luni, 5 ianuarie 2015

Fotografii si filmulete - In ajunul Bobotezei PREOTII BISERICII NOASTRE MERG SA VESTEASCA BOTEZUL DOMNULUI SI SA SFINTEASCA CASELE CREDINCIOSILOR DIN PAROHIA NOASTRA - Acest obicei constituie, de altfel, si o vizita pastorala - foarte importanta si foarte iubita si primita de catre credinciosi, fiindca aceste vizite au deja un caracter sacramental sau sfintitor, preotul obisnuind sa mearga cu apa sfintita si sa stropeasca si sa binecuvinteze locuintele si pe cei care locuiesc in ele.

"În Iordan botezându-te Tu, Doamne, închinarea Treimii s-a arătat;

că glasul Părintelui a mărturisit Ţie, Fiu iubit pe Tine numindu-Te;

şi Duhul în chip de porumb a adeverit întărirea cuvântului.

Cel ce Te-ai arătat, Hristoase Dumnezeule, şi lumea ai luminat, slavă Ţie!"


Sfinţirea casei credincioşilor are şi un aspect pastoral. Oamenii se întâlnesc cu preotul venind la ei acasă, şi nu mergând la Biserică doar ei. Prin aceasta se arată o legătură de preţuire şi o mărturie a faptului că există nu numai bucuria credincioşilor care vin la Biserică, ci şi bucuria credincioşilor care primesc pe preot, pentru că, primind pe preot în casa lor, primesc binecuvântarea Domnului. Preotul nu dă har de la sine, ci transmite harul sfinţitor, mântuitor, luminător, înnoitor şi aducător de bucurie şi pace în fiecare casă care primeşte pe preot cu icoana Naşterii Domnului înainte de Crăciun şi cu Agheasma Mare înainte de sărbătoarea Botezului Domnului. Sfinţirea caselor înseamnă şi alungarea duhurilor rele, schimbarea gândurilor rele în gânduri bune şi spor de ajutor de la Dumnezeu pentru toată fapta cea bună

Preoţii, Consiliul   şi  Comitetul   Parohial  vă   adresează   anticipat:

Pace, sănătate şi ajutor, pentru a trăi  viaţa ca dar al  lui Dumnezeu, cultivat  prin credinţă şi fapte bune!

BUNUL DUMNEZEU SĂ VĂ BINECUVÂNTEZE CASELE ŞI SĂ VĂ UMPLE SUFLETELE DE BUCURIE.
LA MULŢI ANI! 





Credinciosii crestini care vor sa primeasca în casele lor preotul cu apa sfintita si pe cei care-l insotesc, ii asteapta cu usa casei deschisa. Apoi preotul sfinteste incaperile casei cu busuiocul muiat in apa sfintita, in timp ce rosteste urmatoarele cuvinte: "Sfintesc, Doamne, casa aceasta, in numele Tatalui, al Fiului si al Sfantului Spirit. Amin". Dupa aceasta, membrii familiei saruta crucea, in timp ce preotul îi stropeste si pe ei cu apa sfintita, dorindu-le apoi gazdelor sanatate si toate cele bune. Apa sfintita de preot poarta in ea puterea curatitoare si sfintitoare a harului dumnezeiesc. In zilele premergatoare marelui praznic al Botezului Domnului nostru Isus Hristos, slujitorii sfintelor altare merg si sfintesc casele oamenilor prin stropire cu apa sfintita. Folosirea apei nu este intamplatoare. Apa, ca element fundamental al creatiei, fiindca se foloseste la spalarea si curatirea fizica a trupului uman sau a celorlalte corpuri materiale, este asociata si lucrarii de curatire spirituala, de spalare a urmelor lasate de pacatele si faradelegile oamenilor. Apa sfintita de preot poarta in ea puterea curatitoare si sfintitoare a harului dumnezeiesc.
Apa, prin calitatile sale naturale de a curata si spala, a fost transferata in viata religioasa devenind un simbol al purificarii, al curatiei spirituale. Prin limpezimea si gustul ei racoritor, apa simbolizeaza si actiunea purificatoare a harului divin. In cultul Vechiului Testament, apa avea un rol important, fiind considerata ca indispensabila pentru spalarea necuratiei. In Noul Testament, Mintuitorul a dat sfintenie apei prin botezul Sau in apele Iordanului. Apa se mai foloseste la ierurgiile (sacramentaliile) Bisericii. Spiritul Sfint pe care noi il invocam in slujba sfintirii apei se pogoara si sfinteste apa, aceasta devenind sfintitoare, tamaduitoare de boli si cu putere de a alunga demonii.
Prin sfintirea casei, asezam casa sub obladuirea lui Dumnezeu. Casa nesfintita, ca si omul nebotezat, este vulnerabila lucrarii raului. In casa sfintita omul este ocrotit in fata relelor, daca el insusi nu aduce raul in casa prin savarsirea lui si printr-o viata departata de Dumnezeu.
Acest botez este un indemn spre curatirea vietii, spre netezirea cailor vietii noastre, asa cum sintem indemnati in evanghelia dupa Marcu: gatiti calea Domnului. De ce trebuie sa sfintim casa? Intre om si mediul inconjurator se pastreaza mereu o legatura nemijlocita. Adesea oamenii intineaza locul prin faptele lor rele, prin cuvinte si ginduri necuviincioase. Si locuinta noastra are nevoie de curatie si de binecuvintare asa cum noi avem nevoie de spovedanie pentru a ne curati de pacat. Prin stropirea cu apa sfintita si prin rugaciune, casa se purifica de tot raul.

Niciun comentariu: