Canon de rugăciune către la Sărbătoarea Sfinţilor Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur (1)

Troparul Sfinţilor Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur, glasul al 4-lea:

Ca cei ce ati fost întocmai la obicei cu Apostolii şi lumii învăţători, rugaţi-vă Stăpânului tuturor să dăruiască pace lumii şi sufletelor noastre mare milă.

Troparul Sfinţilor Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur, glasul 1:

Pe cei trei preamari luminători ai Dumnezeirii Celei de trei ori mai strălucitoare decât soarele, pe cei ce învăpăiază lumea cu Razele Dumnezeieştilor dogme; pe râurile cele cu miere curgătoare ale înţelepciunii, care adapă toată făptura cu apele cunoştinţei de Dumnezeu; pe Marele Vasile şi pe Grigorie de Dumnezeu Cuvântătorul, împre­ună cu Strălucitul Ioan cel cu limbă de aur, toţi cei iubitori de cuvintele lor, adunându-ne, cu cântări să-i cinstim; că aceştia pururea se roagă Treimii pentru noi.

Cântarea 1, glasul al 2-lea.

Irmosul:

Stih: Sfinţilor Ierarhi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Ce recunoştinţă? Ce răsplă­tire potrivită va fi adusă de noi, oamenii, făcătorilor noştri de bine, prin care suntem îndrumaţi să săvârşim binele?

Stih: Sfinţilor Ierarhi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Limbile ritoriceşti şi măiestriile, meşteşugirile şi toată puterea cuvintelor, acum la un gând să se pornească şi să cinstească, la rândul lor, pe cei ce le-au cinstit.

Stih: Sfinţilor Ierarhi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Nimic osebit al lor nu au căutat a dobândi pe pământ, cugetă­torii de cele cereşti; ci, păzitori şi apărători ai obştii s-au arătat. Pentru aceasta şi laudelor obşteşti să se învrednicească.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Pe tine, cea îndeobşte Iubitoare de cinstea firii noastre, Ceea ce eşti cu totul fără prihană, toţi te mărim, cu o singură gură şi cu o singură simţire.

Cântarea a 3-a. Irmos: Pe piatra credinţei...

Stih: Sfinte Ierarhe Vasile, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Trâmbiţa cea mare a Bisericii, făclia care luminează toată lumea, propovăduitorul a cărui vestire cuprinde toate marginile, Sfântul Vasile cel cu nume mare, adună pe credincioşi la prăznuirea aceasta.

Stih: Sfinte Ierarhe Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cel strălucitor prin viaţă şi prin fapte, cel strălucit prin cuvânt şi prin dogme, care, ca un alt soare, străluceşte mai mult decât toate stelele, mult lăudatul teolog, astăzi este fericit de toţi.

Stih: Sfinte Ierarhe Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Iată lumina lumii luminează lumea; iată sarea pământului îndulceşte pământul; iată pomul vieţii aduce roade de nemurire, Sfântul Ioan Gură de Aur; cei ce nu voiţi să muriţi, veniţi de vă desfătaţi.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cel Ce dintru nefiinţă întru fiinţă toate le-a făcut şi fire a dat tuturor celor făcute, Acela ştie a schimba şi firile cele date, precum voieşte. Pentru aceasta se şi aude că Fecioara a născut; cine nu se va minuna?

Cântarea a 4-a. Irmos: Venit-ai din Fecioară...

Stih: Sfinţilor Ierarhi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cuvântători ai înţelepciunii celei părinteşti fiind, aţi câştigat felul de a vă conduce de la înţelep­ciunea Dumnezeiască, măriţilor. Pentru aceasta pe cea dintâi aţi supus-o celei din urmă, ca pe o roabă, preaînţelepţeşte.

Stih: Sfinţilor Ierarhi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Iubitorilor de înţelepciune, de iubiţi pe cei înţelepţi, înţelepţiţi-vă; şi toţi cei ce cinstiţi cuvintele, învăţaţi-vă a grăi, împlinind mai departe trăirea după pravilă şi privind la cele înalte.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ca o Ploaie târzie, Care în cele din urmă este sosită la vreme, Făcătorul apelor şi al veacurilor în pântecele tău a picurat, Ceea ce eşti cu totul fără prihană, răcorind la vreme pe cei lipsiţi.

Cântarea a 5-a. Irmos: Lumina celor întunecaţi...

Stih: Sfinţilor Ierarhi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Tu pe Izvorul harurilor Tale, Cel nicidecum împuţinat din pricina deşertării, Întreg L-ai dat Sfinţilor Tăi să-L bea, Iubitorule de oameni; Care adapă toată lumea cu Dumnezeieştile pâraie ce curg din gura lor.

Stih: Sfinţilor Ierarhi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Ce-mi foloseşte aurul? De ce folos îmi este bogăţia, mărirea şi puterea, care se risipesc ca fumul în aer? Toate să piară; să le spulbere pe toate vântul! Bogăţia cea mult dorită pentru mine este una singură: treimea învăţătorilor, cea frumos grăitoare.

Stih: Sfinţilor Ierarhi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Curge ambrozia şi nectarul ca un râu şi dă celor flămânzi hrană nemuritoare şi celor însetaţi băutură nestricăcioasă: Apă Vie în veci, care ţine vii pe cei ce o beau; săturaţi-vă toţi de Viaţa Cea Îmbelşugată.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Avut-a tărie asupra noastră răutatea, dar nu până în sfârşit; că a slăbit după ce Fecioara a născut pe Cel Puternic întru Tărie; Care S-a Îmbrăcat cu slăbiciunea trupului şi pe cel puternic întru răutate l-a omorât.

Cântarea a 6-a. Irmos: Din adâncul greşelilor...

Stih: Sfinţilor Ierarhi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Trei însuşiri de seamă împreună aţi teologhisit în Treime: Nenaşterea Tatălui, Naşterea Fiului şi Purcederea Sfântului Duh.

Stih: Sfinţilor Ierarhi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Astăzi s-a făcut luminată mântuire casei acesteia; că doi sau trei fiind adunaţi laolaltă întru numele lui Hristos, cinstindu-L, în mijlocul lor este de faţă.

Stih: Sfinţilor Ierarhi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Nemăsurat este adâncul pământului faţă de înălţimea cerului; dar cereasca dragoste a înălţat de pe pământ pe sfinţi, mai presus de ceruri.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Izvor nou, Fecioară şi pricină a Tainelor avându-te cei trei de Dumnezeu grăitori, cu temeiuri noi, numire ce pare nouă ţi-au aflat.

CONDAC, glasul al 2-lea. Podobie: Pe propovăduitorii cei tari...

Pe Sfinţii propovăduitori şi Dumnezeieşti vestitori, pe căpetenia învăţătorilor Tăi, Doamne, i-ai primit întrudesfătarea şi odihna bunătăţilor Tale. Că ai primit ostenelile acelora şi moartea mai vârtos decât arderile de tot; Cel Ce Însuţi preamăreşti pe Sfinţii Tăi.

Cântarea a 7-a. Irmos: Porunca cea potrivnică...

Stih: Sfinţilor Ierarhi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Se biruieşte, fericiţilor şi fuge netemeinica semeţie de mai dinainte a eresurilor; şi ceară topită de faţa focului se arată toată învăţătura cea prefăcută, lovindu-se de cuvintele voastre cele cu foc insuflate.

Stih: Sfinţilor Ierarhi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

De mincinoasele bârfeli ale elinilor s-au ferit şi numai mijlocul puternic de a îndupleca pe oameni au ales; în acest fel cei trei au dat Putere Adevărului şi au biruit în cuvinte toată adunarea credincioşilor şi au înduplecat-o la credinţă.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Întru tine toată proorocia s-a odihnit şi plinire a luat, umplând de mirare pe cei ce grăiesc; şi din tine minuni chiar mai luminate decât proorociile izvorăsc, Preacurată, vădind înţelepţi pe cei ce le tâlcuiesc.

Cântarea a 8-a. Irmos: Pe Dumnezeu Cel Ce S-a pogorât...

Stih: Sfinţilor Ierarhi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Înţelegem cu evlavie şi slăvim o Singură Fire deopotrivă de Cinstită, o Unime şi o Treime nesfârşit de Puternică, Care toate le chiverniseşte cu judecăţi preaînalte; că aceşti Trei de Dumnezeu purtători aşa au aşezat să slăvim. Cu aceia împreună şi noi ne închinăm în veci.

Stih: Sfinţilor Ierarhi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Unitu-s-au cei trei grăitori de Dumnezeu, Sfinţii Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie de Dumnezeu Cuvântătorul şi Ioan Gură de Aur, care au unit Treimea şi întru toate au păstrat Nedespărţită Firea Dumnezeiască; şi mărire nedespărţită de la Treime primind, cheamă spre laudă pe cei ce O înalţă pe Ea în veci.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Luând firea noastră, ne-a dat-o pe a Sa Făcătorul de bine; şi a făcut aceasta, dar n-a pătimit, Fecioară; că îndumnezeieşte, dar nu Se coboară până la stricăciune; ci, mai vârtos, chiar pătimind de bunăvoie, prin Patimă patimile a dezlegat, precum cei trei părinţi ne-au povăţuit întru cele de Taină.

La Cântarea a 9-a. Irmos: Fiul Părintelui Celui...

Stih: Măreşte, suflete al meu, pe cei trei, între ierarhi, mari luminători.

Iată ţarina şi turma voastră, pentru care preamari dureri aţi răbdat, adunându-se laolaltă şi pe voi trei deopotrivă primindu-vă, are ca laudă de obşte unirea voastră cea preadulce.

Stih: Măreşte, suflete al meu, pe cei trei luminători ai Bisericii lui Hristos.

Nu sabie cu două tăişuri, ci cu trei, pune harul înainte împotriva vrăjmaşilor săi; o sabie din cer lucrată, pe trei laturi ascuţită, care pururea s-a luptat pentru Dumnezeirea Cea Întreit Strălucitoare.

Stih: Măreşte, suflete al meu, pe cei ce au împodobit Biserica lui Hristos.

Preamăriţilor, trăirea voastră a fost în ceruri, chiar de pe când purtaţi trup nepătat; iar acum, locuind în ceruri în chip lămurit, rugaţi-vă, ca noi cei ce trăim pe pământ să gândim şi să facem cele de sus.

Stih: Măreşte, suflete al meu, pe cea mai Cinstită şi mai Preamărită decât Oştile cele de sus.

Mă strâmtorează lărgimea măririlor tale, Stăpână, înăbuşindu-mi cuvântul, din pricina mulţimii lor; şi ciudat lucru mi se întâmplă că mă uluiesc de belşugul lor. Pentru aceasta slăvim pe Cel Ce atât de mult te-a mărit pe tine.

SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul...

Pe marii luceferi cei purtători de lumină, turnurile Bisericii cele neclintite, într-un glas să-i lăudăm noi, cei ce ne îndulcim laolaltă de bunătăţile, de cuvintele şi de darul lor. Pe Înţeleptul Ioan Gură de Aur şi pe Marele Vasile, împreună cu Sfântul Grigorie, strălucitul teolog; către care să şi glăsuim, strigând din inimă: Preamăriţilor Trei Ierarhi, rugaţi-vă lui Hristos Dumnezeu să dăruiască iertare de greşeli celor ce cu dragoste prăznuiesc sfântă pomenirea voastră.

SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul...

Luând înţelepciune de la Dumnezeu ca nişte alţi trei Apostoli ai lui Hristos, cu cuvântul cunoştinţei aţi întocmit dogmele, pe care mai înainte de cuvinte meşteşugite le-au aşezat pescarii, întru cunoştinţă, cu Puterea Duhului. Că aşa se cădea credinţei noastre celei drepte să ajungă la întocmire. Pentru aceasta toţi strigăm către voi: rugaţi-vă lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască celor ce prăznuiesc, cu dragoste, sfântă pomenirea voastră.

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 8-lea.Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul...

Sufletul meu cel smerit, care, ca o corabie fără cârmaci, se afundă în zbuciumul valurilor ispitelor vieţii şi sub povara păcatelor se vede în primejdie să ajungă în adâncul iadului, întâmpină-l Fecioară, de Dumnezeu Născătoare, cu mireasma rugăciunilor tale, linişte dându-i şi din primejdii smulgându-l. Că tu eşti Liman Neînviforat; roagă-te Fiului tău şi Dumnezeu să-mi dăruiască mie iertare de greşeli, că pe tine te am Nădejde eu, netrebnicul, robul tău.

Canon de rugăciune la Sărbătoarea Sfinţilor Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur (2)

Troparul Sfinţilor Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur, glasul al 4-lea:

Ca cei ce ati fost întocmai la obicei cu Apostolii şi lumii învăţători, rugaţi-vă Stăpânului tuturor să dăruiască pace lumii şi sufletelor noastre mare milă.

Troparul Sfinţilor Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur, glasul 1:

Pe cei trei preamari luminători ai Dumnezeirii Celei de trei ori mai strălucitoare decât soarele, pe cei ce învăpăiază lumea cu Razele Dumnezeieştilor dogme; pe râurile cele cu miere curgătoare ale înţelepciunii, care adapă toată făptura cu apele cunoştinţei de Dumnezeu; pe Marele Vasile şi pe Grigorie de Dumnezeu Cuvântătorul, împre­ună cu Strălucitul Ioan cel cu limbă de aur, toţi cei iubitori de cuvintele lor, adunându-ne, cu cântări să-i cinstim; că aceştia pururea se roagă Treimii pentru noi.

Cântarea 1, glasul al 8-lea. Irmos: Pe prigonitorul Faraon...

Stih: Sfinţilor Ierarhi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Nu este lucru potrivit cu râvna omenească ceea ce încerc să fac acum; ci, Înţelepciunea Care şade pe Scaunul Tău, Iubitorule de oameni, să-mi ajute mie, dându-mi har de cuvânt; ca prin el să pot mări pe aceia, pe care Ea Însăşi, mai înainte, bine i-a mărit.

Stih: Sfinţilor Ierarhi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Bunătatea Ta şi multa bogăţie a iubirii Tale de oameni, Stăpâne, s-a revărsat ca un pahar plin şi a curs, spre a arăta şi acum pe cei ce sunt puşi înainte spre laudă, ca pe alţi îngeri în trup.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Făpturilor cereşti laude se cuvine; iar celor Dumnezeieşti numai cântarea îngerească le este potrivită; că îndumnezeiţi au fost, prin împărtăşire, ca cei ce au avut întru sine vieţuind şi grăind pe Dumnezeu Cel Adevărat şi după fire Unul.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pomenirea drepţilor cu laude o săvârşeşte de Dumnezeu insuflata adunare, cu care şi Maica lui Dumnezeu, ca o Conducătoare Tare a lor, cu cuviinţă împreună se preamăreşte; fiind mai presus de rânduiala cea de la sfârşit şi de cea de la început şi de cea de la mijloc şi împărtăşindu-se de bună laudă.

Catavasie, glasul al 3-lea:

Pământul cel roditor de adâncime uscat l-a trecut, oarecând, soarele; căci ca un zid s-a închegat apa de amândouă părţile, trecând poporul marea pedestru şi lui Dumnezeu cu plăcere cântând: să cântăm Domnului căci cu Slavă S-a preaslăvit.

Cântarea a 3-a. Irmos: Cel Ce ai întărit cerurile...

Stih: Sfinţilor Ierarhi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Îndreptătorii obiceiurilor şi chivernisitorii sufletelor; izbăvitorii cei de obşte ai oamenilor, care şi chipurile faptelor şi ale cuvintelor ne-au arătat nouă; învăţătorii cei străluciţi ai vieţii cu strălucire să fie lăudaţi.

Stih: Sfinţilor Ierarhi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Duhul lui Dumnezeu a umplut pe Sfântul Vasile de ştiinţă; din limbile cele de foc Sfântul Grigorie a avut una şi foc de cuvinte înalte a suflat; iar gura lui Hristos în Sfântul Ioan a grăit.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Pe înţelepciunea veacului de acum, nimicită cu adevărat, nebunia propovăduirii o are supusă sieşi şi ca o roabă slujindu-i, că darul înţelepciunii pe învăţători, ritori îi arată.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cel Ce S-a Sălăşluit în pântecele Preacuratei Fecioare, face sufletele Sfinţilor celor purtători de Dumnezeu, locaş Luişi; şi ne tâlcuieşte nouă, prin gurile lor, Tainele cele cu privire la Maica Sa.

Catavasie:

Întărirea celor ce nădăjduiesc spre Tine, întăreşte Doamne, Biserica Ta, pe care ai câştigat-o cu Scump Sângele Tău.

Cântarea a 4-a. Irmos: Tu eşti Tăria mea, Doamne...

Stih: Sfinte Ierarhe Vasile, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Stâlp de foc povăţuitor poporului credincios şi arzând pe vrăjmaşii credinţei, mântuind neamurile cele ce-l urmau cu tărie, Marele Vasile aşa s-a arătat; deci să îndrăznească şi să biruiască Biserica lui Hristos, îmbogăţită fiind cu un apărător ca acesta.

Stih: Sfinte Ierarhe Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Desfătare limbii şi dulceaţă la tot auzul a ajuns cuvântul tău, Sfinte Grigorie; mana vieţii, roua dulceţii, mierea din piatră, îngerilor cerească pâine; care îndeamnă a se sătura de nesăţioasa ei dulceaţă şi care umple de desfătare pe cei ce se împărtăşesc cu ea.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Râul darurilor Duhului s-a umplut până la revărsare şi faţa cea frumoasă a pământului se udă ca dintr-un izvor de desfătare, din gura cea de aur; veselind şi îngrăşând toată cetatea lui Hristos, cu săltările Dumnezeieştilor valuri.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Fire simplă, îngăduind împreunarea şi arătându-se mai presus de amestecare, cei trei de Dumnezeu purtători învăţători au mărturisit în Fiul tău, Stăpână, două voinţe şi două lucrări, cunoscând pe Cel Ce este în două firi.

Catavasie:

Acoperit-a cerurile bunătatea Ta, Hristoase; că ieşind din Chivotul Sfinţirii Tale, din Maică Nevătămată, în Biserica Slavei Tale Te-ai arătat ca Prunc în braţe purtat; şi s-au umplut toate de lauda Ta.

Cântarea a 5-a. Irmos: Pentru ce m-ai lepădat...

Stih: Sfinţilor Ierarhi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Pe înţelepţii cunoscători ai lucrurilor celor Dumnezeieşti şi omeneşti, care cu iubire de adevăr firile celor ce sunt ni le-au lămurit nouă şi ne-au făcut cunoscut tuturor pe Ziditorul acestora, precum se cuvine, cu glasuri de mulţumire să-i răsplătim.

Stih: Sfinţilor Ierarhi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Amărăciunea şi gustul cel rău al leacurilor celor spre mântuire le-au îndulcit Dumnezeieştii tămăduitori ai sufletelor, cu farmecul, cu meşteşugirile şi cu darurile înţeleptelor cuvinte; îndulciţi-vă toţi dreptcinstitorii de Dumnezeu şi veselindu-vă, mântuiţi-vă.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Tace tot cuvântul, când propovăduitorii de Dumnezeu grăiesc de cele Dumnezeieşti; şi Legea cea nouă se ridică mai presus de cea veche, punând înainte cinstitele tăbliţe ale celor legiuite în ea; după care se îndrumează toată adunarea credincioşilor.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pe făpturile cele nemuritoare le-a întrecut firea muritoare, întru sfinţenie; şi Fecioara a covârşit pe Îngerii cei fără de trup, ca Una ce a născut pe Dumnezeu, Împăratul Îngerilor; către Acela a privi nu le este cu putinţă.

Catavasie:

Când a văzut Isaia, în vedenie, pe Dumnezeu pe Scaun Preaînalt, de Îngerii Slavei înconjurat, a strigat: vai mie, ticălosul! că am văzut mai înainte pe Dumnezeu Întrupat, pe Cel Ce stăpâneşte pacea şi lumina cea neînserată.

Cântarea a 6-a. Irmos: Curăţeşte-mă, Mântuitorule...

Stih: Sfinţilor Ierarhi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Treimea în Unime, Dumnezeu a O numi ne-am învăţat; şi Unimea, Treime a O lăuda am primit de la părinţi; şi am învăţat a ne închina unei Firi în Trei Ipostasuri.

Stih: Sfinţilor Ierarhi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cuvântul era întru început la Tatăl, împreună fără de început; şi Duhul împreună cu Fiul era, dar din Tatăl; O Dumnezeire Neamestecată şi de aceeaşi Fire, precum grăiesc Dumnezeieştii propovăduitori.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Unesc şi despart pe cele ce cu unire sunt despărţite: Unul Nedespărţit înţeleg şi Trei îmi închipui; pe trei dascăli de Dumnezeu purtători primesc, care aşa m-au învăţat să cred.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Fără maică mai înainte de trup a fost şi fără de tată după Întrupare; şi este Fiu al Tatălui şi al Maicii, Cel Ce se cheamă aşa; amândouă acestea sunt mai presus de minte; că la Dumnezeu sunt cu putinţă cele mai minunate dintre lucruri.

Catavasie:

Strigat-a Ţie bătrânul, văzând cu ochii mântuirea, care a venit popoarelor de la Dumnezeu: Hristoase, Tu eşti Dumnezeul meu.

CONDAC, glasul al 2-lea. Podobie: Pe propovăduitorii cei tari...

Pe Sfinţii propovăduitori şi Dumnezeieşti vestitori, pe căpetenia învăţătorilor Tăi, Doamne, i-ai primit întrudesfătarea şi odihna bunătăţilor Tale. Că ai primit ostenelile acelora şi moartea mai vârtos decât arderile de tot; Cel Ce Însuţi preamăreşti pe Sfinţii Tăi.

Cântarea a 7-a. Irmos: De pogorârea lui Dumnezeu...

Stih: Sfinţilor Ierarhi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Stâlpi de fapte bune şi de înţelepciune, văzuţi şi auziţi, care tac şi strigă, au fost grăitorii de Dumnezeu, în cuvânt şi în faptă, îndemnându-ne a striga: Binecuvântat este Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Sfinţilor Ierarhi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Graiurile lui Dumnezeu care tună de sus, în chip minunat, strălucirile fulgerelor şi cuvintele voastre, înţelepţilor, primind, cântăm laolaltă cu voi şi împreună cu voi grăim: Binecuvântat este Dumnezeul părinţilor noştri.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Din limbile cele de piatră va fi aruncată grindina, care va sfărâma învăţăturile cele putrede, de va îndrăzni cineva să stea în mijlocul grăitorilor de deşertăciune, negrăind cu dreptate: Binecuvântat este Dumnezeul părinţilor noştri.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Întru tine, Fecioară, S-a Sălăşluit şi după naştere Fecioară te-a lăsat Cel Ce schimbă stihiile şi preface firile, precum voieşte. Către Care strigăm, împreună cu tine, cea cu totul fără prihană: Binecuvântat este Dumnezeul părinţilor noştri.

Catavasie:

Pe Tine, Cel Ce ai răcorit în foc pe tinerii cei ce Dumnezeu Te-au numit şi în Fecioară Nestricată Te-ai Sălăşluit, Dumnezeu Cuvântul, Te lăudăm, cântând cu dreaptă credinţă: Binecuvântat este Dumnezeul părinţilor noştri.

Cântarea a 8-a. Irmos: De şapte ori cuptorul...

Stih: Sfinţilor Ierarhi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Pe care Dumnezeu i-a împreunat într-o unire deopotrivă de cinstită, cei ce îi laudă să nu-i despartă; ci, socotindu-i întocmai întru aceleaşi daruri, întocmai să-i şi învrednicească de laude, dulce cântând: tineri binecuvântaţi, preoţi lăudaţi, popoare preaînălţaţi pe Hristos întru toţi vecii.

Stih: Sfinţilor Ierarhi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Puternicii şi nebiruiţii ostaşi ai Dumnezeirii şi adevăraţii apărători ai adevărului, cercetând bine adâncurile Duhului, au scos de acolo minunatele cunoştinţe despre Dumnezeu şi au învăţat a cânta: popoare preaînălţaţi pe Hristos întru toţi vecii.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh Domnul.

De pe cer doi luminători preamari luminează unul după altul partea de sub soare; iar de pe pământ mai luminat luminează toată lumea trei preamari luminători: Sfinţii Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie de Dumnezeu Cuvântătorul şi Ioan Gură de Aur; aceştia strălucesc deopotrivă unul cu altul şi cântând împreună: popoare preaînălţaţi pe Hristos întru toţi vecii.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pentru noi a fost Întruparea şi Cinstitele Patimi; pentru noi Dumnezeu împreună cu morţii a fost; dar, ca Cel Ce a fost liber de patimi, moarte n-a gustat; ci, numai cu trupul cel muritor s-a împărtăşit şi de Patimi şi de moarte. Pe Acesta Îl preaînălţăm întru toţi vecii.

Catavasie:

Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

În focul cel mistuitor uniţi fiind tinerii, cei ce au fost cei dintâi în cinstirea de Dumnezeu, dar de văpaie nefiind vătămaţi, cântare Dumnezeiască au cântat: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul şi preaînălţaţi-L întru toţi vecii.

La Cântarea a 9-a. Irmos: Spăimântatu-s-a de aceasta...

Stih: Măreşte, suflete al meu, pe cei trei păstori ai Preasfintei Treimi.

Virtutea Treimii s-a Înălţat şi toate le-a umplut de Slavă: o altă văpaie a strălucit nouă cu întreite lumini, ca o răsfrângere de lumină a Ei, pe cereştii povăţuitori în Taine. Prin care ne îndreptăm către Dumnezeiasca cugetare cea înaltă, noi, cei drept cinstitori de Dumnezeu.

Stih: Măreşte, suflete al meu, pe cei trei mari luminători, de trei ori mai luminoşi decât soarele.

Nu este un al doilea între aceştia trei; că fiecare îşi poartă vrednicia lui, nimeni întâiul părând şi pe cei deopotrivă cu cinstirea înfrângând; ci, mai vârtos îşi împart unul altuia biruinţa, cu mare bucurie. Că nu încape între dânşii îndrăzneala pizmuirii, care strică buna înţelegere.

În loc de: Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Stih: Măreşte, suflete al meu, Stăpânia Dumnezeirii Celei în Trei Ipostasuri şi Nedespărţită.

Dreapta cinstire de Dumnezeu care a arătat pe părinţi fii ai Săi întâi-născuţi, naşte printr-înşii fii, după Lege, fără prihană şi desăvârşiţi prin Duhul, Cel Ce a grăit întru dânşii; aceştia cer să se păzească pacea până în sfârşit, pe care de la dânşii au moştenit-o.

În loc de: Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Stih: Măreşte, suflete al meu, pe cea mai Cinstită şi mai Preamărită decât Oştile cele de sus.

Fiu al Dumnezeului Celui Viu a propovăduit pe Fiul tău, Maică Fecioară, căpetenia înţelepţilor dascăli, nu de trup şi de sânge fiind povăţuită în această Taină, ci de descoperirea Tatălui. Pentru aceasta, învăţând să te cunoaştem pe tine Fecioară şi Maică şi Născătoare de Dumnezeu, te-a mărit

Catavasie:

Stih: Născătoare de Dumnezeu, Nădejdea creştinilor, acoperă, apără şi păzeşte pe cei ce nădăjduim în tine.

În Lege, în umbră şi în Scriptură închipuire vedem noi credincioşii; toată partea bărbătească ce deschide pântecele Sfânt lui Dumnezeu este. Deci pe Cuvântul Cel mai înainte Născut, pe Fiul Tatălui Celui fără de început, Cel Întâi-Născut din Maică, fără ispită bărbătească, Îl slăvim.

SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul...

Pe marii luceferi cei purtători de lumină, turnurile Bisericii cele neclintite, într-un glas să-i lăudăm noi, cei ce ne îndulcim laolaltă de bunătăţile, de cuvintele şi de darul lor. Pe Înţeleptul Ioan Gură de Aur şi pe Marele Vasile, împreună cu Sfântul Grigorie, strălucitul teolog; către care să şi glăsuim, strigând din inimă: Preamăriţilor Trei Ierarhi, rugaţi-vă lui Hristos Dumnezeu să dăruiască iertare de greşeli celor ce cu dragoste prăznuiesc sfântă pomenirea voastră.

SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul...

Luând înţelepciune de la Dumnezeu ca nişte alţi trei Apostoli ai lui Hristos, cu cuvântul cunoştinţei aţi întocmit dogmele, pe care mai înainte de cuvinte meşteşugite le-au aşezat pescarii, întru cunoştinţă, cu Puterea Duhului. Că aşa se cădea credinţei noastre celei drepte să ajungă la întocmire. Pentru aceasta toţi strigăm către voi: rugaţi-vă lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască celor ce prăznuiesc, cu dragoste, sfântă pomenirea voastră.

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 8-lea.Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul...

Sufletul meu cel smerit, care, ca o corabie fără cârmaci, se afundă în zbuciumul valurilor ispitelor vieţii şi sub povara păcatelor se vede în primejdie să ajungă în adâncul iadului, întâmpină-l Fecioară, de Dumnezeu Născătoare, cu mireasma rugăciunilor tale, linişte dându-i şi din primejdii smulgându-l. Că tu eşti Liman Neînviforat; roagă-te Fiului tău şi Dumnezeu să-mi dăruiască mie iertare de greşeli, că pe tine te am Nădejde eu, netrebnicul, robul tău.

Canon de rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioară Maria la Sărbătoarea Sfinţilor Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur

Cântarea 1, glasul al 2-lea.

Irmosul:

Veniţi popoarelor să cântăm cântare lui Hristos Dumnezeu, Celui Ce a despărţit marea şi a trecut pe poporul pe care l-a eliberat din robia egiptenilor; că S-a Preaslăvit.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Pe mine, cel ce cu dreaptă credinţă te mărturisesc pe tine, Curată, cu sufletul şi cu gura, cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, din nevoile cele cumplite, din boli şi din greşeli, tu mă izbăveşte, Preacinstită.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Tot adâncul harurilor întru tine am cunoscut că s-a pus; pentru aceasta alergând cu osârdie la Dumnezeiescul tău Acoperă­mânt, Născătoare de Dumnezeu, ne izbăvim.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Pentru noi cei ce te lăudăm pe tine, Preacurată, roagă pe Cel Ce S-a Întrupat din Preacuratele şi Cinstitele tale singiuri, ca să ne izbăvim de greşeli şi de boli amarnice.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Toţi credincioşii pe tine te-am câştigat Laudă, Adăpost şi Întărire, Bucurie şi Mântuire sufletelor, Nădejde şi Zid, Ceea ce eşti de Dumnezeu Dăruită.

Cântarea a 3-a.

Irmosul:

Întăreşte-ne pe noi întru Tine, Doamne, Cel Ce prin Lemn ai omorât păcatul; şi frica Ta o sădeşte în inimile noastre, ale celor ce Te lăudăm pe Tine.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cu rugăciunile tale, Curată, pe Dumnezeu pe Care L-ai născut, fă-L Milostiv robilor tăi, celor ce aleargă la Acoperământul tău şi cu credinţă se închină Naşterii tale.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Fecioară Prealăudată, ascultă graiurile sufletului meu, pe care din adâncul inimii le aduc ţie; şi din patimi şi din nevoi izbăveşte-mă.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Toată viaţa mea îndrepteaz-o, Fecioară, Nădejdea şi Folositoarea mea izbăvindu-mă de ispite şi de cumplitele primejdii, pururea Fecioară.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ca Ceea ce ai purtat în braţele tale pe Înţelepciunea lui Dumnezeu Cea Ipostatnică, Născătoare de Dumnezeu, roagă-te ca să se izbăvească din nevoi şi din rătăcire cei ce te laudă pe tine.

Cântarea a 4-a.

Irmosul:

Auzit-am, Doamne, glasul iconomiei Tale şi Te-am preaslăvit pe Tine, Unule Iubitorule de oameni.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

De vătămările sufletului meu şi de bolile trupului dăruieşte-mi dezlegare, Stăpână, Ceea ce ai născut pe Dumnezeu.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Pe mine cel vânturat de patimi, de cugete şi de furtunile vieţii, întăreşte-mă întru nădejde şi în credinţă, Fecioară.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Din nevoi, din furtună şi din primejdii scapă-mă, Maica lui Dumnezeu, prin rugăciunile tale, Ceea ce eşti Singura Prealăudată.

Cântarea a 5-a.

Irmosul:

Dătătorule de lumină şi Făcătorule al veacurilor, Doamne, povăţuieşte-ne cu lumina Poruncilor Tale; că afară de Tine pe alt dumnezeu nu ştim.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Armă Nebiruită împotriva a multe feluri de ispite avându-te, de tot necazul vrăjmaşilor ne izbăvim pururea noi, cei ce te mărturisim pe tine Născătoare de Dumnezeu, Curată.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ceea ce eşti mai presus decât Heruvimii, Plinirea Legii ai născut, pe Unul-Născut Fiul lui Dumnezeu, Cel Ce S-a Întrupat din tine; pe Acela fă-L Milostiv pentru robii tăi.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ceea ce ai purtat în braţele tale pe Făcătorul tuturor, pe Acela cu rugăciunile tale fă-L Milostiv nouă, celor ce din inimă scăpăm acum la tine.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Din strâmtorare, din sufletul meu cel copleşit de dureri, rugăciune aduc eu ticălosul, ţie, Singura Care ai născut pe Cuvântul, Pricinuitorul îndură­rilor; îndură-te şi mă miluieşte.

Cântarea a 6-a.

Irmosul:

De adâncul greşelilor fiind înconjurat, chem adâncul milostivirii Tale cel neurmat. Din stricăciune, Dumnezeule, scoate-mă.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Liman de mântuire ştiindu-te pe tine, plutind pe noianul vieţii cel plin de griji, te chem pe tine, Stăpână: fii Cârmaciul sufletului meu.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Îmbrăcatu-m-am în haina nebuniei mele, rău pătimind; ci tu, Maică, pururea Fecioară, Ceea ce ai născut pe Dumnezeu, dă-mi veşmântul bucuriei.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Din trăirea cea sfinţită, trândăvind, am căzut eu, tică­losul. Ci, mă ridică, Binecuvân­tată Preacurată, la Poruncile Fiului tău îndreptându-mă.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Învredniceşte-mă de Dumnezeieştile milostiviri, Ceea ce ai născut pe Cuvântul Cel Preamilostiv, care cu Scump Sângele Său a mântuit pe oameni din stricăciune.

Cântarea a 7-a.

Irmosul:

Cei trei tineri au defăimat porunca cea fără de Dumnezeu de a cinsti chipul cel de aur în câmpul Deiera şi aruncaţi în mijlocul focului, răcorindu-se, au cântat: Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Pe Cruce fiind Răstignit Cel Ce S-a Întrupat din tine, Născătoare de Dumnezeu, a rupt zapisul lui Adam. Pe Acela acum roagă-L, Preacurată, să se izbăvească de primejdii toţi cei ce cu credinţă strigă: Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Nădejde Bună şi Aşteptare a credincioşilor eşti Stăpână; şi acum te rugăm să dăruieşti noianul milostivirii tale, tuturor celor ce nădăjduiesc întru tine şi strigă Fiului tău: Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

De întunericul cel cumplit al vieţii fiind ţinut, pe Cel Ce s-ar întrista împreună cu mine şi împreună ar suferi nu l-am agonisit. Cu strălucirea ta, Fecioară, dezleagă-mi negura greşelilor şi luminează-mă pe mine, cel ce cânt: Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Frumoasa haină a Poruncilor celor de mântuire, în care prin botez m-am îmbrăcat, am întunecat-o cu nepăsarea eu, ticălosul; iar acum alerg la tine, Fecioară, cerând ca iarăşi să mă îmbrac, prin tine, în haina curătiei.

Cântarea a 8-a.

Irmosul:

Pe Dumnezeu, Cel Ce S-a pogorât în cuptorul cel de foc, la tinerii iudei şi văpaia în rouă a prefăcut-o, lăudaţi-L făpturile ca pe Domnul şi preaînălţaţi-L întru toţi vecii.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Îmi slăbeşte mintea, acum, căzând întru adâncurile nelegiuirii şi pentru aceasta am fost înconjurat de felurite rele. Ci tu, Fecioară, vindecă-mă, îmbrăcându-mă cu Lumina Nepătimirii.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Turn tare de încredere şi Temei, Apărătoare şi Ocrotitoare, pe tine agonisindu-te, acum ne mântuim, lăudând naşterea ta, Preacurată şi preaînălţând-o întru toţi vecii.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Al Nemuririi Izvor Prealimpede te ştim pe tine, Născătoare de Dumnezeu, Fecioară; ca Ceea ce ai născut pe Cuvântul Tatălui Celui fără de moarte, Care izbăveşte de moarte pe toţi cei ce-L preaînalţă pe El în veci.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Izvor de tămăduiri izvorăşti pururea nouă, credincioşilor, Preacurată; harul acestuia din destul luând acum, lăudăm naşterea ta, Fecioară şi o preaînălţăm întru toţi vecii.

Cântarea a 9-a.

Irmosul:

Pe Dumnezeu Cuvântul, Cel din Dumnezeu, Care cu nespusă înţelepciune a venit să înnoiască pe Adam, cel cumplit căzut prin mâncarea pierzării, Întrupându-Se în chip de negrăit din Sfânta Fecioară, pentru noi credincioşii, cu un gând întru cântări Îl slăvim.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

De Dumnezeu Fericită Fecioară, toată nădejdea mea îmi pun cu osârdie întru tine; miluieşte-mă, Maica Vieţii Celei Adevărate; şi te roagă, Preacurată, să se umple de Desfătarea Cea de-a pururea cei ce cu credinţă şi cu dreptate, întru cântări, pe tine te măresc.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Arătându-te, Fecioară, lumi­nează întunericul sufletului meu, cu strălucirile cele fără de materie ale luminii tale, Ceea ce eşti Uşa Dumnezeieştii Lumini; şi învredniceşte-ne, Preacurată, ca să fie izbăviţi de focul cel veşnic cei ce cu credinţă şi cu dragoste, întru cântări, pe tine te măresc.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

În pântecele tău S-a Sălăşluit Fiul şi Om Desăvârşit S-a făcut; pe Acela mai înainte de veci Tatăl din pântece L-a născut; şi Izvor de haruri pe tine, Maica lui Dumnezeu, te-a arătat nouă, celor ce cu credinţă ne închinăm Naşterii tale celei de Negrăit.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Văzând, Stăpână, pe cei îmbolnăviţi şi cu sufletul şi cu trupul şi loviţi de patimi cumplite, tămăduieşte-i cu milostivirea ta, dezlegându-i acum de supărările care-i necăjesc, ca toţi, neîncetat, cu cântări să te mărim.

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 8-lea.Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul...

Sufletul meu cel smerit, care, ca o corabie fără cârmaci, se afundă în zbuciumul valurilor ispitelor vieţii şi sub povara păcatelor se vede în primejdie să ajungă în adâncul iadului, întâmpină-l Fecioară, de Dumnezeu Născătoare, cu mireasma rugăciunilor tale, linişte dându-i şi din primejdii smulgându-l. Că tu eşti Liman Neînvîforat; roagă-te Fiului tău şi Dumnezeu să-mi dăruiască mie iertare de greşeli, că pe tine te am Nădejde eu, netrebnicul, robul tău.

SFINŢII TREI IERARHI – VASILE, GRIGORIE ŞI IOAN - 30 ianuarie

Pe acesti trei luminători mai mari ai dumnezeirii cei întreit strălucitoare, pe cei ce luminează lumea cu razele dumnezeieştilor învăţături, pe râurile înţelepciunii cele cu miere curgătoare care adapă toată făptura cu apele cunoştinţei de Dumnezeu, pe Marele Vasile şi de Dumnezeu cuvântătorul Grigorie, împreună cu slăvitul Ioan, cel cu limba şi cu cuvintele de aur, toţi cei iubitori de cuvintele lor, adunându-ne cu cântări să-i cinstim; că aceştia Treimii pururea se roagă pentru noi. (Tropar)

http://nastereasfantuluiioanbotezatorul.blogspot.ro/2014/01/sfintii-trei-ierarhi-vasile-cel-mare.html

http://nastereasfantuluiioanbotezatorul.blogspot.ro/2012/01/acatistul-sfintilor-trei-ierarhi-30.html
http://nastereasfantuluiioanbotezatorul.blogspot.ro/2012/01/soborul-sfintilor-parintilor-nostri-si_29.html
Pricina acestui praznic a fost următoarea: în zilele împăratului Alexie Comnen care a luat sceptrul împărăţiei în anul 1081, după împăratul Botaniat, s-a iscat neînţelegere între oamenii cei mai de cinste şi mai îmbunătăţiţi. Unii cinsteau mai mult pe Vasile cel Mare, zicând că este înalt la cuvânt, ca unul care a cercetat prin cuvânt firea celor ce sunt, că la fapte se aseamănă aproape cu îngerii, că nu era lesne iertător, că era fire hotărâtă şi nu era stăpânit de nici un lucru pământesc. În schimb, pogorau pe dumnezeiescul Ioan Gură de Aur, zicând că ar fi fost oarecum potrivnic lui Vasile, pentru că ierta prea lesne şi îndemna la pocăinţă. Iar alţii înălţau pe acest dumnezeiesc Ioan Gură de Aur, zicând că este mai omenească învăţătura lui şi că îndreaptă pe toţi, şi-i înduplecă spre pocăinţă prin dulceaţa graiului său. Ei ziceau că Ioan Gură de Aur stă mai presus decât marele Vasile şi Grigorie prin mulţimea cuvântărilor sale, cele dulci ca mierea, prin puterea şi adâncimea cugetării. Alţii înclinau spre dumnezeiescul Grigorie, că adică el ar fi întrecut pe toţi, şi pe cei vechi, vestiţi în învăţătura elinească, şi pe ai noştri, prin înălţimea, frumuseţea şi cuviinţa cuvântărilor şi scrierilor lui. De aceea ziceau că Grigorie biruie pe toţi şi stă mai presus decât Vasile şi Ioan. Deci, se ajunsese acolo că lumea se împărţise: unii se numeau ioanieni, alţii vasilieni şi alţii grigorieni, şi pricire în cuvinte era pe numele acestor sfinţi.
Mai târziu, după câţiva ani, sfinţii aceştia se arătară, unul câte unul, după aceea câte trei împreună, aievea, iar nu în vis, arhiereului care păstorea atunci cetatea Evhaitenilor, şi care se numea Ioan, fiind bărbat înţelept în toate, cunoscător al învăţăturii elineşti, cum se vede din scrierile lui şi care ajunsese pe culmea virtuţilor.
Atunci, sfinţii grăiră într-un glas către dânsul: noi, precum vezi, la Dumnezeu una suntem şi nici o împotrivire sau vrajbă nu este între noi. Ci fiecare la timpul său, îndemnaţi fiind de Duhul Sfânt, am scris învăţături pentru mântuirea oamenilor. Cum ne-a insuflat Duhul Sfânt, aşa am învăţat. Nu este între noi, unul întâi şi altul al doilea, şi de vei chema pe unul, vin şi ceilalţi doi. Drept aceea, scoală-te de porunceşte celor ce se pricesc să nu se mai certe pentru noi. Că nevoinţa noastră a fost aceasta, şi cât am fost vii şi după ce am răposat, ca să împăcăm şi să aducem lumea la unire. Împreunează-ne într-o singură zi şi ne prăznuieşte cu bună-cuviinţă. Înştiinţează şi pe urmaşi, că noi una suntem la Dumnezeu şi încredinţează-i că şi noi vom ajuta la mântuirea acelora ce fac pomenirea; căci nouă ni se pare că avem oarecare îndrăznire la Dumnezeu. Acestea zicându-le, s-a părut că ei se suie iarăşi la ceruri, îmbrăcaţi în lumina nespusă şi chemându-se unul pe altul, pe nume.
Iar minunatul om care a fost Ioan Evhaitul, după ce se sculă, a făcut aşa cum îi porunciseră sfinţii, potolind mulţimea şi pe cei ce se certau, căci acesta era om vestit pentru viaţa lui îmbunătăţită. El a dat Bisericii sărbătoarea aceasta spre a fi prăznuită. Şi iată gândul acestui om: cunoscând că luna aceasta ianuarie, îi are pe câte trei sfinţi: la zi întâi pe Vasile cel Mare, la douăzeci şi cinci pe dumnezeiescul Grigorie şi la douăzeci şi şapte pe dumnezeiescul Ioan Gură de Aur, i-a sărbătorit la un loc în ziua a treizecea, împodobindu-le slujba cu canoane, cu tropare şi cu cuvinte de laudă, aşa cum se cădea. Aceasta pare că s-a făcut şi cu voia sfinţilor, căci laudele închinate lor n-au nici o lipsă şi au întrecut pe toate câte s-au făcut şi câte se vor mai face.
Sfinţii aceştia erau la statul trupului şi la înfăţişarea lor în chipul următor: dumnezeiescul Ioan Gură de Aur era foarte mărunt şi foarte subţire, cu capul mare, ridicat deasupra umerilor, nasul lung, nările late, faţa foarte galbenă, amestecată cu alb, locaşurile ochilor adâncite, dar ochii mari, care îi făceau căutătura veselă şi faţa strălucită, deşi din firea lui părea mâhnit; fruntea mare, fără par, cu multe încreţituri, urechile mari, barba mică şi rară, împodobită cu păr puţin şi cărunt, fălcile trase înăuntru din pricina postului desăvârşit. Mai trebuie să spunem despre dânsul că a întrecut cu graiul pe toţi filosofii elinilor, mai ales cu privire la adâncimea gândurilor şi la dulceaţa şi înflorirea graiului. A tâlcuit Sfânta Scriptură şi a propovăduit Evanghelia cu folos ca nimeni altul, încât de n-ar fi fost acesta (măcar că este o cutezare să zicem aşa), ar fi trebuit ca iarăşi să vină Hristos pe pământ. Cât priveşte virtutea şi fapta şi privirea lăuntrică, i-a întrecut pe toţi, făcându-se izvor de milostenie, de dragoste şi de învăţătură. A trăit şaizeci şi trei de ani şi a păstorit Biserica lui Hristos şase ani.
Vasile cel Mare era înalt şi drept la stat, uscăţiv şi slab, negru la faţă, cu nasul plecat, sprâncenele arcuite, cu fruntea cam posomorâtă, asemenea omului gânditor şi îngrijorat, cu obrazul lunguieţ şi cam încreţit, cu tâmplele adâncite, cam păros la trup, cu barba destul de lungă, căruntă pe jumătate. Acesta a întrecut cu scrierile sale nu numai pe înţelepţii din zilele lui, ci şi pe cei vechi. Străbătând toată învăţătura, era stăpân pe toată ştiinţa; se folosea de toată filosofia înţeleaptă în lucrările sale şi sporea în cunoştinţa tainelor dumnezeieşti. S-a suit în scaunul arhieriei când era de patruzeci de ani şi a cârmuit Biserica cinci ani.
Sfântul Grigorie cuvântătorul de Dumnezeu era om de mijloc la statul trupului, cu faţa palidă dar veselă, cu nasul lat, cu sprâncenele drepte, căutătura blândă şi veselă; la un ochi era mai mâhnit din pricina unui semn de lovitură, la pleoapa de sus; barba nu o avea prea lungă, dar era destul de deasă şi tocmită, iar pe margine gălbuie. Era pleşuv şi alb la păr.
Se cuvine să spunem despre dânsul că dacă ar fi trebuit să se facă vreo icoană sau vreo statuie înfrumuseţată cu toate virtuţile, apoi aceasta ar fi trebuit să înfăţişeze pe sfântul Grigorie, căci el întrecuse cu strălucirile vieţuirii sale pe toţi cei iscusiţi în faptă. A ajuns la atâta înălţime de teologie, că biruia pe toţi prin înţelepciunea cuvântărilor şi a învăţăturilor sale. Drept aceea a câştigat şi numele de teologul, adică de Dumnezeu cuvântătorul. A vieţuit pe pământ optzeci de ani şi a păstorit Biserica din Constantinopol doisprezece ani.
Cu rugăciunile acestor trei ierarhi, Hristoase Dumnezeul nostru, şi cu ale tuturor sfinţilor surpă şi risipeşte ridicările eresurilor; şi pe noi în unire şi paşnică aşezare ne păzeşte şi ne învredniceşte de împărăţia Ta cea cerească, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului sfinţitului mucenic Ipolit, papă al Romei şi a celor împreună cu dânsul: Censurin, Aura, ce se mai numea şi Hrisi, Felix, Maxim, Erculin, Venerie, Stirachin, Mina, Comod, Ermis, Mavru, Eusebiu, Rustic, Monagriu, Amandin, Olimpiu, Cipru, Teodor, Tribun, Maxim preotul, Arhelau diaconul, Cvirin episcopul şi Savain.

Aceşti sfinţiţi mucenici au trăit pe vremea împărăţiei lui Claudiu, locţiitor al lui fiind Ulpius Romil. Censurin era magistru, iubit de împărat, dar pe ascuns cinstea pe Hristos şi apăra pe creştini. Deci, fiind dat pe faţă, a fost pus la închisoare, unde, prin învierea unui mort, a înduplecat pe toţi ostaşii care erau acolo să creadă în Hristos. Din porunca împăratului li s-au tăiat capetele la toţi. Dimpreună cu ei a fost tăiată şi fericita Hrisi, ca şi slujitorul ei, Savain, care suferiseră mai înainte multe chinuri, pentru că slujea sfinţilor, le ştergeau sângiurile, şi-i mângâiau. Despre aceasta fiind înştiinţat papa Ipolit s-a aprins de râvnă dumnezeiască şi a venit de a mustrat pe tiran în faţă. Tiranul aprinzându-se de mânie l-a supus mai întâi la chinuri, împreună cu preoţii, cu diaconii şi cu episcopul care-l urmau. Apoi legându-le mâinile şi picioarele i-a aruncat în adâncurile mării şi aşa s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Teofil cel Nou.

Acest sfânt mucenic era din Constantinopol, fiind senator, pe vremea împăraţilor ortodocşi Constantin şi Irina, care au cinstit sfintele icoane, în anul 787. Şi fiind mai mare voievod peste flotă a pornit împotriva saracinilor şi a izbândit la început; dar doi voievozi mai mici, care-l pizmuiau, au fugit din luptă şi rămânând singur, Teofil a fost prins de saracini. După ce l-au ţinut patru ani în închisoare, l-au silit să se lepede de Hristos. Şi neplecându-se i-au tăiat capul.

Tot în această zi, pomenirea noului mucenic Teodor Militineul, care a mărturisit în Militina, la anul 1704.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Scurta rugaciune catre Sfintii trei Ierarhi (30 ian.) - Poezie crestina scrisa de Neli Mihail, prietena parohiei noastre

Scurta rugaciune catre Sfintii trei Ierarhi

                                     de Neli Mihail

Sfintilor cu vieti alese,

Mari prieteni, mari Ierarhi,

Va aducem multumire

Pentru ce ne dati in dar.

Rugaciunea de la voi

Ne-ntareste in credinta,

Ne face sa fim vioi

Sa uitam de suferinta.

Astazi este ziua voastra,

Ziua sfanta din ianuar’

Preotii va inalta slujbe

Cu sufletul plin de Har.

In Naos sunt credinciosii

Ce se roaga-n gand curat

Ca prin voi s-ajunga slujba

Sus, la Tatal-Imparat!

Amin!

Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Efrem Sirul - 28 ianuarie

Troparul Sfântului Efrem Sirul, glasul al 8-lea:

Harul ce izvorăşte din gura ta cuvioase, a umplut de apele vieţii Biserica şi lumii a izbucnit râuri de cucernicie, revărsând asupra noastră apa pocăinţei; ci, învăţându-ne cu cuvintele tale, Sfinte Părinte Efrem, roagă-te lui Hristos, Dumnezeul nostru să mântuiască sufletele noastre.

Cântarea 1, glasul al 6-lea. Irmos: Ca pe uscat umblând Israel...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Efrem, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu ploaia cea plină de desfătare a rugăciunilor tale adapă sufletul meu, care s-a uscat de seceta patimilor şi insuflă întru mine cuvânt, ca să laud praznicul tău, preafericite.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Efrem, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Strălucind luminat lumină duhovnicească, Părinte Efrem, soare te-ai arătat, luminând toată mulţimea credincioşilor cu fapte bune, dătătoare de lumină şi cu frumuseţile dogmelor.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Stingând văpaia patimilor cu râurile lacrimilor, ai ajuns, Părinte Efrem, vas cinstit al Sfântului Duh, izvorând izvoare de învăţături, de Dumnezeu fericite.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Primindu-L în pântecele tău, fără stricăciune ai născut pe Cuvântul, Cel Ce izbăveşte din stricăciune pe cei ce slujesc Lui pururea, Maică Fecioară Preasfântă, Uşa Vieţii Celei Adevărate.

Cântarea a 3-a. Irmos: Nu este Sfânt ca Tine...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Efrem, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Curăţindu-te pe tine de toată întinăciunea patimilor, te-ai arătat năstrapă a faptelor bune cu adevărat şi vas încăpător al darurilor Sfântului Duh.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Efrem, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Nedând nicidecum somn ochilor tăi, te-ai arătat locaş al Preasfintei Treimi şi comoară a înţelepciunii, îmbogăţind lumea cu dogme strălucitoare ca aurul, preafericite.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Sfânta Biserică a lui Hristos te cunoaşte pe tine ca pe un alt Eufrat, cu unde de aur, ce te reverşi cu undele dogmelor celor înţelepte şi adăpi toată făptura.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Unul din Sfânta Treime Întrupându-Se în două firi din Curate sângiurile tale, Prea­curată, cu Dumnezeiască cuviinţă a ieşit să mântuiască pe cei din Adam, pentru bunătatea Sa.

Irmosul:

Nu este Sfânt ca Tine, Doamne, Dumnezeul meu, care ai înălţat fruntea credincioşilor Tăi, Bunule; şi ne-ai întărit pe noi pe piatra mărturisirii Tale.

Cântarea a 4-a. Irmos: Hristos este Puterea mea...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Efrem, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Puterea cuvintelor tale s-a răspândit în toată lumea, alungând orbirea sufletelor cu strălucirea smereniei celei dătătoare de înălţime, fericite.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Efrem, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fără prihană ţi-ai dus viaţa până la capăt, udându-ţi faţa cu lacrimi şi povestind tuturor cu înţelepte cuvinte, venirea Judecătorului, descoperitorule de cele Dumnezeieşti, vrednicule de laudă.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Efrem, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Văzând Domnul, strălucita înălţime a smereniei tale, ţi-a hărăzit cuvânt înălţător, prin care au fost înjosite înălţimile cele cumplite ale eresurilor.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Întărit fiind de harul Atotţiitorului, ai stat împotriva puterii demonilor şi ai biruit-o părinte; roagă-te pentru noi, care cu căldură te lăudăm.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ca pe un Locaş Dumnezeiesc, ca pe un Munte Sfânt, ca pe un Izvor al Nestricăciunii, ca pe Ceea ce Singură a fost Aleasa Ziditorului nostru, Dumnezeu, pe Fecioara să o fericim.

Cântarea a 5-a. Irmos: Cu Dumnezeiască Strălucirea Ta...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Efrem, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu curgerile lacrimilor tale ai uscat, părinte, întreg noianul poftelor şi cu izvorul învăţăturilor tale ai nimicit pâraiele eresurilor, preafericite.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Efrem, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cugetul tău luminându-se cu plecarea cea către Dumnezeu, Sfinte Cuvioase Părinte Efrem, a ajuns cu totul Dumnezeiesc, primind, ca o oglindă a Dumnezeiescului Duh, răsfrângerile de lumină, cele fără de materie.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Făcutu-te-ai, părinte, adevărat locaş încăpător al Preasfintei Treimi şi împodobit fiind cu har, cu limpezirea curatelor fapte bune şi cu învăţăturile cele drepte.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Mort m-a făcut pe mine în Eden gustarea cea rea din pom, prin meşteşugirea şarpelui; iar tu, născând pe Dătătorul de viaţă Hristos, m-ai înviat, Ceea ce Singură eşti cu har Dumnezeiesc Dăruită.

Cântarea a 6-a. Irmos: Marea vieţii văzând-o...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Efrem, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Purtătorul de Dumnezeu, punând temelie nu pe nisip, ci pe credinţa cea statornică, a rămas netulburat de toate vicleşugurile vrăjmaşului, ocârmuindu-se de Puterea Cea Nebiruită.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Efrem, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Limba ta s-a făcut, cu adevărat ca un condei de scriitor, cu scriere repede, învăţând cunoaşterea dreptei cinstiri de Dumnezeu şi săpând pe lespezile inimilor Legea Duhului, părinte.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cei ce plutesc pe oceanul cel lin al dogmelor tale, Părinte Efrem, cugetătorule de Dumnezeu, se izbăvesc de întreitele valuri păgubitoare de suflet şi cu credinţă privind în sus, se mântuiesc de furtuna eresurilor.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cel Ce este mai presus decât toată făptura cea înţelegătoare şi de cea văzută, Întrupându-Se ca un Dumnezeu, a ieşit din pântecele tău, păzindu-te Nevătămată, precum ai fost înainte de naştere.

Irmosul:

Marea vieţii văzând-o înălţându-se de viforul ispitelor, la limanul Tău cel lin alergând, strig către Tine: scoate din stricăciune viaţa mea, Mult Milostive.

CONDAC, glasul al 2-lea. Podobie: Căutând cele de sus...

Ceasul judecăţii pururea mai dinainte văzându-l, ai plâns cu amar, Sfinte Părinte Efrem, ca un iubitor de linişte; şi îndemânatic învăţător ai fost cu faptele, cuvioase. Pentru aceasta, părinte preafericite, pe cei leneşi îi ridici spre pocăinţă.

Cântarea a 7-a. Irmos: Dătător de rouă, cuptorul...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Efrem, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Iscusit dătător de Lege al sihaştrilor te-ai arătat, preacinstite şi ajutător în luptele de tot felul cu vrăjmaşii. Pentru aceasta cinstim pe pământ sfinţita şi cinstita ta pomenire.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Făcutu-te-ai organ plin de melodie al Duhului, pururea lăudate, cu suflarea de totdeauna a Lui, scoţând sunete şi cântare de pocăinţă mântuitoare, pentru noi, cei ce te lăudăm pe tine.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Zămislirea ta, Mireasă Dumnezeiască, este mai presus de cuvânt. Că ai născut pe Dumnezeu Cuvântul, pe Cel Ce a izbăvit de necuvântare pe toţi oamenii şi dă cuvânt a striga: Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.

Cântarea a 8-a. Irmos: Din văpaie ai izvorât...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Efrem, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Arătatu-te-ai ca un alt soare purtător de lumină, trimi­ţând raze de învăţături până la marginile lumii, fericite, împu­ţinând, cu lumina pocăinţei, întunericul cel înfiorător a tot păcatul.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

De râurile Dumnezeieştilor dogme fiind înconjurat, ai ieşit ca un râu mare din alt Eden, adăpând faţa pământului şi înecând neghinele nelegiuirii, Dumnezeiescule Efrem.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Mărturisindu-te cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, strigăm ţie cu credinţă ca îngerul: Bucură-te, că numai tu ai născut pe pământ Bucuria lumii, pe Hristos Dumnezeu, Ceea ce eşti Plină de har, pururea Binecuvântată.

Irmosul:

Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Din văpaie ai izvorât cuvioşilor rouă şi cu apă ai stins jertfa dreptului, că pe toate câte le voieşti le faci, Hristoase; pe Tine Te preaînălţăm întru toţi vecii.

Cântarea a 9-a. Irmos: Pe Dumnezeu a-L vedea...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Efrem, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fiind rănit de dragostea Atotţiitorului, ai petrecut toată viaţa plângând, Sfinte Preacuvioase Părinte Efrem, strigând cu spaimă: slăbeşte, Mântuitorule, valurile harului Tău, păstrându-l pe acesta mie, din belşug întru viaţa cea viitoare.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Efrem, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dulce este cuvântul tău cel dătător de umilinţă şi plin de luminare pentru cei ce aleargă către tine, purtătorule de Dumnezeu, Sfinte Minunate Părinte Efrem. Şi viaţa ta este fără de prihană, împodobită şi luminată cu toate faptele bune, cele luminate de Dumnezeu.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Locaş te-ai făcut Duhului şi râu plin de ape curgătoare de viaţă, temelie neclintită Bisericii, reazem sihaştrilor, pârâu pururea curgător al Dumneze­ieştii umilinţe, vrednice de laudă, Sfinte Efrem.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cugetul omenesc nu poate să înţeleagă Taina cea mai presus de gând a naşterii tale, Fecioară. Că sălăşluindu-Se Dumnezeu înlăuntrul tău, n-a mişcat încuietorile Fecioriei, ca Cel Ce Singur le-a aşezat, El Cel Necuprins de pricepere.

Irmosul:

Pe Dumnezeu a-L vedea nu este cu putinţă oamenilor; spre Care nu cutează a căuta Cetele îngereşti; iar prin tine, Preacurată, S-a arătat oamenilor Cuvântul Întrupat; pe Care mărindu-L cu Oştile cereşti, pe tine te fericim.

SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Cuvântul Cel fără de...

Pe comoara înţelepciunii Tainelor lui Hristos, pe paharul cel Dumnezeiesc al umilinţei să-l lăudăm credincioşii întru pomenirea lui. Că potrivit cu numele lui, Sfântul Cuvios Efrem veseleşte pururea inimile credincioşilor, cu cântări Dumnezeieşti; ca un lucrător şi îndrumător în descoperirile Domnului.

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 8-lea.Podobie: Pe Cuvântul Cel fără de...

Apărătoarea cea Fierbinte şi Nebiruită, Nădejdea cea Sigură şi Neînfruntată, Zidul şi Acoperământul şi Limanul celor ce aleargă la tine, pururea Fecioară fără prihană, roagă, împreună cu îngerii, pe Fiul tău şi Dumnezeu să dea pace lumii şi sufletelor noastre mare milă.

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Cuvântul Cel fără de...

Cu Crucea Fiului tău, cea plină de har Dumnezeiesc, toată înşelăciunea idolilor a încetat şi puterea demonilor a fost călcată în picioare. Pentru aceasta noi, credincioşii după datorie pururea te lăudăm şi te Binecuvântăm; şi mărturisindu-te cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Sfântul Cuvios Efrem Sirul - 28 ianuarie

Minunatul Efrem a răsărit din pământul sirienilor. Şi fapta bună din pruncie alegând-o, se silea de-a pururea a fugi de vorbirile cele vătămătoare ale celor de o vârstă. El citea neîncetat, mai vârtos sfintele cărţi, iar sârguinţa, îndeletnicirea şi cugetarea întru acestea îi erau lui Efrem mai plăcute decât toată dulceaţa. Încât şi el împreună cu proorocul zicea: Cât sunt de dulci gâtlejului meu cuvintele Tale, mai mult decât mierea.

    De atunci a avut tovarăşe fapta bună şi sârguinţa în osteneli. Căci care faptă cu dinadinsul nu s-a săvârşit de dânsul? Nu postul? Nu privegherea? Nu culcarea pe jos? Nu blândeţea? Nu necâştigarea? Nu, peste atâta bogăţie de bunătăţi, şi smerită cugetare? Încă şi de darul cel învăţătoresc a fost împărtăşit. Apoi şi până acum prin cuvintele sale, vorbeşte cu noi, îndemnându-ne, mângâindu-ne şi sfătuindu-ne. Din care putem folosi nu numai cuvântul credinţei cel drept, ci şi ne deşteptăm spre câştigarea faptei bune. Iar de nădejdea cea către Dumnezeu şi de dragostea cea către aproapele, atâta grijă a avut Efrem, încât el însuşi când a vrut să se ducă din viaţă, zicea astfel:

    "Nicidecum în toată viaţa mea n-am ocărit pe Domnul şi cuvânt nebun din buzele mele n-a ieşit. În toată viaţa mea n-am blestemat pe nimeni. Şi nicidecum nu m-am sfădit cu vreunul din cei dreptcredincioşi".

    Avea încă şi lacrimi neîncetat în ochii lui, încât mai cu înlesnire puteau izvoarele cele de-a pururea curgătoare să-şi înceteze curgerea, decât Efrem Şirul lacrimile. Şi împreună cu lacrimile ieşeau şi suspinurile, arătând focul cel dinlăuntru aprins al umilinţei, pe care mai luminat îl va pricepe cineva citind scrierile aceluia. Căci el se află pretutindeni filozofând despre judecata şi a doua venire a lui Hristos, înfricoşatul divan avându-l înaintea ochilor şi ziua aceea în minte întipărind-o; apoi pe sine osândit socotindu-se şi foarte cu jale tânguindu-se. În astfel de cugetări ale minţii îndeletnicindu-se Efrem, pururea se nevoia după cântătorul de psalmi, fugind de gâlceavă cea lumească şi în pustie sălăşluindu-se. Apoi, din loc în loc se muta pentru a sufletelor zidire şi folos, fiindcă era mişcat de duhul dumnezeiesc.

    Odată îşi lăsă patria şi aceasta fiindu-i poruncit ca dumnezeiescului Avraam, a ajuns la cetatea Edesa, pe de o parte, pentru închinăciunea sfintelor moaşte, care erau întru dânsa, iar pe de alta, pentru întâlnirea cu un oarecare bărbat dintre cei cuvîn-tători, ca să ia model de viaţă de acolo. Acest lucru îl cerea de la Dumnezeu, adesea, zicând: "Doamne, Iisuse Hristoase, Stăpâne al tuturor, învredniceşte-mă ca, intrând în cetatea Edesa, să mă întâlnesc cu acel bărbat, care va fi puternic a-mi grăi cele spre folosul sufletului". Astfel rugându-se, când a ajuns la porţile cetăţii, era îngrijorat: cum adică se va apropia de acel bătrân, ce va afla de la dânsul şi ce folos va dobândi?

    Deci, călătorind astfel cu aţintirea minţii, o femeie îndată îl întâmpină şi aceasta era desfrânată. Negreşit al lui Dumnezeu lucru era acesta; căci pentru cele bune, de multe ori le rânduieşte tainic pe cele potrivnice. Deci, sfinţitul Efrem, astfel întâlnind pe desfrânată, stătea uimit oarecum, căutând către dânsa, mîhnindu-se şi pătimind întru sine cu sufletul, că nu i s-a împlinit cererea după rugăciune, ci cu totul potrivnic. Iar ea văzându-l, iarăşi privea la dânsul cu ochi necuvioşi. Şi fiindcă astfel multă vreme se priveau unul pe altul, vrând s-o ruşineze şi întru sfiala ce se cuvine femeilor a o aduce, i-a zis: "Pentru ce nu te ruşinezi, o! femeie, privind la mine cu ochii aţintiţi?" Şi aceea zise: "Dar mie aşa mi se cade a privi la tine, că din tine şi din a ta coastă sunt luată. Iar ţie ţi se cade a te uita nu către noi, ci în pământ, din care ai şi fost luat".

    Acestea auzindu-le Efrem a mulţumit şi femeii, pentru folosul ce a avut din vorbele ei, şi lui Dumnezeu cu fierbinţeală îi înălţa mulţumire; care chiar prin cele fără de nădejde de multe ori poate face lucruri bune.

    Deci, după ce au trecut zile destule, în cetatea Edesei dumnezeiescul Efrem era, locuind aproape de dânsul, o desfrânată care s-a făcut organ de răutate al vicleanului. Şi printr-însa, ca prin şarpele cel dintâi, năvălea asupra dreptului. Deci, de vreme ce s-a întâmplat, că dumnezeiescul Efrem fierbea nişte bucate, acea femeie deschizând fereastra care era în perete, se plecă cu neruşinare, apoi cu obrăznicie căutând la cuviosul, îi zise: "Binecuvintează, părinte". Iar el cu blândeţea cea cuviincioasă lui şi cu graiul îi zice: "Domnul să te binecuvânteze". Şi aceasta iarăşi cu râs necuvios a zis: "Dar ce lipseşte bucatelor tale?". Iar acela a zis: "Trei pietre şi puţin noroi, ca fereastra aceasta să se astupe". Aceea cu obrăznicie a zis: "Pentru că te-am cinstit, aceasta a făcut întru tine mândrie? Eu voiesc a dormi împreună cu tine, iar tu de prima dată mă deznădăjduieşti?".

    Însă precum aceea avea graiuri sataniceşti, astfel şi el cu mult mai vârtos n-a fost lipsit de cuvinte duhovniceşti, căci a zis: "De voieşti împreună cu mine a dormi, trebuie s-o faci unde-ţi voi zice eu". Iar aceea, dacă a auzit cuvântul, a şi întrebat de locul unde voieşte a dormi. "Nu într-alt loc, a zis el, decât chiar în mijlocul cetăţii voi dormi cu tine". Iar ea a zis: "Dar nu ai sfială şi ruşine de bărbaţii ce ne vor vedea dormind în mijlocul cetăţii?". Deci, femeia aceea dorind să vâneze sufletul cel pătimaş, n-a voit a cunoaşte ceea ce zice Solomon: Că ochii Domnului Celui Preaînalt de milioane de ori mai luminaţi sunt decât soarele; căci caută peste tot căile oamenilor.

    Atunci sfântul a răspuns îndată: "Dacă ochii oamenilor i-ai judecat că sunt puternici a ruşina sufletul şi a-l opri de la fapta cea rea, dar oare de ochii lui Dumnezeu, care văd toate câte se lucrează în ascuns şi întru arătare, nu ne vom teme şi nu ne vom spăimânta cu mult mai vârtos?". Acestea destule au fost ca să înduplece pe desfrânata a se depărta de vicleană poftă către dânsul şi să se căiască de cele dintâi fapte rele ale ei. Căci îndată apropiindu-se şi căzând la pământ, cerea iertăciune de dobitoceasca şi neînfrânata ei pornire.

    Apoi, făcând adevărată pocăinţă, a luat povăţuitor şi dascăl pe Sfântul Efrem în calea cea către mântuire. Iar el fiind gata a sluji unei cereri ca aceasta, o sfătui cele cuviincioase, spre a nu merge iarăşi, după cum zice dumnezeiescul Ieremia, în urma gândurilor inimii celei rele; apoi s-a îngrijit a o aduce într-o mânăstire femeiască, spre a face fapte bune. Şi în scurt, pe aceea care a voit a-l împie-dica din calea cea dreaptă, el mai vârtos întorcând-o de la calea cea rea, a avut ca rod al dreptăţii întoarcerea ei spre calea mântuirii.

    Astfel, dumnezeiescul Efrem întâlnindu-se cu două femei desfrânate, pe una a folosit-o, iar de la cealaltă însuşi a primit folos sau, mai adevărat să zic, de la amândouă, fiindcă ajutorul dumnezeiesc a folosit tuturor. De acolo fiind povăţuit către Cezareea Capadociei, de darul care îl purta de sus, a văzut pe marele Vasile, glasul Bisericii şi izvorul dogmelor. Pe care Efrem văzându-l, cu multe cuvinte a început a-l lăuda. Căci cu ochiul cel prea binevăzător al sufletului a văzut o porumbiţă asemenea cu razele soarelui şezând pe umărul cel drept al acestuia, fiind strălucită şi vorbind la ureche lui Vasile. Apoi, învăţându-se în taină prin acea cinstită porumbiţă cele pentru Efrem, l-a cunoscut cine este şi pentru ce a venit; de aceea se şi împărtăşesc unul cu altul de vorbire şi se îndulcesc de bunătăţile care erau întru dânşii.

    Dar să ne întoarcem iarăşi către dumnezeiescul Efrem şi ale acestuia să le povestim. Căci nici un gând care să nu-i folosească în lucrarea faptei bune nu avea şi cum că îndestulător i s-a dat de la Dumnezeu talentul învăţătoresc pe care sfântul cu covârşire l-a împărtăşit în adâncul sufletelor credincioşilor de-a pururea. Şi aceasta chiar el o însemnează, zicând: Încă fiind tânăr, era ca o viţă îngreuiată de mulţi struguri, din limba lui crescută, la mare înălţime ridicată şi pe spatele a tot pământul întinsă; şi toată pasărea odihnindu-se într-însa, zbura împrejur şi din struguri mânca. Iar viţa cu cât strugurii i se culegeau şi pe păsări cu îndestulare le ospăta, cu atât mai mult cu rodul se înmulţea. Şi aceasta însuşi o zicea despre sine.

    Încă şi alţii din cei ce s-au învrednicit a vedea unele ca acestea, o mărturisesc despre Efrem. Odată, a spus unul dintre ei că a văzut o mulţime de îngeri pogorându-se de sus şi având în mâini o carte, scrisă şi înăuntru şi afară, şi făcea cercetare despre vederea ce se arătase, cine oare ar fi putut lua cartea? Unii dintr-înşii puneau înainte pe Efrem, iar alţii pe altul dintre aceia citi cu adevărat săvârşeau viaţa cucernică şi înţeleaptă în acea vreme. Iar la urmă toţi s-au învoit că lui Efrem i se încredinţase cartea.

    Deci, deşteptându-se cel ce a avut vedenia, a ajuns la biserică şi a aflat într-însa pe Efrem cu învăţături prea bune şi decât mierea mai dulci, ospătând pe cei ce erau de faţă. Iar acela, după vrednicie mulţumeşte lui Dumnezeu. Dintr-acea vreme, atât de mult i-au fost lui Efrem curgerile cuvântului şi necurmarea gândurilor, încât nici limbă nu putea sluji din destul grăbniciei vorbelor; încât chiar el a zis odată către Dumnezeu: "Stăvileşte, o! Stăpâne, valurile darului Tău". Căci făcându-se adâncul dăscăliei ca un noian, nu-l lăsa, spre a nu învăţa. Iar cuvintele cu nimic altceva nu le întrerupea decât numai cu rugăciunea, şi pe aceasta cu lacrimile.

    Nopţile apucându-l priveghind, se trezea iarăşi la lumină, fiindcă se temea de stăpânitorul întunericului, canu cumva să-l prindă cu somnul, fiind împiedicat; şi de aceea priveghea pentru năvălirea aceluia, căci cât de puţin somn îi era destul, gustându-l numai, nu spre saţiu, ci numai de nevoie, ca să-i ţie trupul, care la cele multe sudori şi osteneli se întindea; şi aşa făcea să fugă din ochii lui somnul. Şi multe alte fapte îi erau lui iubite, dar mai ales culcarea pe jos, aspra petrecere şi chinuirea de tot felul a trupului şi necăjirea.

    Apoi, a adunat atâta bogăţie, încât martori pentru dânsul chiar gura să o iau şi graiurile lui cele mai de pe urmă, decât care nimic nu este mai vrednic de credinţă sau mai adevărat. Acestea sunt în acest chip: "Efrem n-a avut niciodată pungă, nici toiag, nici traistă, nici argint, nici aur. Nici vreo avere pe pământ n-am câştigat, zice el, fiindcă am ascultat pe Bunul Împărat, care în Evangheliile ucenicilor Săi porunceşte: Nimic pe pământ să nu câştigaţi. De aceea nu am avut nici un lucru cu patimă de acest fel".

    Astfel a supus toate, cel râvnitor cu adevărat şi următor al ucenicilor celor dintâi; iar în smerita cugetare, zdrobirea inimii şi smerenie, cine era atât de mare, fierbinte şi tare? Căci cenuşa, ca pâinea o mânca şi băutura cu plângere o amesteca şi de laude se ferea foarte mult; pe cei ce-l lăudau, nu numai că nu-i primea, dar se arăta chiar supărat asupra lor, dar precum este cineva asupra celor care-l iau în râs şi-l defaimă; el se ruşina şi privea la pământ, culoarea feţii o schimbă uneori, cu sudori era asudată şi cu totul fără de glas petrecea, ca şi cum ruşinea i-ar fi oprit glasul.

    Aceasta încă era deosebirea smeritei lui cugetări: căci când era să moară, unele ca acestea cu certare poruncea: "Să nu cântaţi la moarte pe Efrem, să nu-i faceţi cuvânt de laudă, să nu-l îngropaţi cu haine de mare preţ, să nu puneţi deosebi trupului meu mormânt, căci am făgăduit lui Dumnezeu a mă sălăşlui împreună cu cei străini, căci străin sunt eu şi nemernic ca toţi părinţii mei".

    Iar despre iubirea de oameni, despre hrănirea săracilor şi despre milostivirea către cei săraci multă grijă avea el şi mult dorea folosirea acelora şi de la sine nu avea ce să le dea; ci cu înţelepciunea limbii şi priceperea deschizând inima şi mâna multora din bogaţi, cum şi vistieriile, printr-înşii dădea cu îndestulare celor ce aveau trebuinţă. Căci cuvântul lui nu era numai ca să moaie sufletele şi să le pornească spre milă, ci şi însăşi vederea şi blândeţea lui mişcau sufletele altora spre umilinţă. Acestea erau astfel, ca măsură pentru toată faptabună ce strălucea într-însul. Iar ceea ce acum cuvântul pune înainte, se cade să spun, căci este înveselitoare.

    Apolinarie, cel ce a grăit multă nedreptate şi a izvodit toate spre răsturnarea credincioaselor dogme, încredinţase unei femei scrierile sale, care femeie slujea voiei aceluia şi dezmierdărilor lui. Deci, de aceasta înştiinţându-se Efrem, care avea trebuinţă de înţelepciune, s-a prefăcut în chipul unuia din cei ce cugetă caApolinarie, şi se apropia către păzitoarea cărţilor, prefăcându-se că-i aduce binecuvântare şi că se împrieteneşte cu acea femeie, pe când lipsea Apolinarie. Şi de vreme ce femeia se încredinţase acum cu totul cum că Efrem este ucenic al lui Apolinarie şi din ceata păgânătăţii lui, s-a rugat ei ca să i se dea lui scrierile dascălului, "ca să pot, zicea el, să mă lupt cu ereticii". Iar ea amăgindu-se prin acest înţelept meşteşug, i-a dat în mână cărţile, rugându-l a le înapoia grabnic.

    Deci, Sfântul Efrem, amăgind ca şi Iacov pe Isav şi luând dreptul de întîi-născut, cu vitejie a ţintit pe pierzătorul. Căci, deschizând cărţile şi pe fiecare din file despărţindu-le, şi cu clei de peşte ungându-le pe toate, şi una cu alta împreună lipindu-le, şi ţinându-le mult timp cu mâna şi strângându-le, încât toate una să le facă, cu lipirea uneia de alta, aşa că nici una de alta să nu poată să se dezlipească sau să se rupă, le-a dat înapoi femeii. Iar ea luându-le şi necercetându-le, nici deschizându-le, şi văzând că erau bine pe din afară, s-a mulţumit cu aceasta. Deci, a ţinut câtva timp cărţile la dânsa; apoi a chemat pe Apolinarie la vorbă cu credincioşii, după sfatul dumnezeiescului Efrem, care ştia necuvioasele cărţi ce lucrase acela.

    Deci, Apolinarie era chemat ca să vorbească cu viteazul apărător al cuvântului. Însă Apolinarie, fiind obosit şi de bătrâneţe şi de răutăţile cele multe, el s-a lepădat de vorbă, iar către ale sale cărţi îndată a căutat şi pe acestea a poruncit să i le aducă, "că acestea, zicea el, îmi vor sluji mult". Pentru aceasta, luând una din cărţi, încerca a o deschide. Iar după ce a văzut că nu se dezlipeşte nici o filă, a cerut altă carte, care asemenea era lipită. Atunci, în multă nedumerire căzând, şi de mâhnire umplându-se cu sufletul, cum şi de ruşine, s-a risipit sinodul, iar mai pe urmă chiar şi Apolinarie rău a pierit.

    Astfel era Efrem cu râvnă pentru Hristos, încât în sufletul lui se sădise fapta cea bună şi se socotea că un izvor ce curge cu multe feluri de ape, sau ca o livadă împodobită cu multe feluri de flori şi de trandafiri, sau că alt cer pe pământ cu mulţimea stelelor, şi pretutindeni înfrumuseţat. El era ca un răi care înflorea şi strălucea de-a pururea şi niciodată nu se veştejea; iar de şarpele cel veşnic clevetitor al mântuirii noastre, cu totul era neatins şi necălcat.

    Însă acum, către sfârşit, trebuie să spun şi povestirile cele despre Efrem. Pentru aceea este de nevoie a povesti sfârşitul aceluia, şi mai ales a spune îndestularea darului celui unit cu dânsul. Căci, atunci când avea să se ducă, cu cea de pe urmă durere a poruncit celor ce erau de faţă ca să nu-l îngroape cu haină de mare preţ. Unele ca acestea poruncind către cei ce stau împrejur, un oarecare dintre dânşii - şi acesta era din cei mai străluciţi, gătind o haină de mare preţ şi scumpă, socotea a înfăşura trupul lui Efrem după moarte.

    Auzind aceasta, sfântul care bolea foarte rău, s-a mâhnit, că şi osârdia lui i s-a nesocotit. Pentru aceea omul acela rănindu-se de diavol, chiar lângă patul sfântului, în mijlocul tuturor celor ce-l priveau, se tânguia, sucindu-şi mâinile şi întorcându-şi ochii, apoi curgându-i spume din gură, făcea şi alte lucruri ce sunt ale îndrăcirii, prin socoteala dumnezeieştii iconomii, acestuia i-a dat pedeapsă, căci a defăimat părinteasca poruncă.

    Deci, cel ce prevedea cele ascunse şi grăia cu duhul cel dumnezeiesc, a înţeles că boala era rodul păcatului. Atunci dumnezeiescului Efrem făcându-i-se milă şi mărturisirea primind-o, cu rugăciunea şi cu punerea mâinilor l-a izbăvit de diavol, poruncindu-i a-i împlini făgăduinţa, după poruncă. Deci, într-acest chip sfinţitul Efrem, la sfârşitul vieţii, cu atât de mare minune dojenind pe cei ce erau de faţă şi sfătuindu-i din destul la lucrarea faptei bune, a trecut către locaşurile cele cereşti şi de acolo către strălucirea, care pe unii ca aceştia îi aşteaptă întru Iisus Hristos, Domnul nostru, Căruia se cade slavă, cinste şi stăpânire, împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.