joi, 25 decembrie 2014

Mesajul de condoleante transmis de IPS Teodosie familiilor celor patru victime

http://www.arhiepiscopiatomisului.ro/index.php/stiri/798-mesajul-de-condoleante-transmis-de-ips-teodosie-familiilor-celor-patru-victime

Mesajul de condoleante transmis de IPS Teodosie familiilor celor patru victime:
 
"Tragedia produsă de căderea elicopterului SMURD în lacul Siutghiol provoacă o durere copleşitoare, care ne înduioşează pe toţi până la lacrimi şi ne determină să simţim suferinţa şi chinul acelor oameni care au strigat după ajutor şi noi, semenii lor, am fost neputincioşi. În acelaşi timp tragedia trebuie să ne dea învăţăminte, să fim mai pregătiţi, să îi ajutăm mai promt pe semenii noştri în astfel de momente cumplite.
 
Îi vom purta pe acești eroi mereu în rugăciuni, îi vom avea permanent scrişi în pomelnicul bisericilor noastre și, mai ales, în inimile noastre.
 
Aducem sincere condoleanţe famililor îndoliate, un cuvânt de mângâiere pentru faptul că au murit la datorie, voind să salveze vieţi. Dumnezeu să-i ierte, să-i odihnească în locaşurile Sale, iar pe noi să ne ţină treji, să-i pomenim ca pe nişte eroi şi iubitori de semeni, care au fost de gardă în slujba oamenilor.
 
De aceea îi îmbrăţişăm cu dragostea rugăciunilor pe ei, pe cei care îi plâng şi au rămas îndureraţi. Dumnezeu să le trimită o rază de lumină, de nădejde şi de dragoste, purtând credinţa cea vie şi rugăciunea cea curată a nostră, a celor ce suferă atât de greu pierderea celor ce s-au săvârşit în regretatul accident.
 
Dumnezeu să-i odihnească!"
 

Niciun comentariu: