,, Această casă Tatăl a zidit, această casă Fiul a întărit, această casă Duhul Sfânt a
luminat-o şi prin ea a luminat şi sufletele noastre.”
Biserica noastră, astăzi, a devenit vie, curată şi sfântă. Chipurile Sfinţilor pe care îi privim sunt acum vii; sunt ferestre către cer, şi noi putem să ne adresăm lor şi ei vor asculta şi ne vor primi rugăciunile noastre. Şi mai presus de toate rugile noastre către sfinţi, la Maica Domnului, atunci când privim, cu adevărat simţim că avem ocrotire, îndrăznire, acoperământ şi milă, pentru că Maica Domnului ne este tuturor creştinilor mamă şi îşi îndreaptă privirea, dragostea şi acoperământul său către noi toţi atunci când noi venim către dânsa. Către cei îndărătnici şi cuprinşi de păcate grele, nerugători şi care nu pot îndrăzni către ea, nu-şi întinde mila sa către aceştia, şi întoarce faţa sa de le ei. De aceea, iată, astăzi, Maica Domnului ne cheamă să ne împărtăşim de dragostea Fiului său, de harul Său iertător şi mângăietor şi de toate darurile cele bogate în sfinţenie pe care Maica Domnului le mijloceşte pentru noi. Amin!
Unul din marile semne care vor vesti a doua venire a Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos pentru judecată va fi şi arătarea Sfintei şi de viaţă făcătoarei Cruci. Ea se va arăta pe norii cerului, adusă de îngerii lui Dumnezeu cu mare şi negrăită slavă, a cărei strălucire va întrece de mii de ori lumina soarelui. Această arătare a semnului Fiului Omului, adică a Sfintei Cruci, va aduce mare şi nespusă bucurie tuturor binecredincioşilor creştini care au cinstit-o şi s-au închinat ei, altarul cel sfinţit cu sângele lui Hristos. Însă mare spaimă şi cutremur va aduce peste cei răi şi necredincioşi care n-au cinstit semnul Fiului Omului, adică Sfânta Cruce.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu