luni, 21 noiembrie 2011

Pomenirea Sfinţilor Apostoli Filimon, Arhip şi Apfia (22 noiembrie)


   Aceşti sfinţi au vieţuit pe vremea împăratului Nero, fiind următori şi ucenici ai Sfîntului Apostol Pavel; şi au pătimit pentru Hristos de la necredincioşii elini, în Kolasia. Căci, cînd îşi înălţau rugăciunile lor către Dumnezeu în sfînta biserică, dimpreună cu ceilalţi creştini, atunci au năvălit asupra lor închinătorii de idoli care erau contra creştinilor. Atunci toţi credincioşii care erau în biserică, au fugit, şi au rămas numai Filimon, Arhip şi Apfia, pe care, luîndu-i păgînii, i-au dus la Artoklis făcătorul de pîine al Efesului. Atunci a fost bătut aspru Sfîntul Arhip şi străpuns cu cuţite peste tot trupul, de oamenii care treceau pe acolo şi de copii. După aceasta Sfîntul Filimon a fost bătut fără milă şi, fiind împroşcat cu pietre, s-a săvîrşit. Asemenea şi Sfînta Apfia a fost ucisă cu pietre şi în astfel de munci au trecut sfinţii către Dumnezeu.

Niciun comentariu: