Cugetare - Un sfînt nu străluceşte niciodată la exterior. Toată bogăţia lui se află înlăuntru, în sufletul şi inima lui.

A venit odată un mujic la mînăstirea Sfîntului Serghei, de la mare depărtare. Cînd a cerut monahilor să îl vadă pe egumenul lor, ei i-au zis că acesta se află la grădină. Mujicul a mers la grădină, dar acolo nu a văzut decît un bătrîn îmbrăcat în haine peticite care lucra la un strat. Mujicul s-a întors la mînăstire foarte nemulţumit, zicîndu-şi că monahii şi-au bătut joc de el. Astfel, ca să îşi facă mai limpede dorirea, mujicul a cerut monahilor să-1 vadă anume pe Părintele Serghei, vestitul egumen al mînăstirii. Tocmai atunci Sfîntul Serghie intra pe poarta mînăstirii. El i-a dat bun venit ţăranului, apoi 1-a chemat şi i-a slujit la masă. El i-a citit inima şi a văzut proasta părere pe care şi-o făcuse ţăranul despre hainele lui. Pentru aceasta 1-a mîngîiat şi i-a făgăduit că îl va vedea pe Serghie cel căutat îndată. Tot atunci la mînăstire a sosit şi un cneaz, înconjurat de o suită formată din boieri distinşi, care s-au plecat îndată pînă la pămînt înaintea bătrînului celui peticit care tocmai îl slujise la masă pe el, mujicul. Cneazul şi boierii au cerut smerit binecuvîntarea bătrînului. Monahii atunci 1-au scos pe mujic afară din încăpere, ca să facă loc distinşilor oaspeţi. Astfel, mujicul a privit de la depărtare pe acela care fusese atît de aproape de el tot timpul. El s-a prihănit pe sine pentru prostia lui şi i-a fost foarte ruşine. După ce cneazul şi suita lui au plecat, el a venit repede şi a căzut la picioarele sfintului şi 1-a rugat să-1 ierte pentru mojicia lui. Dar marele sfînt 1-a îmbrăţişat şi i-a zis: „Nu fi trist, fiule, căci tu singur ai văzut cu adevărat ce sînt: un ţăran îmbrăcat în haine proaste, adică un nimic. Pe cînd toţi ceştilalţi s-au înşelat, gîndind că sînt vreun lucru mare”.