Pe 7 decembrie, Biserica Ortodoxa o praznuieste pe Sfanta Mucenita Filofteia , o sfanta de numai 12 ani. Aceasta a trait in sec. al XIII-lea, in sudul Dunarii. Nu se stie cu exactitate daca provenea din neam de romani sau de bulgari. Moastele sale se afla, de la sfarsitul sec. al XIV-lea, la Curtea de Arges. In sedintele Sinodului BOR din 1950, s-a decis generalizarea cultului Sfintei Filofteia de la Arges. Numele sau se traduce prin "iubitoare de Dumnezeu".
Martirizata la doar 12 ani de tatal sau
Din informatiile cu privire la viata sa, cunoastem ca una din indatoririle Filofteiei era aceea de a-i duce mancare tatalui ei, care muncea la camp. Insa, Filofteia intalnea in drum multime de saraci si, fiind milostiva impartea din ea saracilor, atragand nemultumirea si reprosul parintelui. Intr-una din zile, tatal descopera fapta ei si orbit de furie scoate o barda pe care o avea la el si loveste pe fata la picior. Tanara Filofteia a fost grav ranita la un picior. In urma acestei rani si-a incredintat sufletul Domnului, la varsta de doar 12 ani.
Aducerea moastelor la Curtea de Arges
Istoria arata ca moastele Sfintei Filofteia au fost duse initial la Tarnovo, unde au ramas pana in anul 1393. In acel an, Taratul bulgar a fost ocupat de turci, care au si ars orasul. Pentru a le feri de profanare, moastele au fost duse la Vidin, unde au stat putin timp, probabil pana in 1396. Dupa infrangerea armatelor crestine la Nikopole, crescand amenintarea turca, moastele au fost oferite domnitorului Tarii Romanesti, Mircea cel Batran (1386-1418). Acesta le-a asezat in vechea ctitorie domneasca, cu hramul "Sf. Nicolae", de la Curtea de Arges, pe atunci catedrala mitropolitana. In acest fel se explica si alegerea zilei de 7 decembrie drept zi de pomenire (imediat dupa ziua hramului). Dupa construirea noii biserici de catre Neagoe Basarab, sfintita la 15 august 1517, moastele au fost asezate aici a doua zi, cand s-a facut si proclamarea canonizarii Sf. Ierarh Nifon al Constantinopolului (prima canonizare la noi).
Moastele au ramas la Curtea de Arges pana in 1893, cand, datorita starii avansate de degradare a bisericii, au fost mutate in bisericile "Sf. Gheorghe" si "Adormirea Maicii Domnului" - Olari, din aceeasi localitate. In timpul primului razboi mondial, datorita mutarii frontului in apropierea acestei localitati, moastele au fost duse in paraclisul Manastirii Antim din Bucuresti. Dupa terminarea razboiului, au fost readuse la Curtea de Arges, iar din 1949 se afla in paraclisul acestei manastiri.
Sfanta Filofteia in traditia populara
Sfanta Filofteia este considerata ocrotitoarea copiilor si a tinerilor, si in special a fetelor, pe care le ajuta sa se casatoreasca si sa aiba o viata linistita. In traditie, Sfanta Filofteia este o sora indepartata a Sfantului Ilie. Astfel, ea mai este numita si "aducatoarea de ploi". Istoria consemneaza mai multe procesiuni cu moastele Sfintei pe timp de seceta, iar traditia spune ca prin mijlocirea ei in fata lui Dumnezeu a plouat, iar roadele au fost bogate.
Aceasta frumoasa stalpare, purtand roduri vrednice de Imparatia Cerurilor,Sfanta Filofteia fecioara, s-a nascut in marea cetate Tarnavo, din parinti crestini cu credinta, bulgari de neam, plugari cu mestesugul si simpli cu cunostinta. Dupa ce copila a ajuns la varsta cea primitoare de invatatura si, dupa ce a semanat in inima sa si in sufletul ei cel primitor samanta faptelor bune, a fecioriei si a milosteniei, ca din rod se cunoaste pomul, maica ei s-a mutat catre Domnul. Iar copila, ramanand lipsita de maica cea fireasca si avand intru inima sa intiparite invataturile primite de la ea, inteleptind-o pe dansa Duhul Sfant , a inceput cu osardie a lucra faptele bune cele incepatoare. Adica, a merge la biserica, a asculta Sfintele Scripturi cu luare aminte , a posti, pazindu-si neintinata fecioria cea trupeasca si cea sufleteasca, miluind pe cei saraci, saturand pe cei flamanzi, adapand pe cei insetati si imbracand pe cei goi; impodobindu-si prin aceasta, candela sufletului sau, agonisindu-si undelemn in vasul ei si gatindu-se pentru intrarea in camara Mirelui ceresc, ca fecioarele cele intelepte. Si toate aceste fapte bune le savarsea Sfanta cu mare statornicie si rabdare, nebagand in seama ispitele si necazurile pricinuite de uratorii binelui, dupa cela ce zice: "Gatitu-m-am si nu m-am tulburat a pazi poruncile Tale."
Deci, dupa ce a murit mama Sfintei, tatal ei si-a luat alta femeie si, fiindca mai totdeauna se intampla ca mamele de al doilea nu iubesc pe fiicele vitrege, aceasta s-a intamplat si Fericitei. Ca mama vitrega, vazandu-i milostivirea si alte fapte bune ale ei, indemnata de uratorul binelui, diavolul, ii facea necazuri neincetate, batand-o, parand-o tatalui ei si pornindu-l spre manie. De multe ori, Fericita, vazand pe saraci si flamanzi si biruita fiind de milostivire, isi da hainele ei si le impartea si din bucatele, pe care mama vitrega i le da, sa le duca la tarina, la tatal ei. Pentru fapta aceasta, el de multe ori o batea fara mila, pana ce, in cele de pe urma, a patimit si moartea din mainile lui.
Mergand ea, dupa obicei, in toate zilele, sa duca bucate tatalui sau, fiind el cu plugul la tarina, ii ieseau mereu inainte saracii si flamanzii, care, stiindu-i milostivirea si asezarea sufeltului ei cel iubitor de saraci, ii cereau milostenie, iar Fericita, neavand altceva sa le dea, le impartea din bucatele ce le ducea tatalui ei si ii hranea. Acestea facand-o ea multe zile si tatal sau, ramanand flamand, a certat pe femeia lui, cere l-a incredintat ca totdeauna ii trimite bucate deajuns, inca si de prisos, ci diavolul a pus in mintea tatalui ei, sa pandeasca pe Fericita, ca sa vada ce face cu bucatele. Deci, el mergand la un loc indemanatic sa o pandeasca, in vremea in care stia ca vine Fericita cu bucatele, si vazand cele ce facea fiica sa, s-a aprins de manie si biruindu-se de patima si dragostea cea parinteasca uitand-o, s-a pornit asupra ei. Si, neingaduind mania cea draceasca, sa o apuce de cosite, dupa obiceiul sau, ca totdeauna, si sa o bata pana isi va stampara fierberea maniei sale dobitocesti, de astadata, pana sa ajunga la dansa, a asvarlit in ea cu barda lui cea plugareasca, pe care o purta la brau si, lovind-o, a ranit-o la picior si, indata, o, minune, Fericita si-a dat sfantul ei suflet in mainile lui Dumnezeu.
Iar sfantul si feciorescul ei trup, ramanand pe pamant si inca sange din piciorul cel taiat curgand, cu slava cereasca a stralucit, incat se lumina si locul cel de prinprejur. Iar ticalosul tata, vazand intamplarea, a fost cuprins de spaima si de cutremur: una, ca s-a facut ucigas al fiicei sale, iar alta, din pricina stralucirii slavei celei dumnezeiesti, care se revarsase imprejurul sfintelor ei moaste ; ca vrand sa ridice sfantul ei trup, nu cuteza sa se atinga, inca nici sa se apropie de dansul.
Deci, a alergat in cetate si a spus arhiepiscopului si celor mai mari ai cetatii, toate pe rand, precum s-au intamplat si ca acum trupul Fericitei zace pe pamant si ca este proslavit de la Dumnezeu cu lumina cereasca. Aceasta auzind-o, arhiepiscopul si cei mai mari ai cetatii, precum si din popor, au alergat, cu faclii si cu tamaie si cu rugaciuni, si, vazand neprihanitul trup stralucind cu acea dumnezeiasca lumina, s-au minunat cu totii si au proslavit pe Dumnezeul minunilor, Care si acum, in vremile noastre, proslaveste pe robii sai, care implinesc cu nevinovatie sfintele Lui porunci. Apoi, vrand sa ridice sfantul ei trup dupa porunca arhiepiscopului si sa-l duca in cetate, nicidecum n-au putut, ca Dumnezeu, vrand sa proslaveasca cu minune pe roaba sa, a ingreuiat ca o piatra de moara trupul ei.
Deci, cunoscand ei ca in alta parte voieste Sfanta sa se duca, au inceput a-i vorbi ca si catre o fiinta vie, pomenindu-i cetatile, manastirile, bisericile cele de peste Dunare, si cele de aceasta parte de Dunare si nicaieri n-a voit, iar cum a pomenit de Biserica Domneasca , cea din Targul Argesului, indata s-a usurat mai mult decat greutatea ei cea fireasca si, intelegand toti ca acolo este voia lui Dumnezeu si a Sfintei a merge, indata au instiintat, prin scrisori, pe Radu Voda, cel poreclit Negru (ce care si biserica a fost zidita), despre toate aceste. Deci, voievodul, cand a aflat, fiind tara si poporul sau cu niste odoare de mult pret, ca acestea, indata, cu mult alai, cu faclii si tamaieri, cu multa evlavie, mergand la Dunare, a adus Sfintele ei moaste si le-a asezat in Biserica Domneasca , cea zidita de dansul, in orasul Argesului.
Iar dupa ridicarea, in anul 1517, a Manastirii Curtea de Arges , de catre binecredinciosul Voievod Neagoe Basarab , cinstind moaste ale Sfintei Filoteia, au fost asezate in manastire, unde si pana in ziua de astazi se afla nestramutate, dupa atatea schimbari de vreme, de robii si de tulburari, dand tamaduiri la tot felul de boli, celor ce alearga cu credinta la dansa. Cu ale carei rugaciuni, Dumnezeu sa ne miluiasca si sa ne mantuiasca pe noi. Amin.
Deci, dupa ce a murit mama Sfintei, tatal ei si-a luat alta femeie si, fiindca mai totdeauna se intampla ca mamele de al doilea nu iubesc pe fiicele vitrege, aceasta s-a intamplat si Fericitei. Ca mama vitrega, vazandu-i milostivirea si alte fapte bune ale ei, indemnata de uratorul binelui, diavolul, ii facea necazuri neincetate, batand-o, parand-o tatalui ei si pornindu-l spre manie. De multe ori, Fericita, vazand pe saraci si flamanzi si biruita fiind de milostivire, isi da hainele ei si le impartea si din bucatele, pe care mama vitrega i le da, sa le duca la tarina, la tatal ei. Pentru fapta aceasta, el de multe ori o batea fara mila, pana ce, in cele de pe urma, a patimit si moartea din mainile lui.
