Cuviosul Macarie Mărturisitorul, egumenul Pelechitului (1 aprilie)

    Acest între sfinţi, părintele nostru Macarie, în Constantinopol fiind născut, şi prunc sărman rămînînd după părinţii săi, a fost crescut de un moş adevărat al său, fiind dat la învăţătura Sfintelor Scripturi. Şi avînd firească isteţime, şi multă osîrdie arătînd, în scurtă vreme petrecînd toată Scriptura, a cunoscut nimicnicia şi grabnica stricăciune a celor vremelniceşti, precum şi veşnicia celor cereşti. Pentru aceasta, ieşind din cetate, s-a dus la Mănăstirea numită Pelechit, şi amestecîndu-se pe sine cu monahii de acolo, lepădînd numele Hristofor, căci aşa se numea mai înainte, Macarie de acum înainte s-a numit. Deci, slujind mai la toate trebuinţele chinoviei şi săvîrşind virtuţile prin multa smerenie, s-a făcut începător şi făcător de minuni preaminunat. Căci Dumnezeu prin el a vindecat patimi nevindecate; şi ploaie din cer a pogorît prin rugăciune; şi mare şi vestit făcîndu-se el în zilele acelea, multă mulţime năzuia către el. Unii adică durerile sufleteşti prin el curăţindu-le, iar alţii trupeşti vindecări dobîndind; însă alţii sufleteşte şi trupeşte de el întărindu-se, se întorceau la casele lor.

    Auzind vestea aceasta, Tarasie, preasfîntul patriarh al Constantinopolului a trimis de la chemat ca să vindece pe Pavel patriciul, ce avea boală primejdioasă şi era deznădăjduit de vindecare. Mergînd Sfîntul la casa sa l-a vindecat. După aceea şi pe soţia lui, deasemenea, boală pătimind şi deznădăjduită fiind de doctori, iarăşi a vindecat-o sfîntul, pe care şi binecuvîntîndu-l patriarhul, l-a făcut şi slujitor Domnului, căci nu bolea cu boala neascultării ca cei mulţi.

    Ducîndu-se la mănăstirea sa, smerenia ce o avea mai mult înmulţită a pus-o în lucrare. Atunci lucrătorul de sminteli, diavolul, a pus în Bizanţ împărat tiran, care a dat cinstitele icoane în foc şi în apă. Acesta era Leon Armeanul, care a trimis în surghiunie pe preasfîntul patriarh Nichifor, şi care chinuia pe arhierei şi arhimandriţi cu izgoniri şi închisori şi cu cumplite bătăi. Atunci şi acest minunat bărbat, fiind din pomeniţii mai sus Sfinţi Părinţi, la felurite chinuri a fost dat şi în închisoare a petrecut pînă la sfîrşitul acelui împărat. Iar după acela, împărăţind Mihail Gîngavul, şi acesta de aceeaşi spurcată credinţă fiind, a scos pe sfîntul de la închisoare, şi prin alţii mult măgulindu-l şi îngrozindu-l, nu a reuşit să-l înduplece de partea lui a fi. Pentru care şi izgonindu-l la Ostrovul Afusie îl avea în pază.

    Iar sfîntul suferind toate vitejeşte, mulţumea lui Dumnezeu. Deci zăbovind în acea izgonire şi mult nevoindu-se, şi de minuni făcător acolo făcîndu-se, s-a mutat către Domnul.