Pomenirea Cuviosului Pavel cel simplu (7 martie)

Cel între sfinţi părintele nostru Pavel, numit şi cel simplu, era plugar, un om cu totul de rînd, dar lipsit de răutate şi de prefăcătorie, ca nimeni altul. Avea însă o soţie înrăutăţită şi desfrînată, fără ca el să ştie lucrul acesta multă vreme.

    Într-una din zile, venind el de la ţarină pe neaşteptate, în afară de vremea obişnuită, aşa cum se întîmplă cîteodată, a găsit pe femeia lui necinstindu-i casa cu un bărbat străin. Atunci zîmbind plin de blîndeţe le-a zis: Bine, bine, nu-mi pasă de ce faceţi, martor iau pe Iisus Hristos; de acum înainte nu vreau să o mai văd înaintea ochilor; a ta să fie şi ea şi copiii ei, iar eu mă voi duce şi mă voi face monah.

    Şi îndată lăsînd toate şi bine rînduindu-le, a plecat la fericitul Antonie şi, bătînd la uşa acestuia, fericitul Antonie a ieşit şi i-a zis: "Cine eşti, frate, şi ce cauţi aici?" Iar el i-a răspuns: "Sînt un străin şi am venit la tine să mă fac monah". Iar sfîntul i-a zis: "Bătrîn fiind de şaizeci de ani, nu poţi să te faci monah şi nici să înduri necazurile şi strîmtorarea pustiului. Mai dagrabă du-te la chinovie; acolo ai să găseşti din destul cele necesare trupului şi vei putea petrece fără prea multă oboseală cu cei de acolo. Căci fraţii vor ajuta neputinţa ta, fiindcă eu stau singur şi mănînc doar la cinci zile odată şi atunci chiar rămînînd mai mult flămînd".

    Dar Pavel nu suferea să audă acestea de la bătrîn, ci se sîrguia să rămînă împreună cu el. Şi sfîntul, neputînd să-l alunge, închizînd uşa colibei, l-a lăsat afară timp de trei zile, neieşind ca să-l vadă. Iar Pavel a rămas flămînd şi nu s-a depărtat. În ziua a patra însă sfîntul avînd trebuinţă neapărată să iasă afară, deschizînd uşa şi găsindu-l pe Pavel lîngă uşa colibei, i-a zis: "Du-te, bătrîne, de aici, nu mă sili, căci nu poţi să rămîi împreună cu mine!" Dar Pavel i-a răspuns: "Îmi este cu neputinţă să mă duc într-altă parte".

    Atunci sfîntul văzîndu-l că nu are nici traistă, nici pîine, nici apă, nici vreun lucru oarecare, i-a zis: "Dacă vei da dovadă de ascultare şi vei împlini fără lenevire şi fără murmur cele ce vei auzi de la mine, vei putea şi aici să te mîntuieşti; dar dacă nu vei face acestea, pentru ce atunci te mai oboseşti şi nu te întorci acolo de unde ai venit?" Iar Pavel răspunzînd a zis: "Toate cîte îmi vei spune, cu rîvnă le voi face". Şi sfîntul i-a zis: "Ridică-te deci şi te roagă pînă mă voi duce înăuntru ca să-ţi aduc de lucru". Sfîntul Antonie, intrînd în peşteră, îl urmărea printr-o mică ferestruică; şi Pavel a stat nemişcat la rugăciune o săptămînă întreagă, fiind ars de arşiţa soarelui.

    După aceasta Sfîntul Antonie, ieşind afară şi luînd ramuri de finic, i-a zis: "Ia şi împleteşte din ramurile acestea aşa cum mă vezi că împletesc eu". Şi bătrînul a împletit pînă la al nouălea ceas un şirag de cincisprezece stînjeni, cu multă osteneală. Dar sfîntul i-a zis: "Rău ai împletit! Desfă ce-ai împletit şi împleteşte din nou". Şi Pavel a stat nemîncat timp de şapte zile. Sfîntul Antonie făcea acestea pentru ca Pavel să se nemulţumească şi să plece de acolo. Dar Pavel, despletind şiragul cu îndelungă-răbdare şi cu osîrdie şi împletindu-l din nou cu multă luare aminte, fără să cîrtească şi fără să se tulbure, a uimit pe sfînt. Pentru aceasta, către apusul soarelui atins fiind de purtarea lui Pavel, i-a zis: "Bătrînule, vrei să mîncăm o bucată de pîine?" Iar Pavel a răspuns: "Cum crezi, părinte!" Şi lucrul acesta l-a înmuiat iarăşi pe sfîntul.

    Deci, punînd masa, a aşezat pe ea patru bucăţi de pîine, de cîte şase uncii fiecare (aproape 200 g) şi a înmuiat pentru dînsul una, iar pentru bătrîn trei. Şi Sfîntul Antonie începînd un psalm, ca şi întru aceasta să-l încerce pe Pavel, l-a cîntat repetîndu-l de două ori. Iar Pavel cu mai multă osîrdie se ruga împreună cu sfîntul. Apoi sfîntul i-a zis lui Pavel: "Stai la masă şi ia aminte să nu te atingi de cele puse înainte". Şi îndeplinind şi această poruncă, sfîntul i-a zis: "Acum ridică-te, fă-ţi rugăciunea şi culcă-te". Iar acela neatingîndu-se cîtuşi de puţin de hrană, a făcut ceea ce i s-a poruncit. Către miezul nopţii Sfîntul Antonie, ridicîndu-se pentru rugăciune, a sculat şi pe Pavel şi a prelungit rugăciunea pînă la ceasul al nouălea din zi.

    Cînd s-a făcut seară, Sfîntul Antonie luîndu-şi înainte o bucată de pîine, de alta nu s-a mai atins. Iar Pavel, mîncînd încet mai avea încă din pîinea din care mînca. După ce a mîncat toată bucata de pîine, Antonie i-a zis: "Bătrînule, mai mănîncă şi altă bucată de pîine". Dar Pavel i-a răspuns: "Dacă vei mînca şi tu, atunci şi eu voi mînca". Sfîntul Antonie a zis: "Mie îmi este de ajuns pentru că eu sînt monah". Dar Pavel a zis: "Pentru că şi eu vreau să ajung monah, îmi este de ajuns şi mie". Şi ridicîndu-se au început să cînte. Iar după ce au dormit puţin, sculîndu-se, au început din nou să cînte. Cînd s-a făcut ziuă, l-a trimis să umble în pustiu şi să se întoarcă abia după trei zile. După ce a făcut şi aceasta, venind nişte fraţi la Sfîntul Antonie, Pavel căuta să vadă ce trebuie să facă. Şi sfîntul i-a zis: "Slujeşte pe fraţi în tăcere şi să nu guşti nimic, pînă ce vor pleca". Şi au trecut zile fără ca Pavel să guste ceva. Iar fraţii îl întrebau: "Pentru ce nu vorbeşti?" Şi, pentru că el nu răspundea, sfîntul i-a zis: "Vorbeşte fraţilor!", şi a început să vorbească.

    Într-una din zile aducînd cineva sfîntului un ulcior cu miere, Sfîntul Antonie a vărsat mierea pe pămînt. După ce a făcut aceasta, sfîntul a zis lui Pavel: "Adună mierea strop cu strop şi vezi ca nu cumva ceva din ea să rămînă fără să poată fi folosită". Şi făcînd aceasta nu s-a tulburat şi nu s-a schimbat cîtuşi de puţin. Odată i-a poruncit să scoată apă şi toată ziua să o verse fără de folos. Şi altădată, iarăşi, desfăcîndu-i îmbrăcămintea, i-a poruncit să şi-o coasă cu îngrijire la loc. Cînd sfîntul l-a văzut că săvîrşeşte fără şovăială, fără murmur şi fără să fie împiedicat de ceva tot ceea ce-i porunceşte, i-a zis: "Uite, frate, dacă poţi să faci în fiecare zi aşa, atunci să rămîi cu mine; iar dacă nu, du-te de unde ai venit!" Şi Pavel a zis lui: "Dacă mai ai şi altele să-mi arăţi, nu ştiu dacă le voi putea face, dar toate cele pe care le-am văzut pînă acum, pe toate cu uşurinţă le fac".

    O astfel şi atît de mare ascultare şi umilinţă a dobîndit fericitul Pavel, încît a primit har împotriva demonilor ca să-i alunge pe dînşii. Iar marele Antonie, încredinţîndu-se despre el, l-a ţinut cu sine o vreme oarecare. Apoi, făcîndu-i o chilie, l-a aşezat în ea, ca să cunoască toate vicleşugurile demonilor şi să se lupte acolo, zicîndu-i: "Iată, te-ai făcut monah. Rămîi singur şi primeşte încercarea demonilor".

    Deci, locuind Pavel astfel un an, s-a învrednicit de har asupra demonilor şi a bolilor. Odată i se aduse lui Antonie un om care era stăpînit de o căpetenie de demoni, care hulea pe Dumnezeu. Luînd seama la el, Antonie spuse celor ce l-au adus: "Nu este lucrul acesta al meu, căci nu m-am învrednicit încă de darul izgonirii demonilor, ci acest lucru este al lui Pavel".

    Plecînd Antonie la Pavel cu cei ce veniseră la el, zise aceluia: "Ava Pavel, scoate demonul din acest om, ca să se întoarcă sănătos la ale sale". Lăsîndu-l Antonie, a plecat la chilia lui. Atunci bătrînul, urcîndu-se pe o piatră, s-a rugat multă vreme cu mîinile înălţate la cer, zicînd: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Sfîntului Antonie, izgoneşte diavolul din acest om!" Neieşind demonul din om, fiind una din căpeteniile iadului, Sfîntul Pavel s-a rugat iarăşi multă vreme în arşiţa soarelui, zicînd: "Doamne, nu voi coborî de pe piatra aceasta, nici apă nu voi bea, pînă nu vei scoate demonul acesta din zidirea Ta!"

    Şi înainte de a sfîrşi cuviosul această rugăciune, diavolul a ieşţit din cel bolnav, strigînd: "O, cu silă sînt alungat de smerenia lui Pavel!" Apoi s-a prefăcut într-un balaur uriaş, lung de 70 de coţi, şi s-a aruncat în Marea Roşie.

    Altădată, fericitul Pavel cel simplu, ucenicul Sfîntului Antonie, a povestit părinţilor un lucru ca acesta. Mergînd la o mănăstire pentru cercetarea şi folosul fraţilor, după vorba cea obişnuită între dînşii, au intrat în biserică să săvîrşească sfînta slujbă. Iar fericitul Pavel lua seama la fiecare din cei ce intrau în biserică, să vadă cu ce fel de suflet intră la slujbă; că avea şi acest dar dat lui de Dumnezeu, ca să vadă pe fiecare cum este la suflet, precum vedem noi obrajii unii altora.

    Şi intrînd toţi cu faţa luminată şi cu obraz vesel şi văzînd pe îngerul fiecăruia bucurîndu-se de dînsul, pe unul l-a văzut negru şi întunecat la tot trupul şi toţi dracii ţinîndu-l de amîndouă părţile şi trăgîndu-l spre sine şi căpăstru în nasul lui punînd şi pe sfîntul lui înger departe mergînd după dînsul, posomorît şi trist. Iar Pavel, lăcrimînd şi bătîndu-şi cu mîna pieptul, şedea înaintea bisericii, plîngînd foarte pe cel ce i s-a arătat lui aşa.

    Deci, cei ce au văzut lucrul cel de mirare al bătrînului şi schimbarea lui cea grabnică care l-a pornit spre lacrimi şi plîns, îl întrebau, rugîndu-se, să le spună pentru ce plînge, socotind nu cumva, deznădăjduindu-se de tot, face aceasta. Îl rugau să intre şi la slujbă cu dînşii. Dar Pavel, scuturîndu-se de dînşii şi lepădîndu-se de aceasta, şedea afară tăcînd şi tînguind mult pe cel ce i se arătase lui. După puţin, isprăvindu-se slujba şi toţi ieşind afară, iarăşi lua aminte Pavel la fiecare, ştiind cum au intrat şi vrînd să cunoască cum ies.

    Deci, a văzut pe bătrînul acela, care avea mai înainte tot trupul negru şi întunecat, că iese din biserică luminat la faţă, alb la trup şi pe draci departe mult, mergînd după dînsul, iar pe înger aproape de el, urmărindu-l şi bucurîndu-se de dînsul foarte. Atunci Pavel, sărind de bucurie, striga, binecuvîntînd pe Dumnezeu şi zicînd: "O, nespusă iubire de oameni a lui Dumnezeu! O, îndurările Lui cele dumnezeieşti şi bunătatea Lui cea peste măsură!"

    Apoi alergînd şi suindu-se pe o piatră înaltă, zicea: "Veniţi şi vedeţi lucrurile lui Dumnezeu, cît sînt de înfricoşate şi de toată spăimîntarea vrednice! Veniţi şi vedeţi pe Cel ce voieşte ca toţi oamenii să se mîntuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină! Veniţi să ne închinăm şi să cădem la El şi să zicem: Tu singur poţi să ridici păcatele!" Deci alergau toţi cu sîrguinţă, vrînd să audă cele ce se zic. Şi după ce s-au adunat toţi, a povestit Pavel cele ce văzuse dînsul mai înainte de intrare în biserică şi după aceasta iarăşi. Şi îl ruga pe bărbatul acela să spună pricina pentru care i-a dăruit Dumnezeu lui o schimbare minunată ca aceasta.

    Iar omul, vădit fiind de Pavel, înaintea tuturor a povestit fără de sfială cele despre sine, zicînd: "Eu sînt om păcătos şi de multă vreme vieţuiam în desfrînare pînă acum. Iar acum, intrînd în sfînta biserică a lui Dumnezeu, am auzit pe Sfîntul Prooroc Isaia citindu-se, sau mai bine zis pe Dumnezeu grăind printr-însul: Spălaţi-vă şi vă curăţiţi. Scoateţi vicleşugurile din inimile voastre înaintea ochilor Mei şi învăţaţi-vă a face bine, şi de vor fi păcatele voastre ca mohorîciunea, ca zăpada le voi albi! Şi de veţi voi şi Mă veţi asculta, bunătăţile pămîntului veţi mînca! Iar eu desfrînatul, de cuvîntul proorocului umilindu-mă la suflet şi suspinînd în inima meu, am zis către Dumnezeu:

    "Tu, Dumnezeule, Care ai venit în lume să mîntuieşti pe cei păcătoşi, Cel ce acum prin proorocul Tău ai făgăduit acestea, cu lucrul împlineşte-le şi la mine păcătosul şi nevrednicul, că iată de acum îţi dau cuvîntul şi mă făgăduiesc şi din inimă mă mărturisesc Ţie, că nu voi mai face acest fel de rău şi mă lepăd de toate fărădelegile şi îţi voi sluji de acum cu curată ştiinţă. De astăzi o, Stăpîne, şi din ceasul acesta, primeşte-mă pe mine cel ce mă pocăiesc şi cad înaintea Ta şi mă depărtez de acum înainte de tot păcatul!" Cu aceste făgăduinţe am ieşit din biserică, hotărînd în sufletul meu să nu mai fac nici un rău înaintea ochilor lui Dumnezeu. Şi auzind toţi, strigau cu un glas către Dumnezeu: Cît s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate întru înţelepciune le-ai făcut!"

    Cunoscînd dar, o, creştinilor, din dumnezeieştile Scripturi şi din sfintele descoperiri, cîtă bunătate are Dumnezeu către cei ce curat năzuiesc la Dînsul şi prin pocăinţă greşelile lor cele mai dinainte le îndepărtează şi cum că dă iarăşi bunătăţile cele făgăduite, nepedepsind pentru păcatele cele mai dinainte, să nu ne deznădăjduim de moştenirea noastră. Că precum prin Isaia proorocul S-a făgăduit să spele pe cei noroiţi în păcate şi ca lîna şi ca zăpada să-i albească, şi de bunătăţile Ierusalimului celui ceresc să-i învrednicească, aşa iarăşi prin Sfîntul Prooroc Iezechil, cu jurămînt ne încredinţează că nu ne va pierde pe noi. Căci zice: Viu sînt Eu, zice Domnul, că nu voiesc moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să fie viu!

    Deci, petrecînd un an întreg în singurătatea lui şi dovedindu-se a fi făcător de minuni şi slujind cu vrednicie lui Dumnezeu, s-a mutat după aceea către cereştile locaşuri.