„Nu te bucura când cade vrăjmaşul tău, şi când se poticneşte, să nu se veselească inima ta” (Pildele lui Solomon 24: 17).

Şi el este om: de aceea, nu te bucura de căderea lui. El este deci fratele tău: pentru aceea, nu te veseli atunci când se poticneşte.

Dumnezeu şi pe el l-a zidit pentru viaţă, şi El nicidecum nu Se bucură de căderea şi de poticnirea lui.

Iar tu deci, să nu te bucuri de ceea ce Domnul Se întristează.

Când cade omul, Domnul este Cel Care pierde; şi atunci, cum te poţi tu bucura de pierderea Domnului tău, a Dumnezeului tău?

Oare te vei veseli tu atunci când îngerii plâng?

Când cade vrăjmaşul tău, tu mai degrabă roagă-te lui Dumnezeu pentru el, ca Domnul să îl mântuiască; şi adu rugă de mulţumită lui Dumnezeu că te-a izbăvit pe tine, cel nevrednic de milă, de o asemenea cădere rea. Căci şi tu şi el din aceeaşi materie sunteţi făcuţi, ca două vase ale aceluiaşi olar. Dacă unul este lovit şi se sparge, oare cel de lângă el, lângă care a căzut izbitura, va zâmbi şi se va bucura!? Căci iată, mica piatră care a căzut asupra acelui vas şi l-a spart, nu aşteaptă decât mâna care s-o ridice şi să o izbească şi în celălalt. Căci amândouă vasele din lut sunt făcute, iar acea piatră mică puternică este să spargă şi sute de vase. Când se pierde o oaie, oare restul turmei se va bucura? Nu, ele nu se vor bucura. Căci iată, păstorul le lasă pe ele şi se duce, plin de îngrijorare, să o caute pe cea pierdută.

Deci pierderea păstorului este şi pierderea turmei.

Pentru aceasta, nu te bucura când cade vrăjmaşul tău, căci Păstorul tău şi Păstorul lui, Mântuitorul lisus Hristos Domnul, nu se bucură deloc de ea.

O, Stăpâne Doamne lisuse Hristoase, Bunule al nostru Păstor, scoate de la noi bucuria cea răutăcioasă şi prostească, curăţeşte inimile noastre şi sădeşte în ele milostivirea şi dragostea de fraţi. Căci Ţie se cuvine toată slava şi mulţumirea în veci, Amin!