Sfantul Maxim Marturisitorul - De fuge in Egipt, fugi impreuna cu El din toata inima
Talcuire duhovniceasca a cuvintelor : "De fuge in Egipt, fugi impreuna cu El din toata inima; caci bine este sa fugi impreuna cu Hristos cand e prigonit. De intarzie in Egipt, cheama-L din Egipt, unde se aduce buna inchinare" (Din aceeasi Cuvantare la Teofanie, cap. 18, P.G. 36, 332).
Socotesc ca nu ajunge sa stim ca Domnul a fugit in Egipt, mai trebuie sa stim, in consecinta, ca a fugit prigonit de cineva. Deci nu fuge Domnul simplu in Egipt, ci prigonit de Irod, care imparatea atunci in Iudeea. Iar Irod, cum se spune, se talcuieste "patima", sau "cel de piele", sau "fire". Iar Egiptul are si el multe intelesuri, dupa modurile de contemplatie. Uneori inseamna lumea de acum, alteori trupul, uneori pacatul, alteori nestiinta, alteori iarasi necajirea. Mai ales in intelesul acesta trebuie sa luam acum fuga Domnului in Egipt. Bine este deci sa fugim in Egipt impreuna cu Hristos, adica cu ratiunea dumnezeiasca, cea cunoscatoare, din noi, prigonita din pricina prunciei pentru noi, cei prunci inca in ea, de catre cugetul pamintesc ce stapaneste si imparateste inca asupra noastra prin miscarile patimase ale trupului.
Sa fugim adica in starea de suferire a greutatilor prin faptuire, pana ce ni se va vesti prin nepatimire moartea celor ce cauta sufletul atotdumnezeiestii ratiuni aflate in noi in stare de pruncie, adica moartea celor ce vor sa omoare viata noastra cea conforma ratiunii (cuvantului), a celor stapaniti de furia de a nimici in noi starea sau deprinderea cea dupa chipul lui Hristos. Caci ratiunea (cuvantul) vine, prin ravna vointei noastre nesovaielnice, ca printr-un nour usor, in Egiptul nostru, adica in trup, clatinand miscarile si patimile acestuia, ca pe niste idoli facuti de mana, si le rastoarna de pe tron si le alunga cu totul din suflet, intorcandu-l pe acesta, dupa aruncarea idolilor, la inchinarea cuvenita a Sa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu