vineri, 12 decembrie 2014

EVANGHELIA ZILEI: 2014-12-12 VINERI ÎN SĂPTĂMÂNA DOUĂZECI ŞI OPTA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Luca 19, 12-28

Zis-a Domnul pilda aceasta: un om de neam mare s-a dus într-o ţară îndepărtată, ca să-şi ia întărire de domn şi să se înapoieze. Şi a chemat pe zece slujitori ai săi, le-a dat zece talanţi, şi a zis către ei: neguţătoriţi cu ei până voi veni. Dar cetăţenii lui îl urau şi au trimis solie în urma lui, spunând: nu voim ca acesta să domnească peste noi. Când s-a înapoiat el cu întărirea de domn, a poruncit să cheme slujitorii cărora le dăduse banii, ca să afle ce neguţătorie au făcut ei. Şi a venit cea dintâi, zicând: stăpâne, talantul tău a adus câştig zece talanţi. Atunci a zis stăpânul: bine, slujitor bun, pentru că în puţin ai fost credincios, să ai putere peste zece oraşe. A venit apoi al doilea, zicând: stăpâne, talantul tău a adus cinci talanţi. A zis şi acesteia: Să fii şi tu stăpânitor peste cinci oraşe. A venit şi al treilea, zicând: stăpâne, iată talantul tău pe care l-am păstrat învelit într-un ştergar, căci m-am temut de tine, pentru că eşti om aspru; iei ce n-ai pus şi seceri ce n-ai semănat. Stăpânul i-a zis: din cuvintele tale te voi judeca, slujitor viclean. Ai ştiut că eu sunt om aspru, care iau ce n-am pus şi secer ce n-am semănat. Atunci de ce n-ai dat banii mei schimbătorilor şi, venind eu, i-aş fi cerut cu dobândă. Apoi a poruncit celor ce stăteau de faţă: luaţi de la el talantul şi daţi-l celui care are zece talanţi. Dar ei au zis: stăpâne, acela are zece talanţi. Vă spun că celui care are i se va da, iar de la cel care nu are, se va lua chiar şi ce are. Iar pe acei vrăjmaşi ai mei, care n-au voit să domnesc peste ei, aduceţi-i aici şi tăiaţi-i în faţa mea. După ce a vorbit acestea, a mers înainte, în sus, spre Ierusalim.

Niciun comentariu: