Duminica a XXVII-a după Rusalii – Tămăduirea femeii gârbove - 7 decembrie

Evanghelia Duminicii a XXVII-a dupa Rusalii (Vindecarea femeii gârbove)
(Luca 13, 10-17)

În vremea aceea Iisus învata într-una din sinagogi sâmbata. Si iata, era acolo o femeie care avea de optsprezece ani un duh de neputinta si care era gârbova, încât nu putea sa se ridice nicidecum. Iar Iisus, vazând-o, a chemat-o si i-a zis: Femeie, esti dezlegata de neputinta ta! Si Si-a pus mâinile asupra ei, iar ea îndata s-a îndreptat si slavea pe Dumnezeu. Atunci mai-marele sinagogii, mâniindu-se ca Iisus a vindecat-o sâmbata, raspunzând, zicea multimii: Sase zile sunt în care trebuie sa se lucreze; deci veniti în aceste zile si va vindecati, iar nu în ziua sâmbetei! Domnul însa i-a raspuns si a zis: Fatarnicilor! Fiecare dintre voi nu dezleaga oare sâmbata boul sau asinul sau de la iesle si nu îl duce sa îl adape? Dar aceasta, fiica a lui Avraam fiind, pe care a legat-o Satana, iata, de optsprezece ani, nu se cuvenea oare sa fie dezlegata de legatura aceasta în ziua sâmbetei? Si zicând El acestea, s-au rusinat toti cei ce erau împotriva Lui, iar poporul întreg se bucura de toate faptele cele slavite, savârsite de Dânsul.

Sfânta Evanghelie din Duminica a XXVII-a dupa Rusalii, care ne prezinta vindecarea unei femei gârbove, are profunde întelesuri duhovnicesti si o legatura strânsa cu perioada de post în care ne aflam, ca timp de pregatire pentru sarbatoarea mare si sfânta a Nasterii Domnului si Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Femeia gârbova, cautatoare a mântuirii

Aceasta Evanghelie ne dezvaluie, în acelasi timp, puterea lui Dumnezeu, aratata în Mântuitorul Iisus Hristos, ca putere a iubirii vindecatoare, si virtutile ascunse ale femeii gârbove, care de optsprezece ani era robita de o legatura nevazuta a Satanei, sub forma unei neputinte trupesti.

Evanghelia ne spune ca, pe când se afla într-o sinagoga, Mântuitorul Iisus Hristos a vazut o femeie gârbova, aplecata cu fata spre pamânt si care suferea astfel de optsprezece ani. Ea nu putea sa ridice privirea în sus, nici sa vada fetele oamenilor, nici albastrul cerului. Totusi, aceasta femeie, în pofida bolii si a neputintei ei, venea cu regularitate la sinagoga spre a se ruga lui Dumnezeu, poate nu atât pentru vindecarea trupului sau, cât pentru mântuirea sufletului sau. Femeia gârbova unea rabdarea bolii ei apasatoare cu lucrarea rugaciunii ei staruitoare.

Deci, vazând-o, Iisus Domnul, într-o zi de sâmbata în sinagoga, a chemat-o la El si i-a zis: ‘Femeie, esti dezlegata de neputinta ta!’ (Luca 13, 12), apoi Si-a pus mâinile Sale asupra ei, iar femeia îndata s-a îndreptat si slavea pe Dumnezeu. Atunci, mai-marele sinagogii, fatarnic si plin de invidie, spunea celor prezenti, fara sa se adreseze direct lui Iisus, ca sase zile sunt în care poate omul sa lucreze, dar în ziua sâmbetei nu trebuie sa se savârseasca nici o lucrare, nici chiar o vindecare de boala (cf. Luca 13, 14).

Mântuitorul Iisus Hristos, însa, vazând invidia si fatarnicia mai-marelui sinagogii si a celor care gândeau ca el, a raspuns: ‘Fiecare dintre voi nu dezleaga oare sâmbata boul sau asinul sau de la iesle si nu îl duce sa îl adape? Dar aceasta, fiica a lui Avraam fiind, pe care a legat-o Satana, iata, de optsprezece ani, nu se cuvenea oare sa fie dezlegata de legatura aceasta în ziua sâmbetei?’ (Luca 13, 15-16). Acest raspuns ferm al lui Iisus a rusinat pe mai-marele sinagogii si pe cei ce erau potrivnici lui Iisus. În final Evanghelia spune ca ‘poporul întreg se bucura de faptele slavite, savârsite de El’ (Luca 13, 17).

Hristos vindeca o femeie rabdatoare, chiar daca nimeni n-a cerut vindecarea ei
Desi scurta ca întindere, aceasta Evanghelie este totusi foarte bogata în întelesurile ei duhovnicesti. În primul rând, vedem ca femeia era gârbova de optsprezece ani si nu putea sa mearga firesc, ca toti oamenii.

Noi nu cunoastem totdeauna care sunt cauzele spirituale ale bolilor trupesti, dar vedem ca Mântuitorul Iisus Hristos nu este nepasator când oamenii sufera, ci El vindeca neputinta si alina suferinta, vindeca boala daruind oamenilor sanatate trupeasca si sufleteasca, mai ales daca ei au credinta vie si smerita.

De fapt, aceasta femeie gârbova, suferinda si smerita, nu a cerut nimic de la Hristos Domnul, nu îndraznea sa-L roage ceva. Ea purta crucea suferintei în tacere. Trupul ei era gârbov sau aplecat de boala, dar sufletul ei era drept, în stare de rugaciune. Nu cunostea taina legaturii ei nedezlegate, adica nu cunostea originea neputintei ei. Si cu toate ca nici ea si nici altcineva nu a intervenit pe lânga Iisus, El, din multa mila sau din profunda compasiune fata de aceasta femeie suferinda, a vindecat-o în vazul tuturor celor adunati în sinagoga.

Vedem astfel cum Dumnezeu are initiativa vindecarii omului chiar daca omul nu mai asteapta sau nu mai cere în mod expres vindecarea sa.Deci, Dumnezeu, Cel ce cunoaste viata si suferinta fiecaruia, dar si credinta, smerenia si rabdarea fiecaruia, alege locul si timpul când elibereaza pe oameni de boala si suferinta.

Din aceasta lucrare milostiva si minunata a Mântuitorului Iisus Hristos întelegem ca Dumnezeu lucreaza când doreste El si cum doreste El, iar modul Lui de lucrare este unul pedagogic sau întelept. Chiar daca întârzie, ori face altceva sau altcumva decât asteptam noi, Dumnezeu lucreaza totdeauna pentru mântuirea oamenilor. Uneori, El nu raspunde când este chemat, iar alteori ne cheama când nu ne asteptam. Oricum, El iubeste pe toti oamenii, chiar daca nu gândeste ca toti oamenii, ci dumnezeieste, mai presus de întelepciunea omeneasca.

Fiica a lui Avraam, fiica a credintei
Mai observam ca vindecarea minunata care se savârseste de catre Mântuitorul Iisus Hristos cu aceasta femeie gârbova se face nu doar pentru ca Domnul cunostea suferinta ei îndelungata, de optsprezece ani, ci si pentru ca El cunostea si credinta ei puternica, smerenia ei profunda si îndelunga ei rabdare. De aceea a numit-o ‘fiica a lui Avraam’ si a întrebat mustrând pe mai-marele sinagogii si pe cei care gândeau ca el: ‘Aceasta, fiica a lui Avraam fiind, pe care a legat-o Satana, iata, de optsprezece ani, nu se cuvenea oare sa fie dezlegata de legatura aceasta în ziua sâmbetei?’ (Luca 13, 16).

‘Fiica a lui Avraam’, dupa tâlcuirea Sfintilor Parinti, înseamna femeie credincioasa si împlinitoare a voii lui Dumnezeu, pentru ca Avraam este socotit parintele credintei, iar cine este fiu sau fiica a lui Avraam înseamna ca este fiu al credintei, al unei credinte traite, încercate, verificate în timp, în necazurile si greutatile vietii. Credinta aceasta este statornica sau neclintita, la bine si la rau, nu numai când oamenii primesc daruri de la Dumnezeu, ci si când El îngaduie ca ei sa treaca prin încercari. Aceasta este credinta lui Avraam, care a lasat tara sa de origine si a mers spre o patrie necunoscuta, ascultând de Dumnezeu, calatorind spre un loc necunoscut, ci doar fagaduit. Prin credinta vedea Avraam pe Dumnezeu Cel nevazut si pregusta ceea ce i-a fost promis ca binecuvântare.

Prin credinta, deci, si noi înaintam spre ceva înca necunoscut noua direct, dar promis sau fagaduit, si anume Împaratia cerurilor. În acest sens, continutul credintei, spune Sfântul Maxim Marturisitorul, este Împaratia cerurilor.

Ridicarea din gârbovirea sufleteasca, un început bun în viata omului

Prin credinta puternica, prin evlavie, prin rugaciune smerita, prin osteneala venirii la sinagoga, aceasta femeie pastra legatura vie cu Dumnezeu Cel nevazut. Iar când Cel nevazut S-a facut vazut, adica S-a facut Om si a venit printre oameni, atunci El, Iisus Hristos, a ridicat-o, a dezlegat-o din legaturile Satanei si a îndreptat-o în starea de om sanatos care priveste în fata pe ceilalti oameni si vede lucrarea lui Dumnezeu în lume, adica în natura si în istorie.

Vindecarea femeii gârbove ne arata întelesul adânc al ridicarii naturii umane pacatoase pe care Mântuitorul o dezleaga, o elibereaza din robia demonilor si a neputintelor sufletesti si trupesti.

Evanghelia acestei duminici ne arata, asadar, cât de mare este binecuvântarea de a ne întâlni cu Hristos, cu Dumnezeu-Omul, Care ne ridica sau ne îndreapta când suntem prea aplecati spre cele pamântesti si ne ajuta sa privim spre tinta noastra finala, care nu este mormântul, ci Împaratia cerurilor.

Asadar, vindecarea femeii gârbove, ca ridicare din apasarea sau din aplecarea ei îndelunga, reprezinta, în mod tainic, si lucrarea mântuitoare a Domnului Iisus Hristos ca vindecare si sfintire a naturii umane pe care a asumat-o prin Întrupare, prin înomenire. Atât Învierea Domnului, cât si Înaltarea Sa la ceruri înseamna în limba greaca a Noului Testament ridicare. Prin Învierea Sa din morti, Mântuitorul ne ridica din moarte, iar prin Înaltarea Sa la cer ne ridica de pe pamânt la ceruri, adica de la viata trecatoare sau biologica la viata cea netrecatoare, duhovniceasca si vesnica.

Trup gârbov, dar suflet drept

Din Evanghelia de astazi mai învatam ca femeia gârbova avea multa credinta si smerenie, precum si îndelunga rabdare, întrucât ea suferea fara sa cârteasca, fara sa se revolte, fara sa se plânga, fara sa ceara mila cuiva. Trupul ei era gârbov, dar sufletul ei era drept. Trupul ei era plecat spre pamânt, dar sufletul ei se înalta adesea în rugaciune catre Dumnezeu. În ziua în care Dumnezeu Fiul devenit Om din iubire pentru oameni a ridicat-o, a vindecat-o, ea a început sa preamareasca pe Dumnezeu. La virtutile sale: credinta puternica, smerenie profunda si rabdare îndelunga se adauga si multa ei recunostinta ca preamarire a lui Dumnezeu. Îndata ce a simtit binefacerea vindecarii, ea a preamarit pe Dumnezeu. Prin urmare, femeia gârbova devine un mare dascal pentru noi toti. Ea este pentru noi o lumina mai ales în aceasta perioada a Postului Nasterii Domnului, ca timp de pregatire pentru primirea Mântuitorului Iisus Hristos în pestera inimii noastre, în intimitatea sufletului nostru, care, din cauza pacatelor, devine întunecos si rece, dar se lumineaza si se încalzeste prin rugaciune, post si milostenie, prin Spovedanie si Împartasanie. Din acest motiv, trebuie sa ne întarim credinta, sa cultivam smerenia, sa înmultim rugaciunea, sa ne întarim rabdarea în timpul încercarilor si sa facem milostenie. Sa nu uitam sa-I multumim lui Dumnezeu pentru faptul ca existam, ca suntem sanatosi, ca suntem iubiti de Dumnezeu, chiar daca trecem prin necazuri, boli si ispite.

Învatatura principala a Evangheliei de astazi, mult folositoare pentru Postul Nasterii Domnului, este îndemnul la fapta milostiva. Mântuitorul Iisus Hristos savârseste binele fara sa fie rugat, fara sa I se ceara. Femeia gârbova nu a cerut nimic de la Iisus, ci El din proprie initiativa a chemat-o si a vindecat-o. A chemat-o la El si i-a spus: ‘Esti dezlegata de neputinta ta’ (Luca 13, 12), a pus mâinile Sale asupra ei si a vindecat-o. A unit cuvântul eliberator cu fapta milostiva.

Prin aceasta lucrare, Mântuitorul Iisus Hristos ne învata si pe noi sa nu asteptam ca sa fim rugati sau solicitati staruitor, ci daca vedem ca un om are nevoie de ajutorul nostru, sa mergem spre el si sa-l ajutam.

Sa savârsim binele si în zilele de sarbatoare

Evanghelia de astazi ne mai învata ca Domnul Iisus Hristos a vindecat aceasta femeie în zi de sarbatoare, în ziua sâmbetei. Prin urmare, observam ca si în zi de sarbatoare putem si trebuie sa facem binele, sa dam o mâna de ajutor, sa îndreptam un om care este cazut într-un fel sau altul, sa-l consolam cu un sfat bun, cu un cuvânt bun, cu o rugaciune pentru sanatatea si mântuirea lui. Facerea de bine nu este oprita nici chiar în zilele de sarbatoare. Adica sarbatoarea nu este o scuza sau un obstacol spre a savârsi binele pentru aproapele nostru. Multi crestini, în aceasta perioada a Postului Nasterii Domnului, viziteaza si ajuta bolnavii, batrânii, pe cei saraci, pe cei necajiti, pe cei singuri. Noi ne numim crestini, pentru ca purtam numele lui Hristos. Când savârsim multe fapte de milostenie, lumea preamareste pe Hristos Domnul pentru bunatatea Lui care se arata prin oamenii binevoitori si binefacatori.

Sa ne ajute Bunul Dumnezeu sa simtim bucuria ajutorului Sau si a savârsirii faptelor bune, spre slava Preasfintei Treimi si spre a noastra mântuire. Amin!