Moartea este doar o trecere, o punte". Care este diferenta intre moarte si somn?" O zi trista de februarie -Trecerea la cele vesnice a IPS BARTOLOMEU ANANIA

Dragii mei, de-a lungul vieţii mele am avut o singură rugăciune. Viaţa mea a fost, cel puţin în primele trei sferturi, foarte zbuciumată şi nu o Dragii mei, de-a lungul vieţii mele am avut o singură rugăciune. Viaţa mea a fost, cel puţin în primele trei sferturi, foarte zbuciumată şi nu o dată, nu de două ori, nu de trei ori, m-am simţit în imediata vecinătate a morţii, datorită suferinţelor şi primejdiilor prin care am trecut.Nu am chemat niciodată moartea, dar nici nu m-am temut de ea. Am avut o singură rugăciune către Dumnezeu: „Doamne, dacă Tu crezi că mai poţi face ceva cu mine şi dacă Tu crezi că eu mai sunt de trebuinţă pentru Biserica mea, pentru neamul meu şi pentru semenii mei, atunci Tu ai să mă salvezi, ai să mă laşi în viaţă şi nu mă vei lăsa să fiu ucis, nici de foame, nici de sete, nici de frig, nici de schingiuiri, nici de gloanţele oamenilor şi nici de dinţii lupilor. Dacă vei socoti că n-o să mai fiu bun de nimic şi nu-Ţi mai trebuiesc Ţie, o să mă chemi la Tine şi voi vedea ce vei face cu mine. Dar dacă Tu socoteşti că voi mai fi de folos, mă vei lăsa în viaţă, pentru că eu ştiu că religia creştină este eminamente pragmatică”.

Pomul se cunoaşte după roade şi omul după fapte. Nu este un merit să trăieşti mult, cel mult dacă ai ambiţia să te înscrii cumva în seria recordurilor. Important este să trăieşti cu folos, iar pentru aceasta trebuie să ai şi o educaţie de la părinţi, pe care eu am avut-o. De aceea, în ziua mea de naştere, mă rog întâi cu rugăciunea intimă de dimineaţă pentru părinţii mei care mi-au dat viaţă, dar nu numai viaţă, că aceasta încă n-ar fi mare lucru, dar pentru că mi-au dat o educaţie. De la tatăl meu, care era un om plin de înţelepciune, am învăţat ca niciodată să nu iau nimic în tragic, iar de la mama mea, care era un tezaur de folclor, am învăţat credinţa în Dumnezeu, teama şi iubirea faţă de El, respectul faţă de propria mea demnitate, munca şi respectul faţă de demnitatea altora. Mama mea ne spunea nouă, copiilor, cu precădere un proverb pe care-l moştenise şi ea de la înaintaşii ei: Decât să întind în unt şi să mă uit în pământ, mai bine să întind în sare şi să mă uit la soare. Dacă m-ar întreba cineva „Ce-ai învăţat de la mama dumitale?”,i-aş răspunde: Asta am învăţat: să mă uit la soare. Şi dacă Dumnezeu va hărăzi această lumină şi dincolo de mormânt, voi fi întradevăr fericit”.dată, nu de două ori, nu de trei ori, m-am simţit în imediata vecinătate a morţii, datorită suferinţelor şi primejdiilor prin care am trecut.Nu am chemat niciodată moartea, dar nici nu m-am temut de ea. Am avut o singură rugăciune către Dumnezeu: „Doamne, dacă Tu crezi că mai poţi face ceva cu mine şi dacă Tu crezi că eu mai sunt de trebuinţă pentru Biserica mea, pentru neamul meu şi pentru semenii mei, atunci Tu ai să mă salvezi, ai să mă laşi în viaţă şi nu mă vei lăsa să fiu ucis, nici de foame, nici de sete, nici de frig, nici de schingiuiri, nici de gloanţele oamenilor şi nici de dinţii lupilor. Dacă vei socoti că n-o să mai fiu bun de nimic şi nu-Ţi mai trebuiesc Ţie, o să mă chemi la Tine şi voi vedea ce vei face cu mine. Dar dacă Tu socoteşti că voi mai fi de folos, mă vei lăsa în viaţă, pentru că eu ştiu că religia creştină este eminamente pragmatică”.

Pomul se cunoaşte după roade şi omul după fapte. Nu este un merit să trăieşti mult, cel mult dacă ai ambiţia să te înscrii cumva în seria recordurilor. Important este să trăieşti cu folos, iar pentru aceasta trebuie să ai şi o educaţie de la părinţi, pe care eu am avut-o. De aceea, în ziua mea de naştere, mă rog întâi cu rugăciunea intimă de dimineaţă pentru părinţii mei care mi-au dat viaţă, dar nu numai viaţă, că aceasta încă n-ar fi mare lucru, dar pentru că mi-au dat o educaţie. De la tatăl meu, care era un om plin de înţelepciune, am învăţat ca niciodată să nu iau nimic în tragic, iar de la mama mea, care era un tezaur de folclor, am învăţat credinţa în Dumnezeu, teama şi iubirea faţă de El, respectul faţă de propria mea demnitate, munca şi respectul faţă de demnitatea altora. Mama mea ne spunea nouă, copiilor, cu precădere un proverb pe care-l moştenise şi ea de la înaintaşii ei: Decât să întind în unt şi să mă uit în pământ, mai bine să întind în sare şi să mă uit la soare. Dacă m-ar întreba cineva „Ce-ai învăţat de la mama dumitale?”,i-aş răspunde: Asta am învăţat: să mă uit la soare. Şi dacă Dumnezeu va hărăzi această lumină şi dincolo de mormânt, voi fi întradevăr fericit”.

sursa : http://bartolomeuanania.blogspot.com    Publicat  de IPS Bartolomeu Anania

Inalt Preasfintitul Mitropolit Bartolomeu a trecut la cele vesnice pe 31 ianuarie 2011, la ora 19.25, in cadrul Sectiei de Terapie Intensiva a Clinicii Chirurgie I din Cluj-Napoca.

Slujba de inmormantare a Inalt Preasfintitului Parinte Mitropolit Bartolomeu va avea loc joi, 3 februarie 2011, in Catedrala mitropolitana din Cluj, la ora 12:00. Va fi inmormantat in cripta ierarhilor de sub altarul Catedralei Mitropolitane.

IPS Bartolomeu Anania

IPS Bartolomeu Anania, Mitropolitul Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului s-a nascut pe 18 martie 1921 in localitatea Glavile, judetul Valcea. A urmat scoala primara intre anii 1927-1933, iar in perioada 1933-1941 a fost elev al Seminarului Central din Bucuresti. Pe 2 februarie 1942 a fost tuns in monahism la Manastirea Antim din Bucuresti, primind numele Bartolomeu. Pe 15 februarie este hirotonit ierodiacon. In perioada 1941 si 1948 urmeaza cursurile Facultatii de Teologie din Bucuresti, Cluj si Sibiu. Din cauza tulburarilor politice, isi incheie studiile de medicina si muzica instrumentala, din Cluj.

A fost asistent la Catedra de Istorie bisericeasca Universala de la Institutul Teologic Universitar din Bucuresti, intre anii 1950-1951, decanul Centrului de indrumare misionara si sociala a clerului de la Curtea de Arges, intre 1951 si 1952 si directorul Bibliotecii patriarhale, in perioada 1952-1958. In anul 1958 este condamnat politic la 25 de ani de munca silnica, pentru "uneltire contra ordinei sociale"; inchis la Securitate, Jilava, Pitesti si Aiud. Dupa sase ani este eliberat prin decretul general de gratiere. In 1964 este numit, din nou, director al Bibliotecii patriarhale.

Din 1965 pana in 1976 functioneaza, in cadrul Arhiepiscopiei Misionare Ortodoxe Romane din America si Canada, ca secretar eparhial, consilier cultural, secretar general al Congresului bisericesc, director al Cancelariei eparhiale, director al Departamentului Publicatiilor, reprezentant al relatiilor interbisericesti. Pe 29 octombrie 1967 primeste harul preotiei, fiind hirotonit de episcopul Victorin al Americii.

Intre anii 1976 - 1982 este directorul Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, la Bucuresti. In anul 1982 s-a pensionat de la Directia Institutului Biblic din Bucuresti si s-a retras ca pensionar la Manastirea Varatec.

Pe 21 ianuarie 1993 a fost ales Arhiepiscop al Vadului, Feleacului si Clujului, iar pe pe 25 martie 2006, a fost intronizat ca primul Mitropolit al Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului, mitropolie infiintata pe 4 noiembrie 2005.

"Cu fiece plecare murim cate putin"

"De obicei, in limbajul curent, noi spunem ca moartea cuiva este o pierdere - pentru familie, pentru comunitate, pentru cultura, si asa mai departe. Or, intr’un astfel de caz, plang cei ce pierd; cauza reala, ascunsa, a plansului nu e moartea, ci pierderea.

Intre moarte si pierdere, insa, poate fi si o alta pricina a plansului indoliat: despartirea. Un poet francez a scris un vers memorabil, pe care vi-l citez in traducerea unui mare poet roman: "Cu fiece plecare murim cate putin". Din experienta proprie stim ca orice despartire - chiar temporara - de o fiinta draga este insotita si urmata de mahnire, de tristete, de o lacrima, de o batista la ochi. Cu atat mai mult cand despartirea e definitiva, cand conducem pe cineva "pe ultimul drum" sau "pe drumul cel fara de intoarcere".

Moartea e un dat al vietii si, la urma urmelor, singura noastra certitudine. Ne putem indoi de orice pe lume. In momente grele, de depresie sufleteasca, ne putem indoi chiar de propria noastra existenta, de faptul ca ne-am nascut, dar nu ne indoim ca faptul ca vom muri. ... Daca stim ca nimeni, de la Adam pana astazi, nu a scapat de moarte, fie el imparat, rege, satrap, sihastru, sfant, barbat sau femeie, nu avem nici un motiv sa banuim ca noi vom face exceptie. Asadar, e natural sa credem ca moartea e naturala.

Daca moartea e naturala, atunci de ce ne temem de ea? Frica de moarte e tot atat de frecventa ca si spaima "de cutremur, de potop, de foc, de sabie, de venirea asupra-ne a altor neamuri si de razboiul cel dintre noi”, asa cum suna una din rugaciunile vecerniei. De ce oare ne temem de o inundatie sau de o eruptie vulcanica? Pentru ca, in ciuda faptului ca sunt numite "calamitati naturale", ele reprezinta tot atatea rupturi in curgerea fireasca a naturii, accidente menite sa descumpaneasca armonia cu care ne-am obisnuit. Prin urmare, daca noi ne temem de moarte, inseamna ca ea, moartea, este un accident al existentei noastre, un eveniment nenatural, in pofida faptului ca o numim "moarte naturala" sau "moarte buna". Ea este o ruptura in alcatuirea fiintei noastre, si anume ruptura dintre trup si suflet.

Asadar, fiind un accident, moartea nu are ultimul cuvant. Ceea ce numim noi moarte nu este altceva decat un prag, trecerea omului dintr’un mod de existenta in alt mod de existenta" (Mitropolitul Bartolomeu Anania).

Dumnezeu sa il odihneasca in pace si pe toti cei indurerati sa ii aline cu mangaierea Duhului Sfant!

SURSA:crestinortodox.ro