Mergand ea, dupa obicei, in toate zilele, sa duca bucate tatalui sau, fiind el cu plugul la tarina, ii ieseau mereu inainte saracii si flamanzii, care, stiindu-i milostivirea si asezarea sufeltului ei cel iubitor de saraci, ii cereau milostenie, iar Fericita, neavand altceva sa le dea, le impartea din bucatele ce le ducea tatalui ei si ii hranea. Acestea facand-o ea multe zile si tatal sau, ramanand flamand, a certat pe femeia lui, cere l-a incredintat ca totdeauna ii trimite bucate deajuns, inca si de prisos, ci diavolul a pus in mintea tatalui ei, sa pandeasca pe Fericita, ca sa vada ce face cu bucatele. Deci, el mergand la un loc indemanatic sa o pandeasca, in vremea in care stia ca vine Fericita cu bucatele, si vazand cele ce facea fiica sa, s-a aprins de manie si biruindu-se de patima si dragostea cea parinteasca uitand-o, s-a pornit asupra ei. Si, neingaduind mania cea draceasca, sa o apuce de cosite, dupa obiceiul sau, ca totdeauna, si sa o bata pana isi va stampara fierberea maniei sale dobitocesti, de astadata, pana sa ajunga la dansa, a asvarlit in ea cu barda lui cea plugareasca, pe care o purta la brau si, lovind-o, a ranit-o la picior si, indata, o, minune, Fericita si-a dat sfantul ei suflet in mainile lui Dumnezeu.
Iar sfantul si feciorescul ei trup, ramanand pe pamant si inca sange din piciorul cel taiat curgand, cu slava cereasca a stralucit, incat se lumina si locul cel de prinprejur. Iar ticalosul tata, vazand intamplarea, a fost cuprins de spaima si de cutremur: una, ca s-a facut ucigas al fiicei sale, iar alta, din pricina stralucirii slavei celei dumnezeiesti, care se revarsase imprejurul sfintelor ei moaste ; ca vrand sa ridice sfantul ei trup, nu cuteza sa se atinga, inca nici sa se apropie de dansul.
Deci, a alergat in cetate si a spus arhiepiscopului si celor mai mari ai cetatii, toate pe rand, precum s-au intamplat si ca acum trupul Fericitei zace pe pamant si ca este proslavit de la Dumnezeu cu lumina cereasca. Aceasta auzind-o, arhiepiscopul si cei mai mari ai cetatii, precum si din popor, au alergat, cu faclii si cu tamaie si cu rugaciuni, si, vazand neprihanitul trup stralucind cu acea dumnezeiasca lumina, s-au minunat cu totii si au proslavit pe Dumnezeul minunilor, Care si acum, in vremile noastre, proslaveste pe robii sai, care implinesc cu nevinovatie sfintele Lui porunci. Apoi, vrand sa ridice sfantul ei trup dupa porunca arhiepiscopului si sa-l duca in cetate, nicidecum n-au putut, ca Dumnezeu, vrand sa proslaveasca cu minune pe roaba sa, a ingreuiat ca o piatra de moara trupul ei.
Deci, cunoscand ei ca in alta parte voieste Sfanta sa se duca, au inceput a-i vorbi ca si catre o fiinta vie, pomenindu-i cetatile, manastirile, bisericile cele de peste Dunare, si cele de aceasta parte de Dunare si nicaieri n-a voit, iar cum a pomenit de Biserica Domneasca , cea din Targul Argesului, indata s-a usurat mai mult decat greutatea ei cea fireasca si, intelegand toti ca acolo este voia lui Dumnezeu si a Sfintei a merge, indata au instiintat, prin scrisori, pe Radu Voda, cel poreclit Negru (ce care si biserica a fost zidita), despre toate aceste. Deci, voievodul, cand a aflat, fiind tara si poporul sau cu niste odoare de mult pret, ca acestea, indata, cu mult alai, cu faclii si tamaieri, cu multa evlavie, mergand la Dunare, a adus Sfintele ei moaste si le-a asezat in Biserica Domneasca , cea zidita de dansul, in orasul Argesului.
Iar dupa ridicarea, in anul 1517, a Manastirii Curtea de Arges , de catre binecredinciosul Voievod Neagoe Basarab , cinstind moaste ale Sfintei Filoteia, au fost asezate in manastire, unde si pana in ziua de astazi se afla nestramutate, dupa atatea schimbari de vreme, de robii si de tulburari, dand tamaduiri la tot felul de boli, celor ce alearga cu credinta la dansa. Cu ale carei rugaciuni, Dumnezeu sa ne miluiasca si sa ne mantuiasca pe noi. Amin.
sursa:crestinortodox.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu