce dăruieşte pace tuturor celor ce te laudă pe tine.
Cântarea a 6-a. Irmos: Marea vieţii văzând-o...
Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Mă îndoiesc cu gândul şi nu cred cuvintelor tale, a zis preotul Arhanghelului. Căci poporului mântuire am cerut, iar nu rod din coapsele mele.
Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ziditorul firii, Împăratul Îngerilor, a grăit slujitorul Aceluia, a binevoit ca să naşti tu, pe Îngerul venirii Sale. Nu fi necredincios cuvintelor mele, o, omule!
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Chipul tău este de foc şi vederea ta înfricoşătoare şi minunat este cuvântul tău a zis Zaharia slujitorului. Dar cele ce-mi grăieşti sunt mai presus de fire şi străine graiuri şi nu le cred.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Sfeşnicul cunoscând pe Soarele Cel Ascuns în Norul pântecelui de Maică, încă fiind în întunecata sălăşluire a pântecelui, I s-a închinat bucurându-se şi a săltat.
Catavasie:
Înţelepţii lui Dumnezeu, care faceţi acest praznic Dumnezeiesc şi cu totul cinstit al Maicii lui Dumnezeu, veniţi să batem din palme, slăvind pe Dumnezeu, Cel Ce S-a născut dintr-însa.
CONDAC, glasul 1. Podobie: Ceata îngerească...
Se veseleşte luminat Marele Zaharia, cu Sfânta Elisabeta soţia sa cea întru tot mărită, după vrednicie zămislind pe Sfântul Ioan Înaintemergătorul, pe care Arhanghelul l-a binevestit bucurându-se. Iar noi oamenii după vrednică datorie îl cinstim, ca pe un tăinuitor al darului.
Cântarea a 7-a. Irmos: Dătător de rouă cuptorul...
Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Pentru că n-ai crezut cuvintelor mele, amuţire vei pătimi cu adevărat; şi când vei vedea născut pe glasul Cuvântului, atunci vei glăsui strigând: Binecuvântat eşti, Dumnezeul lui Israel.
Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ca un soare cu luna, fiind împreună, Prealuminatul Zaharia cu Preamărita Elisabeta a născut pe Sfeşnicul Luminii cel purtător de lumină, care luminează nouă, celor cumplit ţinuţi în întunericul patimilor.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Fiind încă în pântecele Elisabetei Marele Înaintemergător, cu săltările ca şi cu nişte cuvinte s-a închinat Ţie Hristoase, Cel Ce erai în pântecele Fecioarei, Iisuse Dumnezeul părinţilor noştri.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Luna, Sfânta Elisabeta, purtând în pântece ca o stea pe Dumnezeiescul Înaintemergător, s-a închinat Norului Celui Luminat, Mariei, Celei ce purta pe Soarele Hristos, Cel Întrupat dintr-însa pentru mântuirea noastră.
Catavasie:
N-au slujit făpturii înţelepţii lui Dumnezeu, ci numai Făcătorului; şi groaza focului bărbăteşte călcând-o, se bucurau, cântând: Prealăudate Dumnezeul părinţilor noştri şi Doamne, bine eşti cuvântat.
Cântarea a 8-a. Irmos: Din văpaie cuvioşilor rouă...
Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Prietenul Mirelui mai înainte se găteşte şi glasul Cuvântului alcătuire primeşte; şi în pântece sterp acum se zămisleşte marele ostaş al Împăratului tuturor.
Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Lucrătorul inimilor celor sterpe a înflorit; iată se găteşte securea patimilor. Viţelul cel cinstit al înfrânării se hrăneşte, Marele Înaintemergător. Popoare, bucuraţi-vă!
Binecuvântăm pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.
