Cântarea 1, glasul al 2-lea.
Irmosul:
Veniţi popoarelor să cântăm cântare lui Hristos Dumnezeu, Celui Ce a despărţit marea şi a trecut pe poporul pe care l-a eliberat din robia egiptenilor; că S-a Preaslăvit.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Pe mine, cel ce cu dreaptă credinţă te mărturisesc pe tine, Curată, cu sufletul şi cu gura, cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, din nevoile cele cumplite, din boli şi din greşeli, tu mă izbăveşte, Preacinstită.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Tot adâncul harurilor întru tine am cunoscut că s-a pus; pentru aceasta alergând cu osârdie la Dumnezeiescul tău Acoperământ, Născătoare de Dumnezeu, ne izbăvim.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Pentru noi cei ce te lăudăm pe tine, Preacurată, roagă pe Cel Ce S-a Întrupat din Preacuratele şi Cinstitele tale singiuri, ca să ne izbăvim de greşeli şi de boli amarnice.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Toţi credincioşii pe tine te-am câştigat Laudă, Adăpost şi Întărire, Bucurie şi Mântuire sufletelor, Nădejde şi Zid, Ceea ce eşti de Dumnezeu Dăruită.
Cântarea a 3-a.
Irmosul:
Întăreşte-ne pe noi întru Tine, Doamne, Cel Ce prin Lemn ai omorât păcatul; şi frica Ta o sădeşte în inimile noastre, ale celor ce Te lăudăm pe Tine.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Cu rugăciunile tale, Curată, pe Dumnezeu pe Care L-ai născut, fă-L Milostiv robilor tăi, celor ce aleargă la Acoperământul tău şi cu credinţă se închină Naşterii tale.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Fecioară Prealăudată, ascultă graiurile sufletului meu, pe care din adâncul inimii le aduc ţie; şi din patimi şi din nevoi izbăveşte-mă.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Toată viaţa mea îndrepteaz-o, Fecioară, Nădejdea şi Folositoarea mea izbăvindu-mă de ispite şi de cumplitele primejdii, pururea Fecioară.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Ca Ceea ce ai purtat în braţele tale pe Înţelepciunea lui Dumnezeu Cea Ipostatnică, Născătoare de Dumnezeu, roagă-te ca să se izbăvească din nevoi şi din rătăcire cei ce te laudă pe tine.
Cântarea a 4-a.
Irmosul:
Auzit-am, Doamne, glasul iconomiei Tale şi Te-am preaslăvit pe Tine, Unule Iubitorule de oameni.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
De vătămările sufletului meu şi de bolile trupului dăruieşte-mi dezlegare, Stăpână, Ceea ce ai născut pe Dumnezeu.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Pe mine cel vânturat de patimi, de cugete şi de furtunile vieţii, întăreşte-mă întru nădejde şi în credinţă, Fecioară.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Din nevoi, din furtună şi din primejdii scapă-mă, Maica lui Dumnezeu, prin rugăciunile tale, Ceea ce eşti Singura Prealăudată.
Cântarea a 5-a.
Irmosul:
Dătătorule de lumină şi Făcătorule al veacurilor, Doamne, povăţuieşte-ne cu lumina Poruncilor Tale; că afară de Tine pe alt dumnezeu nu ştim.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Armă Nebiruită împotriva a multe feluri de ispite avându-te, de tot necazul vrăjmaşilor ne izbăvim pururea noi, cei ce te mărturisim pe tine Născătoare de Dumnezeu, Curată.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Ceea ce eşti mai presus decât Heruvimii, Plinirea Legii ai născut, pe Unul-Născut Fiul lui Dumnezeu, Cel Ce S-a Întrupat din tine; pe Acela fă-L Milostiv pentru robii tăi.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Ceea ce ai purtat în braţele tale pe Făcătorul tuturor, pe Acela cu rugăciunile tale fă-L Milostiv nouă, celor ce din inimă scăpăm acum la tine.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Din strâmtorare, din sufletul meu cel copleşit de dureri, rugăciune aduc eu ticălosul, ţie, Singura Care ai născut pe Cuvântul, Pricinuitorul îndurărilor; îndură-te şi mă miluieşte.
Cântarea a 6-a.
Irmosul:
De adâncul greşelilor fiind înconjurat, chem adâncul milostivirii Tale cel neurmat. Din stricăciune, Dumnezeule, scoate-mă.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Liman de mântuire ştiindu-te pe tine, plutind pe noianul vieţii cel plin de griji, te chem pe tine, Stăpână: fii Cârmaciul sufletului meu.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Îmbrăcatu-m-am în haina nebuniei mele, rău pătimind; ci tu, Maică, pururea Fecioară, Ceea ce ai născut pe Dumnezeu, dă-mi veşmântul bucuriei.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Din trăirea cea sfinţită, trândăvind, am căzut eu, ticălosul. Ci, mă ridică, Binecuvântată Preacurată, la Poruncile Fiului tău îndreptându-mă.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Învredniceşte-mă de Dumnezeieştile milostiviri, Ceea ce ai născut pe Cuvântul Cel Preamilostiv, care cu Scump Sângele Său a mântuit pe oameni din stricăciune.
Cântarea a 7-a.
Irmosul:
Cei trei tineri au defăimat porunca cea fără de Dumnezeu de a cinsti chipul cel de aur în câmpul Deiera şi aruncaţi în mijlocul focului, răcorindu-se, au cântat: Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Pe Cruce fiind Răstignit Cel Ce S-a Întrupat din tine, Născătoare de Dumnezeu, a rupt zapisul lui Adam. Pe Acela acum roagă-L, Preacurată, să se izbăvească de primejdii toţi cei ce cu credinţă strigă: Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Nădejde Bună şi Aşteptare a credincioşilor eşti Stăpână; şi acum te rugăm să dăruieşti noianul milostivirii tale, tuturor celor ce nădăjduiesc întru tine şi strigă Fiului tău: Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
De întunericul cel cumplit al vieţii fiind ţinut, pe Cel Ce s-ar întrista împreună cu mine şi împreună ar suferi nu l-am agonisit. Cu strălucirea ta, Fecioară, dezleagă-mi negura greşelilor şi luminează-mă pe mine, cel ce cânt: Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Frumoasa haină a Poruncilor celor de mântuire, în care prin botez m-am îmbrăcat, am întunecat-o cu nepăsarea eu, ticălosul; iar acum alerg la tine, Fecioară, cerând ca iarăşi să mă îmbrac, prin tine, în haina curătiei.
Cântarea a 8-a.
Irmosul:
Pe Dumnezeu, Cel Ce S-a pogorât în cuptorul cel de foc, la tinerii iudei şi văpaia în rouă a prefăcut-o, lăudaţi-L făpturile ca pe Domnul şi preaînălţaţi-L întru toţi vecii.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Îmi slăbeşte mintea, acum, căzând întru adâncurile nelegiuirii şi pentru aceasta am fost înconjurat de felurite rele. Ci tu, Fecioară, vindecă-mă, îmbrăcându-mă cu Lumina Nepătimirii.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Turn tare de încredere şi Temei, Apărătoare şi Ocrotitoare, pe tine agonisindu-te, acum ne mântuim, lăudând naşterea ta, Preacurată şi preaînălţând-o întru toţi vecii.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Al Nemuririi Izvor Prealimpede te ştim pe tine, Născătoare de Dumnezeu, Fecioară; ca Ceea ce ai născut pe Cuvântul Tatălui Celui fără de moarte, Care izbăveşte de moarte pe toţi cei ce-L preaînalţă pe El în veci.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Izvor de tămăduiri izvorăşti pururea nouă, credincioşilor, Preacurată; harul acestuia din destul luând acum, lăudăm naşterea ta, Fecioară şi o preaînălţăm întru toţi vecii.
Cântarea a 9-a.
Irmosul:
Pe Dumnezeu Cuvântul, Cel din Dumnezeu, Care cu nespusă înţelepciune a venit să înnoiască pe Adam, cel cumplit căzut prin mâncarea pierzării, Întrupându-Se în chip de negrăit din Sfânta Fecioară, pentru noi credincioşii, cu un gând întru cântări Îl slăvim.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
De Dumnezeu Fericită Fecioară, toată nădejdea mea îmi pun cu osârdie întru tine; miluieşte-mă, Maica Vieţii Celei Adevărate; şi te roagă, Preacurată, să se umple de Desfătarea Cea de-a pururea cei ce cu credinţă şi cu dreptate, întru cântări, pe tine te măresc.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Arătându-te, Fecioară, luminează întunericul sufletului meu, cu strălucirile cele fără de materie ale luminii tale, Ceea ce eşti Uşa Dumnezeieştii Lumini; şi învredniceşte-ne, Preacurată, ca să fie izbăviţi de focul cel veşnic cei ce cu credinţă şi cu dragoste, întru cântări, pe tine te măresc.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
În pântecele tău S-a Sălăşluit Fiul şi Om Desăvârşit S-a făcut; pe Acela mai înainte de veci Tatăl din pântece L-a născut; şi Izvor de haruri pe tine, Maica lui Dumnezeu, te-a arătat nouă, celor ce cu credinţă ne închinăm Naşterii tale celei de Negrăit.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Văzând, Stăpână, pe cei îmbolnăviţi şi cu sufletul şi cu trupul şi loviţi de patimi cumplite, tămăduieşte-i cu milostivirea ta, dezlegându-i acum de supărările care-i necăjesc, ca toţi, neîncetat, cu cântări să te mărim.
SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 8-lea.Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul...
Sufletul meu cel smerit, care, ca o corabie fără cârmaci, se afundă în zbuciumul valurilor ispitelor vieţii şi sub povara păcatelor se vede în primejdie să ajungă în adâncul iadului, întâmpină-l Fecioară, de Dumnezeu Născătoare, cu mireasma rugăciunilor tale, linişte dându-i şi din primejdii smulgându-l. Că tu eşti Liman Neînvîforat; roagă-te Fiului tău şi Dumnezeu să-mi dăruiască mie iertare de greşeli, că pe tine te am Nădejde eu, netrebnicul, robul tău.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu