miercuri, 28 martie 2012

Sfinţirea Bisericii „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul” Constanţa - Singura biserică din Dobrogea cu Policandre împodobite cu ouă de struţ

Astazi 28 martie, la ora 11.00,  Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului a oficiat slujba de sfinţire mică a Bisericii „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul” (situată în spatele Complexului Brotăcei ,lângă Cambridge School). 


Până acum, sfintele slujbe s-au oficiat în biserica amenajată la demisol. Credincioşii prezenţi au putut intra în Sfântul altar şi s-au putut închina la moaştele Sfinţilor 20 Mucenici monahi savaiţi, ale Sfinţilor ucişi în Sinai şi Rait şi ale Mărturisitorilor Domnului de la Aiud.
De asemenea, părintele Mircea Cristian Pricop  a primit rangul de iconom stavrofor.


Enoriaşii care au venit la sfinţirea bisericii au fost încântaţi să vadă policandrelele împodobite cu ouă de struţ. Ouăle de struţ minunat îmbodobite fiecare cu câte o cruce ,stau falnic agăţate de braţele celor cinci  policandre (patru în biserică şi unul în altar) ,mai ales acum în  perioada Paştelui  .
 Ca simbol, ouăle de struţ reprezintă viaţa. Biserica Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul este singura din Dobrogea care are policandrele împodobite cu ouă de struţ. De asemenea, pe Sfânta Masă este aşezat un ou de struţ pe un postament aurit şi încrustat cu pietre.

















 Tot  astazi se va săvârşi de la orele 16,00 slujba Sfântului Mazlu,iar în continuare slujba Deniei Canonului celui Mare a Sfântului Andrei Criteanul, slujbă ce se oficiază în toate lăcaşele de cult în a cincea săptămână a Postului Mare.


Denia este, din punct de vedere liturgic, o utrenie care se săvârşeşte în seara zilei precedente. Aşadar, Denia Canonului este utrenia zilei de joi, 29 martie, oficiată miercuri seara. Spre deosebire de lectura din prima săptămâna din Postul Mare, când acest canon este împărţit în patru stări citite la slujbele Pavecerniţei din zilele de luni, marţi, miercuri şi joi, în miercurea aceasta, Canonul Sfântului Andrei Criteanul, se va citi integral, tot în cadrul slujbei Pavecerniţei Mari.

Cunoscută drept Canonul lacrimilor, această creaţie în versuri a Sfântului Andrei, Arhiepiscopul Cretei, este una dintre cele mai frumoase slujbe ale Bisericii noastre, fiind totodată şi o bijuterie literară cu rolul de a crea în sufletul şi conştiinţa noastră o atmosferă care să ne îndemne la meditaţie, pocăinţă şi rugăciune.
Canonul cel Mare prezintă istoria mântuirii neamului omenesc, de la căderea în păcat a protopărinţilor, Adam şi Eva, şi până la Pătimirile şi Învierea Domnului. Este o poezie de o sensibilitate şi de o profunzime recunoscută de toată lumea. În acest Canon, Sfântul Andrei Criteanul aduce în faţa cititorilor sau ascultătorilor chipuri din Vechiul şi Noul Testament, oameni care fie s-au remarcat printr-o viaţă sfântă, fie sunt personaje care au rătăcit de la calea lui Dumnezeu.








































































Niciun comentariu: