Povestire despre cei ce primesc milostenie (7 martie)

 Era un oarecare om slăvit într-o mănăstire, avînd viaţă cinstită din tinereţe. Căci abătîndu-se de la toate dulceţile lumeşti şi încuindu-se într-o chilie strîmtă slujea lui Dumnezeu, omorîndu-şi trupul cu postul şi cu starea de toată noaptea la rugăciuni, aducînd Stăpînului a toate rugăciuni cu multe lacrimi, pentru sine şi pentru toată lumea, îndeletnicindu-se cu toată mintea sa întru gîndirea de Dumnezeu. Iar hrană avea puţină, în vremea cea obişnuită, din mîinile chelarului. Însă din ceea ce trimitea Dumnezeu prin creştini la mănăstirea fraţilor, adică aur şi argint, hrană şi vin, dintru acelea niciodată nu primea. Şi i s-a făcut lui, pentru cei ce iau milostenie, o vedenie într-acest fel:

    Într-una din zile mai marele cetăţii a intrat în mănăstirea aceea ca să facă milostenie; şi le dădea tuturor cîte un ban de argint. Deci a mers şi la acel sihastru închis, dîndu-i un galben, şi ruga pe bătrînul acela ca să-l ia. Iar bătrînul, ruşinîndu-se de acel cinstit bărbat, a luat galbenul şi l-a pus în buzunarul său. După aceea, noaptea, săvîrşindu-şi rînduiala sa cea obişnuită, s-a culcat pe o rogojină, vrînd să doarmă puţin; şi i s-a părut că se vedea stînd împreună cu ceilalţi fraţi ai mănăstirii, într-un cîmp larg şi tot cîmpul acela era plin de spini.

    Apoi venind un tînăr înfricoşat - care era îngerul Domnului -, silea pe toţi monahii mănăstirii, zicîndu-le: "Seceraţi aceşti spini". Apoi a mers şi la dînsul şi i-a zis: "Încinge-te şi seceră spinii". Iar închisul acela, nevrînd, îngerul i-a zis: "Nu ai nici un răspuns, căci te-ai înşelat ieri, împreună cu monahii ceilalţi care au luat de la acel om iubitor de Hristos cîte un ban de argint; iar tu ai luat un galben şi deci mai mult eşti dator să te osteneşti, secerînd spini mai mulţi decît alţii, ca cel ce ai luat mai multă plată. Iar spinii aceştia pe care-i vezi, sînt faptele omului aceluia de la care aţi luat ieri milostenie; deci, apropie-te şi seceră împreună cu ceilalţi".

    Iar după ce s-a deşteptat din somn pustnicul acela şi vedenia aceea socotind-o, s-a mîhnit; apoi a chemat pe acela ce-i dăduse acea milostenie şi-l ruga să-şi ia galbenul său; iar iubitorul acela de Hristos nu voia să-l ia, ci zicea către pustnic: "Ţine-l la tine, părinte, sau dă-l cui vei dori". Atunci a zis stareţul: "Nu voiesc să secer spinii păcatelor străine, eu cel ce nu pot dezrădăcina mulţimea de spini a păcatelor mele". Şi, aruncînd galbenul acela afară din chilia sa, a închis ferestruica. Iar bărbatul acela, înştiinţîndu-se de ce pricină i-a lepădat stareţul milostenia lui, a început a-şi îndrepta viaţa şi a face mai multă milostenie la săraci şi la lipsiţi, aducîndu-şi aminte de scriptura aceea, cum că, cu milostenia şi cu credinţa se curăţesc păcatele.