marți, 29 noiembrie 2011

EVANGHELIA ZILEI: 2011-11-29 MARŢI ÎN SĂPTĂMÂNA DOUĂZECI ŞI ŞAPTEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Luca (XVII, 26-37)

is-a Domnul: „Precum a fost în zilele lui Noe, aşa va fi şi în zilele Fiului Omului: Mâncau, beau, se însurau, se măritau, până'n ziua când a intrat Noe în corabie şi a venit potopul şi i-a pierdut pe toţi. Şi cum a fost în zilele lui Lot: Mâncau, beau, cumpărau, vindeau, sădeau şi zideau, dar în ziua când a ieşit Lot din Sodoma a plouat din cer cu foc şi pucioasă şi i-a nimicit pe toţi. La fel va fi în ziua în care Se va arăta Fiul Omului. În ziua aceea, cel ce va fi pe acoperişul casei, iar lucrurile lui în casă, să nu se coboare să le ia; de asemenea: cel ce va fi în ţarină, să nu se întoarcă înapoi. Aduceţi-vă aminte de femeia lui Lot. Cel ce va căuta să-şi câştige viaţa, O va pierde; iar cel ce şi-o va pierde, O va face vie. Vă spun: În noaptea aceea vor fi doi într'un pat; unul va fi luat, iar altul va fi lăsat. Două vor măcina împreună; una va fi luată şi alta va fi lăsată. Doi vor fi în ţarină; unul se va lua şi altul se va lăsa“. Şi, răspunzând, I-au zis: „Unde, Doamne?“ Iar El le-a zis: „Unde va fi stârvul, acolo se vor aduna şi vulturii“.

Niciun comentariu: