duminică, 7 decembrie 2014

EVANGHELIA ZILEI: 2014-12-07 DUMINICA A DOUĂZECI ŞI ŞAPTEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Luca (XIII, 10-17)


n vremea aceea, învăţa Iisus în una din sinagogi, sâmbăta. Şi iată, o femeie care de optsprezece ani avea un duh de neputinţă şi era gârbovă şi nu putea nicidecum să se ridice. Iar Iisus, văzând-o, a chemat-o şi i-a zis: „Femeie, dezlegată eşti tu de neputinţa ta!“ Şi Şi-a pus mâinile pe ea, şi ea îndată s'a îndreptat şi-L slăvea pe Dumnezeu. Dar mai-marele sinagogii, mâniindu-se că Iisus a vindecat-o sâmbăta, drept răspuns a zis către mulţime: „Şase zile sunt în care trebuie să se lucreze; aşadar, în ele veniţi şi vă vindecaţi, dar nu în ziua sâmbetei!...“. Iar Domnul i-a răspuns, zicând: „Făţarnicilor! Fiecare din voi oare nu-şi dezleagă sâmbăta boul sau asinul de la iesle şi-l duce de-l adapă? Dar aceasta, fiică a lui Avraam fiind, pe care, iată, de optsprezece ani a legat-o Satana, oare nu se cuvenea să fie dezlegată de legătura aceasta în ziua sâmbetei?“ Şi zicând El acestea, toţi cei care-I stăteau împotrivă se ruşinau; şi toată mulţimea se bucura de toate slăvitele fapte săvârşite de El.

Niciun comentariu: