miercuri, 21 ianuarie 2015

Sfinții Mucenici Evghenie, Achila, Candid și Valerian - 21 Ianuarie

Martiriul Sfinților Mucenici Evghenie, Achila, Candid și Valerian




Aceşti sfinţi şi buni biruitori mucenici au pătimit în timpul împărăţiei lui Diocleţian şi Maximian, din partea lui Lisie. Mai întâi au fost prinşi cei trei: Valerian, Candid şi Achila, în Munţii Trapezuntului. Prigonirea cumplită stând asupră-le, şi-au lăsat casele şi averile lor, cum şi toată lumea cea deşartă, şi ieşind în munţi, rătăceau, voind mai bine să locuiască cu fiarele, decât cu cei de Dumnezeu urâţi şi închinători la idoli. Şi după ce au prins pe aceşti trei, în ţara Laziei, într-o cetăţuie ce se numea Până, păgânii i-au trimis în surghiun, într-o temniţă strâmtă, ce era acolo. Apoi, după o vreme, i-au adus la Trapezunt şi i-au pus înaintea lui Lisie. Acolo fiind întrebaţi despre credinţa lui Hristos, şi silindu-i la jertfă idolească, după ce sfinţii nu s-au supus, mai întâi dezbrăcându-i, i-au bătut cu vine; apoi i-au spânzurat şi cu unghii de fier i-au strujit, şi cu făclii aprinse i-au ars. Dar dumnezeiasca putere întărea pe sfinţii răbdători de chinuri, şi nevăzut le ajuta lor în chinuri şi pe chinuitori atât de mult i-au înfricoşat, încât au căzut cu feţele la pământ, ca morţii; iar Lisie, văzând acestea, s-a spăimântat şi a poruncit să-i ducă în temniţă.
    Nu după multe zile a prins şi pe Sfântul Evghenie, şi foarte tare l-au bătut pentru mărturisirea lui Iisus Hristos. Apoi, mergând Lisie în capiştea idolească, a fost dus şi Evghenie mucenicul, care intrând înăuntru şi rugându-se lui Dumnezeu, îndată au căzut idolii şi ca praful s-au sfărâmat; apoi, după porunca tiranului, legându-l slujitorii cu frânghie de mâini şi de picioare pe Sfântul Evghenie şi întinzându-l la pământ, l-au bătut mult cu beţe groase; după aceea, spânzurându-l gol, cu unghii de fier i-au strujit trupul şi cu făclii l-au ars, apoi cu oţet tare, amestecat cu sare, i-au udat rănile lui. După aceea, pe toţi aceşti patru sfinţi mucenici i-au aruncat într-un cuptor înfocat, din care ieşind fără vătămare, prin tăiere de sabie s-au sfârşit; şi astfel şi-au sfârşit sfinţii mărturisirea lor.

Niciun comentariu: