Sfântul Prooroc Zaharia, tatăl Sfântului Ioan Botezătorul , Sfânta Cuvioasă Elisabeta - 5 septembrie

Sfântul prooroc Zaharia a fost fiul lui Varahie, preotul din Legea veche, având femeie din fiicele lui Aaron pe Elisabeta, sora Anei, maica Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu. Mărturiseşte de dânşii Sfânta Evanghelie că se aflau întru toate faptele bune, petrecându-şi calea vieţii fără prihană. Au fost, zice, amândoi drepţi înaintea lui Dumnezeu, umblând întru toate poruncile şi dreptăţile fără de prihană, iar dovadă a vieţii celei cinstite este Sfântul Ioan cinstitul şi slăvitul prooroc, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului. Scris este că "din rodurile lor îi veţi cunoaşte", că şi rodul pomului celui bun nu este rău, ca să se împlinească ceea ce s-a zis: "Dacă rădăcina este sfântă, apoi sfinte sunt şi ramurile". Ramură cea sfântă, Ioan a crescut din rădăcină sfântă.

Acest sfânt Zaharia, tatăl Înainte-Mergătorului, a fost preot în Ierusalim pe vremea împărăţiei lui Irod, fiind din neamul lui Avia, care a avut rândul săptămânii a opta. Iar despre rânduri, se povesteşte că împăratul David, văzând că se înmulţise seminţia lui Aaron într-aşa de mare număr, încnt nu era cu putinţă ca toţi să slujească împreună în Biserică, a împărţit-o pe ea în douăzeci şi patru de rânduri sau de cete, ca unii după alţii să slujească toţi ţinându-şi săptămâna în biserică.

Şi au ales dintre dânşii în fiecare ceată să aibă preotul său mai mare. Deci fiecare ceată avea preoţi mai mult de cinci mii. Iar ca să nu fie între dânşii ceartă, care preot cu ceata să vă ţine întâia săptămână, care a doua, care a treia până la douăzeci şi patru, aruncau sorţi şi după sorţi primea rândul său. Şi s-a ţinut o rânduială ca aceasta până la venirea Mântuitorului care este legea cea nouă, pentru că preotul fiecărei seminţii îşi avea rândul său, după soarta strămoşului său. Deci a ieşit al optulea sorţul părintelui Avia, din a cărui seminţie a fost născut Sfântul Zaharia, şi acesta ţinea al optulea rând al slujbei în biserică, fiind mai mare peste preoţii seminţiei sale.

Când slujea el în rândul săptămânii sale înaintea lui Dumnezeu, după datoria preoţiei a trebuit să tămnieze intrând în biserica Domnului, fiind adunată la rugăciune mulţime de popor. Şi iată, i s-a arătat lui îngerul Domnului, stând în partea dreaptă a altarului tămnierii. Văzându-l Zaharia s-a temut, dar îngerul a alungat frica de la dânsul, zicându-i: "Nu te teme, Zaharie!" Şi l-a mângâiat, spunându-i că rugăciunea lui este bineprimită înaintea lui Dumnezeu şi a plecat pe Dumnezeu spre milă, şi a cercetat pe Elisabeta, femeia lui, dezlegându-i ei legăturile nerodirii, fiind stearpă şi dându-i să nască fiu pe Ioan, cel de un nume cu darul, care prin naşterea sa a făcut bucurie nu numai părinţilor, ci şi la multe popoare. Mulţi se vor bucura de naşterea lui.

Îngerul a vestit lui Zaharia că fiul său va fi mare înaintea Domnului, nu cu creşterea trupului, ci cu a duhului. Că atât de înfrânat şi de postitor a fost, încât chiar cuvântul lui Dumnezeu a mărturisit spre dânsul: "A venit Ioan Botezătorul nici pâine mâncând, şi nici vin bând. Şi se va umple de Duhul Sfânt din pântecele maicii sale şi pe mulţi din fiii lui Israel îi va întoarce la Domnul Dumnezeul lor. Acela va fi mergător înaintea lui Hristos, cu Duhul şi cu puterea lui Ilie, aducând Domnului popor desăvârşit".

Acestea toate auzindu-le Zaharia, se mira şi nu credea cele ce se grăiau de vreme ce Elisabeta era neroditoare şi amândoi erau bătrâni de ani. Şi a zis către înger: "După ce voi cunoaşte această? Pentru că eu sunt bătrân şi femeia mea trecută în zilele ei". Şi răspunzând îngerul, i-a zis lui: "Eu sunt Gavriil, cel ce stau înaintea lui Dumnezeu, şi sunt trimis să grăiesc către tine şi să-ţi vestesc ţie aceasta. Şi, iată, vei fi mut şi nu vei putea grăi până la ziua în care se vor plini acestea, fiindcă nu ai crezut cuvintele mele care se vor împlini la vremea lor". Zăbovind Zaharia în altar, într-o vorbire ca aceasta cu îngerul, oamenii cei ce aşteptau în biserică se minunau. Ieşind, Zaharia le făcu semn că era mut şi poporul a cunoscut că preotul a văzut vedenie în biserică. Apoi, săvârşindu-şi slujba, Zaharia s-a întors la casa sa, pe care o avea în partea muntelui, la Hebron, cetatea Iudeei. Pentru că acea cetate era una dintr-acelea care căzuse în partea sorţului Iudei. (Luca 1).

După aceasta, împlinindu-se vestirea îngerească şi născându-se Ioan din cea neroditoare, când Zaharia i-a scris numele pe tăbliţă, îndată i s-a deschis gura lui şi i s-a dezlegat limba şi grăia, binecuvântând pe Dumnezeu. Şi umplându-se de Duhul Sfânt, a proorocit, zicând: "Bine este cuvântat Domnul Dumnezeul lui Israel, că a cercetat şi a făcut izbăvire poporului Său şi a ridicat corn de mântuire nouă în casa lui David slugii sale, precum a grăit prin gura sfinţilor celor din veac prooroci ai lui. Şi tu, pruncule, prooroc al Celui Prea Înalt te vei chema, că vei merge înaintea feţei Domnului, să găteşti calea lui".

Iar când s-a născut Domnul nostru Iisus Hristos în Betleem, venind magii de la răsărit spuseră lui Irod de Împăratul cel de curînd născut. Atunci Irod, trimiţând ostaşi în Betleem, ca să ucidă acolo pe toţi pruncii, şi-a adus aminte şi de Ioan, fiul Zahariei, de care ştia bine. Căci auzise el de toate cele ce se întâmplase în vremea naşterii lui Ioan, pentru că a cuprins frică pe toţi cei ce locuiau împrejur şi în toată partea cea de la munte a Iudeei se spuneau acele lucruri de mirare şi i s-au spus chiar şi lui Irod. Şi toţi cei ce auzeau îşi ziceau în inimile lor: "Oare ce va să fie pruncul acesta?" Aducându-şi aminte în acea vreme Irod de Ioan, a zis întru sine: "Nu cumva acela va fi împăratul Iudeei?" Gândind să-l ucidă pe el, a trimis într-adins ucigaşi la casa lui Zaharia, dar n-au aflat trimişii pe Sfântul Ioan, pentru că începându-se în Betleem acea fără de Dumnezeu ucidere de prunci, glasul şi ţipetul s-au auzit în Hebron, cetatea Iudeei, că nu era aşa departe, şi pricina ţipetului aceluia s-a ştiut. Şi, îndată, Sfânta Elisabeta, apucând pe pruncul Ioan care avea atunci un an şi jumătate, a fugit în munte.

Iar Sfântul Zaharia era atunci în Ierusalim, slujind după obicei în biserică, în rândul săptămânii sale, care în acea vreme îi căzuse. Deci, ascunzându-se Elisabeta în munte, se rugă cu lacrimi lui Dumnezeu ca s-o apere pe ea şi pruncul. Când a văzut de sus pe ostaşi cu dinadinsul căutând-o şi apropiindu-se, a strigat către muntele cel de piatră care era acolo: "Munte al lui Dumnezeu, primeşte pe maica cu pruncul!" Şi îndată s-a desfăcut muntele şi a primit-o pe ea înăuntrul său şi a ascuns-o de ucigaşii cei ce o căutau.

Ostaşii, neaflând pe cea căutată, s-au întors deşerţi la cel ce i-a trimis pe ei. Atunci Irod a trimis la Zaharia în biserică, zicând: "Dă-mi mie pe fiul tău Ioan". Iar Sfântul Zaharia a răspuns: "Eu acum slujesc Domnului Dumnezeului lui Israel, iar pe fiul meu nu-l ştiu unde este". Iar Irod, mâniindu-se, a trimis la dânsul a doua oară şi a poruncit, de nu-şi va da Zaharia fiul, apoi să-l ucidă chiar pe el. Şi s-au dus nişte ucigaşi sălbatici că fiarele, sîrguindu-se să-şi săvârşească porunca şi ziceau cu mânie către preotul lui Dumnezeu: "Unde ai ascuns pe fiul tău? Dă-ni-l nouă, că porunceşte împăratul. Iar de nu ne vei da fiul, apoi tu însuţi vei muri". A răspuns Sfântul Zaharia: "Voi veţi ucide trupul, iar Domnul va primi sufletul meu". Şi îndată ucigaşii repezindu-se, după porunca lui Irod, l-au ucis pe el între templu şi altar. Iar sângele lui care s-a vărsat pe marmură s-a închegat şi s-a făcut ca piatra spre mărturie lui Irod şi spre veşnica lui osândire. Iar Elisabeta, acoperindu-se de Dumnezeu, petrecea în muntele cel ce se desfăcuse împreună cu Ioan, unde, după dumnezeiasca poruncă, li se făcuse peşteră şi curgea izvor de apă. Şi a crescut un finic deasupra peşterii, plin de roade. Când era vreme de mâncare, se pleca pomul acela jos, dîndu- şi spre mâncare rodul său, apoi iar se ridica în sus.

După patruzeci de zile de la uciderea lui Zaharia, Sfânta Elisabeta, mama Înainte-Mergătorului, şi-a dat sfârşitul în aceeaşi peşteră. Iar Sfântul Ioan a fost hrănit de un înger până la creşterea lui, şi l-a păzit în pustie, până la ziua arătării sale către Israel.

Cugetare

Oamenii încearcă zadarnic să afle lucruri pe care Dumnezeu le-a ascuns de la ochii lor.

Dacă nu ar fi îngăduit Dumnezeu, oamenii nu ar fi aflat niciodată aur şi argint în măruntaiele pămîntului, sau puterea aburului şi a electricităţii. Zadarnic a măcelărit Irod zecile de mii de prunci din Bethleem, doar-doar s-ar fi aflat între ei şi Acela de Care se temea. Acel Prunc ascuns a rămas privirilor lui de fiară, a rămas ascuns de nelegiuită sabia lui. Zadarnic a vrut Irod să îl apuce pe loan, fiul lui Zaharia. Căci iată minunea: soldaţii o vînau pe vîrstnica Elisabeta, care fugea cu copilul în braţe, şi nu au putut să o ajungă! Irod, înnebunit de ură, 1-a convocat pe Bătrînul Zaharia la el şi i-a zis: „Să mi-l dai pe fiul tău loan!”. Dar Bătrînul Preot a răspuns cu blîndeţe: „Eu acum mă aflu la Ierusalim în slujba Domnului Dumnezeului lui Israel, iar fiul meu, nu ştiu unde este”. Dement de furie, Irod a poruncit uciderea lui Zaharia în locul fiului lui loan. Slugile criminalului rege au intrat în Templu şi 1-au întrebat pe Zaharia: „Unde 1-ai ascuns pe fiul tău? Dă-ni-l nouă, căci aşa a poruncit regele. Iar dacă nu ni-1 dai, vei muri în locul lui”. Zaharia le-a zis: „Voi îmi veţi ucide trupul, dar Domnul va primi sufletul meu”. Aşa a fost asasinat Zaharia, dar Irod tot nemulţumit a rămas. Căci el, slugă de bună voie a diavolului fiind, nu îşi afla pacea nici noaptea, nici ziua, căci era chinuit de gîndul că tocmai acest loan care a scăpat este acel rege nou-născut vestit de Magii de la Răsărit. Irod a făcut toate nelegiurile şi crimele pe care le-a putut ca să-1 afle pe loan, dar nu 1-a aflat, căci Dumnezeu a voit ca să-1 ascundă.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Urban, Teodor, Medimn şi a celor împreună cu dânşii optzeci de preoţi şi leviţi, adică diaconi.

Mucenicii Urban, Teodor, Medimn împreună cu cei 79 de tovarăşi au pătimit la Nicomidia sub împăratul arian Valentus (Valens) (364-378 sau 379). Episcopul ortodox Evagrie a fost înlăturat de la Biserica din Constantinopol şi creştinii care nu au acceptat erezia ariană au fost închişi şi torturaţi.

Ajunşi la disperare, creştinii ortodocşi au cerut sprijinul împăratului şi au trimis la el 80 de oameni religioşi, conduşi de Sfinţii Urban, Teodor şi Medimn.

Auzind plângerile lor justificate, împăratul s-a mâniat foarte tare dar s-a stăpânit să se arate. În secret l-a chemat pe eparhul Modest şi i-a dat ordin să-i omoare pe delegaţi. Modest i-a urcat pe un vapor spunându-le că vor fi trimişi la închisoare, dar apoi le-a dat ordin ofiţerilor să dea foc corăbiei aflată în larg. Astfel, toţi martirii de pe corabie au ars de vii.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Sfintitului Mucenic Avda, episcop de Hormizd, în Persia.

Sfântul acesta a fost pe vremea lui Teodosie împaratul romanilor şi a lui Isdigerd I (399-419) împăratul persilor, în anii 412. Fiind prins de mai-marele vrăjitor care îl silea să se închine soarelui si focului, fiindcă nu s-a plecat, a poruncit să-l bată peste tot trupul cu toiege de trandafir pline de ghimpi, atât de mult, încât a ajuns ca un mort. Pentru aceasta luându-l slujitorii l-au dus la casa sa. Şi după un ceas şi-a dat sufletul său în mâinile lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea arătarii Sfântului Apostolul Petru la Iustinian împăratul.

Tot în această zi, pomenirea sfântului cuviosului mucenic Atanasie, egumenul (staretul) Mânăstirii Sfântului Simeon Stilitul, la Brest-Litovsk.

Sf. Mucenic Atanasie al Brest-ului a fost bielorus şi s-a născut în anul 1597 într-o familie de creştini numită Filipovici. El a fost bine educat şi cunoştea literatură teologică şi istorică după cum se poate vedea în jurnalul sfântului, care s-a păstrat.

În tinereţe, Sf. Atanasie a fost dascăl în casele comercianţilor polonezi. În 1627 a acceptat tunderea sub egumenul Iosif de la Mănăstirea Sf. Duh din Vilensk. Sf. Atanasie a fost numit ieromonah în 1632 şi ales stareţ al Mănăstirii Duboisk de lângă Pinsk.

Cu ajutorul şi binecuvântarea specială a Maicii Domnului, Sf. Atanasie a reuşit să reînvieze ortodoxia pe teritoriile limitrofe ale Rusiei vechi, care au fost luate de polonezi. Între anii 1638-1648 Sf. Atanasie a făcut ascultare ca egumen al Mănăstirii Bretsk-Simeonov, îndurând abuzuri nesfârşite din partea Uniaţilor şi fiind ilegal persecutat de autorităţile civile. A fost întemniţat de trei ori.

Sfântul a fost dus la Kiev în faţa unui tribunal religios ca să fie judecat dar a fost achitat şi s-a întors la mănăstirea sa. Timp de zece ani Atanasie a luptat împotriva oamenilor răuvoitori, pentru triumful netulburat al ortodoxiei, marturie fiind suferinţele sale.După mai multe încercări de a-i frânge spiritul de luptă pentru ortodoxie, în cele din urmă, după un alt proces care i s-a intentat, sfântul a fost condamnat la moarte prin execuţie, deoarece era împotriva Uniaţilor.

Sf. Atanasie a murit ca martir în noaptea de 4/5 septembrie 1648, iar dezgroparea moaştelor s-a făcut în 20 iulie 1679.

Tot în aceasta zi, pomenirea purtatorului-de-patimire sfântul print Gleb.

Sfântul Prinţ Gleb, botezat cu numele David, a fost unul din primii martiri ruşi cunoscuţi sub numele de "Purtători de pătimiri". El a pătimit împreună cu fratele său, prinţul Boris (botezat în creştinism cu numele de Roman). După uciderea Sf. Boris, Svyatopolk Blestematul i-a trimis Prinţului Gleb un mesager mincinos
care-i aducea informaţii eronate despre tatăl lor, Marele Prinţ Vladimir, mort din cauza unei boli, încercând astfel să scape şi de ultimul pretendent la tronul din Kiev.

Fiind minţit, Prinţul Gleb s-a grăbit să ajungă la Kiev însoţit de o mână de oameni. Fratele său mai înţelept Yaroslav, ajungându-l din urmă la Smolensk, nu l-a putut opri pe acesta din drum, deoarece sfântul Gleb nu-şi putea imagina o astfel de crudă înşelăciune din partea fratelui său Svyatopolk.

Nu departe de Smolensk, ucigaşii au urcat pe nava Sf. Gleb, care nu s-a opus, cerând doar să fie lăsat în viaţă pentru vârsta lui fragedă. Dar la ordinul criminalilor, bucătarul navei i-a tăiat gâtul lui Gleb îngropându-l lângă Smolensk, într-un loc pustiu, între două trunchiuri de copac, într-un sicriu modest din lemn. (+1015). În perioada 1019-1020 fratele său, Yaroslav i-a descoperit mormântul şi trupul neputrezit care a fost mutat la Vyshgorod lângă Kiev şi îngropat lângă sfântul prinţ Boris.

Mai târziu, moaştele fraţilor au fost mutate în 2 mai la Biserica Sf. Vasile cel Mare, săvârşindu-se multe minuni la raclele celor doi sfinţi "Purtători de Pătimiri". Mitropolitul Ioan al Kievului a compus o slujbă pentru prinţii sfinţi fixând şi data prăznuirii lor în comun ziua de 24 iulie, începând din prima jumătate a sec. al XI-lea.

Biserica Rusă i-a cinstit din vremuri străvechi pe aceşti doi sfinţi, care prin rugăciunile lor au ajutat locul lor de naştere, mai ales în perioadele de mari tulburări. Astfel, chiar înainte de Bătălia de la Neva din 1240, Pătimitorii Boris şi Gleb au apărut în vis unui soldat din armata prinţului Alexander Nevsky (23 noiembrie, 30 august şi 23 mai), ajutând ruşii în timpul luptei.

Cronicile sunt pline de mărturii ale milostivirii celor doi sfinţi ruşi şi de minunile care s-au văzut la raclele lor. Multe biserici s-au construit în Rusia care au primit hramul Sfinţilor Purtători de Pătimiri Boris şi Gleb.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.