Precum legăturile de demult ale celei sterpe, aşa şi împietrirea cugetului meu o dezleagă, Botezătorule şi roade de pocăinţă mă învredniceşte să odrăslesc şi să viez în veci.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Dacă te-a văzut Sfânta Elisabeta pe tine, Fecioară, având în pântece, s-a bucurat înlăuntrul ei pruncul şi a săltat, cunoscând pe Stăpânul său.
Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne în chinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.
Catavasie:
Pe tinerii cei binecredincioşi, în cuptor, naşterea Născătoarei de Dumnezeu i-a mântuit, atunci fiind închipuită, iar acum plinită pe toată lumea ridică să-Ţi cânte Ţie: pe Domnul, lucrurile, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi pe Dânsul întru toţi vecii.
Cântarea a 9-a. Irmos: Pe Dumnezeu a-L vedea...
Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Marele şi Dumnezeiescul Înaintemergător, uşa cea stearpă acum deschizând-o, se sălăşluieşte în pântece de maică, ca în nişte palate împărăteşti, ca să iasă ca un ostaş, gătind tuturor căile Împăratului.
Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Proorocule al lui Dumnezeu, bătrânule, dănţuieşte! Că vei naşte fiu pe Ioan Înaintemergătorul, decât care mai mare între oameni nu s-a născut. Saltă, Sfântă Elisabeta! Tot pământul, aducând laudă lui Dumnezeu, Făcătorul tuturor, Bucură-te!
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
De noi cei ce cu credinţă te lăudăm pe tine, adu-ţi aminte acum Proorocule al Domnului şi Înaintemergătorule şi izbăvindu-ne de patimi sufleteşti, mântuieşte-ne pe noi din nevoi şi la cereasca cărare povăţuieşte-ne cu Dumnezeiască cuviinţă, pururea fericite.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Fecioară Marie, dacă s-a simţit Elisabeta pe sine slobodă de legăturile nerodirii şi având în pântece pe Înaintemergătorul Celui Ce s-a sălăşluit în pântecele tău, te-a cunsocut pe tine Curată Maică a lui Dumnezeu cu adevărat.
Catavasie:
Tot neamul pământesc să salte, cu Duhul fiind luminat; şi să prăznuiască firea minţilor celor fără de trup, cinstind sfânta prăznuire a Maicii lui Dumnezeu şi să cânte: Bucură-te, Preafericită, Născătoare de Dumnezeu, Curată, pururea Fecioară.
SEDELNA, glasul al 6-lea. Podobie: Îngereştilor Puteri...
În coapse sterpe, iată se sădeşte Marele Înaintemergător al Ziditorului tuturor, care cu securea pocăinţei avea să taie nerodirea sufletelor. Bucuraţi-vă, inimile cele ce eraţi sterpe mai înainte. Veseleşte-te, toată făptura şi cu osârdie strigă: Dătătorule al bunătăţilor Doamne, Slavă Ţie.
SEDELNA, glasul al 4-lea. Podobie: Spăimântatu-s-a Iosif...
Sfinţitul Zaharia tămâind în Templu, Arhanghelul Gavriil din cer a stat înainte-i, zicând către dânsul: la bătrâneţele tale, vei avea rod binemărit şi nerodirea cea de mai înainte a Elisabetei acum se va dezlega. Şi zămislind ea, va naşte pe Propovăduitorul şi Mergătorul înainte al lui Iisus. Pentru rugăciunile lor, Mântuitorul lumii, mântuieşte sufletele noastre.
SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 4-lea.Podobie: Spăimântatu-s-a Iosif...
Spăimântatu-s-a Iosif, cea mai presus de fire văzând. Şi cu mintea a socotit că ploaia cea de pe lână, a arătat zămislirea ta cea fără de sămânţă, Născătoare de Dumnezeu, Ceea ce este Rugul cel Nears în foc, Toiagul lui Aaron ce a odrăslit. Şi mărturisind logodnicul tău şi păzitorul, preoţilor a strigat: Fecioara naşte şi după naştere iarăşi rămâne Fecioară.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu