luni, 29 septembrie 2014

Filmulete din Duminica a XVIII-a dupa Rusalii - Pescuirea minunata - - lumină pentru misiunea Bisericii - 28 septembrie


(Pescuirea minunată)Luca 5, 1-11
"În vremea aceea, Iisus şedea lângă lacul Ghenizaret şi a văzut două corăbii oprite lângă ţărm, iar pescarii, coborând din ele, spălau mrejele. Atunci El, urcându-Se într-una din corăbii, care era a lui Simon, l-a rugat s-o depărteze puţin de la uscat şi, şezând în corabie, învăţa din ea mulţimile. Iar când a încetat să vorbească, i-a zis lui Simon: Îndepărteaz-o la adânc şi lăsaţi în jos mrejele voastre ca să pescuiţi. Şi, răspunzând, Simon a zis: Învăţătorule, toată noaptea ne-am trudit şi nimic n-am prins, dar, după cuvântul Tău, voi arunca mrejele. Şi, făcând ei aceasta, au prins mulţime mare de peşte, încât li se rupeau mrejele. De aceea, au făcut semn celor care erau în cealaltă corabie, ca să vină să-i ajute. Şi au venit şi au umplut amândouă corăbiile, încât erau gata să se scufunde. Iar Simon-Petru, văzând aceasta, a căzut în genunchi, înaintea lui Iisus, zicând: Ieşi de la mine, Doamne, că sunt om păcătos! Căci spaimă îi cuprinsese, pe el şi pe toţi cei ce erau cu el, pentru pescuirea atâtor peşti. Tot aşa şi pe Iacob, şi pe Ioan, fiii lui Zevedeu, care erau împreună cu Simon. Şi a zis Iisus către Simon: Nu te teme; de acum înainte vei fi pescar de oameni. Şi trăgând corăbiile la ţărm, au lăsat totul şi au mers după El."
Sfânta Evanghelie ne spune că ucenicii au lăsat totul; să lăsăm şi noi tot ceea ce ne împiedică de a-L urma pe Domnul, tot ceea ce ne împiedică de a-L urma pe Domnul, tot ceea ce ne leagă de păcat, tot ceea ce ne împinge spre pierzare sufletească şi trupească, să lăsăm tot păcatul, toată patimă, toate viciile reale, tot ceea ce nu-i place Domnului Dumnezeu.
Să cinstim sfânta duminică, să venim la sfânta biserică, să ascultăm sfânta liturghie, căci aici în corabia lui Dumnezeu ne vorbeşte Fiul Său Iisus Hristos şi ne hrăneşte cu sfintele Lui învăţături ca şi pe poporul de pe marginea lacului Ghenisaret. Aici cereţi ajutorul lui Dumnezeu cu încredere, când aveţi supărări şi necazuri, căci vai de cei ce merg la vrăjitoare şi fermecătoare, fiindcă aceia se depărtează de Harul lui Dumnezeu, iar duhurile necurate se ţin scai după ei şi le duc acasă şi vai de casa aceea unde intră duhurile necurate.
Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte, să păstrăm sfânta credinţă, să rugăm pe Domnul să ne înmulţească credinţa dar să depunem şi noi cât mai mult efort pentru a ne îmbogăţi sufletul prin fapte bune.
Să rugăm pe Dumnezeu să depărteze de la noi orice duh de nepăsare, orice duh de amânare a pocăinţei, orice lenevire în fapte bune, orice duh de mândrie şi silnicie. Să stăm neclintiţi în ascultare de cuvântul lui Dumnezeu, lăsând şi noi totul că ucenicii Lui şi să mergem după El până la sfârşitul vieţii noastre de astăzi înainte, căci atunci ne va lua şi pe noi acolo unde sunt ucenicii Lui în veşnică fericire.

       Rugăciune

       Dumnezeul minunilor, Doamne Iisuse Hristoase, Cel ce ai umplut mrejele pescarilor, Cel ce ai plouat mana în pustie poporului Tău Israel, revarsa Tu Duhul cel Sfânt că să lumineze mintea noastră şi să ne hotărască inima pentru a porni pe drumul cel drept şi luminos şi a merge pe urmă paşilor Tăi până la sfârşitul vieţii noastre. Amin.











                   Predica Părintelui Petru Ciprian Pricop



Niciun comentariu: