Pomenirea Sfintei Muceniţe Fevronia
Fevronia a fost fiica senatorului roman Prosphorus. Ca să nu fie nevoită să se mărite cu bărbat supus putreziciunii, Fevronia s-a logodit pe sine Mirelui Ceresc Hristos, şi a depus voturile monahale în Răsărit, în pămîntul Asiriei, într-o mănăstire a cărei stareţă era mătuşa ei, Bryaena. Lysimachus, fiul unui mare nobil, dorise să se căsătorească cu Fevronia, dar cum împăratul Diocleţian îl suspecta că este creştin în ascuns, el 1-a trimis în Răsărit, împreună cu unchiul lui, Silenus, tocmai ca să-i prigonească pe creştini. Silenus avea comportament de fiară, şi de aceea ca o fiară el îi urmărea pe creştini fără milă pretutindeni. Pe cînd Lysimachus, dimpotrivă, îi acoperea pe creştini cît putea şi chiar îi ascundea de la faţa bestialului lui unchi. Reuşind să golească Palmyra de creştini, Silenius a ajuns la cetatea Nisibis, în apropiere de care se afla şi o mînăstire de aproximativ cincizeci de nevoitoare, între care şi Fevronia. Deşi în vîrstă de doar douăzeci de ani, Fevronia era o doamnă foarte respectată atît de surorile din mînăstirea ei, cît şi de cetăţenii oraşului, pentru blîndeţea, înţelepciunea şi înfrînarea ei. La mănăstirea în care se nevoia Fevronia se respecta vechea pravilă a fostei stareţe, Fericita Platonida, şi anume ca vinerea să nu se lucreze nimic altceva decît citirile din sfintele cărţi. Bryaenia o rînduise pe Fevronia să citească din sfintele cărţi surorilor, dar acoperită de o perdea, astfel încît surorile să nu fie distrase de la ascultarea cu folos cuvintelor de marea frumuseţe a chipului Fevroniei sau a frumuseţii felului în care citea. Auzind despre Fevronia, bestialul Silenius a poruncit aducerea ei de faţă. Dar cînd sfinta fecioară a refuzat să se lepede de Hristos şi să se mărite cu pămîntean, el şi-a făcut lucrările lui: a poruncit ca fecioara să fie biciuită, apoi să i se rupă dinţii, apoi să i se taie mîinile, picioarele, sînii. Făcînd toate acestea, la urmă au omorît-o pe Fevronia astfel mutilată, înjunghind-o cu sabia. Cumplita pedeapsă a lui Dumnezeu a căzut însă năpraznic, în aceeaşi zi, peste fiara Silenus: în el a intrat diavolul iar Silenius a înnebunit de spaimă drăcească. De aceea el s-a dus şi s-a izbit atît de tare cu capul de un stîlp de marmură, încît a căzut jos mort. Lysimachus a poruncit strîngerea mădularelor trupului mutilat al Fevroniei şi ducerea lui la mănăstirea ei, unde surorile 1-au îngropat cu cinste. La acea mînăstire, mulţi soldaţi, martori al acelei bestiale ucideri a muceniţei au luat Sfîntul Botez, împreună cu Lysimachus însuşi. De la sfintele moaşte ale Sfintei Muceniţe Fevronia s-au luat vindecări fără număr, iar la ziua praznicului ei surorile au văzut-o între ele, la locul ei obişnuit, şi s-au minunat cu spaimă şi cu bucurie. Sfînta Fevronia a luat mucenicia cu cinste şi s-a strămutat la locaşurile cele fericite ale Mirelui Celui Ceresc la anul 310. Cincizeci şi trei de ani mai tîrziu, moaştele ei au fost mutate în capitala imperială de la Constantinopole.
Pomenirea Sfântului Preacuvios Dionisie
Acest Părinte sfînt Dionisie este întemeietorul Mănăstirii Sfântului Ioan (Dionisiu) de la Sfîntul Munte Athos. El s-a născut la Koriţa, în Albania. Fratele lui mai vîrstnic, Theodosie, s-a retras la Sfîntul Munte unde mai după aceea a ajuns stareţul Mînăstirii Philotheu. Cînd Dionisie a crescut, el a mers la fratele lui din Sfîntul Munte, la Mînăstirea Philotheu, unde fratele 1-a tuns monah. Din dumnezeiasca Purtare de Grijă, pe cînd Theodosie se afla la Constantinopole într-o ascultare pentru mînăstire, el a fost luat şi sfinţit episcop alt Trapezundei. Din acel ceas, pe locul unde mai tîrziu avea să se ridice mănăstirea Dionsiu, închinată Înaintemergătorului şi Botezătorului Domnului, a început să se arate în fiecare noapte o lumină minunată, înţelegînd că această lumină cerească semn este din cer care vrea ca pe acel loc să se înalţe o mănăstire. Dionisie a călătorit la Trapezunda ca să ceară sfat şi binecuvîntare de la Episcopul Theodosie, fratele lui, şi ajutor de la împăratul Alexios Comnenul. Împăratul i-a dat şi bani pentru construcţii şi un document imperial de întemeiere, care se păstrează la Mănăstirea Dionisiu pînă în ziua de astăzi. Sfîntul Dionisie a întemeiat Mănăstirea Sfîntului Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul la anul 1380. Cînd ea a fost odată jefuită de piraţi, Dionisie a călătorit din nou la Trapezunda şi a murit acolo, în vîrstă fiind de şaptezeci şi doi de ani. Dar Sfînta Mînăstire Dionisiu există şi propăşeşte pînă în ziua de azi. În ea se află o icoană a Preasfintei Maicii lui Dumnezeu numită „a Laudei”, pe care împăratul Alexios Comnenul a dăruit-o Mănăstirii Dionisiu. Predania ne zice că aceasta este icoana înaintea căreia s-a cîntat întîia oară Imnul Acatist către Maica Domnului, compus de Patriarhul Serghie.
Cântare de laudă la Sfânta Muceniţă Fevronia
Fevioara Fevronia pre Hristos mărturiseşte,
Înaintea nelegiuitei curţi, însîngerată şi pală.
Tînăra Fevronia asemenea este unei stîlpări de finic.
Stîlparea acum se apleacă de rod preafrumos,
Şi către Silenus grăieşte:
„Eu Mire am, iar slavă de la tine nu primesc.
Hristos este slava mea, şi înălţarea mea.
Ah, frumuseţea chipului Mirelui meu!
Nu ai decît să-mi tai picioarele,
Cu ele eu
Deja alergarea am isprăvit.
Taie-mi şi mîinile, căci eu
Lucrul mînilor mele l-am isprăvit.
Şi limba taie-mi-o, căci eu
Mai departe mă voi ruga cu inima.
Zdrobeşte-mi şi dinţii şi gura, zdrobeşte-i!
Căci eu cu inima
Şi mai limpede voi grăi.
Cit despre trup, la ce îmi mai trebuie acum?
Mirele meu cu un strai mai frumos
Mă va îmbrăca,
În cerul cel de sus, printre cei sfinţi,
În dulcele Rai cel locuit de îngeri.
Iar după ce eu voi pleca să nu crezi,
O, sărmane Silenus,
Că furia ta de fiară,
Cea de o viaţă întreagă,
Se va ostoi.
Ci bagă în urechi ale mele cuvinte:
Întru aceeaşi zi, şi tu şi eu
La Tronul Judecăţii vom merge,
Tu ca schingiuitor, iar eu ca schingiuită.
Fiecare din noi, cu ale sale proprii fapte”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu